Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 107/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - Art.20 rap.la art.174-175 p-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE APEL

DECIZIA PENALĂ Nr. 107

Ședința publică de la 18 Mai 2009

PREȘEDINTE: Robert Emanoil Condurat JUDECĂTOR 2: Mirela Ciurezu Gherghe

- - - - - Judecător

Grefier -

Ministerul Public reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova

Pe rol, judecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și inculpatul R - deținut în Penitenciarul Craiova, împotriva sentinței penale nr.25 din 25 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul inculpat, aflat în stare de arest în Penitenciarul Craiova, asistat de avocat din oficiu, lipsă fiind părțile civile și Spitalul Municipal

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de ședință, s-a luat declarație inculpatului prezent, după care, constatându-se că nu mai sunt cereri sau excepții, s-a acordat cuvântul asupra apelurilor.

Reprezentantul Ministerului publica solicitat admiterea apelului în sensul realizării unei încadrări juridice corecte a faptei săvârșite de către inculpat, prin indicarea și a alineatului de la fiecare articol, iar în ceea ce privește pedeapsa, s-a considerat că aceasta nu a fost bine individualizată sub aspectul cuantumului, prin raportare la criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 Cod penal.

În ceea ce privește apelul inculpatului, reprezentantul Ministerului Publica solicitat respingerea acestuia ca nefondat, deoarece criticile formulate nu sunt întemeiate și din probele administrate rezultă cu certitudine săvârșirea infracțiunii de către inculpat.

Avocat pentru inculpat, a solicitat admiterea apelului acestuia, cu consecința desființării sentinței Tribunalului Olt și redozării pedepsei aplicate inculpatului în sensul coborârii acesteia sub minimul stabilit de instanța de fond. La stabilirea acestei pedepse, Curtea urmează a avea în vedere faptul că, din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a acționat în stare de legitimă apărare sau cel puțin fiind provocat de către partea vătămată, în condițiile în care inculpatul nu a lovit pe partea vătămată cu o sticlă în cap - cum eronat reține instanța de fond, inculpatul a fost alergat de partea vătămată și l-a lovit pe acesta pentru a se apăra față de încercarea părții vătămate de a-l lovi, impunându-se astfel, în situația în care instanța nu va reține dispozițiile art. 44 Cod penal sau art. 73 lit. b Cod penal, coborârea pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege, prin reținerea dispozițiilor art. 74 și 76 Cod penal, având în vedere și faptul că inculpatul nu s-a sustras de la urmărirea penală și a colaborat cu acestea.

În ceea ce privește apelul parchetului, apărătorul inculpatului a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, deoarece criticile formulate nu sunt întemeiate.

Față de motivele de apel invocate de către inculpat, reprezentantul Ministerului Publica arătat că nu sunt întrunite în cauză condițiile art. 44 Cod penal și nici art. 73 lit. b Cod penal, reacția inculpatului de a-l înjunghia cu un cuțit pe partea vătămată, neavând nici o justificare prin raportare la comportamentul părții vătămate, chiar în ipoteza în care aceasta din urmă l-a alergat pe inculpat.

Inculpatul a solicitat respingerea apelului parchetului ca nefondat și a arătat că lasă la apreciere modul de soluționare a apelului său, însușindu-și concluziile apărătorului.

CURTEA

Asupra apelurilor penale de față;

Prin sentința penală nr.25 din 25 februarie 2009, Tribunalul O l t, în baza art 20 al. 1 pen. rap. la art. 174 alin 1 și 2, art. 175 alin 1 lit. i și alin 2 cu aplic art. 74 lit. c cod penal, rap. la art. 76 lit. b condamnă pe inculpatul R - fiul lui și al lui, născut la 13 August 1987 în municipiul C, județul O, domiciliat în municipiul C,-, jud.O, în prezent arestat în C, la 3 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a II a și lit. b pen. pe o durată de 3 ani.

In baza art. 71 pen. pe durata executării pedepsei i-au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a și pen..

