Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 99/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIE A PENALĂ Nr. 99

Ședința publică de la 02 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ciubotariu

JUDECĂTOR 2: Tatiana Juverdeanu

Grefier: - -

Ministerul Publica fost reprezentat prin procuror

Pe rol fiind soluționarea apelului penal având ca obiect " revizuire " formulat de condamnatul apelant, fiul lui și al lui, născut la data de 27 noiembrie 1956 în comuna Schitu, județul I, domiciliat în I,-,.847,.C,.2,.7, județul I împotriva sentinței penale nr.259 din 21 aprilie 2008 Tribunlului I, pronunțată în dosarul penal nr-.

Conform disp.art. 297 Cod procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților, constatându-se că se prezintă condamnatul apelant, asistat de avocat ( apărător desemnat din oficiu).

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare, și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:

Condamnatul, solicitând a i se da cuvântul, arată că a fot pus în libertate condiționat, conform sentinței penale nr.128 /2008 a Judecătoriei Iași, în data de 30 aprilie 2008, și dorește să-și susțină singur cauza întrucât apărătorul desemnat din oficiu nu cunoaște conținutul dosarului.

La întrebarea instanței dacă dorește să-i fie acordat un nou termen de judecată pentru a-și angaja apărător, acesta precizează că nu dorește acest lucru întrucât nu are posibilități materiale, și a avut apărători aleși până în această fază procesuală care nu au făcut nimic, ajungând astfel să facă 13 ani de închisoare pentru o faptă pe care nu a comis- Susține că are asupra lui tot materialul de care înțelege să se folosească în această cale de atac, nu dorește să depună aceste acte la dosar, solicitând instanței a-i da cuvântul să le susțină oral întrucât acest material conține fapte și împrejurări care nu au fost cunoscute până acum de nici o instanță. Susține că a fost condamnat pe nedrept prin săvârșirea infracțiunii prev.de art.268 Cod penal, la dosarul cauzei fiind atașată rezoluția dată de ÎCCJ B de neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.246, 247, 26, 268 Cod penal, art.26 raportat la art.289, 291 Cod penal. Arată condamnatul că tatăl său a fost bătut, nu i s-a arătat nici o probă, fiind acoperită o infracțiune cu violență pentru care el a ajuns să facă 13 ani de închisoare. Tatăl său a murit de meningită nu din cauza loviturilor.

Avocat, având cuvântul, solicită instanței reanalizarea probelor administrate cât și motivele de revizuire invocate de către condamnat, urmând a dispune în consecință. Oficiul neachitat.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii de respingere a apelului ca fiind nefondat, sentința pronunțată fiind legală și temeinică.

Motivele invocate de către condamnat nu se încadrează în disp.art. 394 Cod procedură penală, acesta nu a indicat fapte sau împrejurări noi pe care instanța să nu le fi cunoscut la data când a fost soluționat fondul cauzei.

Instanța, nu a putut da ultimul cuvânt, condamnatului apelant, întrucât este turbulent și a fost evacuat din sala de judecată.

Declarând închise dezbaterile, cauza rămâne în deliberare și în pronunțare.

Ulterior deliberării,

CURTEA DE APEL IAȘI

Asupra apelului penal de față:

Prin sentința penală nr.259/21.04.2008 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, în baza dispozițiilor art.403 alin.3 Cod procedură penală a fost respinsă cererea de revizuire formulată de condamnatul, ca inadmisibilă în principiu.

În baza art.189 și 192 alin.2 Cod procedură penală, a fost obligat revizuientul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În pronunțarea acestei sentințe instanța a reținut următoarele:

Prin adresa nr.1569/III/6/2007 din 22 ianuarie 2008 Parchetul de pe lângă Tribunalul Iașia înaintat Tribunalului Iași cererea de revizuire formulată de împotriva sentinței penale nr.170/1997 pronunțată de aceeași instanță la pedeapsa de 17 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit. "a-b" Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de "omor calificat", faptă prevăzută de art.175 lit. "c" Cod penal.

În motivarea cererii de revizuire, înregistrată în dosarul nr. 1569/III/6/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, revizuientul a arătat că este nevinovat de săvârșirea faptei și că martorii și G au dat declarații mincinoase, iar doi dintre judecătorii care au dispus condamnarea sa au făcut o interpretare greșită a probelor.

