Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 144/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 144

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 22 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Ioana Vorniceasa președinte secție

- - - judecător

-A - - grefier

Ministerul Public: PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACAU reprezentat prin procuror

La ordine a venit spre soluționare apelul declarat de revizuientul, împotriva sentinței penale nr. 195/P/4 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns revizuientul în stare de arest, asistat de avocat - apărător desemnat din oficiu.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefier, după care:

Avocat, arată că a luat legătura cu revizuientul, acesta insistă în soluționarea cererii și pentru audierea a doi martori.

Reprezentantul Parchetului, arată că nu are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților, pentru dezbateri.

Avocat din oficiu pentru apelant, având în vedere că în cererea de revizuire apelantul se consideră nevinovat și solicită audierea a doi martori pentru a proba situații necunoscute, precum și prevederile art. 394 Cod procedură penală, lasă soluția la aprecierea instanței. Pentru asistența juridică din oficiu, solicită plata onorariului din fondurile speciale ale Ministerului Justiției și Libertăților.

Reprezentantul Parchetului, a pus concluzii de respingere a apelului, întrucât aspectele relatate de revizuient, nu se încadrează în vreunul din cazurile de revizuire prev. de art. 394 Cod procedură penală.

Apelantul - revizuient, în ultimul cuvânt, a solicitat admiterea apelului. Susține că nu a primit hotărârea timp de un an, nu se respectă legea, este nevinovat, nu a comis fapta pentru care a fost condamnat, iar dacă a consumat băuturi alcoolice, asta nu înseamnă că și-a pierdut discernământul.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.195/P/4.11.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț, în temeiul art.403 alin.3 Cod procedură penală, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire ș ia obligat revizuientul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut faptul prin sentința penală nr.149 din 12.08.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț, în temeiul art.300 alin.1 raportat la art.397 alin.1 Cod procedură penală, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea acesteia, Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, pentru efectuarea actelor de cercetare. După efectuarea cercetărilor, procurorul a înaintat întregul material împreună cu concluziile sale instanței competente, potrivit dispozițiilor art.399 alin.5 Cod procedură penală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul instanței, sub nr-.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii, Tribunalul a constatat că revizuientul nu a invocat nici unul dintre cazurile de revizuire prevăzute expres și limitativ de art.394 lit. a-e Cod procedură penală, motivul invocat privind nevinovăția sa, fiind verificat de instanțele de control judiciar, cu ocazia judecării apelului și recursului, declarate de inculpat împotriva hotărârii de condamnare.

II. Împotriva hotărârii de mai sus a declarat apel condamnatul care a reiterat faptul că este nevinovat și a solicitat reanalizarea probatoriului administrat în cauză.

Instanța constată că prinsentința penală nr.218/P/21.11.2007 a Tribunalului Neamțs-a dispus condamnarea revizuientului la pedeapsa de 17 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 Cod penal. Prindecizia penală nr.18/5.02.2008 a Curții de Apel Bacăus-a admis apelul revizuientului și rejudecându-se cauza s-a dispus schimbarea încadrării juridice și aplicarea unei pedepse de 12 ani închisoare. Prindecizia nr.1359/11.04.2008 pronunțată de secția penală a în dosarul nr-s-a respins ca nefundat recursul declara de revizuient.

Revizuirea unei hotărâri penale definitive poate fi solicitată de persoana condamnată atunci când se reiterează motivele prevăzute de art. 394 Cod procedură penală; cum însă motivele invocate de revizuientnuse întemeiază pe cazurile expres și limitativ reglementate de dispozițiile art. 394 lit. a - e Cod procedură penală, instanța constată că în mod corect instanța de fond a respins cererea formulată de condamnat ca inadmisibilă. Pe calea revizuirii nu se poate realiza o rejudecare a cauzei decât în anumite condiții expres și limitativ prevăzute de legiuitor.

Față de această situație, instanța în baza art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală va respinge ca nefondat apelul declarat de revizuientul împotriva sentinței penale nr.195/P/4.11.2009 pronunțată de Tribunalului Neamț în dosarul nr-.

În baza art.189 Cod procedură penală onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 100 de lei pentru avocat din cadrul Baroului B se va suporta din fondul și va fi inclus în cheltuielile judiciare.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, se va obliga revizuientul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondat apelul declarat de revizuientul, împotriva sentinței penale nr. 195/P/4.11.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

În baza art. 189 Cod pr. penală onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 100 de lei pentru avocat din cadrul Baroului B se va suporta din fondul Ministerului Justiției și Libertăților și va fi inclus în cheltuielile judiciare.

În baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22.12.2009 în prezența inculpatului arestat.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

a

Red.

Red.. -

Tehnored. - 2 ex.

23.12.2009

PROCES VERBAL

22.12.2009

La pronunțare apelantul-revizuient a declarat recurs.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Președinte:Ioana Vorniceasa
Judecători:Ioana Vorniceasa, Crîșmaru Gabriel, Gabriela Spoială

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 144/2009. Curtea de Apel Bacau