In baza art. 88 al. 1 pen. s-a dedus din pedeapsă arestarea preventivă începând cu data de 17 august 2008, iar in baza art. 350 al. 1 paf ost menținută măsura arestării preventive a inculpatului.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1696,80 lei despăgubiri civile către Spitalul Municipal C, reprezentând cheltuieli de spitalizare și la 10.000 lei daune morale către partea civilă .

A fost obligat inculpatul la 4.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin rechizitoriul nr. 579/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul O l t, înregistrat pe rolul acestei instanțe la nr-, a fost trimis în judecată inculpatul R, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat prev.de art. 20 rap.la art. 174 - 175 lit. i, constând în aceea că în ziua de 30 septembrie 2007, în urma unui conflict pe care l-a avut cu partea vătămată din aceiași localitate, cu o sticlă și cu un cuțit i-a aplicat mai multe lovituri, cauzându-i leziuni car ei-au pus în primejdie viața.

În actul de trimitere în judecată s-au reținut următoarele:

În seara zilei de 30 septembrie 2007, fiind naș, a primit din partea finilor un plocon, astfel că acesta a organizat o petrecere la un local din municipiul C, jud. O, unde au fost invitați printre alți și partea vătămată care este cumnatul său. La această petrecere a participat neinvitat și inculpatul R.

respectivă a durat până în jurul orelor 5,00 după care, și-a invitat apropiații, printre care și pe partea vătămată, la domiciliul său situat în C-. Auzind despre petrecerea ce urma să continue, învinuitul R, fără a fi invitat, s-a deplasat și el la domiciliul susnumitului unde s-a așezat la masă după care i-a servit și pe ceilalți participanți.

La un moment dat partea vătămată s-a ridicat de la masă și s-a deplasat pe o distanță de 20 metri, la toaleta ce este așezată undeva lângă gard. De îndată de la masă s-a ridicat și inculpatul R care a luat de pe masă o sticlă de 3 / 4 litri cu vin și a plecat în urmărirea părții vătămate. Acesta a ajuns-o în apropierea toaletei și fără să poartă vreo discuție cu partea vătămată i-a aplicat o lovitură în cap doborând-o la pământ.

Inculpatul a lăsat victima în stare de comă, întinsă pe pământ, după care a părăsit în grabă locuința martorului.

Partea vătămată revenindu-și după câteva minute a mers la masa ce era așezată în curte și li le-a adus la cunoștință rudelor și prietenilor săi, incidentul pe care inculpatul l-a avut cu el. Partea vătămată însoțită de rudele sale au plecat în urmărirea lui R pentru a-i cere relații cu privire la conduita sa.

În timp ce partea vătămată se deplasa pe str. - - din municipiul C jud. O l-a observat pe inculpat că se deplasa pe stradă, pe jos. Partea vătămată a fugit după el timp în care cei doi s-au întâlnit, împrejurare în care inculpatul a scos din buzunar un cuțit și i-a aplicat o lovitură în zona abdomenului cauzându-i o plagă înjunghiată. Apoi inculpatul s-a deplasat în locuința sa rămânând acolo până la părăsirea zonei de către persoanele care însoțeau partea vătămată. Tatăl inculpatului R pentru a-și apăra fiul, mai înainte de sosirea organelor de poliție a înscenat că ar fi fost atacat de către partea vătămată și persoanele care o însoțeau rupând câteva uluci din gard pe car ele-a prezentat acestora. Din probele administrate în cauză s-a stabilit că partea vătămată nu a pătruns în domiciliul inculpatului și nu i-a pricinuit distrugerile reclamate de tatăl său.

La câteva zile, inculpatul Rap ărăsit teritoriul României plecând în Spania sustrăgându-se astfel urmăririi penale.

În cauză organele parchetului au îndeplinit toate formalitățile legale de citare a inculpatului la domiciliul său și s-au solicitat relații la Direcția Generală a Penitenciarelor precum și la Serviciul de Stare Civilă al Primăriei Municipiului C pentru a se stabili dacă acesta era încarcerat și dacă pe actele de stare civilă se află mențiuni cu privire la decesul său, rezultatele fiind negative.

