Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 143/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - Art.20 rap.la art.174 Cod penal -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANTA DE APEL

DECIZIA PENALĂ NR.143

Ședința publică de la 03 noiembrie 2008

PREȘEDINTE: Valentina Trifănescu JUDECĂTOR 2: Doru Filimon

- - judecător

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror

Pe rol, judecarea apelului declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr.273 din 13 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns apelantul inculpat în stare de libertate, asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu, lipsă fiind partea civilă Spitalul Județean Tg. J și partea vătămată.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, s-a audiat inculpatul, declarația fiind atașată la dosar și nefiind formulate cereri ori ridicate excepții s-a constatat apelul în stare de judecată și s-a acordat cuvântul.

Avocat pentru apelantul inculpat, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței și, dându-se o eficiență mai mare dispoz. art. 73 lit. b cod penal, reindividualizarea pedepsei prin reducerea acesteia dar și înlăturându-se dispoz. art. 164 lit. d și e cod penal, ca pedeapsă accesorie și complementară deoarece inculpatul nu are în prezent calitatea de tutore sau curator și nu are în îngrijire copii minori.

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea apelului doar în ceea ce privește greșita aplicare a pedepselor accesorii și complementare, deoarece instanța de fond nu le motivează și aplicarea acestora este netemeinică.

Cu privire la motivul referitor la greșita individualizare a pedepsei, se invocă faptul că acesta este nefondat, deoarece instanța de fond a avut în vedere la proporționalizarea pedepsei principale și a pedepselor accesorii și complementare, atât starea de provocare prev. de art. 73 lit. b cod penal cât și starea de recidivă prev. de art. 37 lit. b cod penal.

Apelantul inculpat având ultimul cuvânt, declară că își însușește concluziile apărătorului din oficiu.

Dezbaterile fiind închise.

CURTEA

Asupra apelului de față;

Prin sentința penală nr.273 din 13 mai 2008, Tribunalul Gorj, în baza art. 20 raportat la art. 174 și 175 lit.c Cod penal, cu aplicarea art.73 lit.b și art.37 lit. b Cod penal, a condamnat inculpatul - fiul lui și, născut la 01.07.1953 în comuna, jud. A, cetățean român, tudii școala profesională, căsătorit, domiciliat în comuna, sat Pîrîu de V, jud. G, CNP.-, la pedeapsa de 4 ani închisoare.

S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a, lit. b, d și e Cod penal, pe durata prev. de art.71 Cod penal.

În baza art.65 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 lit.a teza a II-a, lit. b, d, e Cod penal, pe o durată de 2 ani ce urmează a fi executată potrivit art.66 Cod penal.

S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

A fost obligat inculpatul la 649,53 lei, despăgubiri către partea civilă Spitalul Județean Târgu J, cu dobânzile aferente până la achitarea integrală a despăgubirilor.

În baza art.118 lit.b Cod penal, s-a confiscat cuțitul folosit de inculpat la comiterea faptei.

A fost obligat inculpatul la 160 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 38 lei reprezintă costul lucrării raportului de expertiză medico-legală nr.196/ 19.10.2007 ce se va face venit în contul Spitalului Târgu J nr.- deschis la Trezoreria Tg-J, 100 lei onorariu avocat oficiu, sume suportate în avans din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

S-a reținut că între inculpatul și fiul său, există o stare conflictuală, generată de faptul că partea vătămată a exercitat acte de violență împotriva tatălui său și a mamei -, acesta nu desfășoară o activitate utilă din care să obțină veniturile necesare întreținerii, a înstrăinat bunuri din gospodăria părinților și obișnuiește să consume băuturi alcoolice.

La data de 12.10.2007 în jurul orelor 12.30, pe fondul consumului de alcool, precum și a neînțelegerilor anterioare, între inculpat și partea vătămată a izbucnit un conflict pe parcursul căruia partea vătămată a lovit inculpatul și soția acestuia, - ce a intervenit în aplanarea conflictului.

Pentru a evita agravarea conflictului, inculpatul a încercat să părăsească locuința, fiind împiedicat de partea vătămată care l-a urmat într-o cameră a locuinței și a continuat să-l lovească cu pumnul.

În aceste condiții, inculpatul a ripostat și a lovit partea vătămată cu un cuțit în zona toracelui și antebrațului stâng, iar urmare a loviturilor aplicate, părții vătămate i-au fost produse leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 zile îngrijiri medicale și care au pus în primejdie viața, în lipsa intervenției chirurgicale putându-se ajunge la deces.

După săvârșirea infracțiunii, inculpatul și soția sa au anunțat organele de poliție și Serviciul de Ambulanță G pentru acordarea primului ajutor părții vătămate.

S-a reținut că fapta săvârșită de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor în formă calificată prevăzută și pedepsită de art.20 rap.la art.174 și art.175 lit.c Cod penal, iar inculpatul a săvârșit infracțiunea sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de o provocare din partea părții vătămate, produsă prin actele de violență, exercitate de fiul său, împotriva sa, existând deci împrejurările prevăzute de art.73 lit. Cod penal.

Partea vătămată a declarat în ședința publică din 11.03.2008 că nu se constituie parte civilă față de inculpat ce este tatăl său și a fost de acord să fie ascultat în calitate de martor, arătând că a avut discuții cu tatăl său și în data de 11.10.2007, în urma cărora a aplicat inculpatului două palme.

