Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 146/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 146
ȘEDINȚĂ PUBLICĂ DIN: 25 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Grosu Valerica Niculina JUDECĂTOR 2: Pocovnicu Dumitru
JUDECĂTOR 3: Spoială judecător
- - - grefier
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU - reprezentat prin procuror
La ordine au venit spre soluționare apelurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ALBA și inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 285 din 24.09.2009, pronunțată de TRIBUNALUL ALBA, în dosar nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat pentru apelant- inculpat avocat, avocat pentru intimat - parte civilă, lipsă fiind inculpatul, intimații - părți civile și procurator, Spitalul Clinic de Urgență " ", Spitalul Județean de Urgență A I și Spitalul Orășenesc Cugir.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefier, după care:
Avocat solicită instanței să de pronunțe asupra cererii formulate cu privire la confruntarea martorilor.
Instanța, acordă cuvântul părților pe cererea formulată de apelantul - inculpat prin apărător, privind confruntarea martorilor.
Avocat, susține cererea formulată prin memoriul depus în motivele de apel și arată că există contradicții evidente în relatările acestora în legătură cu distanța la care se aflau față de locul incidentului, distanța la care se aflau martorii oculari față de locul incidentului, dacă au existat zgomote, dacă inculpatul s-a întors într-adevăr înapoi, proveniența lemnelor. La termenul la care au fost audiat, martorul a declarat că lemnele proveneau din pădurea inculpatului.
Mai susține că, înscrisurile depuse prezintă contradicții față de declarațiile martorilor audiați.
Avocat pentru intimat-parte civilă, susține că în cauză important este ceea ce s-a întâmplat între cei doi. Este clar că s-a depus plângere pentru mărturie mincinoasă împotriva unui martor, însă apreciază cererea nefondată și ca urmare solicită respingerea acesteia.
Reprezentantul Parchetului, a solicitat respingerea cererii de confruntare a martorilor, ca nefondată.
Instanța, respinge ca nefondată cererea privind confruntarea martorilor, nefiind utilă și neavând eficiență în soluționarea cauzei.
Avocat depune în xerocopii certificate pentru conformitate, declarațiile martorilor, G și încheierea din 11.11.2008 din dosarul Judecătoriei Alba Iulia nr-.
Nemaifiind alte cereri formulate în cauză, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul pe apelul declarat de Tribunalul d e pe lângă TRIBUNALUL ALBA, susține motivele de apel, apreciază hotărârea pronunțată de instanța de fond ca fiind nelegală întrucât deși instanța a reținut în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, a reținut o încadrare juridică greșită a faptei comise, în sensul că încadrarea juridică corectă era infracțiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174,175 al.1 lit. i Cod penal, fapta fiind comisă într-un loc public, de față cu mai multe persoane.
De asemenea, prima instanță a omis să menționeze aplicarea art. 13 Cod penal când a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii doar a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a - c Cod penal, având în vedere că la data săvârșirii infracțiunii prevederile art. 71 al.1,2 Cod penal impuneau interzicerea tuturor drepturilor prevăzute de art. 64 Cod penal. Modalitatea de aplicare a dispozițiilor art. 64 lit. c și art. 71 Cod penal contravine principiului individualizării sancțiunilor penale.
Temeiul legal al confiscării ui folosit de inculpat la comiterea faptei, este greșit aplicat. Corect ar fi fost aplicarea prevederilor art. 118 lit. b Cod penal și nu art. 118 lit. a Cod penal.
În ceea ce privește netemeinicia sentinței atacate, apreciază că pedeapsa aplicată este nejustificat de mică, instanța la aplicarea pedepsei trebuia să pronunțe o hotărâre având în vedere criteriile de individualizare a pedepsei, scopul preventiv și coercitiv al acesteia, aplicând o pedeapsă mai M, orientată spre maxim.
În concluzie, față și de motivele de apel expuse în scris, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței pronunțată de TRIBUNALUL ALBA, reținerea cauzei spre rejudecare și în fond pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale.
Avocat având cuvântul pentru apelant-inculpat, a solicitat respingerea apelului declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL ALBA, admiterea apelului formulat de inculpat în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, desființarea sentinței pronunțată de TRIBUNALUL ALBA, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond pronunțarea unei hotărâri de achitare inculpatului, iar pe latură civilă, respingerea cererilor privind acordarea despăgubirilor civile.
Susține motivele de apel și arată că hotărârea atacată are un caracter profund netemeinic și nelegal, important este întregul conținut al stării de fapt și a sentinței, judecătorul arătând că a intervenit o înțelegere între și tatăl părții vătămate.
S-a reținut că lemnele au fost marcate, însă acestea nu au fost marcate, există declarația martorilor audiați în instanță, care au arătat că nu era nici un reprezentant al Ocolului Silvic la fața locului, ceea ce rezultă că lemnele au fost sustrase din pădurea inculpatului.
Critică hotărârea instanței de fond și în ceea ce privește reținerea că inculpatului i s-ar fi arătat o foaie de însoțire. Martorii au declarat că nu i s-a prezentat nici un înscris, tăierea s-a făcut nelegal.
Există contradicții realității și în ceea ce privește momentul când partea vătămată a ajuns în dreptul cantonului silvic, persoanele de care era însoțit, când se reține că atunci când partea vătămată a trecut pe lângă camion inculpatului acesta avea o secure. Declarațiile martorilor sunt contradictorii sub acest aspect, motiv pentru care a solicitat confruntarea acestora. Face referire la declarațiile martorului G, care are un caracter oscilant, existând contradicții cu privire la proveniența lemnelor, distanța la care se afla acesta. De aceea, legat de calitatea de martor ocular a numitului G, trebuie pusă sub semnul întrebării prezența sau nu a acestuia la fața locului, intențiile acestuia având în vedere că este angajatul părții vătămate. În declarație martorul arată că a fost forțat de partea vătămată de a da această declarație în sensul că nu a fost la fața locului, iar ulterior spune că a fost amenințat.
Cu privire la situația de fapt, s-a reținut că inculpatul ar fi venit amenințător, îndreptând ridicat cu ambele mâini, cu tăișul părții metalice înspre capul părții vătămate pentru a-l lovi. Partea vătămată a parat cu lovitura îndreptată în zona capului.
Nu sunt îndeplinite toate condițiile infracțiunii prevăzute de lege. Apreciază că nu se putea produce o simplă lovitură a cotului dacă s-ar fi acționat cu intensitate. Există diferențe între o leziune despicată și o leziune tăiată, nu s-a învederat de către inculpat și martori o altă situație. Inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție, care trebuie răsturnată de instanță, mai mult instanța pune în sarcina inculpatului, această obligație. Judecătorul instanței de fond neglijează și orice probă de nevinovăție a inculpatului, nu a analizat declarațiile martorilor - soția pădurarului și, declarații care au fost tot timpul constante cu privire la producerea incidentului.
De asemeni, se ignoră rezultatul testului poligraf, care este un mijloc tehnic, științific pe care însăși Parchetul l-a solicitat în probațiune. Nu înțeleg de ce procurorul care a instrumentat dosarul, nu a depus acest test poligraf. Doar la insistențe și amenințări cu plângere penală procurorul a depus acel proces verbal și alte înscrisuri la dosar.
În ceea ce privește latura civilă, judecătorul fondului a dat dovadă de neglijență. Martorul audiat a arătat că partea vătămată i-a arătat mâna și nu prezenta nici o urmă. Apreciază să s-au acordat despăgubiri într-un cuantum uriaș și s-a făcut o Me roare privind stabilirea unei rente viagere părții vătămate, până la recuperarea capacității de muncă.
Face referire la raportul medical întocmit de C N în care se concluzionează că, capacitatea de muncă a părții vătămate a fost păstrată și nu se justifică încadrarea în grad de invaliditate. Instanța a tras o concluzie absolut proprie și a obligat inculpatul să plătească părții civile despăgubiri civile.
În concluzie, față de cele susținute oral în instanță și concluziile formulate prin motivele de apel, solicită admiterea apelului inculpatului așa cum a fost formulat, întrucât modul de instrumentare a cauzei denotă neglijență, superficialitate și rea-credință.
Avocat având cuvântul pentru intimat-parte civilă, a pus concluzii de admitere a apelului Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL ALBA, hotărârea atacată fiind lapidară cu privire la temeiurile condamnării, neaplicării art. 13 și temeiul confiscării. Cu privire la cuantumul pedepsei, lasă soluția la aprecierea instanței.
În ceea ce privește apelul inculpatului, atât pe latură penală cât și pe latură civilă pune concluzii de respingere.
Cu privire la latura penală, din punctul său de vedere îl interesează dacă fapta există așa cum este descrisă și dacă este comisă de inculpat. În motivele de apel inculpatul face referire la Convenția Drepturilor Omului, însă consideră că dacă i s-au sustras lemnele, atunci trebuie aplicată pedeapsa cu moartea. Temeiul infracțiunii este art. 20 raportat la art. 174-175 Cod penal, este de stabilit dacă inculpatul a fost lovit, de cine, dacă inculpatul este cel care a lovit partea vătămată.
Apelul nu s-a motivat cu privire la această situație și atunci ce importanță are întinderea leziunii. Martorii audiați arată că inculpatul și partea vătămată erau în spatele mașinii. Din probe rezultă că inculpatul a exercitat o acțiune de violență asupra părții vătămate, care ulterior a plecat la Dispensar, de unde a fost luat de ambulanță. Toți martorii audiați au arătat că a fost vorba de un conflict, relevant este că inculpatul a lovit partea vătămată cu acel corp contondent în zona capului și prin bararea loviturii, a fost lovit la. de 6 cm. a condus la 4 operații și o infirmitate permanentă. Partea vătămată nu mai poate munci ca înainte, existând acte medicale depuse în acest sens.
În aceste condiții, este clar că inculpatul a folosit corpul contondent și că există tentativă la omor calificat. Inculpatul încearcă să amenințe procurorul, martorii,pentru a susține că nu sunt probe care să demonstreze acest "in dubio pro reo", însă apreciază că fapta este dovedită sub toate aspectele.
Pe latură civilă, cuantumul despăgubirilor acordate este foarte mic, în raport de cheltuielile efectuate care au fost mult mai mari. Partea vătămată a suferit patru operații iar cheltuielile sunt fondate.
În situația în care se consideră că pedeapsa a fost prea mic dozată, față de fapta inculpatului, solicită majorarea pretențiilor la care urmează să fie obligat inculpatului.
În concluzie, solicită admiterea apelului declarat de Parchet și respingerea apelului formulat de inculpat.