Ca urmare a leziunilor produse partea vătămată a fost transportată la Spitalul municipal C unde a fost internată la Secția Chirurgie în perioada 1 - 15.10.2007 cu diagnosticul "plagă înjunghiată penetrantă "hipocondrul drept, cu secțiunea marelui epiplon, abces parietal, anemie posthemoragică acută, traumatism cranian închis unde a suferit o intervenție chirurgicală viața victimei fiind salvată datorită îngrijirilor medicale acordate la timp.

Ulterior, partea vătămată a fost examinată de către Serviciul de Medicină Legală al Județului O, care i-a eliberat certificatul medico-legal 1300/C/17.10.2007 din care a rezultat că aceasta a prezentat leziuni ce au putut fi produse la data de 1.10.2007 prin lovire cu un corp înțepător - tăietor. A necesitat 24-26 zile îngrijiri medicale și s-a concluzionat că leziunile traumatice au pus în primejdie viața victimei.

Audiat de instanța de judecată, inculpatul a recunoscut că a lovit-o pe victimă cu cuțitul în abdomen după ce a participat la petrecerea organizată de cumnatul părții vătămate, atât la restaurant cât și la domiciliul acestuia, iar când a părăsit domiciliul respectiv, a fost urmărit de partea vătămată și amenințat,iar pentru a scăpa a sărit gardul într-o curte,iar partea vătămată a sărit de asemenea gardul după el, iar în momentul când s-au întâlnit în curtea respectivă i-a aplicat o lovitură cu cuțitul în abdomen.

Faptul că incidentul s-a produs într-o curte, respectiv a inculpatului, a fost confirmat și de către partea vătămată, care în declarația dată în fața instanței a precizat că "la un moment dat în timp ce fugea după inculpat, acesta a sărit gardul într-o curte, am sărit gardul după el iar în momentul în care am sărit și eu în curte, inculpatul a scos un cuțit și m-a lovit în zona abdominală".

În acest context este credibilă depoziția martorului R, tatăl inculpatului, dată pe parcursul urmăririi penale și menținută în fața instanței. Acesta a relatat că în dimineața zilei de 1 octombrie 2007 în timp ce se afla în domiciliu împreună cu concubina sa, a intrat în casă fiul său, respectiv inculpatul, care le-a spus că este amenințat de partea vătămată care intrase în curte împreună cu alte persoane.

Martorul, organizatorul petrecerii, atât pe parcursul urmăririi penale cât și al judecății a relatat că îl cunoaște pe inculpat cu care era în relații bune, iar la petrecere a venit neinvitat și l-a întrebat dacă îl lasă să participe, martorul fiind de acord ( fila 190 instanță).

La solicitarea inculpatului au fost audiate martorele și, vecinele inculpatului.

În depozițiile date acestea au relatat că în noaptea de 30 septembrie - 1 octombrie 2007,au auzit și au ieșit în curte, ocazie cu care au observat că în curtea inculpatului se afla partea vătămată însoțită de câteva persoane, care făceau.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că în noaptea de 30 septembrie/1 octombrie 2007, cumnatul părții vătămate, respectiv numitul a organizat o petrecere, care inițial a avut loc într-un local din zona C, după care s-au mutat în domiciliul susnumitului. La această petrecere a participat și inculpatul R, care deși nu a fost invitat participarea sa a fost în final aprobată de către organizatori. La un moment dat, inculpatul a părăsit domiciliul martorului, iar partea vătămată a plecat în urmărirea acestuia,iar când l-a ajuns din urmă inculpatul a sărit gardul într-o curte, partea vătămată sărind de asemenea în curtea respectivă, fapt pe care l-a menționat cu ocazia audierii de către instanță ( fila 187 dosar instanță).

In altercația care a avut loc în curtea respectivă, inculpatul a scos un cuțit și a lovit-o pe partea vătămată în zona abdominală, provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 24-26 zile îngrijiri medicale și care i-au pus acesteia viața în primejdie.