Instanța de fond a audiat martorii -, A și la solicitarea inculpatului pe martorii G, și.

Cu adresa nr.8531/02.04.2008 Spitalul Județean de Urgență Tg-J a arătat că se constituie parte civilă cu suma de 1299,6 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate cu internarea și tratamentul părții vătămate .

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut aceeași stare de fapt ca cea din rechizitoriu precum și vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 combinat cu art. 175 alin.1 lit. c cod penal.

Prima instanță, față de declarațiile de martori existente a reținut și existența stării de provocare în care a acționat inculpatul în urma acțiunii ilicite a părții vătămate, deoarece, partea vătămată este cea care a lovit mai întâi inculpatul și l-a împins, acesta căzând lângă dulap, iar inculpatul înarmat cu cuțitul găsit ocazional a acționat asupra părții vătămate sub stăpânirea puternicei tulburări determinată de loviturile primite de la partea vătămată.

S-a mai reținut în sarcina inculpatului și starea de recidivă prevăzută de art.37 lit.b Cod penal, acesta suferind mai multe condamnări printre care și pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1628/ 10.05.1999 din care a fost liberat condiționat la 12.02.2001 cu un rest de pedeapsă de 544 zile, iar la individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile de proporționalizare și de alegerea pedepsei prev. de art. 72 cod penal, aplicându-se

inculpatului o pedeapsă coborâtă sub minimul special, cât și interzicerea drepturile prev. de art.64 lit. a teza a II-a, lit.b, d și e Cod penal, pe durata prev.de art.71 Cod penal,ca pedeapsă accesorie, iar în temeiul art.65 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit. a teza a II-a lit.b, d, e Cod penal, pe o durată de 2 ani ce urmează a fi executată potrivit art.66 Cod penal.

Tribunalul a luat act că partea vătămată nu se constituie parte civilă, iar în temeiul art.14, 346.pr.pen. inculpatul a fost obligat la 649,53 lei despăgubiri către partea civilă Spitalul Județean J cu dobânzile aferente până la achitarea integrală a despăgubirilor, sumă ce reprezintă din totalul cheltuielilor de spitalizare de 1299,06 lei în condițiile reținerii dispozițiilor art.73 lit.b Cod penal.

S-a mai dispus în temeiul art.118 lit.b Cod penal, confiscarea cuțitului folosit de inculpat la comiterea faptei.

Inculpatul a fost obligat la 160 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 38 lei reprezintă costul lucrării, raportului de expertiză medico-legală nr.196/ 19.10.2007 ce se va face venit în contul Spitalului Tg-J nr.- deschis la trezoreria Tg-J, 100 lei onorariu avocat oficiu, sume suportate în avans din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva sentinței, în termen a formulat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, oral, prin apărătorul desemnat din oficiu solicitând reducerea pedepsei cât și înlăturarea pedepselor accesorii și complementare prev. de art. 64 lit. d și e cod penal.

Apelul este fondat în ceea ce privește aplicarea pedepselor accesorii și complementare și nu este fondat cu privire la critica ce vizează individualizarea pedepselor.

Astfel, din actele și lucrările dosarului nu rezultă că inculpatul ar avea calitatea de tutore sau curator ori că ar avea în îngrijire copii.

Curtea reține că dispoz prev. de art. 64 alin.1 lit. d și e cod penal, pot fi aplicabile doar în cazul constatării existenței împrejurărilor concrete la care se referă, ceea ce nu se poate reține în cazul inculpatului, deoarece aceste pedepse nu au caracterul unor măsuri de siguranță.

Cât privește critica ce vizează reducerea pedepsei, aceasta este nefondată, deoarece, prima instanță, în mod temeinic și legal a făcut proporționalizarea pedepsei principale a închisorii și a pedepselor complementare, atât în raport de starea de provocare prev. de art. 73 lit. b cod penal cât și în raport de datele negative ce caracterizează în parte persoana inculpatului, respectiv, existența unor condamnări anteriore, astfel încât, o reducere suplimentară a pedepsei principale, ținându-se seama și de gradul de pericol social al faptei comise, nu justifică scopul ei, prev. de art. 52 cod penal.

Cu motivarea reținută, apelul va fi admis în baza art. 379 pct. 2 lit. a cod pr.penală, se va desființa sentința și, în rejudecare, se vor înlătura dispozițiile privind art. 64 alin.1 lit. d și e cod penal, în ceea ce privește pedepsele accesorii și complementare aplicate de prima instanță, menținându-se restul dispozițiilor sentinței.

În baza art. 192 alin. 3 cod pr.penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr.273 din 13 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.

Desființează sentința pe latură penală.

În rejudecare, înlătură dispozițiile art. 64 lit.b, d și e Cod penal, cu privire la interzicerea drepturilor ca pedeapsă accesorie și ca pedeapsă complementară.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Cheltuieli judiciare în sumă de 110 lei, din care 100 lei onorariu apărător oficiu către Baroul Dolj, care va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Cu recurs.

Pronunțată în ședința publică de la 3 noiembrie 2008.

- - - -

Grefier,

- -

Red.jud.DF

PS/19.11.2008.

Președinte:Valentina Trifănescu
Judecători:Valentina Trifănescu, Doru Filimon

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 143/2008. Curtea de Apel Craiova