Avocat, în replică, susține că nu încearcă să se prezinte o stare de provocare, dorește să învedereze că prezența inculpatului la locul "" era justificată. Acesta era sătul de furtul repetat de lemne, motiv pentru care s-a prezentat la Ocolul Silvic. Tatăl părții vătămate, martor în cauză, nu s-a prezentat să-l ajute pe fiul său, dacă se susține că inculpatul l-a lovit. De asemenea arată că martorul a spus că nu exista un topor în mașină.
Reprezentantul Parchetului, cu privire la apelul inculpatului, a spus concluzii de respingere, ca nefondat.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra apelurilor penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 285 din data de 24.septembrie.2008, pronunțată de TRIBUNALUL ALBA, a fost espinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 22.05.1955 în localitatea, județul A, CNP -, cetățean român, studii medii, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, are 2 copii, domiciliat Cugir, satul,-, județul A și s-a dispus condamnarea pentru tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art.20 Cod penal, raportat la art.174 Cod penal, la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare și s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit. a și b Cod penal, pe o durată de 2 (doi) ani, pedeapsă ce se va executa conform art.66 Cod penal.
S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b și c Cod penal, pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal.
S-a dedus din pedeapsa principală aplicată durata arestului preventiv executat de inculpat în perioada 17.08.2004 - 16.09.2004.
În baza art.118 lit.a Cod penal, s-a dispus confiscarea părților componente ale ui folosit de inculpat la comiterea faptei, respectiv ui și partea metalică.
În baza art.14 Cod procedură penală, raportat la art.998 Cod civil, a fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 3.000 lei, cu titlul de daune materiale, 20.000 lei cu titlul de daune morale și 200 lei lunar, reprezentând despăgubiri civile eșalonate începând cu 23.08.2003 și până la însănătoșirea părții civile, respectiv până la încetarea capacității de muncă de 0 - 20% care se traduce prin tulburări de manipulație și scăderea forței musculare în ce privește membrul superior drept.
Prima instanță a menținut sechestrul asigurător dispus prin rezoluția Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL ALBA, din 14.10.2003, asupra bunurilor inculpatului.
În baza art.313 din Legea nr.95/2006, modificat prin nr.OUG72/2006, a fost obligat inculpatul să plătească suma de 349,8 lei în favoarea părții civile Spitalului Clinic de Urgență " - " B, suma de 570,9 lei în favoarea părții civile Spitalului Orășenesc Cugir și suma de 622,1 lei în favoarea părții civile Spitalului Județean A, cu titlul de cheltuieli de spitalizare.
În temeiul art.191 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 2.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.
În conformitate cu prevederile art.193 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 3.916,30 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariul apărătorului, cheltuieli cu deplasările și costul certificatelor medico-legale și al expertizelor.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL ALBA din 9.09.2004, înregistrat la TRIBUNALUL ALBA sub dosar penal nr.5133/2004 (număr nou -), s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor, prevăzută de art.20 Cod penal, raportat la art. 174 Cod penal.
În sarcina inculpatului s-a reținut că în data de 23.08.2003, în jurul orelor 1,00, în timp ce se afla pe drumul forestier M, din apropierea orașului Cugir, în dreptul Cantonului silvic "Pârâul ", aparținând Ocolului Silvic Cugir, a încercat să-i suprime viața părții vătămate, prin aplicarea unei lovituri cu un topor direcționată spre cap, lovitură care a fost parată cu mâna de acesta, recepționând lovitura la nivelul cotului său drept, suferind leziuni care au necesitat spre vindecare 70-75 zile îngrijiri medicale.
S-a reținut că inculpatul are antecedente penale, dar care nu atrag starea de recidivă.
Examinând actele și lucrările dosarului, TRIBUNALUL ALBAa reținut următoarele:
În cursul lunii august a intervenit o înțelegere între, martor în cauză, care deține o suprafață de 1 ha pădure în zona numită, lângă Cugir, și, tatăl părții vătămate, în sensul că, în baza ajutorului primit la trasul unor lemne, să-i dea lui, o mașină de lemne, de esență fag și brad. Materialul lemnos care urma a fi tăiat în beneficiul tatălui părții vătămate, a fost marcat de către reprezentanții Ocolului Silvic Cugir și tăiat apoi de către acesta.
În data de 22.08.2003, după-amiaza, partea vătămată și tatăl său s-au deplasat din orașul Cugir, județul A, pe drumul forestier " M", cu un autovehicul tip peridoc, condus de martorul înspre locul numit "" pentru a încărca lemnele tăiate din pădurea lui.
Inculpatul, care este nepot al lui și care deține o suprafață de pădure în apropierea pădurii unchiului său, a bănuit că partea vătămată și tatăl său doresc să încarce lemne tăiate din pădurea sa. A pornit înspre acel loc cu autocamionul său, luându-i cu el pe martorii, G și G. Au ajuns în locul "", în jurul orei 19,00, unde i-au găsit pe partea vătămată împreună cu tatăl său și martorul, încărcând în peridoc material lemnos.
Inculpatul a parcat autocamionul în mijlocul drumului, pentru a le bloca accesul la coborâre a ui, întrucât avea impresia că lemnele care se încărcau fuseseră sustrase din pădurea lui. Și-a manifestat dorința de a veni la fața locului "organele de poliție", "Procuratura", organele silvice și.
Partea vătămată și tatăl său i-au explicat că lemnele au fost tăiate din pădurea numitului, pe baza unei înțelegeri cu acesta și i-au arătat o foaie de însoțire a materialului lemnos emisă de Ocolul Silvic Cugir pe numele proprietarului și semnată de acesta.
Inculpatul nu s-a lăsat înduplecat, insistând să se clarifice situația în prezența organelor sus-menționate, cu toate că se făcuse târziu și martorii, și încercaseră să-1 lămurească să elibereze drumul.
În jurul orelor 24,00 martorul, aflat la volanul ui a reușit să efectueze o manevră de ocolire a autocamionului inculpatului după care, împreună cu partea vătămată, cu tatăl său și cu martorii, și, s-au deplasat spre Cugir, pe drumul forestier Rîul încărcat cu lemne a fost parcat în curtea "" (societate de la care partea vătămată îl închiriase), în vederea clarificării situației față de acuzațiile inculpatului. Martorul a rămas în cabina ui, urmând să doarmă acolo, iar ceilalți au pornit pe jos, pe același drum forestier, spre orașul Cugir.
În jurul orelor 1,00, când au ajuns în dreptul Cantonului silvic "Pârâul ", aparținând Ocolului Silvic Cugir, partea vătămată și cei care erau cu el, au observat autocamionul inculpatului, parcat în aceeași manieră, în mijlocul drumului, pentru a le bloca accesul. Acesta ajunsese în calea lor pe un drum mai scurt.
Martorii, și au trecut de autocamion prin partea a acestuia, în urma lor venind partea vătămată și tatăl său. De după camion a ieșit inculpatul, având în mână un topor pe care-1 ținea cu ambele mâini asupra capului. A strigat la partea vătămată și la tatăl său, înjurându-i și acuzându-i că le-a furat lemnele, după care a atacat-o pe partea vătămată, încercând să-1 lovească în cap cu acel topor, printr-o lovitură descendentă, tăișul ui fiind îndreptat înspre capul părții vătămate. Partea vătămată a reacționat instantaneu pentru a se apăra, ridicând mâna dreaptă și parând lovitura inculpatului. Partea vătămată a recepționat lovitura la nivelul cotului drept și a suferit leziuni extrem de grave la ivelul membrului superior drept, care au necesitat în totalitate 95-100 zile îngrijiri medicale.
În drept, apta inculpatului, care la data de 23.08.2003, în jurul orelor 1,00, n timp ce se afla pe drumul forestier M, din apropierea orașului Cugir, în dreptul Cantonului silvic "Pârâul ", aparținând Ocolului Silvic Cugir, a încercat să-i suprime viața părții vătămate, prin aplicarea unei lovituri cu un topor în cap, acțiune nereușită datorită faptului că partea vătămată a parat lovitura cu mâna dreaptă și a recepționat-o la nivelul cotului drept, suferind leziuni vindecabile în 95-100 zile de îngrijiri medicale, a fost apreciată de instanța de fond că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor, prevăzută de art.20 Cod penal, raportat la art.174 Cod penal.
Starea de fapt reținută a fost stabilită pe baza probelor administrate în cauză, care vor fi enumerate și analizate mai jos, în contextul apărărilor inculpatului, care a negat vehement vinovăția.
Au fost audiați partea vătămată, inculpatul și martorii:, G, G, Comei, și Iar.
Partea vătămată a anexat plângerii sale certificatul medico-legal nr.2584/IA/939, care atestă o plagă tăiată pe drept intern, în lungime de 6 cm și Biletul de ieșire din spital 4986 - eliberat de Spitalul Orășenesc Cugir, care atestă că partea vătămată a fost spitalizată în perioada 20.X-31.2003, cu diagnosticul " nerv cubital drept post traumatic; Secțiune de nerv cubital drept - op. (fila 13).
Față de certificatul medico-legal sus-menționat s-a emis o completare (fila 10), care confirmă că leziunile constatate inițial, care pot data din 22.08.2003 și care s-ar fi putut produce cu un corp tăietor înțepător, necesită 55 zile de îngrijiri medicale.
În cursul urmăririi penale s-a efectuat raportul de constatare medico-legală nr.3445/II/A/67 din 10.11.2003 de Serviciul de Medicină Legală, prin care s- a concluzionat că partea vătămată a prezentat o plagă tăiată a cotului drept față medială cu secțiune de nerv cubital și că leziunea s-a putut produce prin lovire cu un obiect contondent cu lama ascuțită. S-a precizat că poziția victimă agresor în momentul producerii leziunilor ar fi putut fi:
- ambii în ortostatism și față în față;
- ambii în ortostatism, agresorul fiind în poziție lateral dreapta față de victimă. S-a mai reținut că leziunile create părții vătămate au necesitat în total 70-75 zile de îngrijiri medicale și că nu au pus în primejdie viața acestuia.
Prin raportul de expertiză medico-legală nr.878/II/17/25 din 7.04.2004 - Spitalul Județean A (fila 28 - dosar de urmărire penală) s-au formulat aceleași concluzii.
Prin suplimentul la raportul de expertiză medico-legală (fila 31) din 7.04.2004, s-a reținut că leziunile părții vătămate s-au putut produce prin două mecanisme: prin pararea loviturii inculpatului cu mâna de către partea vătămată sau prin ciocnirea a două topoare în aer, ținute de inculpat și partea vătămată, în urma căreia partea metalică a ui inculpatului a alunecat în zona cotului drept al părții vătămate, provocând leziunile descrise.
S-au avut în vedere versiunile expuse de cele două părți, din care instanța a reținut-o pe cea menționată la rubrica "în drept", pentru considerente ce se vor arăta mai jos.