Din probele administrate în cauză nu a rezultat că în timp ce se afla în domiciliul lui, inculpatul ar fi lovit-o pe partea vătămată în zona capului cu o sticlă. Nici din certificatul medico-legal întocmit în cauză nu rezultă că partea vătămată a prezentat leziuni în zona capului.

Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost pe deplin dovedite cu recunoașterea acestuia în fața instanței, cu plângerea și depozițiile părții vătămate, cu planșa fotografică, cu certificatul medico-legal întocmit în cauză și cu depozițiile martorilor, R, - și cu depozițiile martorilor și, audiați în cauză.

Fapta astfel săvârșită întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat prev.de art. 20 al. 1, rap.la art. 174 -al. 1 și 2, rap.la art. 175 al. 1 lit. i și alin. 2, și în consecință, se impune condamnarea acestuia.

La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile prev.de art. 72 și 52, respectiv gradul de pericol social ridicat al faptei, prin care s-a pus în primejdie viața unei persoane, împrejurările reale ale săvârșirii faptei expuse anterior, respectiv faptul că partea vătămată a alergat după inculpat,iar când acesta într-o curte, a sărit gardul după el și circumstanțele personale ale inculpatului care deși a mai fost condamnat în perioada minorității, nu este recidivist, are în întreținere un copil minor și a recunoscut săvârșirea faptei.

Având în vedere aceste elemente, precum și acest ultim aspect, care potrivit dispoz.art. 74 lit. c cod penal, constituie o circumstanță atenuantă în favoarea inculpatului, s-a apreciat că aplicarea unei pedepse cu închisoare privativă de libertate al cărei cuantum să fie coborât sub minimul special prevăzut de lege în condițiile dispoz.art. 76 lit. b cod penal rap.la art. 76 alin. 2 cod penal, va fi de natură să-și atingă scopul preventiv educativ urmărit de lege și să conducă la îndreptarea acestuia.

Întrucât inculpatul a fost condamnat pentru fapta reținută în sarcina sa i s-a aplicat acestuia pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 alin. 1 lit. a teza II și lit. b, pe o durată de 3 ani, precum și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 al. 1 lit. a teza II și lit. b, pe durata executării pedepsei potrivit dispoz.art. 71

Având în vedere că Biroul Național Interpol cu adresa nr. -//PM din 18.08.2008 a comunicat instanței că inculpatul Raf ost arestat provizoriu la data de 17 august 2008 de către autoritățile judiciare spaniole, în baza art.88 alin. 1 s-a dedus din pedeapsă arestarea preventivă începând cu data de 17 august 2008, iar în baza art. 350 al. 1 C.P.P. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, întrucât nu s-au schimbat temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri.

Referitor la latura civilă, este de observat că Spitalul municipal C cu adresa nr. 4147 din 31.03.2008 s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1696,80 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare.

Având în vedere această situație, instanța văzând și dispoz.art.998 cod civil și art. 14 pad ispus obligarea inculpatului la plata acestei sume de bani cu titlu de despăgubiri civile.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 20.000 lei reprezentând daune morale.

Având în vedere această cerere, instanța ținând cont de gravitatea faptei, de modul de producere a leziunilor, și de faptul că aceasta i-a pus victimei viața în primejdie, cauzându-i astfel un prejudiciu moral, s-a apreciat că cererea este întemeiată, astfel că a fost admisă și s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 10.000 lei daune morale către partea civilă.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și inculpatul R - deținut în Penitenciarul Craiova.

În apelul său, parchetul a criticat sentința ca fiind nelegală și netemeinică sub două aspecte, respectiv faptul că încadrarea juridică dată faptei nu este legală, iar pedeapsa aplicată inculpatului nu a fost bine individualizată în ceea ce privește cuantumul.

