Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 65/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 65
Ședința publică de la 22 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ene Ecaterina judecător
JUDECĂTOR 2: Căliman Carmen Patriche Gabriela
- -- grefier
***********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂUa fost reprezentat legal de - - procuror
Pe rol fiind judecarea apelului penal declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.162/D/25.03.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul inculpat în stare de arest asistat de avocat din oficiu lipsind intimata parte vătămată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei după care:
La solicitarea instanței dacă inculpatul înțelege să dea o nouă declarație ori se prevalează de dreptul la tăcere, apelantul inculpat a declarat că înțelege să dea o nouă declarație.
S-a luat declarație inculpatului și s-a atașat la dosarul cauzei.
Apelantul inculpat prin apărător și procurorul au învederat instanței că nu au alte cereri de formulat.
Nefiind formulate alte cereri, instanța a constatat apelul în stare de judecată și a acordat cuvântul pentru dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru apelantul inculpat a susținut că, la stabilirea pedepsei, instanța de fond a ținut cont de împrejurarea că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei și de circumstanțele atenuante dar având în vedere că astăzi a recunoscut că a fost o greșeală, că a dorit să se împace cu victima, că rezultatul a fost urmare a doar unei singure lovituri, că este o persoană în vârstă și că are o stare de sănătate precară deși nu are înscrisuri pentru aod ovedi, pus concluzii de admitere a apelului desființarea sentinței apelate sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate și solicită ca pedeapsa să fie mai mică, până la 3 ani. Cu privire la menținerea stării de arest a lăsat soluția la aprecierea instanței. A solicitat plata onorariului din fondul
Procurorul având cuvântul a pus concluzii de respingere a apelului ca nefondat soluția pronunțată de instanța de fond fiind temeinică și legală. Instanța de fond a reținut o situație de fapt corectă, a dat o încadrare juridică corectă faptei săvârșite de inculpat iar pedeapsa aplicată este în limitele legii. A solicitat menținerea stării de arest deoarece nu au dispărut temeiurile care au dus la luarea acestei măsuri și natura infracțiunii. A solicitat obligarea apelantului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Apelantul inculpat având ultimul cuvânt a arătat că a fost o greșeală, că este bolnav și nu va rezista în penitenciar.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra apelului penal de față:
Prin sentința penală nr.162/D/25.03.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău, în baza art.174,175 lit.c 174-175 lit.c din cu Cod Penal art.74 lit.a și c și art.76 alin.2 din Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, a fost condamnat inculpatul - fiul lui, născut la 20.05.1934, cetățean român, fără studii, agricultor, domiciliat în comuna, sat, jud.B, CNP -, deținut în Penitenciarul Bacău, la pedeapsa de 10(zece) ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza II și lit.b din Cod penal.
În baza art.350 Cod pr.penală s-a menținut starea de arest a inculpatului.
În baza art.88 din Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii de 24 ore și arestarea preventivă începând cu data de 12.05.2007 la zi.
S-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev.de art.64 lit.a teza II și lit.b din Cod penal în condițiile art.71 alin.2 din
Cod PenalÎn baza art.118 lit.b din s Cod Penal-a dispus confiscarea unui cuțit aflat la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău.
În baza art.109 s C.P.P.-a dispus păstrarea mijloacelor materiale de probă ridicate cu ocazia cercetării la fața locului și aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
S-a dispus plata din fondurile MJ a onorariului pentru apărătorii desemnați din oficiu la urmărirea penală și instanță în sumă de 250 lei către Baroul de avocați B - av N - 150 lei și av. D - 100 lei.În baza art.191 pr.penală a obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Inculpatul a fost căsătorit cu și de aproximativ 2 ani de zile, aceștia erau despărțiți în fapt - locuia la fiul său din satul, comuna, jud.B, deoarece inculpatul o certa și uneori o lovea.
În ziua de 12 mai 2007, inculpatul a mers la locuința victimei și pe fondul unul conflict spontan, a lovit-o o singură dată cu un cuțit ce îl avea asupra sa, în zona toracelui partea, aceasta decedând. Martorul a intervenit să-i despartă pe cei doi soți dar nu a reușit.
Din raportul de constatare medico-legal nr.1620/2007 al B, a rezultat că moartea numitei a fost violentă și s-a datorat hemoragiei acute(hemotorax, hemoperitoneu), consecutiv unei plăgi tăiate-înjunghiate toracice stg. cu interesare pulmonară și secționarea venelor pulmonare lângă atriul stâng. Leziunile s-au produs prin lovire activă cu un corp înțepător-tăios. Între leziunile cardio-pulmonare și deces există legătură directă de cauzalitate. În momentul decesului sângele victimei nu conținea alcool.
a suportat cheltuielile ocazionate cu înmormântarea mamei sale dar a declarat că nu are nici un fel de pretenții față de inculpatul.
Situația de fapt descrisă mai sus este probată cu procesele verbale întocmite de organele de urmărire penală, planșele fotografice, buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr.1107/2007, raportul de constatare medico legală nr.1120/2007 al SML B, declarația părții vătămate, declarațiile martorilor,.
Atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței de judecată, inculpatul a recunoscut și regretat fapta reținută în sarcina sa.
În drept, s-a reținut că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prev.de art.174-175 lit.c din Cod Penal, text de lege în baza căruia s-a dispus condamnarea sa.
Reținând dovedită vinovăția inculpatului s-a dispus condamnarea acestuia, ținându-se seama la individualizarea pedepsei de criteriile generale de individualizare cuprinse în art.72 din Cod Penal, respectiv gradul ridicat de pericol social al faptei comise, condițiile și împrejurările concrete în care a fost săvârșită infracțiunea, urmarea produsă - decesul victimei, precum și datele ce caracterizează persoana inculpatului care până în prezent nu a mai cunoscut rigorile legii penale și a avut o poziție sinceră pe parcursul procesului penal de recunoaștere și regret pentru fapta reținută în sarcina sa.
Față de datele cauzei instanța a apreciat că se pot reține în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prev.de art.74 lit. a și c din Cod Penal, pedeapsa fiind coborâtă sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prev.de art.64 lit.a teza II și lit.b din Cod Penal, și pedeapsa accesorie prev.de art.71 din Cod Penal, constând în interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a teza II și lit.b din
Cod PenalÎn baza art.350 pr.penală s-a menținut starea de arest a inculpatului iar în baza art.88 din s Cod Penal-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii de 24 ore și arestul preventiv la zi.
În temeiul art.118 lit.b s Cod Penal-a dispus confiscarea unui cuțit folosit la săvârșirea infracțiunii, aflat la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău.
Împotriva sentinței a declarat apel în termen legal inculpatul fără nicio motivare în cererea scrisă.
Oral, cu ocazia dezbaterilor, prin apărător a solicitat să se acorde mai multă eficiență circumstanțelor atenuante, astfel încât pedeapsa să fie coborâtă până la 3 ani.
Verificând sentința pe baza motivelor invocate dar și din oficiu în limitele prevăzute de art.371 Cod procedură penală, Curtea constată că apelul nu este fondat din considerentele ce se vor expune.
Prima instanță a reținut corect situația de fapt, din probele administrate în cauză rezultând că leziunea care a condus la decesul victimei a fost produsă de inculpat cu o singură lovitură de cuțit, aplicată în zona toracică și care a avut drept urmare secționarea venelor pulmonare lângă atriul stâng ( fl. 24-26 dosar urmărire penală).
În mod corect s-a reținut și vinovăția inculpatului precum și încadrarea juridică a faptei, la data comiterii acesteia, deși despărțite în fapt, părțile având calitatea de soți.
În ce privește individualizarea pedepsei, prima instanță a avut în vedere în egală măsură toate criteriile prevăzute de art.72 Cod penal, apreciind că atitudinea sinceră și de regret a inculpatului, precum și conduita bună înainte de săvârșirea infracțiunii au semnificația circumstanțelor atenuante, prevăzute de art.74 lit.a și c Cod penal prin reținerea cărora pedeapsa a fost coborâtă sub minimum special prevăzut de lege.
În același timp, Curtea apreciază că pedeapsa aplicată de prima instanță reflectă în mod corespunzător gradul de pericol social concret al faptei, din probele administrate în cauză, rezultând că inculpatul a luat cuțitul cu el, ceea ce însemnă că hotărârea de a lovi victima nu a apărut în mod spontan. În plus, acesta a manifestat o agresivitate sporită, martorii și declarând că, după ce a lovit cu cuțitul, a continuat să o lovească și cu pumnii, acțiunea violentă fiind oprită prin intervenția martorilor ( fl.31,32).
Din considerentele arătate,în baza art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală se va respinge ca nefondat apelul.
În baza art.383 al.2 Cod procedură penală coroborat cu art.350 Cod procedură penală, se va menține starea de arest preventiv a inculpatului, iar în baza art.383 al.3 Cod procedură penală se va deduce în continuare perioada executată prin arest preventiv de la data pronunțării sentinței până în prezent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr.162/D/2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
În baza art.383 al.2 Cod procedură penală coroborat cu art.350 Cod procedură penală menține starea de arest a inculpatului iar în baza art.383 al.3 Cod procedură penală deduce în continuare din durata pedepsei perioada executată de la 25.03.2008 ( data pronunțării sentinței) la zi.
Dispune plata din fondul Ministerului Justiției a sumei de 100 lei reprezentând onorar pentru avocatul desemnat din oficiu.
În baza art.192 al.2 Cod procedură penală obligă apelantul să plătească statului 150 lei cheltuieli judiciare în care se include și onorariul de avocat.
Cu recurs în 10 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică, azi 22.04.2008, în prezența inculpatului.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.sent.
Red.dec. apel
Tehnored.
3 ex.
5 / 5. 05.2008
Președinte:Ene EcaterinaJudecători:Ene Ecaterina, Căliman Carmen Patriche Gabriela