În faza de judecată a fost întocmit de către a Spitalului Județean A raportul de nouă expertiză medico-legală cu nr.1679/11/A/49 din 24.06.2005, prin care s-a concluzionat că partea vătămată a prezentat semne de leziuni traumatice în urma agresiunii din 22.08.2003 soldate cu secțiune de nerv cubital, care a necesitat 9o de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, perioadă în care bolnavul a fost în incapacitate totală de muncă.
leziunii primare, traduse prin modificări în funcționalitatea mâinii drepte și tulburări senzitive, l-au încadrat în gradul de pensionare trei pe o perioadă de 6 luni, dată după care bolnavul este capabil de muncă, dar rămâne cu un prejudiciu corporal permanent de 20% conform art.155, forma medie din baremul în vigoare.
Tot în faza de judecată, s-a mai efectuat raportul de nouă expertiză medico- legală nr.7490/VI/a/36 din 13.04.2006 de C-N, prin care se confirmă mecanismul de producere a leziunilor menționate în actul medico-legal menționat mai sus, precum și pozițiile victimă agresor posibile la momentul agresiunii și se stabilește un număr mai M de îngrijiri medicale, de 95-100 (cu posibilitatea de creștere ulterioară). S-a stabilit că partea vătămată prezintă sechele morfo-funcționale ușoare după traumatismul suferit, constând în de nerv cubital drept, mobilitatea membrului superior drept fiindu-i afectată în mică măsură. In prezent, acesta prezintă o scădere a capacității adaptative de 20%, nefiind încadrabilă în vreun grad de invaliditate.
"scădere a capacității adaptative" a fost ulterior lămurită printr-o completare la acest raport de expertiză, explicându-se că "partea vătămată prezintă o incapacitate de muncă de 0-20% care se traduce prin tulburări de manipulație și prin scăderea foiței musculare a segmentului respectiv (membrul superior drept). Are păstrată capacitatea de muncă, nu se impune încadrarea într-un grad de invaliditate, însă sunt contraindicate muncile bimanuale în foiță.
În faza de urmărire penală s-au efectuat două reconstituiri, la data de 22.06.2004 și 7.07.2004, întocmindu-se două procese verbale în acest sens și mai multe planșe fotografice.
Martorii oculari și G au declarat că l-au văzut pe inculpat când a încercat să-1 lovească în cap cu pe partea vătămată și blocarea loviturii realizată de partea vătămată cu mâna dreaptă.
Cu ocazia reconstituirii s-a stabilit că acești doi martori puteau vedea aspectul pe care l-au relatat; reconstituirea s-a făcut în aceleași condiții de timp și întuneric existente la momentul comiterii faptei.
Martorul a declarat inițial că a văzut agresiunea, apoi a revenit și a arătat că era trecut de autocamion când 1-a auzit în spate pe partea vătămată strigând că este tăiat. L-a observat apoi imediat pe partea vătămată cu sânge la mână. Partea vătămată i-a spus că inculpatul era cel care îl tăiase. Acesta se deplasa spre Cugir cu mâna imobilizată alături de tatăl său și martorul.
Martorul relevă un fapt extrem de important care se coroborează cu declarațiile altor martori și ale părții vătămate, respectiv că înainte de strigătul părții vătămate ", m-a tăiat", a auzit o înjurătură: "Dumnezeul vostru, vă omor", fără să știe cine a rostit-
Martorul Gaa rătat că atunci când se afla în dreptul autocamionului inculpatului l-a auzit pe acesta strigând: "-vă Dumnezeul vostru de unguri, vă omor pe toți", după care l-a atacat imediat pe partea vătămată cu pentru a-1 lovi în cap. Martorul a mai arătat că a auzit-o imediat pe partea vătămată strigând către tatăl său că este tăiat rău.
Martorul nu a asistat la incident, fiind în față cu aproximativ 150 față de locul incidentului (potrivit propriilor declarații), însă a auzit pe inculpat înjurând: ", boanghină, mi-au furat lemnele", după care a auzit un țipăt. Și-a continuat însă drumul și doar a doua zi a auzit că partea vătămată ar fi fost lovit cu o secure de către inculpat.
Martora a relatat că se afla în cantonul silvic și la un moment dat soția inculpatului a sunat-o și l-a cerut pe acesta la telefon. Martora a ieșit din curtea cantonului pentru a-1 chema la telefon pe inculpat și a auzit-o pe partea vătămată strigând: " că m-a tăiat".
Inculpatul a susținut în mod constant că este nevinovat și a solicitat achitarea în baza mai multor temeiuri de drept: art.10 lit.a, art.10 lit.c, art.10 lit.d și, în fine, art.10 lit.e Cod procedură penală, în acest ultim caz invocându-se legitima apărare. Aceste solicitări ale apărătorilor inculpatului vin în contradicție cu prezentată de el în ce privește starea de fapt.
Acesta a susținut că a ieșit din canton împreună cu și s-a întâlnit cu partea vătămată și tatăl său care se deplasau pe jos. I-a întrebat pe aceștia unde sunt lemnele, securea și bunurile pe care i le-au luat. Partea vătămată a lăsat jos plasa în care avea o drujbă, intenționând să-1 lovească pe inculpat cu securea. Inculpatul a luat și el o secure din cabina basculantei. S-a retras în spate urmărit fiind de partea vătămată și a barat cu propria lui secure, loviturile de secure ale părții vătămate. În urma loviturilor parate de inculpat, partea vătămată a lovit cu securea în ciment, apoi iar în securea inculpatului, în timp ce se aflau în fața cabinei. A lovit apoi în bena autobasculantei, după care iar în securea inculpatului, ajungând în fața roții dreapta față. Aici partea vătămată a renunțat să mai atace și s-a retras în curtea cantonului. Inculpatul susține că nu lovit-o cu pe partea vătămată și nu își explică leziunea acestuia de la brațul drept.
În urma loviturilor aplicate de partea vătămată, securii inculpatului s-a crăpat. Această susținere a inculpatului a fost infirmată de raportul de constatare tehnico-științifică din 13.08.2004, prin care s-a concluzionat, în urma examinării cozii de topor pusă la dispoziție de către inculpat că urmele de adâncime și ruptura de pe de topor au fost create prin lovire cu un corp dur muchiat, probabil muchia unui topor și la momentul aplicării loviturilor, de topor era ținută de ambele capete. Ori, inculpatul a declarat expres că în timpul atacului părții vătămate el a ținut cu ambele mâini de partea de jos a cozii (filele 62, vol.1, dosar instanță). În aceste condiții, era imposibil să se fi crăpat ui ca urmare a loviturilor unui alt topor.
inculpatului este susținută și de cu anumite nuanțări. Astfel, martorul arată că inculpatul, după ce i-a văzut pe partea vătămată și pe tatăl acestuia, a început să le adreseze injurii, pe motiv că i-a sustras material lemnos. A intenționat să se întoarcă spre canton (de unde ieșise cu inculpatul) însă a auzit zgomote mai mari și zgomote de lemn de topor. S-a întors la fața locului și i-a văzut pe partea vătămată și pe inculpat îmbrâncindu-se, ambii având câte un topor în mână. A intervenit să-i despartă. Nu a văzut ca inculpatul să aplice vreo lovitură părții vătămate. Martorul a auzit totuși pe partea vătămată strigând că este tăiat și a observat că acesta sângera la mână.
Nici acest martor și nici inculpatul nu au reușit să ofere nici un fel de explicații cu privire la leziunea extrem de gravă a părții vătămate, în condițiile în care este evident că acesta nu a fost implicat în acest incident violent în care să fie agresat de vreo altă persoană.
În condițiile în care inculpatul vehement că ar fi aplicat vreo lovitură, apare dificil de înțeles solicitarea de achitare pe motivul legitimei apărări.
Ceilalți martori au precizat fără urmă de dubiu faptul că partea vătămată nu a avut o secure la el când a fost atacat și susținerea este confirmată de tipul leziunii suferite de partea vătămată și de zona în care a fost localizată. Este evident că dacă ar fi avut un topor nu ar fi parat o lovitură de topor cu mâna, ci cu lui.
Instanța va înlătura declarațiile martorului, pe motiv că vin în contradicție cu restul probatoriului și din același motiv va considera susținerile inculpatului ca fiind nesincere.
Pe lângă declarațiile martorilor oculari, coroborate cu actele medico-legale, instanța reține că toți martorii aflați la fața locului au auzit înjurăturile și cu care inculpatul a întâmpinat-o pe partea vătămată și pe tatăl său și au auzit strigătul disperat al părții vătămate după ce acesta fusese agresat.
Apare evident că inculpatul a acționat cu intenția de a-1 ucide, aplicând o lovitură puternică de topor către o zonă vitală a corpului, respectiv capul. Fapta s-a comis în condițiile în care conduita inculpatului a fost una extrem de agresivă pe toată durata acelei seri. A blocat cu autocamionul său drumul pentru a bloca trecerea ui închiriat de partea vătămată, după care, din nou, persistând în agresivitate, blocat din nou drumul în fața cantonului silvic, parcând autocamionul exact în mijloc, în așa fel încât să nu poată trece un alt autocamion. Cu toate că a văzut că partea vătămată și tatăl său coborau fără peridoc și fără material lemnos (pe care nu aveau cum să-1 transporte în lipsa ui) a continuat și a atacat cu.
inculpatului cu privire la tăierea și transportul materialului lemnos de partea vătămata și tatăl său sunt cel puțin de la un punct, total nejustificate.
Nu este vorba doar de faptul că ulterior cei doi au fost găsiți nevinovați în raport de fapta de sustragere a materialului lemnos. Inculpatul a avut o suspiciune că s-a furat lemn din pădurea lui. A cerut să se facă verificări și a blocat abuziv drumul de două ori. Oricum, după ce a văzut că partea vătămată și tatăl său au lăsat materialul lemnos în peridoc și se deplasau pe jos spre Cugir, nu a mai existat absolut nici o justificare ca inculpatul să mai adreseze reproșuri, putând sesiza o eventuală faptă de furt, potrivit legii, în condițiile în care materialul lemnos putea fi examinat, întrucât se afla în curtea ""
Este exclusă, așadar, varianta oricărei provocări prin partea părții vătămate.
Rezultatele textului poligraf efectuat în cauză sunt nerelevante și nepertinente câtă vreme inculpatul a negat fapta și nu a oferit vreo explicație cu privire la producerea leziunilor. Ceea ce este important și constituie aspectul esențial al cauzei este tocmai producerea acestor leziuni ca urmare a unei lovituri de topor. La fel și în cazul martorului, acesta nu a spus nimic despre cum s-au produs sau cum s-ar fi putut produce atacul asupra părții vătămate și producerea leziunilor și aceasta în condițiile în care singurii implicați în incidentul violent au fost inculpatul și partea vătămată.