Referitor la prima critică, Ministerul Publica arătat că la data de 17 martie 2008, prin concluzii scrise, s-a solicitat de către procuror schimbarea încadrării juridice a faptei cu care a fost sesizată instanța prin rechizitoriu, din infracțiunea prev. de art. 20 cod penal rap. la art. 174, 175 lit. i Cod penal, în infracțiunea prev. de art. 20 alin.1 rap. la art. 174 alin.1 și 2 și art. 175 alin.1 lit. i și alin.2 Cod penal, cu motivarea că încadrarea corectă a faptei săvârșite de către inculpat, trebuie să includă și alineatele la tentativă, omor și omor calificat, astfel încât instanța trebuia să realizeze reîncadrarea juridică a faptei, operațiune care nu a fost efectuată, cu atât mai mult cu cât, solicitarea procurorului, este conformă practicii Curții de Apel Craiova, confirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cea de-a doua critică formulată de către parchet vizează greșita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului sub aspectul cuantumului, în sensul că instanța de fond nu a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 Cod penal, precum și necesitatea ca pedeapsa să contribuie la atingerea scopului preventiv și educativ pentru care a fost aplicată. În acest sens, instanța de fond nu a avut în vedere criteriile reprezentate de gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite de inculpat, modul în care acesta a comis fapta, faptul că nu este la primul conflict cu legea penală, anterior mai fiind condamnat la pedepse privative de libertate tot pentru săvârșirea unor infracțiuni de violență, respectiv tâlhărie, precum și poziția nesinceră a acestuia pe parcursul derulării procesului, apreciindu-se că se impune aplicarea unei pedepse mai mari sub aspectul cuantumului.

Inculpatul a criticat soluția instanței de fond sub aspectul greșitei rețineri a stării de fapt în sensul că, atât în actul de sesizare cât și în hotărârea atacată, nu s-a reținut faptul că inculpatul a fost alergat de către partea vătămată și însoțitorii acestuia, că a sărit gardul curții sale de teamă, fiind urmat de partea vătămată și însoțitori și a fost nevoit să se apere de atacul acestora, aspecte confirmate de către martorele și. De asemenea, inculpatul a mai arătat că în mod eronat s-ar reținut că l-ar fi lovit cu o sticlă în cap pe partea vătămată, aspect neconfirmat de nici o probă de la dosar și reținut greșit de instanță, astfel încât se impune reținerea în favoarea inculpatului fie a stării de legitimă apărare, fie a celei de provocare, prev. de art. 73 lit. b Cod penal.

În ceea ce privește cuantumul pedepsei, inculpatul a arătat că acesta prea mare, impunându-se coborârea lui, având în vedere că nu s-a sustras de la urmărirea penală și a părăsit țara deoarece nu a primit nici o înștiințare de la organele de urmărire penală pentru a se prezenta, având și atitudine sinceră și de colaborare, atât la urmărirea penală cât și în fața instanței.

Examinând apelurile formulate, prin prisma criticilor invocate, Curtea urmează a admite apelul parchetului și a respinge, ca nefondat, apelul inculpatului, pentru considerente care vor fi arătate în continuare.

În ceea ce privește critica parchetului referitoare la nelegala încadrare juridică dată faptei, Curtea constată că aceasta nu este întemeiată deoarece instanța de fond prin hotărârea pronunțată, l-a condamnat pe inculpat pentru infracțiunea săvârșită cu reținerea încadrării juridice a faptei solicitată de parchet prin concluziile scrise de la 17 martie 2008.

Se constată că la fila 15 dosarului instanței de fond, există concluzii scrise depuse de reprezentantul Ministerului public, prin care acesta solicită ca să se realizeze o legală încadrare juridică a faptei săvârșită de inculpat, în sensul indicării exprese a alineatelor și punctelor pentru tentativă, omor și omor calificat, prev. de art. 20, art. 174 și art. 175 Cod penal. Prin încheierea din 17 martie 2008, Tribunalul Olta luat act de aceste precizări cu privire la încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și, cu ocazia pronunțării asupra cauzei, prin hotărârea recurată, a dispus condamnarea inculpatului în baza articolelor, alineatelor și punctelor solicitate de către Ministerul Public.

