Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 8/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚĂ PENALĂ NR.8o

Ședința publică de la 26 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ciubotariu

Grefier: - -

Ministerul Publica fost reprezentat prin procuror

Pe rol fiind soluționarea cauzei penale directe, având ca obiect " plângere rezoluție procuror " promovată de petentul, domiciliat în sat, comuna, județul I, prin procurist - împotriva rezoluției procurorului parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI în dosarul nr.151/P/2008 din 12 mai 2oo8.

Conform disp.art.297 Cod procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților și a celorlalte persoane chemate în proces, constatându-se că lipsește atât petentul și procuristul acestuia - cât și persoanele cercetate, și pentru care răspunde avocat ales.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare, că este primul termen de judecată, că la dosar s-a depus prin Serviciul de Registratură din partea persoanelor cercetate și - note de concluzii scrise, xerocopie sentință civilă nr.1056 din o9.06.1994 pronunțată de Tribunalul Iași, xerocopie sentință civilă nr.7703 din 26.1o.1991 pronunțată de Judecătoria Iași, xerocopie decizie nr.1020 din 28 mai 1996 dată de Curtea Supremă de Justiție, xerocopie sentință civilă nr.5008 din 21.o4.1997 pronunțată de Judecătoria Iași, xerocopie decizie civilă nr.2217 din o4.11.1998 pronunțată de Tribunalul Iași, xerocopie decizie civilă nr.6o9 din 26.o4.1999 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, xerocopie sentință civilă nr.7999 din 21 iunie 2oo6 pronunțată de Judecătoria Iași, xerocopie decizie civilă nr.125 din 14.o2.2oo7 pronunțată de Tribunalul Iași, xerocopie decizie civilă nr.399 din 26.o9.2oo7 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI și xerocopie plan de situație din 13.06.2008, și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:

Instanța, din oficiu, pune în discuția părților necesitatea trimiterii cauzei la procuror.

Nemaifiind cereri de formulat, curtea acordă cuvântul părților în susținerea plângerii.

Avocat, având cuvântul, susține că după părerea sa nu se impune trimiterea cauzei la procuror. Arată că legea este foarte clară. Dispozițiile art.278 Cod procedură penală prevăd că plângerile împotriva măsurilor luate sau actelor efectuate de procuror ori efectuate în baza dispozițiilor date de acesta se rezolvă de prim - procurorul parchetului sau după caz, de procurorul general al Parchetului de pe lângă În cauza de față, plângerea împotriva rezoluției procurorului se soluționează de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI. Așa cum rezultă din disp.art.278 alin.1 Cod proc.penală legiuitorul a prevăzut o etapă procesuală obligatorie. Potrivit acestor dispoziții sesizarea Curții de APEL IAȘI ar fi fost admisibilă numai după respingerea plângerii făcute conform art.275 - 278 Cod proc.penală împotriva rezoluției de netrimitere în judecată a celor cercetați, care s-a pronunțat la 12 mai 2oo8. Solicită a se observa că introducerea plângerii la procurorul ierarhic superior constituie o condiție prealabilă obligatorie de exercitare a procedurii reglementate în art.278 Cod proc.penală.

Solicită în temeiul disp.art.278 indice 1 alin.8 lit.a Cod proc.penală respingerea plângerii ca nefondată și a se păstra ca fiind legală și temeinică rezoluția pronunțată la data de 12 mai 2oo8 în dosarul penal nr.151/P/2oo8 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, cu cheltuieli de judecată conform chitanței depusă la dosar.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, arată că în cauza de față nu au fost respectate dip.art.278 indice 1 Cod procedură penală. Raportat la această împrejurare și având în vedere că disp.art.278 indice 1 și 2 alin.13 Cod procedură penală conform cărora plângerea greșit îndreptată se trimite organului judiciar competent, acestea fiind ultimele modificări aduse Codului d e procedură penală, susține și solicită a se dispune scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI în vederea soluționării acesteia de către procurorul general.

Declarând închise dezbaterile, cauza rămâne în deliberare și în pronunțare.

Ulterior deliberării,

CURTEA DE APEL:

Asupra plângerii penale de față.

Prin rezoluția procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI nr. 151/P/2008 din 12 mai 2008 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc, față de care a fost formulată plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 Cod penal și și pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 220 alin. 2 și 3 Cod penal, reținându-se că aspectele sesizate de petentul nu se confirmă.

Sub nr. 398/45/3.06.2008 a fost înregistrată la Curtea de APEL IAȘI plângerea petentului prin procurist -.

A fost atașat dosarul de urmărire penală nr. 151/P/2008.

În conținutul adresei de înaintare semnată de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI se precizează că nu a fost formulată plângere în condițiile art. 278 Cod procedură penală.

Potrivit acestui text plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate în baza dispozițiilor date acesta se rezolvă de prim -procurorul parchetului sau după caz de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel.

Soluționarea plângerii de către conducătorul pachetului constituie o procedură prealabilă obligatorie ce condiționează exercitarea plângerii ulterioare la instanță.

Cum plângerea a fost introdusă cu încălcarea disp. art. 278 Cod procedură penală în temeiul art. 278 ind. 1 alin. 3 Cod procedură penală urmează a fi trimisă spre competentă soluționare procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI.

În baza art. 193 alin. 6 Cod procedură penală, petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către intimați reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:

În baza art.278 ind.1 alin.13 Cod procedură penală trimite cauza Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI în vederea soluționării plângerii formulate de petentul domiciliat în sat, comuna, județul I, prin procurist - împotriva rezoluției procurorului parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI nr.151/P/2008 din 12 mai 2008.

Obligă petentul la plata sumei de 1500 lei către intimații și.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 iunie 2008.

PREȘEDINTE

Grefier

Red.

Tehnored.

2 ex.

04.07.2008

Președinte:Ciubotariu
Judecători:Ciubotariu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 8/2008. Curtea de Apel Iasi