Oricum, testului poligraf nu îi este conferită de lege valoarea de mijloc de probă și în consecință nu impune o prezumție de adevăr cu privire la cele constatate. Poate oferi anumite indicii, însă inculpatul și martorul nu au fost întrebați, cu ocazia testului, despre cum s-au produs leziunile părții vătămate, ce ea ce face ca testul să fie irelevant în ce-i privește.
Cu privire la testarea inculpatului și a celorlalți martori, cu toate că s-au constatat modificări psiho-fiziologice care conduc la "concluzia certă a comportamentului simulat al subiecților", instanța constată că, față de probele administrate, care conduc indubitabil la concluzia vinovăției inculpatului, aceste rezultate ale testării nu pot contura o altă stare de fapt. Pot crea, e adevărat, anumite îndoieli, însă nu suficient de rezonabile încât să pună în discuție vinovăția inculpatului. Este evident că leziunea a fost suferită de partea vătămată - este constatată clar de actele medico-legale, fără ca partea vătămată să fi avut vreun incident violent cu vreo altă persoană decât inculpatul.
Pe de altă parte, este de observat că se vorbește despre un comportament simulat, dar nu se spune ce adevăr s-a simulat, sau că s-ar fi simulat în legătură cu împrejurări esențiale ale cauzei.
Rezultă clar că inculpatul e nesincer când că a lovit pe partea vătămată. Față de toate aspectele menționate și analizate, instanța reține că inculpatul a aplicat cu intenție o lovitura cu, direcționată spre capul părții vătămate, acțiunea criminală fiind întreruptă prin interpunerea mâinii drepte a părții vătămate între secure și capul său. Intenția de a ucide reiese clar din intensitatea loviturii care rezultă în raport de profunzimea leziunii suferite de partea vătămată la mâna dreaptă, din zona vitală înspre care a fost îndreptată și din instrumentul vulnerant folosit, să producă moartea.
Forța loviturii mai rezultă și din felul în care a fost aplicată, pe o traiectorie descendentă, de sus în jos, cu un elan să imprime o tărie deosebită unei astfel de lovituri de topor.
Din cele reținute mai sus, rezultă clar că este exclusă varianta legitimei apărări; inculpatul a fost cel care s-a comportat agresiv, a blocat drumul, a adresat reproșuri, a înjurat și apoi a atacat cu pe partea vătămată.
Cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală este neîntemeiată; așa cum s-a arătat deja, acesta a acționat cu intenția de a ucide, astfel că, în consecință, va fi respinsă.
Procedând la individualizarea pedepsei potrivit criteriilor stabilite de art.72 Cod penal, instanța de fond reținut următoarele:
Fapta inculpatului prezintă o gravitate deosebită, fiind o încercare de suprimare a unei vieți într-o manieră extrem de violentă, cu un instrument foarte periculos,. S-a comis pe timp de noapte, printr-un atac rapid și surprinzător, precedat de înjurături (inclusiv cu tentă rasistă) și de reproșuri.
Inculpatul este descris de martori ca fiind o persoană recalcitrantă, având și antecedente penale, dar care nu atrag starea de recidivă.
Și-a negat vinovăția pe tot parcursul procesului. A încercat prin diverse tertipuri amânarea cauzei, solicitând diverse probe, în special confruntări, în mod repetat, chiar dacă fuseseră respinse motivat de instanță.
A adus în mod repetat acuzații procurorului care a efectuat urmărirea penală, în sensul că sustras mai multe file din dosarul de urmărire penală. A recurs și la greva foamei, ca mijloc de presiune, pentru a-și susține acuzele aduse procurorului.
Instanța apreciază că se impune aplicarea față de inculpat a pedepsei de 6 (șase) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor, prevăzută de art.20 Cod penal, raportat la art.74 Cod penal.
Sub aspectul laturii civile, instanța de fond a arătat că rmare a leziunilor suferite, partea vătămata s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului cu sumele de: 20.000 RON daune materiale, 50.000 RON daune morale și despăgubiri eșalonate de 500 RON pe lună.
De asemenea, s-au constituit părți civile unitățile spitalicești în care a fost internată partea vătămată în urma leziunilor suferite, după cum urmează: Spitalul Clinic de Urgentă " ", cu suma de 349,8 lei, Spitalul orășenesc Cugir, cu suma de 570,9 lei și Spitalul Județean A, cu suma de 622,1 lei.
Urmare a leziunilor provocate prin fapta inculpatului, parcea vătămată a suferit atât pierderi de ordin material cât și un prejudiciu moral.
În cauză sunt îndeplinite condițiile legale pentru angajarea răspunderii civile delictuale: există o faptă ilicită și culpabilă a inculpatului, există un prejudiciu cert ca existență și întindere și există un raport e cauzalitate între faptă și urmarea prejudiciabilă.
Cu privire la prejudiciul material suferit, prima instanță a constatat că partea vătămată din cauza leziunii suferite, a pierdut posibilitatea de a presta o activitate remunerată cu -UL pe care îl deține, în condițiile în care acesta presta regulat astfel de activități. Astfel, martorul (fila 210) a arătat că în data de 24.08.2004 s-a deplasat la domiciliul părții vătămate pentru aor uga să vină la pădure să-i tragă lemne. Partea vătămată a refuzat pe motiv că a fost tăiat la mână și martorul a constatat că era bandajat la mână.
Martorul mai declară că a angajat o altă persoană care a prestat acea muncă timp de trei săptămâni, cu excepția zilelor de sâmbătă și duminică, fiind plătit cu suma de 200 lei/zi.
Aceasta sumă a reprezentat "banii pentru și -ist" cu excepția motorinei.
Rezultă că partea civilă a pierdut posibilitatea de a presta o activitate cu utilajul său forestier, care i-ar fi permis să încaseze suma de 3000 lei (200 x 15 zile lucrătoare). Aceasta este valoarea prejudiciului cert.
Martorul a făcut referire la faptul că a ajutat-o pe partea civilă la activitățile de exploatare a lemnului, după ce aceasta a fost gresat și a fost și plătit pentru munca sa, însă nu se poate vorbi despre un prejudiciu cert din acest punct de vedere, deoarece chiar martorul declara că un -ist nu poate presta activități cu utilajul fără ajutorul altei persoane.
Așa cum s-a arătat deja, partea vătămată a rămas cu anumite consecințe permanente după comiterea faptei, constând în scăderea capacității adaptative cu 20%, ceea ce implică o incapacitate de muncă de 0-20%, care se traduce prin tulburări de manipulație și prin scăderea forței musculare a membrului superior drept. Se contraindică, în ce-1 privește, muncile ce presupun activitatea bimanuală în forță.
Această incapacitate parțială de muncă, implică pentru partea vătămată un efort suplimentar în privința activităților constând în munca fizică, care se cuantifică procentual la 20%. Acesta prestează în mod obișnuit munci fizice de exploatare a lemnului și, în privința efortului suplimentar pe care trebuie să-1 facă, va fi permanent prejudiciat, iar în privința activităților remunerate, prejudiciul îmbracă o formă evaluabilă patrimonial.
Astfel, este necesar ca partea vătămată să depună un efort cu 20% mai M decât în situația în care n-ar fi avut leziunile, pentru aceeași retribuție. În consecință, se impune acordarea unor despăgubiri eșalonate lunar, constând într-o sumă ce reprezintă 20% din veniturile lunare, până la încetarea acestei incapacități adaptative.
Martorul a arătat că Gal ucrat ca și conducător al -ului părții civile, fiind remunerat cu suma de 500.000 lei vechi/zi.
Trebuie menționat că prejudiciul datorat scăderii capacității de muncă trebuie raportat la suma pe care partea vătămată o primește pentru muncă nu și pentru că își aduce și folosește utilajul propriu cu ocazia prestării acelei munci. Luând în calcul suma de 50 lei/zi, pentru activitatea de conducere și manipulare a -ului, instanța reține un venit potențial de 1000 lei (50 x 20 zile lucrătoare ale unei luni), din care 20% reprezintă 200 lei lunar.
Aceasta este suma cu care va fi obligat să-1 despăgubească în mod eșalonat în fiecare lună, inculpatul pe partea vătămată.
Este indiscutabilă existența unui prejudiciu moral în ce o privește pe partea vătămată, urmare a comiterii faptei. Acesta a suferit o traumă psihică datorată spaimei pe care o poate declanșa un atac cu intenții criminale, iar apoi durerea fizică și suferințele generate de tratamentul îndelung urmat și de infirmitatea cu care a rămas, alcătuiesc complet al suferințelor resimțite de partea vătămată.
Se impune, în concluzie, obligarea inculpatului la plata sumei de 20.000 lei, cu titlu de daune morale către partea civilă.
Partea vătămată a pretins obligarea inculpatului la plata sumei totale de 3916,30 RON, cheltuieli judiciare, reprezentând costul biletelor de tren pe ruta Cugir - - B și retur și pe ruta Cugir - A I, în sumă de 351,3 RON, respectiv 57 RON, costul certificatului medico legal de 28,4 RON, taxe expertiză medico-legală, 113,50 RON și onorariu de avocat în cuantum de 3250 RON.
Cheltuielile au fost justificate cu chitanțe și se impune a fi acordate, în temeiul art.193 Cod procedură penală.
În conformitate cu art.357 alin.2 lit.c Cod procedură penală, se va menține sechestrul asigurător dispus prin rezoluția Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL ALBA din 14.10.2003, asupra bunurilor inculpatului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în cadrul termenului legal, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL ALBA și inculpatul.
Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL ALBAa criticat hotărârea apelată, susținând că aceasta este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
NELEGALITATEA HOTĂRÂRII:
1. Deși instanța a reținut în mod corect starea de fapt și vinovăția inculpatului, printr-o interpretare corectă și judicioasă a ansamblului mijloacelor de probă, a reținut o încadrare juridică greșită a faptei comise de inculpat.
Încadrarea juridică corectă a faptei inculpatului era în infracțiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art.20 Cod penal, raportat la art.174, 175 alin.1 lit.i Cod penal. Aceasta întrucât inculpatul a comis infracțiunea în loc public, în accepțiunea prevederilor art.152 lit.a și b Cod penal (pe un drum forestier circulabil, în dreptul unui canton silvic, în timp ce erau de față 4 persoane).
2. Prima instanță a omis să menționeze aplicarea prevederilor art.13 Cod penal atunci când a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii, doar a drepturilor prevederilor de art.64 lit.a-c Cod penal. Având în vedere că la data săvârșirii infracțiunii prevederile art.71 alin.1 și 2 Cod penal, impuneau interzicerea tuturor drepturilor prevăzute de art.64 Cod penal și că abia ulterior, prin art.I pct.22 din Legea nr.278/2006, conținutul acestor prevederi s-a modificat, în sensul interzicerii de drept doar a drepturilor prevăzute de art.64 lit.a-c Cod penal, instanța trebuia să menționeze aplicarea acestor prevederi. Numai astfel era justificată legalitatea aplicării pedepsei accesorie a interzicerii doar a drepturilor prevăzute de art.64 lit.a-c Cod penal.