Curtea apreciază că modalitatea în care a procedat tribunalul este legală deoarece nu ne aflăm în situația prev. de art. 334 Cod procedură penală, respectiv necesitatea efectuării unei schimbări de încadrare juridică atâta vreme cât solicitarea parchetului, însușită de instanță, nu viza o nouă încadrare juridică a faptei, ci doar o detaliere a celei inițiale cu care instanța a fost sesizată și, cu atât mai puțin, în situația unei "reîncadrări" a faptelor, cerută de parchet prin apel, deoarece termenul de "reîncadrare" nu există în Codul d e procedură penală și nici nu este recunoscut în literatura și practica judiciară.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de critică formulat de parchet, Curtea va constata că acesta este întemeiat, deoarece instanța de fond, în condițiile reținerii în favoarea inculpatului a dispozițiile art. 74 lit. a rap. la art. 76 lit. b Cod penal, i-a aplicat acestuia o pedeapsă greșit individualizată sub aspectul cuantumului, respectiv 3 ani și 6 luni închisoare.

Astfel, se constată că pentru infracțiunea de care este acuzat inculpatul, limitele de pedeapsă prevăzute de Codul penal sunt de închisoare de la 7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni. În condițiile reținerii dispozițiile art. 74 lit. c și 76 lit. b Cod penal, instanța de fond putea să coboare pedeapsa sub minimul special, dar nu mai jos de 1 an, aceasta apreciind că pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, ar fi în concordanță cu criteriile prev. de art. 72 Cod penal și ar contribui la atingerea scopului preventiv și educativ prev. de art. 52 Cod penal.

Curtea nu împărtășește acest punct de vedere al Tribunalului O l t, instanța de fond realizând o greșită evaluare a criteriilor de individualizare și punând un accent exagerat de mare pe acele criterii favorabile inculpatului, cu atât mai mult cu cât a reținut în favoarea acestuia și dispozițiile art. 74 lit. c Cod penal. În acest sens, se apreciază că instanța de fond nu a avut în vedere în mod real gradul de pericol social al faptei săvârșite de inculpat, precum și modalitatea în care acesta a acționat, considerând în mod eronat că fapta are un grad scăzut de pericol social și că folosirea cuțitului, chiar în contextul săvârșirii faptei, nu ar reprezenta o activitate infracțională deosebit de gravă. De asemenea, instanța de fond nu a dat o relevanță suficientă elementului de individualizare care ține de persoana infractorului, considerând că pedeapsa de 3 ani și 6 luni ar contribui suficient la atingerea celor două scopuri prevăzute de art. 52 Cod penal - preventiv și educativ, fără a acorda o atenție specială cazierului judiciar al inculpatului și din care rezultă că acesta a mai fost condamnat de două ori în minoritate, pentru infracțiuni de aceeași natură cu cea din prezenta cauză (violență), respectiv tâlhărie.

Realizând o nouă reindividualizare a pedepsei aplicate inculpatului prin luarea în considerare a criteriilor prev. de art. 72 Cod penal, cu accent pe cele menționate în alineatul anterior, Curtea apreciază că, în condițiile menținerii dispozițiile art. 74 lit. c și art. 76 alin.2 Cod penal în favoarea inculpatului, o majorare pedepsei la 5 ani închisoare ar fi în concordanță cu aceste criterii și ar contribui într-un mod mai eficient la atingerea scopului preventiv și educativ al pedepsei prev. de art. 52 Cod penal.

În ceea ce privește apelul inculpatului, Curtea va constata că prima critică a acestuia vizează modul în care instanța de fond a reținut starea de fapt din cauză. Analizând considerentele sentinței apelate, se va constata că instanța de fond, la solicitarea inculpatului, a audiat martorele și - vecinele inculpatului, și, coroborând aceste declarații cu celelalte probe din dosar, a constatat că inculpatul a fost urmărit de către partea vătămată și însoțitorii acesteia, a sărit într-o curte pentru a scăpa de urmăritori și, fiind în continuare urmărit de către partea vătămată, în cadrul altercației provocate, a lovit-o pe aceasta cu un cuțit în zona abdominală,provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 24 - 26 zile îngrijiri medicale și i-au pus în primejdie viața, stare de fapt corectă și care a fost avută în vedere la încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul a fost condamnat.

