Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 198/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE FOND

SENTINȚA PENALĂ Nr. 198

Ședința publică de la 03 2008

PREȘEDINTE: George Ciobanu judecător

Grefier - -

Ministerul public reprezentat de procuror

Pe rol, soluționarea plângerii formulată de petentul împotriva rezoluției de la 3 iulie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 521/P/2008.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a lipsit petentul, fiind prezent intimatul.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatând plângerea în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.

Intimatul a solicitat respingerea plângerii penale formulată de petent și obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare.

Reprezentantul parchetului a solicitat respingerea plângerii formulate ca nefondată, soluția parchetului fiind legală și temeinică, întrucât în cauză nu s-a putut stabili existența unor fapte de natură penală.

CURTEA,

Asupra plângerii de față:

Prin rezoluția de la 3 iulie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 521/P/2008 s-a dispus, în baza 228 alin.6 rap. la art. 10 lit. a cod pr.penală, neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. De art. 215 și 246 cod penal.

În fapt, s-a reținut în esență, că persoana vătămată a solicitat efectuarea de cercetări penale față de executorul judecătoresc pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și înșelăciune, arătând că în mod greșit executorul judecătoresc a dispus înființarea popririi asupra veniturilor pe care le obține de la Casa Județeană de Pensii M, pentru suma totală de 704,58.

Potrivit plângerii formulate, suma de 1400 lei reprezentând cheltuieli de judecată stabilite prin decizia nr. 2759/2000 a Curții de Apel Craiova, nu trebuia executată silit întrucât instanța de judecată, cu ocazia pronunțării hotărârii menționate, nu a respectat dispoz. art. 403 alin.3 cod pr.civilă.

Actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat săvârșirea de către executorul judecătoresc a infracțiunilor prev. de art. 215 și 246 cod penal, acestea neexistând, dispunându-se astfel neînceperea urmăririi penale.

Împotriva acestei rezoluții, a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, petentul, iar prin rezoluția de la 1 august 2008 dată în dosarul nr. 1515/II/2/2008, în baza art. 275 și următoarele cod pr.penală, s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate de acesta.

S-a constatat, din actele premergătoare efectuate, că nu au fost puse în evidență indicii în sensul că executorul judecătoresc ar fi săvârșit faptele penale la care se face referire în actul de sesizare, ori altă faptă penală care să poată antrena răspunderea penală.

Înființarea popririi la data de 21 februarie 2008, asupra veniturilor pe care le obține cu titlu de pensie de la Casa Județeană de Pensii M, s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale, având drept scop, acoperirea debitului pe care acesta îl avea față de creditorul G, care, de altfel, a și inițiat executarea silită, în limitele stabilite prin hotărâri judecătorești definitive.

Petentul s-a adresat cu plângere la Judecătoria Dr. Tr.S care, prin sentința penală nr. 1338 de la 8 septembrie 2008, în baza art. 281alin.1 lit. b cod pr.penală, s-a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect plângerea împotriva soluțiilor procurorului de netrimitere în judecată, privind pe intimatul, în favoarea Curții de Apel Craiova.

Curtea de Apel Craiova analizând actele și lucrările dosarului a constatat că plângerea formulată de petentul, este nefondată.

S-a dispus în mod corect prin rezoluția nr. 521/P/2008 din 3 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea prev. de art. 215 și art. 246 cod penal, constatându-se incidența dispoz. art. 10 lit. a cod pr.penală.

Ca urmare a cererii formulate de creditorul G, privind executarea silită a deciziilor nr. 2759/2000, 8662/2 1999, 593/23 1999 și 1154/ 9 februarie 2000, în cadrul dosarului nr.152/E/2002 al BEJ, s-a dispus la 21 februarie 2008, înființarea popririi asupra veniturilor debitorului, reprezentând sume ce urmau să fie plătire de către Casa de Pensii

Prin sentința civilă nr. 3565 din 14 septembrie 2006 a Judecătoriei Dr. Tr. Saf ost respinsă contestația formulată împotriva actelor de executare efectuate.

Întrucât, în cauză, nu s-a constatat, ca urmare a actelor premergătoare efectuate, existența unor fapte săvârșite cu intenție care să prejudicieze interesele petentului sau acte prin care intimatul să inducă în eroare petentul, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale în privința infracțiunilor prev. de art. 215 și 246 cod penal.

În temeiul art. 2781alin.8 lit.a cod pr.penală, se va respinge plângerea formulată ca nefondată, urmând ca în temeiul art. 192 alin.2 cod pr.penală, să oblige petentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

În privința cererii formulată de intimat privind obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare, se constată că intimatul nu a făcut dovada unor cheltuieli în sensul art. 193 cod pr.penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE.

Respinge plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției de la 3 iulie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 521/P/2008, ca nefondată.

Obligă petentul la 20 lei cheltuieli judiciare avansate de stat

Cu recurs.

Pronunțată în ședința publică de la 3 2008.

- -

Grefier,

- -

Red.jud.GC

IB/19.11.2008.

Președinte:George Ciobanu
Judecători:George Ciobanu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 198/2008. Curtea de Apel Craiova