3. Interzicerea dreptului prevăzute de art.64 lit.c Cod penal, ca pedeapsă accesorie este nelegală. La comiterea infracțiunii inculpatul nu s-a folosit de vreo funcție, profesie sau o activitate anume, a cărei interzicere să se justifice, prin prisma dispozițiilor art.64 lit.c și art.71 Cod penal. Această modalitate de aplicare a pedepsei accesorie contravine principiului individualizării sancțiunilor penale, neputând fi pusă în executare o sancțiune neindividualizată. Astfel, din acest punct de vedere, soluția apare lipsită de logică juridică, interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art.64 lit.c Cod penal, presupunând, în mod evident, existența unui atare drept care să poată fi identificat și individualizat.
4. Temeiul legal al confiscării ui folosit de inculpat la săvârșirea infracțiunii, este greșit (art.118 lit.a Cod penal). corp-delict nu este un bun produs prin săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, ci un bun aparținând inculpatului, care a fost folosit de către acesta la săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat. Ca atare, era incident temeiul de confiscare prevăzut de art.118 lit.b Cod penal.
II. NETEMEINICIA HOTĂRÂRII
1. Pedeapsa aplicată inculpatului este nejustificat de mică.
Considerentele reținute însuși de către instanță, atunci când a individualizat judiciar cuantumul pedepsei, impuneau dozarea pedepsei spre maximul special.
În mod surprinzător, instanța aplică o pedeapsă doar cu 1 (un) an mai M decât minimul special.
În raport de criteriile de individualizare judiciară a pedepsei prevăzute de art.72 Cod penal și de scopul preventiv și coercitiv al pedepsei prevăzut de art.52 Cod penal, se impunea aplicarea unei pedepse mai mari, orientată spre maximul special.
Astfel, este de relevat că inculpatul este cunoscut în societate ca o persoană recalcitrantă și violentă (a fost de altfel condamnat penal pentru că a amenințat cu moartea o altă persoană). A comis prezenta faptă cu scopul de a-și face singur dreptate, folosindu-se de un obiect prin excelență să producă decesul (topor), atacând violent și prin surprindere partea vătămată (pe motiv că aceasta i-ar fi sustras din proprietate arbori), parte vătămată care a reușit să pareze lovitura mortală doar datorită prezenței de spirit. Fapta a fost comisă pe timp de noapte, în loc public și în prezența a 4 martori oculari (ceea ce denotă odată în plus potențialul agresiv și periculozitatea socială ridicată a inculpatului), după ce în prealabil a blocat în două rânduri cu camionul său, accesul pe drum a camionului ce transporta lemne pentru partea vătămată și tatălui său.
Pe parcursul procesului, inculpatul a manifestat o conduită total nesinceră și necooperantă. A tăgăduit comiterea infracțiunii pentru care a fost condamnat, în pofida faptului că a săvârșit-o de față cu mai multe persoane, iar pe parcursul procesului prin diverse modalități a încercat să tergiverseze judecarea cauzei și să compară în public ca o victimă o organelor judiciare (a adus diverse acuze procurorului ce 1-a trimis în judecată și a recurs la greva foamei în fața unor instituții publice, popularizând acest lucru prin intermediul mass-media).
Apelantul-inculpat a criticat hotărârea apelată, susținând că aceasta are un caracter profund netemeinic și nelegal, fiind rezultatul unei examinări absolut superficiale a dosarului cauzei, în egală măsură, atât în privința laturii penale, cât și a laturii civile.
1.n privința laturii penalen cuprinsul considerentelor, se reține o stare de fapt inițială contrară realității, fără să existe un suport probator în acest sens.
Astfel, se constată că a intervenit o înțelegere între (unchiul subsemnatului) și tatăl părții vătămate - - ambii având calitatea de martori, în sensul ca să-i dea celui din urmă o mașină de lemne în schimbul unor munci prestate de către acesta, justificându-se astfel prezența părții vătămate și a tatălui său în locul numit "". Se reține că aceste lemne au fost marcate de către reprezentanții Ocolului Silvic Cugir și apoi tăiate de către în prealabil, în data de 22.08.2003, partea vătămată, tatăl acestuia s-au deplasat în pădure pentru a încărca lemnele.
Din nici o probă a dosarului cauzei nu rezultă această desfășurare cronologică a faptelor, aspectul potrivit căruia cei doi au tăiat lemnele într-o zi precedentă. De asemenea, nu rezultă ca lemnele care au generat conflictul între părți au fost marcate. Mai mult decât atât, din evidența aflată la dosarul cauzei, rezultă cu certitudine că pădurarul nu s-a aflat la fata locului, aspect esențial la ridicarea materialului lemnos, astfel cum prevede legislația în materie de silvicultură, pentru a se verifica dacă nu s-au tăiat arbori nemarcați. De altfel, nici proprietarul pretins al lemnelor, numitul nu era de față, chestiune la fel de importantă, în vederea verificării provenienței lemnelor.
Se mai arată că s-a arătat o foaie de însoțire. Acest aspect este negat însă de probatoriul testimonial, și anume declarația martorului ocular din dosarul 5133/2004 al Tribunalului Alba - fila 105, care arată că, înainte de producerea incidentului, în pădure nu a văzut ca partea vătămată să prezinte anumite înscrisuri inculpatului din care să rezulte proveniența materialului lemnos, aspect coroborat, de altfel, si cu declarația martorului ocular - dosar 5133/2004 - am auzit când inculpatul i-a cerut părții vătămate să-i prezinte înscrisuri pentru materialul lemnos pe care îl descărca, însă partea vătămată nu i-a arătat actele).
Astfel, toate aceste aspecte denotă că tăierea arborilor s-a făcut în mod nelegal, ceea ce arată că temerea mea nu a fost una nejustificată, subsemnatul fiind îndreptățit să consider că lemnele au fost tăiate din pădurea mea.
contrare realității subzistă și în ceea ce privește momentul când partea vătămată a ajuns în dreptul cantonului silvic, persoanele de care era însoțit acesta.
Se reține că atunci când partea vătămată a trecut pe lângă camionul subsemnatului, eu aș fi ieșit prin partea având în mână un topor, cu care aș fi încercat să-1 lovesc în cap cu acel topor, acțiune nerealizată, partea vătămată parând cu așa zisa lovitură.
Instanța nu are nici un moment în vedere toate contradicțiile legate de această chestiune, rezultând din declarațiile testimoniale:
- G - în declarația consemnată în procesul verbal de reconstituire din data de 07/07.2004- dosar nr. 663/P/2003 al Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL ALBA - fila 65 - afirmă că el și martorul se aflau la o distanță de 10- 15 metri față de locul incidentului
- - în declarația din dosarul 663/P/2003 al Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL ALBA - fila 84 - afirmă că la locul incidentului se aflau și, la 3 -4 distanță de locul în care se aflau el si partea vătămată.
Sunt, de asemenea, deosebit de relevante contradicțiile care există
între mărturia lui și cea a martorului cu privire la ceea ce s-a întâmplat la fața locului:
- G - declară atât în fața organelor de urmărire penală, cât și în fața instanței - fila 84 - că atunci când a ajuns în partea față a autoturismului inculpatului a auzit o înjurătură "futu-vă d-zeul vostru de unguri, vă omor pe toți", motiv pentru care s-a întors în spate să vadă ce se întâmplă, văzăndu-1 chipurile pe inculpat.
- arată în declarațiile sale, inclusiv cea din prezentul dosar, fila 105, "după ce am trecut de canton, la aproximativ 30, am auzit un strigăt din spate " că m-a tăiat". La auzul acelui strigăt martorul G s-a întors să vadă ce se întâmplă). - înainte de a auzi acel strigăt " m-a tăiat" am auzit o înjurătură "dumnezeul vostru, vă omor", dar nu mai știu de către cine a fost adresată. "
Așadar, din declarația martorului rezultă ca s-ar fi dus la locul incidentului după ce a auzit strigătul ", m-a tăiat", când practic incidentul se terminase, contrar însă a ceea ce declară. De fapt, din ceea ce declară nu se poate deduce cu claritate dacă s-a deplasat de lângă sau doar și-a întors capul înspre locul incidentului. Același lucru e susținut de acest martor și în cadrul procesului-verbal de confruntare din dosarul Parchetului din data de 26.01.2004 între și, fila 100.
În procesul verbal de confruntare este consemnată declarația martorului confruntat, care precizează: "Primele două declarații le-am dat în fața procurorului, în modul respectiv deoarece am vrut să declar ulterior incidentului am discutat cu acesta la lucru, în "
Contradicții există și între declarațiile martorilor și.
Astfel, declarațiile martorului în legătură cu distanța la care se aflau față de locul incidentului sunt extreme de contradictorii - fie e vorba de 3-4, fie 15, 20 sau 30. În toate declarațiile afirmă însă că era însoțit de martorul, martorul fiind menționat întotdeauna ca fiind înaintea acestora - a se vedea în acest sens și fila 82 dosar 663/P/2003 - "Primul a trecut numitul, după care eu și su snumitul, care ne aflam la cea 10 de susnumitul."
Martorul însă, arată: "După ce am trecut toți 3 de acest camion, parcurgând circa 150 distanță de acesta, am auzit și larmă dinspre direcția cantonului silvic -. Numiții și, care erau cu mine, s-au întors înapoi"- fila 89 - dosar 663/P/2003, fila dosar 5133/2004.
Rezultă astfel că cei trei erau împreună, la o distanță de 150 metri de camion, deci de locul incidentului, loc din care nu puteau observa ce s-a întâmplat, astfel cum nu a observat și că doi dintre ei, și s-au întors înapoi doar după ce incidentul se terminase.
Pe cale de consecință, este astfel pusă sub semnul întrebării calitatea de martori oculari atât lui G, existând clare dubii cu privire la poziția în care și se aflau față de camion, distanța reală față de acesta, dacă de la distanța indicată de se putea observa ceva, momentul în care a ajuns la locul incidentului. Toate aspecte sunt foarte importante sub aspectul calificării calității celor doi martori, și anume dacă aceștia au fost într-adevăr martor direcți, cu consecințe esențiale pentru justa soluționare a cauzei.
Astfel, declarațiile acestor martori sunt reținute ca fiind extrem de edificatoare, înlăturându-se complet apărările subsemnatului, dar, mult mai grav, se cunoștințele absolut generale în materie de drept penal, criminalistică și medicină legală.