În cursul judecății căii extraordinare de atac a revizuirii, condamnatul a depus la dosar un memoriu intitulat "cerere de revizuire" prin care face o analiză personală a probelor administrate în cursul cercetării fondului cauzei, respectiv a raportului de autopsie medico-legală nr. 1064/11.10.1996 apreciindu-l ca lacunar, precum și a declarațiilor martorilor considerați ca mincinoși, invocă împrejurarea că urmărirea penală este incompletă, abuzivă și dubioasă, iar întocmirea rechizitoriului s-a făcut după o metodă tipic învechită. A mai invocat de asemenea că, solicitările de suplimentare a probatoriului nu au fost luate în considerare de către instanța de fond.

Prin același memoriu se solicită tragerea la răspundere penală a magistraților care au pronunțat sentința de condamnare împotriva sa.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și susținerile condamnatului, instanța constată că cererea de revizuire a sentinței penale nr. 170/1997 a Tribunalului Iași este nefondată pentru următoarele considerente:

Instanța reține că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi formulată doar pentru cazurile limitativ prevăzute de art. 394 lit. a, e Cod procedură penală. În cauza de față, revizuientul a invocat cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 lit. b, d Cod procedură penală, acestea rezultând din cuprinsul cererii sale, chiar dacă nu au fost întemeiate în drept, susținând că 2 martori au săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă, iar 2 dintre membrii completului au dispus condamnarea, au săvârșit abuz în serviciu.

Potrivit art. 394 lit. b, d Cod procedură penală, revizuirea poate fi cerută atunci când un martor a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, ori atunci când un membru al completului de judecată a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se solicită.

În cauza de față, revizuientul nu a făcut dovada că persoanele care au avut calitatea de martor ar fi fost condamnate pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă în legătură cu această cauză, iar în ce-i privește pe cei doi magistrați, așa cum rezultă din rezoluția din 12.10.2007 dată în dosarul nr. 1152/P/2007, s-a pronunțat o soluție de neîncepere a urmăririi penale față de aceștia pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

Revizuientul nu a indicat nici împrejurări noi necunoscute de instanță la data la care s-a soluționat fondul cauzei.

Ceea ce invocă de fapt revizuientul în cuprinsul memoriului adresat instanței este o completare probatoriului administrat și o reevaluare a probelor administrate, sau chestiuni ce țin de faza urmăririi penale, însă acestea nu pot fi valorificate pe calea extraordinară a revizuirii, fiind apanajul instanțelor de fond.

În consecință, constatând că nu sunt incidente cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 alin 1 lit. a - e Cod procedură penală, cererea de revizuire nefiind admisibilă, instanța, în baza art. 403 alin.3 raportat la art. 394 alin.1 lit. a-e Cod procedură penală, urmează să o respingă.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin 2 Cod procedură penală și art. 189 Cod procedură penală.

Sentința astfel pronunțată a fost apelată de, care oral, a susținut faptul că a fost condamnat pe nedrept întrucât victima - tatăl său - a încetat din viață datorită unor boli preexistente - meningită.

Martorii și G au făcut declarații mincinoase - cu prilejul audierii - și magistrații-judecători care au pronunțat hotărârea de condamnare au evaluat greșit probele din dosar.

Examinând actele și lucrările dosarului raportat criticilor formulate cât și din oficiu, Curtea constată că apelul declarat în cauză este nefondat.

Pentru admiterea unei cereri de revizuire întemeiată pe prevederile art.394 alin.1 lit. "b" Cod procedură penală se cere, potrivit alin.3 al aceluiași articol, ca mărturia mincinoasă să fi determinat pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice de condamnare.

De asemenea, simplul fapt că revizuientul a formulat o plângere la procuror împotriva judecătorilor care au hotărât condamnarea acestuia susținând că aceștia au comis un abuz în serviciu contra persoanelor prevăzută de art.246 Cod penal, nu constituie motiv de revizuire prevăzut de art.394 lit. "d" Cod procedură penală.

În prima situație, nesinceritatea martorilor audiați la instanță trebuie constatată printr-o hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului, iar în a doua situație se impune existența unei infracțiuni în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere.

În cauză nu pot fi reținute ca fiind întrunite cerințele expres prevăzute de legea procesual-penală pentru a se admite cererea de revizuire.

Față de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art.379 alin.1 lit. "b" Cod procedură penală, apelul declarat de revizuientul se va respinge ca nefondat.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală apelantul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr.259 din 21 aprilie 2008 Tribunalului Iași, pe care o menține.

Obligă petentul să achite statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Cu recurs în 10 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 2 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

Grefier,

Red.

Tehnored.

Tribunalul Iași:

-

10.2008.-

2 ex.-

Președinte:Ciubotariu
Judecători:Ciubotariu, Tatiana Juverdeanu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 99/2008. Curtea de Apel Iasi