Pornind de la această stare de fapt corect reținută, Curtea apreciază că nu este întemeiată nici critica inculpatului în ceea ce privește reținerea în favoarea sa a stării de legitimă apărare, deoarece în cauză nu sunt întrunite cumulativ condițiile prev. de art. 44 Cod penal, în nici una din cele trei variante, și nici a scuzei provocării prev. de art. 73 lit. b Cod penal, deoarece nu s-a făcut dovada existenței unei stări de provocare a inculpatului din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității sau o altă acțiune ilicită gravă, din contră, din dosar rezultând că inculpatul a fost cel care a provocat scandal.

Nici critica inculpatului referitoare la faptul că instanța de fond ar fi reținut că ar fi lovit-o pe partea vătămată cu o sticlă în cap nu este întemeiată, deoarece din considerentele sentinței apelate, rezultă, dimpotrivă, că, din nici o probă administrată nu a reieșit aplicarea unei astfel de lovituri de către inculpat părții vătămate, la domiciliul lui, situație confirmată și de inexistența vreunei leziuni în zona capului în certificatul medico - legal obținut de partea vătămată.

În ceea ce privește ultima critică formulată de inculpat, referitoare la realizarea unei reindividualizări a pedepsei aplicate, în sensul diminuării celei aplicate de instanța de fond, prin luarea în considerare a unor circumstanțe personale, Curtea urmează a considera ca fiind inutil să o examineze, având în vedere faptul că a fost admis motivul de apel formulat de parchet și s-a majorat pedeapsa aplicată inculpatului. De altfel, Curtea va constata că aceste elemente invocate de către inculpat au fost avute în vedere de instanța de fond atunci când a reținut în favoarea sa dispozițiile art. 74 lit. c Cod penal.

Având în vedere considerațiile expuse anterior, Curtea urmează ca în baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, va admite apelul parchetului, iar în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat apelul inculpatului.

Ca o consecință a acestei soluții, va fi desființată în parte sentința Tribunalului O l t, pe latură penală și, realizând o nouă reindividualizare a pedepsei aplicată inculpatului, va majora pedeapsa principală aplicată acestuia, pentru o infracțiune prev. de art. 20 alin.1 rap. la art. 174 alin.1 și 2 Cod penal, art. 175 alin.1 lit. i, alin.2 Cod penal, cu aplic. art. 74 lit. c și art. 76 alin.2 Cod penal, la 5 ani închisoare.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Văzând și dispozițiile art. 381 Cod procedură penală și art. 383 cod pr.penală rap. la art. 350 Cod procedură penală, instanța va deduce în continuare, detenția pentru inculpată de la 25 februarie 2009 la zi și va menține arestarea preventivă a inculpatului.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul O l t, împotriva sentinței penale nr.25 din 25 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.

Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul R - deținut în Penitenciarul Craiova, împotriva sentinței penale nr.25 din 25 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.

Desființează în parte sentința, pe latură penală.

Majorează pedeapsa principală aplicată inculpatului R, pentru o infracțiune prev.de art.20 alin.1 p, rap.la art.174 alin.1 și 2, art.175 alin.1 lit.i, alin.2 p, cu aplic.art.74 lit.c, 76 alin 2 p, la 5 (cinci) ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Deduce în continuare detenția pentru inculpat, de la 25.02.2009 la zi și menține arestarea preventivă.

Obligă apelantul inculpat la plata a 260 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu.

Cu recurs.

Pronunțată în ședința publică de la 18 mai 2009.

- - - - - -

Grefier

Red.jud/-

F/Gh.

S/IB/ 30.06.2009

Președinte:Robert Emanoil Condurat
Judecători:Robert Emanoil Condurat, Mirela Ciurezu Gherghe

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 107/2009. Curtea de Apel Craiova