Se reține teoria "zonei vizate, și nu cea efectiv lezate", și anume faptul că subsemnatul inculpatul ar fi venit "amenințător și, îndreptând ridicat și ținându-1 cu ambele mâini", l-ar fi îndreptat "cu tăișul părții metalice înspre capul părții - vătămate, pentru a lovi, în scopul de a-i suprima viata". Această acțiune a rămas în stare de tentativă, în opinia comună a reprezentantului Parchetului și primei instanțe, dat fiind faptul că "partea vătămată a parat lovitura apărându-se cu mâna dreaptă, receptând lovitura la nivelul cotului drept. Astfel cum este descris acest modus operandi,rezultă practic că lovitura care s-ar aplicat părții vătămate "cu tăișul părții metalice" trebuie să fi fost aplicată cu o deosebită tărie. O atare lovitură, astfel cum a fost exprimat și oral, i-ar fi retezat părții vătămate. Fără a fi nevoie de foarte multă pregătire medico -legală și/sau criminalistică, este de notorietate că produce leziune despicată, fiind un obiect despicător. Or, din actele medicale depuse la dosarul cauzei, leziunea părții vătămate era una produsă de un obiect înțepător -tăietor.
Această leziune de 6 cm, leziune superficială, nu putea fi produsă sub nici o formă de lama ascuțită a unui topor, mai ales aplicată cu intensitatea descrisă în actul de inculpare.
Instanța, justificând ulterior existența laturii subiective, manifestată prin intenție directă, reține însă într-o manieră totalmente neștiințifică, nefundamentată că această intenție rezultă "clar din intensitatea loviturii care rezultă în raport de profunzimea leziunii suferite de partea vătămată". În temeiul celor mai sus arătate, intensitatea unei lovituri de topor ar fi trebuit să reteze efectiv mâna dreaptă a părții vătămate și nu să producă o leziune de 6 cm.
Acest aspect arată foarte clar faptul că fapta reținută în sarcina inculpatului nu există, leziunea așa-zisei părți vătămate a rezultat în cu totul alt mod. Probabil acesta s-a zgâriat în partea a mașinii, probabil că s-a lovit în lama propriului topor, care a ricoșat din asfalt, aspect pe care îl relevă martorul ocular: "partea vătămată a lovit cu m asfalt, iar la scurt timp am auzit partea vătămată spunând că-i curge sânge". (fl. 87 verso).
Același martor relevă faptul că lovitura nu era gravă. Acest aspect reiese și din celelalte declarații, inclusiv ale părții vătămate, și, evident, din conținutul actelor medicale.
Prin urmare, se concluzionează că acea lovitură nu putea fi rezultatul acțiunii descrise prin rechizitoriu și ulterior prin sentința penală astfel atacată.
Se mai arată că instanța de fond a reținut un aspect extrem de grav în considerentele sentinței, și nume faptul că nici subsemnatul, nici martorul nu am reușit să oferim explicații cu privire la "leziunea extrem de gravă a părții vătămate".
Se arată, sub acest aspect, că acea leziune gravă avea inițial 6 cm, fiind o plagă tăiată. Este foarte probabil ca partea vătămată să se fi lovit în propriul topor și se reiterează declarația martorul ocular: "partea vătămată a lovit cu în asfalt, iar la scurt timp am auzit partea vătămată spunând că-i curge sânge", sau în una din componentele feței autobasculantei.
Se omite însă că stabilirea modului în care s-a produs leziunea părții vătămate era de competența organului de urmărire penală, în temeiul art. 65 Cod procedură penală: "Sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de urmărire penală și instanței de judecata", respectiv art.66 Cod procedură penală: "Inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția". Faptul că însăși instanța nu poate să explice modul în care s-a produs leziunea părții vătămate nu poate conduce la condamnarea inculpatului pentru o faptă atât de gravă pe care inculpatul nu a comis-
S-au încălcat, astfel, dispozițiile cuprinse în art.1 Cod procedură penală, articol care precizează scopul procesului penal, și anume, constatarea completă a faptelor, astfel încât nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală,
În speță însă nu numai că este aplicabil principiul in dubio pro reo", pe care instanța de fond l-a neglijat, dar mai mult, nu există probe de vinovăție în ceea ce mă privește, ci dimpotrivă probele care au fost administrate sunt de natură sa releve nevinovăția inculpatului, în baza celor mai sus învederate, precum și a chestiunilor pe care le va invoca.
Nu se analizează sub nici o formă declarația martorei (fl. 161), care arată foarte clar că subsemnatul nu am avut secure asupra mea în momentul când am venit în canton și care arată de asemenea că, ulterior incidentului nu a văzut sânge pe partea metalică a ui subsemnatului și de altfel, nu a văzut ca partea vătămată să sângereze.
În schimb, se apreciază că apărarea inculpatului, materializată prin declarațiile de învinuit, respectiv inculpat este nerelevantă. În aceeași manieră este privită și declarația martorului ocular, ambele probe fiind înlăturate.
Astfel, cum lesne se poate observa, nu numai că au fost luate în considerare în ceea ce îl privește pe inculpat doar declarațiile care îl incriminau, fără a se verifica veridicitatea lor, dar mai mult, au fost interpretate într-o manieră eronată chiar și probele certe, care indică nevinovăția sa.
Se ignoră cu desăvârșire rezultatele testului poligraf, care indică comportamentul simulat, al persoanelor care încearcă disimularea adevărului, atât a1 martorului, dar și al părții vătămate.
S-a invocat că martorul a fost amenințat de inculpat, ceea ce i-a produs o temere care nu înțelegem sub ce formă ar fi afectat rezultatul testului poligraf, dar că inculpatul i-a spus doar că îl va da în judecată dacă continuă să mintă, aspect confirmat și de declarația martorului dată în fața instanței: "m-a amenințat că mă dă în judecată".
Nici o astfel de amenințare nu putea să influențeze prestația acestuia la poligraf. Dar se omite un singur aspect, rezultatul negativ subzistă și în ceea ce-1 privește pe partea vătămată. Or, acesta nu arată nicăieri că s-ar fi simțit amenințat.
Se omite, în egală măsură, rezultatul testului poligraf în ceea ce îl privește pe inculpat, cât și pe martorul, și anume faptul că ambii spun adevărul.
Chiar dacă admitem că testul poligraf nu este o probă în sensul art. 66 Cod procedură penală, acesta rămâne fără putință de tăgadă un mijloc tehnic omologat, rezultatul obținut putând forma convingerea organelor judiciare.
Faptul că partea vătămată minte rezultă nu numai din chestiunile sus învederate, dar și din alte probe certe, existente la dosarul cauzei. Se afirmă că nici acesta, nici tatăl său nu au avut topor la momentul incidentului.
Acest aspect este infirmat de martorul, dar și de către declarația martorului, care adormise în mașina părții vătămate, dar care relevă că în cabină nu era nici o secure, deși partea vătămată, tatăl său și relevă că securea a rămas în cabină.
Martorul - fila 212, afirmă că ulterior incidentului s-a întâlnit cu partea vătămată în autobuz care i-a spus: "dacă știam câte probleme am cu inculpatul, mai bine îl omoram". Cu aceeași ocazie, "mi-a arătat mâna și nu am observat nici o agresiune". Același martor relevă că "am auzit că partea civilă a lucrat pe ".
De asemenea, faptul că partea vătămată nu era rănită, este arătat și de martorul - fila 211 - "M-am întâlnit după incident cu partea civilă prin oraș și am dat mâna cu el de câte ori ne-am întâlnit dar nu l-am văzut bandajat la mână".
S-a susținut caracterul absolut contradictoriu, plin de inadvertențe al declarațiilor martorului, pe care instanța a înțeles să o aibă în primul rând în vedere. Din probatoriul administrat în cauză rezultă caracterul interesat al declarațiilor sale, dat fiind faptul că acesta lucra pentru partea vătămată în perioada imediat următoare introducerii plângerii penale. Această chestiune este demonstrată prin declarațiile părții vătămate, ale martorilor și.
De neînțeles este dilema instanței de fond sub aspectul temeiurilor subsecvente de achitare, printre acestea invocându-se și legitima apărare, aceasta o condițiile în care inculpatul a susținut că este nevinovat.
În motivarea scrisă a apelului să mai arată că, instanța de fond a învederat reaua credință a inculpatului, materializată prin faptul că a solicitat diverse probe, în special confruntări, în mod repetat. Dreptul de a propune probe și cere administrarea lor este un drept fundamental recunoscut părților în cadrul procesului penal, art.67 Cod procedură penală, drept pe care însăși instanța recunoaște că 1-a încălcat, privându-l, astfel, de posibilitatea de a beneficia de un proces echitabil și de un efectiv drept de apărare - art. 6 Cod procedură penală.
Apoi, i s-a imputat de prima instanță faptul că a adus în mod epetat acuzații procurorului care a efectuat urmărirea penală în cauză, făcând și reva foamei pentru a susține aceste acuze. Aceste acuze pe care le-a adus, se susține de inculpat, au un caracter fondat, deoarece procurorul a găsit de cuviință să rețină 72 de file din dosarul pe care îl instrumentase.
Aceste aspecte sunt susținute prin încheierea pronunțată de TRIBUNALUL ALBA în dosarul penal din data de 15.11.2004, adresa Tribunalului Alba, prin care se solicită Parchetului întregul dosar de urmărire penală nr. 663/P/2003, declarația procurorului dată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba, datată 15.12.2006 prin care acesta recunoaște faptul nedepunerii acestor înscrisuri este extrem de semnificativă din acest punct de vedere, condiții în care inculpatul înțeles astfel să înaintez plângere penală față de procurorul, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 242 Cod penal, respectiv 246 Cod penal.
Actele care nu se regăseau în dosarul Tribunalului aveau un caracter important. Nu le mai amintim, întrucât acestea au fost enumerate prin scriptele depuse la dosarul cauzei, inclusiv prin motivarea rezoluției - pag.3. Astfel, au fost co nsiderate și de instanța de judecată, motiv pentru care acestea au fost solicitate, aflându-se în prezent în dosarul 5133/2004 al Tribunalului Alba.
Doar cu titlu exemplificativ se menționează lipsa rapoartelor de constatare tehnico-științifică prin care se concluziona cu certitudine sinceritatea subsemnatului și a martorului propus de către mine - și cu aceeași certitudine s-a reținut faptul că partea vătămată și martorul acestuia nu au spus adevărul. Chiar dacă proba cu poligraful nu constituie o proba directa în sensul dispozițiilor procedurale, procesul verbal consemnează aspecte cu caracter tehnic, științific este extrem de util pentru ca organul de urmărire penală sau instanța să își formeze convingerea cu privire la vinovăție sau lipsa acesteia. Această probă cu caracter indirect a fost solicitată și efectuată la inițiativa făptuitorului. Dacă o considera inutilă, nu trebuia să mai recurgă la aceastaab initio.Dacă aceasta ar fi fost nefavorabilă subsemnatului, cu siguranță s-ar fi regăsit la dosarul cauzei.
