Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 66/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 66
Ședința publică de la 22 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Căliman Carmen judecător
JUDECĂTOR 2: Adrian Bogdan Patriche Gabriela
- -- grefier
***********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂUa fost reprezentat legal de - - procuror
Pe rol fiind judecarea apelului penal declarat de revizuientul împotriva sentinței penale nr.43/P/12.03.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul revizuient în stare de arest, asistat din oficiu de avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei după care:
Avocat a luat legătura cu apelantul și a învederat instanței că acesta înțelege să-și retragă apelul declarat în cauză.
Instanța a constatat apelul în stare de judecată și a acordat cuvântul părților.
Avocat a solicitat a se lua act că apelantul își retrage apelul declarat împotriva sentinței penale nr.43/12.03.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț. A solicitat plata onorariului din fondul
Procurorul având cuvântul a cerut a se lua act de declarația apelantului că înțelege să-și retragă apelul formulat și să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Apelantul revizuient având ultimul cuvânt a solicitat a se lua act că înțelege să-și retragă apelul declarat împotriva sentinței penale nr.43/12.03.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 43/P/12.03.2008 a Tribunalului Neamțs -a dispus în temeiul art.403 Cod procedură penală raportat la art.394 Cod procedură penală respingerea ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul împotriva sentinței penale nr.56/P/22.03.2006 a Tribunalului Neamț.
În temeiul art.189 Cod procedură penală onorariul avocatului din oficiu în sumă de 100 lei s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției.
În temeiul art.191 Cod procedură penală a fost obligat revizuinetul să plătească în favoarea statului suma de 50 lei, cheltuieli judiciare avansate în cauză.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că:
Prin cererea înregistrată la nr- din 20.12.2007, ca urmare a adresei de sesizare nr. 839/II-6/2007 din 3.12.2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, revizuientul, a formulat cererea de revizuire împotriva sentinței penale nr. 56/22.03.2006 a Tribunalului Neamț.
În motivarea cererii de revizuire, a susținut că pedeapsa care i-a fost aplicată prin sentință este prea severă și că solicită redozarea pedepsei în raport cu toate circumstanțe personale care rezultă din analiza dosarului nr. 1839/P/2005 al Tribunalului Neamț.
Analizând motivele de revizuire invocate precum și concluziile formulate prin adresa nr. nr. 839/II-6/2007 din 3.12.2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț privind finalizarea actelor de cercetare prev. de art. 399. pr. penală, s-a constatat ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petentul.
Astfel, prin sentința penală nr. 56/22.03.2007a Tribunalului Neamț, definitivă, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani, închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 al. 2 lit. și al. 2/1 lit. a penal, cu aplic. art. 75 lit. c, 76 al. 1 lit. b penal și prin decizia penală nr. 149 din 9.05.2006 a Curții de APEL BACĂUa fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
Cererea revizuientului, prin care solicită reducerea pedepsei aplicată prin sentința penală nr. 56/22.03.2006, rămasă definitivă, nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire expres și limitativ prevăzute de art. 394 al. 1 lit. a- e pr. penală. Pe de altă parte, același motiv a fost susținut de inculpatul- revizuient și în calea de atac a apelului, fiind analizat în considerentele deciziei penale nr. 149/2006 din 9.05.2006 a Curții de APEL BACĂU, care a reținut că prima instanță de fond a dat dovadă de clemență reținând în favoarea revizuientului și circumstanțe atenuante personale, în condițiile art. 74, 76 al. 1 lit. b penal.
În consecință, în. art. 403. pr. penală, raportat la art. 394. pr. penală, s-a respins ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientul împotriva sentinței penale nr. 56/P/22.03.2006 a Tribunalului Neamț și în. art. 192 al. 2. pr. penală a fost obligat revizuientul la plata cheltuielilor judiciare avansate în cauză, în favoarea statului.
Împotriva sentinței penale sus-menționată a declarat apel, în termen legal, apelantul condamnat.
Cererea de apel nu a fost motivată în scris însă oral, în fața instanței de apel apelantul a învederat instanței că înțelege să-și retragă apelul, solicitând să se ia act de manifestarea sa de voință.
Pentru aceste considerente, CURTEA, în conformitate cu dispozițiile art.369 pr. pen. va lua act de declarația apelantului că înțelege să își retragă apelul declarat împotriva sentinței penale nr. a 43/P/12.03.2008 a Tribunalului Neamț.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 pr.pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.369 Cod procedură penală ia act de declarația apelantului petent că înțelege să-și retragă apelul declarat împotriva sentinței penale nr.43/P/12.03.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Neamț.
Dispune plata din fondurile către Av. Bas umei de 100 lei cu titlu de onorariu avocat din oficiu, avocat.
În temeiul art.192 al.2 Cod procedură penală obligă apelantul petent să plătească statului suma de 140 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 22.04.2008, în prezența inculpatului petent arestat.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.sent.
Red.dec.apel
Tehnored.
3 ex.
5/6.05.2008
Președinte:Căliman CarmenJudecători:Căliman Carmen, Adrian Bogdan Patriche Gabriela