Procurorul, desemnată să soluționeze plângerea, reține un aspect extrem de grav. Gravitatea afirmațiilor reiese și din faptul că acestea provin de la un procuror care funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, în ceea ce îi privește pe acești magistrați operând prezumția unei competențe superioare. Se reține că acest proces verbal care concluzionează testul poligraf nu a mai fost depus întrucât era în contradicție cu probele administrate. Din nou, o eventuală contradicție urma a fi analizată la fondul cauzei, care conform Codului d e procedură penală în vigoare se face în fața instanței de judecată.
Pentru modul în care organele judiciare au înțeles să tergiverseze acea cauză (în legătură cu care m-am adresat actualmente Curții Europene a Drepturilor Omului), a înțeles într-adevăr să uzez de greva foamei, ca ultim mijloc de a-mi manifesta poziția față de modul în care organele judiciare au înțeles să înfăptuiască actul de justiție și nicidecum un mijloc de presiune.
Dreptul de a recurge la greva foamei este un drept recunoscut cetățenilor omâni, aspect pe care judecătorul fondului nu-1 ia în considerare. Mai mult decât atât, reținerile cu privire la acest aspect, precum și cele cu privire la acuzațiile aduse procurorului în considerentele hotărârii, chiar înaintea i asupra pedepsei aplicate, chestiuni coroborate cu toate inadvertențele arătate pe tot arcursul p. acestui memoriu, nu pot decât să conducă la concluzia potrivit căreia ondamnarea, aplicarea unei pedepse atât de mari reprezintă un mijloc sancționator pentru faptul că "a îndrăznit" să aduc acuze, fie ele și întemeiate, unui magistrat, coleg al judecătorului care a pronunțat hotărârea atacată.
2. În ceea ce privește latura civilănstanța de fond dă dovadă de neprofesionalism, neglijență și mai grav, rea-credință.
Se ignoră declarațiile martorului - fila 212, care afirmă că ulterior incidentului s-a întâlnit cu partea vătămată în autobuz, ocazie cu care "mi-a arătat mâna și nu am observat nici o agresiune". Același martor relevă că "am auzit că partea civilă a lucrat pe ".
De asemenea, faptul că partea vătămată nu era rănită, este arătat și de martorul - fila 211 - "M-am întâlnit după incident cu partea civilă prin oraș și am dat mâna cu el de câte ori ne-am întâlnit dar nu l-am văzut bandajat la mână".
Nu înțelege care a fost modalitatea de calcul prin care s-a ajuns la cuantumul uriaș al daunelor materiale, și aceasta pentru că această modalitate nu este explicitată.
Cea mai gravă problemă în ceea ce privește latura civilă este problema capacității de muncă.
Astfel, se reține de către C că partea vătămată prezintă o scădere a capacității adaptative de 20 %, ceea ce nu este încadrabil în vreun de invaliditate. Prin încheierea din 15 ianuarie 2007 s-a dispus să se completeze raportul de expertiză în sensul precizării efectelor scăderii capacității adaptative și implicit să precizeze dacă scăderea capacității adaptative în proporție de 20% are vreun efect asupra capacității de muncă, și anume dacă scăderea capacității adaptative în această proporție implică și o diminuare a capacității de muncă.
Cauza a fost amânată astfel 6 luni în vederea depunerii acestei completări. Prin adresa nr. 790/VI/a/36 din 09.07.07 a CN, s-a precizat în mod clar următorul aspect: "capacitatea de muncă a fost păstrată și nu se încadrează în grad de invaliditate".
Or, cu toate acestea, instanța trage o concluzie proprie, neștiințifică, și îl obligă, în mod absolut contradictoriu, să plătească părții civile suma de 200 lei reprezentând despăgubiri civile eșalonate începând cu 23.08.2003 și până la însănătoșirea părții civile, respectiv până la încetarea incapacității de muncă.
Pentru aceste motive s-a apreciat ca pertinente, utile și concludente următoarele probe:
- reaudierea martorului în vederea lămuririi provenienței materialului lemnos, pentru a se stabili justificarea prezența subsemnatului în locul numit;
- audierea în calitate de martori a soției subsemnatului - și a lui, care s-au deplasat imediat după incident la cantonul silvic, fiind sunați de, cerere formulată în probațiune în acest sens în fața instanței de fond, cerere care a fost respinsă;
- confruntările dintre martorii și, și, respectiv și, avându-se în vedere contradicțiile existente în ceea ce privește mărturiile acestora, astfel cum acestea au fost relevate la fondul cauzei, atât oral, cât scriptic, prin cererea de probațiune formulată în cauză;
- încuviințarea unei noi expertize, care să stabilească:
1. care ar fi fost numărul de zile de îngrijiri medicale care ar fi fost necesare dacă diagnosticul de secționare a nervului cubital ar fi fost stabilit la prima examinare medicală;
2. dacă acest diagnostic stabilit prompt și corect și în condițiile unui tratament neurochirurgical prompt și adecvat ar fi avut ca efect rămânerea cu sechele post traumatice care au conferit o incapacitate adaptativă de 20%;
3. dacă numărul de zile de îngrijiri medicale putea fi influențat de eventuala neglijență a părții vătămate manifestată prin nerespectarea întocmai și la timp a recomandărilor medicilor în ceea ce privește tratamentul medicamentos și fizioterapie.
Pentru aceste motive, apelantul - inculpat a solicitat că în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, să fie dmis apelul, să se desființeze sentința pronunțate de prima instanță și rejudecând, potrivit art. 345 și următoarele Cod procedură penală, să se dispună și să se respingă cererea părții civile privind acordarea despăgubirilor civile.
Curtea de Apel Albaa fost investită cu soluționarea celor două apeluri, cauza fiind înregistrată la această instanță sub nr.-.
Ca urmare a cererii de strămutare formulată de inculpat, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin încheierea din data de 008.mai.2008, dată în dosarul nr-, s-a dispus strămutarea judecării cauzei la Curtea de APEL BACĂU și au fost menținute actele procedurale efectuate în cauză.
Cauza s-a înregistrat la Curtea de APEL BACĂU sub nr-.
Analizând hotărârea apelată în raport de motivele de apel invocate și examinând, în conformitate cu prevederile art.371 alin.2 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că apelul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL ALBA este fondat, iar apelul inculpatului este nefondat pentru considerentele care vor fi prezentate.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că instanța de fond a reținut o situație de fapt corespunzătoare probelor administrate, care au fost corect și amplu analizate și interpretate de prima instanță, procedându-se la înlăturarea acelora care nu se coroborau și care erau contrare adevărului, motivarea instanței de fond fiind însușită de instanța de apel.
Din plângerea și declarațiile intimatei-părți vătămate -fl.2-7 dosar urmărire penală și fl.29 vol.II dosar urmărire penală, 121-123 vo.II dosar prima instanță, de observație clinică generală-fl.186-195 vol.II dosar prima instanță, certificatul medico-legal-fl. 9-10 dosar urmărire penală, raportul de constatare medico-legală nr.3445/II/A/67 din data de 10.11.2003, eliberat de Serviciul de Medicină Legală A-fl.25-26, raportul de expertiză medico-legală nr.878/II/A/25 din data de 07.04.2004 al aceluiași serviciu medico-legalfl.28 dosar urmărire penală, Suplimentul la acest raport de expertiză medico-legală-fl.31 dosar urmărire penală, Raportul de nouă expertiză medico-legală nr.1679/II/A/49 din data de 24.06.2005-fl.336-337 vol-I dosar prima instanță, Raportul de nouă expertiză medico-legală nr.7490/VI/a/36 din data de 13.04.2006, al Institutului de Medicină-Legală C-N-fl.116-119 vol.II dosar instanța de fond, Completare la acest raport nr. nr.7490/VI/a/36 din data de 09.07.2006fl.305 vol.II dosar prima instanță și Avizul comisiei de avizare și control nr.4288/XI din data de 13.07.2006-fl.304 vol.II dosar instanța de fond, biletele de trimitere fl.12 dosar urmărire penală, biletele de ieșire din spital-fl.13-14 dosar urmărire penală și fl.225 dosar prima instanță, certificatul de concediu medicai-fl.15 dosar urmărire penală, procesele verbale de reconstituire-fl.32-37 și fl.60-65 dosar urmărire penală și planșele fotografice efectuate cu această ocazie-fl.38-59 și 66-73, declarațiile martorilor: -fl.74-75 dosar urmărire penală și fl.30-31 vol.-II urmărire penală și fl.162 -163 dosar prima instanță, -fl.76-77, fl.105 dosar prima instanță și fl.79 dosar instanța de apel, G-fl.82-85 dosar urmărire penală, fl.84-85 dosar instanța de fond și fl.102 dosar instanța de apel, -fl.88-90 dosar urmărire penală, fl.106 dosar prima instanță, G -fl.91-92 dosar urmărire penală și fl.86 dosar prima instanță, -fl.144-145 vol.I dosar prima instanță, Iar -fl.95-96 dosar urmărire penală și fl.241 dosar prima instanță, -fl.211 dosar prima instanță, procesele verbale de confruntare-fl.97-100, procesele verbal de confruntare a martorilor, coroborate cu declarațiile apelantului-inculpat-fl.16 dosar urmărire penală, 61-64 dosar prima instanță și fl.91 instanța de apel-dosar - al Curții de Apel Alba, rezultă pe deplin vinovăția apelantului-inculpat.
Din probele administrate și care au fost arătate mai sus rezultă cu certitudine următoarea situație de fapt și vinovăția apelantului-inculpat:
Martorul, care este unchiul inculpatului, are o suprafață de 1 ha. pădure în zona numită "".
Deoarece tatăl intimatei - părți civile, în vara anului 2003, l-a ajutat pe martorul să tragă niște lemne din pădurea deținută în acel punct de acesta, martorul i-a promis tatălui intimatei-părți civile o mașină de lemne.
Așa cum rezultă din declarația martorului -fl.144-145 dosar prima instanță, materialul lemnos a fost marcat de reprezentanții organelor silvice și a fost tăiat de pe picior de tatăl intimatei-părți civile, pentru acest material lemnos eliberându-se și avizul de însoțire a mărfii nr.--fl.342 vol-.I dosar prima instanță.
Până la înscrierea în fals, condamnarea persoanei care a săvârșit falsul și anularea acestui înscris, acest aviz este valabil și produce toate consecințele juridice.
În după amiaza zilei de 22.08.2003, intimata - partea vătămată și tatăl său s-au deplasat din orașul Cugir, județul A, pe drumul forestier " M", cu un autovehicul tip peridoc, condus de martorul înspre locul numit "" pentru a încărca lemnele tăiate din pădurea lui.
Inculpatul deține și el o suprafață de teren pădure, teren care se învecinează cu cel al unchiului său - martorul.
Apelantul - inculpat a văzut trecând cu intimata-parte vătămată și tatăl său și bănuind că intenționează să sustrage lemne din pădurea sa, a pornit spre punctul "" cu autocamionul său, luându-i și pe martorii, G și G.
În momentul când au ajuns în punctul "", în jurul orei 19,00, acolo se afla intimata - parte vătămată, împreună cu tatăl său și martorul, care încărcau materialul lemnos în peridoc.
Apreciind că materialul lemnos este din pădurea sa, apelantul-inculpatul a parcat autocamionul în mijlocul drumului, pentru a le bloca accesul la coborâre a ui și i-a cerut tatălui intimatei-parte vătămată să nu plece până nu sosesc la fața locului organele silvice și cele de poliție.
Apelanta - partea vătămată și tatăl său i-au explicat apelantulu-inculpat că lemnele au fost tăiate din pădurea numitului, pe baza unei înțelegeri cu acesta și i-au arătat o Avizul de însoțire a materialului lemnos emisă de Ocolul Silvic Cugir pe numele proprietarului și semnată de acesta.
Faptul că materialul lemnos provenea din pădurea martorului rezultă cu certitudine din depoziția acestuia dată la prima instanță-fl. fl.144-145 vol.I, precum și din avizul de însoțire nr.- din data de 22.08.2003 -fl.342 vol.I dosar prima instanță.
Orice alte discuții cu privire la depoziția unuia sau altuia dintre martorii G, și, aceștia însoțindu-l la pădure pe apelantul inculpat, la cererea acestuia și necunoscând de unde au fost tăiate și încărcate lemnele, intimata - parte vătămată fiind însoțită la încărcarea lemnelor în peridoc doar de tatăl său și de martorul, sunt lipsite de relevanță, avizul menționat mai sus făcând dovada până la înscrierea în fals.
Între timp tatăl părții vătămate, cu aceasta și martorul au reușit să încarce materialul lemnos în peridoc și intenționau să plece, dar inculpatul, care se fala sub influența băuturilor alcoolice, nu le-a permis acest lucru, insistând să vină organele de poliție și cele silvice, deși să făcuse foarte târziu și chiar și martorii care-l însoțeau pe inculpat și G, au încercat să-1 lămurească să elibereze drumul.
Discuțiile au continuat o durată M de timp, condiții în care, față de acuzațiile nejustificate ale inculpatului, tatăl părții vătămate și aceasta au acceptat și față de faptul că se făcuse foarte târziu, să ducă cu material lemnos la sediul "" și a doua zi, în prezența organelor silvice și a celor de poliție să se clarifice situația și să se facă toate verificările cu privire la proveniența materialului lemnos.
În jurul orelor 24,00, martorul, aflat la volanul ui a reușit să efectueze o manevră de ocolire a autocamionului inculpatului după care, împreună cu partea vătămată, cu tatăl său și cu martorii, G și, s-au deplasat spre Cugir, pe drumul forestier " M".
încărcat cu lemne a fost parcat în curtea "" (societate de la care partea vătămată îl închiriase), în vederea clarificării situației față de acuzațiile inculpatului.
Martorul a rămas în cabina ui, urmând să doarmă acolo, iar ceilalți au pornit pe jos, pe același drum forestier, spre orașul Cugir.
De la sediul "" a plecat mai înainte martorul, apoi, G și și în cele din urmă partea vătămată, împreună cu tatăl său.
Din punctul "" inculpatul a plecat cu autocamionul său pe un drum mai scurt și în scopul de bloca trecerea ui cu lemne, în apropierea Cantonului Silvic Cugir, a parcat autocamionul său în mijlocul drumului.
Martorii, și G au trecut de autocamionul inculpatului prin partea a acestuia, în urma lor venind partea vătămată și tatăl său.
De după camion a ieșit inculpatul, având în mână un topor pe care-1 ținea cu ambele mâini asupra capului. A strigat la partea vătămată și la tatăl său, înjurându-i și acuzându-i că le-a furat lemnele, după care a atacat-o pe partea vătămată, încercând să-1 lovească în cap cu acel topor, printr-o lovitură descendentă, tăișul ui fiind îndreptat înspre capul părții vătămate.
Partea vătămată a reacționat instantaneu pentru a se apăra, ridicând mâna dreaptă și parând lovitura inculpatului.
Partea vătămată a recepționat lovitura la nivelul cotului drept și a suferit leziuni extrem de grave la ivelul membrului superior drept, care au necesitat în totalitate 95-100 zile îngrijiri medicale.
Așa cum rezultă din: certificatul medico-legal-fl. 9-10 dosar urmărire penală, raportul de constatare medico-legală nr.3445/II/A/67 din data de 10.11.2003, eliberat de Serviciul de Medicină Legală A-fl.25-26, raportul de expertiză medico-legală nr.878/II/A/25 din data de 07.04.2004 al aceluiași serviciu medico-legalfl.28 dosar urmărire penală, Suplimentul la acest raport de expertiză medico-legală-fl.31 dosar urmărire penală, Raportul de nouă expertiză medico-legală nr.1679/II/A/49 din data de 24.06.2005-fl.336-337 vol-I dosar prima instanță, Raportul de nouă expertiză medico-legală nr.7490/VI/a/36 din data de 13.04.2006, al Institutului de Medicină-Legală C-N-fl.116-119 vol.II dosar instanța de fond, Completare la acest raport nr. nr.7490/VI/a/36 din data de 09.07.2006fl.305 vol.II dosar prima instanță și Avizul comisiei de avizare și control nr.4288/XI din data de 13.07.2006-fl.304 vol.II dosar instanța de fond, ca urmare a acțiunii violente a inculpatului partea vătămată a suferit leziuni traumatice soldate cu secțiune de nerv cubital (ulnar), poziția victimă agresor putând fi ambii ortostatism și față în față sau ambii în ortostatism agresorul fiind în poziție lateral dreapta față de victimă. Leziunile au necesitat pentru vindecare 95-100 zile îngrijiri medicale, numărul acestora putându-se mări având în vedere tratamentul medicamentos recomandat de medicii de specialitate.
S-a mai arătat în actele medico-legale că leziunile de violență s-au putut produce prin lovire cu un obiect contondent cu lama ascuțită. leziunilor sunt traduse prin modificări în funcționabilitatea mâinii drepte, sechele morfo-funcționale, constând în de nerv cubital drept-fl.119 vol.II dosar prima instanță.
Tot potrivit concluziilor actelor medico-legale, ca urmare a acțiunilor violente ale inculpatului, partea vătămată prezintă o incapacitate adaptativă de 20% care se traduce prin tulburări de manipulație și prin scăderea forței musculare a segmentului respectiv (membru superior drept). Are capacitatea de muncă păstrată și nu se încadrează în grad de invaliditate, dar se contraindică muncile care presupun activitate bimanuală în forță-fl.305 vol.II dosar prima instanță.
Ca urmare a leziunilor suferite partea vătămată a fost încadră în gradul 3 de handicap, prin decizia asupra capacității de muncă nr.379 din data de 27.01.2005 a Cabinetului de Expertiză Medicală și recuperare a capacității de muncă S, județul A-fl.146 vol.I dosar prima instanță
Pentru ameliorarea și vindecarea leziunilor suferite, partea vătămată a fost internată la mai multe unități spitalicești, după cum urmează:
- Spitalul Județean de Urgență A, în perioada 16-30.09.2003 -fl.227 vol.I dosar prima instanță;
- Spitalul Clinic de Urgență " - " B, în perioada 26.04.-14.05.2004-fl.14 dosar urmărire penală, fl.66 dosar prima instanță, și 22.11-26.11.2004-fl.83 dosar prima instanță;
- Spitalul Orășănesc Cugir, județul A în perioada 20-31-10.2003fl.13 dosar urmărire penală,fl.14-23 instanța de apel.
Apelantul-inculpat a încercat să scape de răspundere penală, susținând anumite neconcordanțe din depozițiile martorilor.
Situația de fapt, cea din momentul atacului violent al inculpatului este confirmat de martorii:, și.
Diferențele de prezentare au fost determinate de modul de percepere al faptelor, deoarece aceștia se aflau la distanțe diferite de locul unde a avut loc incidentul violent, martorul se afla chiar la locul incidentului, martorii G și la o anumită distanță, din acel loc martorul G venind la locul incidentului imediat ce a auzit amenințările inculpatului "-vă Dumnezeu vostru de unguri, vă omor pe toți", iar martorul, care și-a continuat drumul, dar a auzit amenințările inculpatului, a auzit țipete și a aflat că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu securea.
Din depozițiile martorilor, și G, rezultă că partea vătămată nu avea asupra topor sau secure, fiind în peridoc.
Din toate probele administrate rezultă fără drept de tăgadă, faptul că în acel incident nu au fost implicate alte persoane, aspect, de altfel, necontestat de inculpat.
Martorii oculari și G, acesta din urmă și în declarația dată în fața instanței de apel-fl.102-103 dosar Curtea de APEL BACĂU, au declarat că l-au văzut pe inculpat când a încercat să-1 lovească în cap cu pe partea vătămată și a văzut momentul în care intimata-parte vătămată, din instinctul de apărare a reușit locarea loviturii realizată de apelantul-inculpat cu mâna dreaptă.
Cu ocazia reconstituirii s-a stabilit că acești doi martori puteau vedea aspectul pe care l-au relatat; reconstituirea s-a făcut în aceleași condiții de timp și întuneric existente la momentul comiterii faptei.
Faptul că leziunile suferite de partea vătămată au fost provocate prin acțiunea violentă a inculpatului rezultă fără drept de tăgadă din probele științifice administrate în cauză, respectiv, certificatul medico-legal-fl. 9-10 dosar urmărire penală, raportul de constatare medico-legală nr.3445/II/A/67 din data de 10.11.2003, eliberat de Serviciul de Medicină Legală A-fl.25-26, raportul de expertiză medico-legală nr.878/II/A/25 din data de 07.04.2004 al aceluiași serviciu medico-legalfl.28 dosar urmărire penală, Suplimentul la acest raport de expertiză medico-legală-fl.31 dosar urmărire penală, Raportul de nouă expertiză medico-legală nr.1679/II/A/49 din data de 24.06.2005-fl.336-337 vol-I dosar prima instanță, Raportul de nouă expertiză medico-legală nr.7490/VI/a/36 din data de 13.04.2006, al Institutului de Medicină-Legală C-N-fl.116-119 vol.II dosar instanța de fond, Completare la acest raport nr. nr.7490/VI/a/36 din data de 09.07.2006fl.305 vol.II dosar prima instanță și Avizul comisiei de avizare și control nr.4288/XI din data de 13.07.2006-fl.304 vol.II dosar instanța de fond.
În concluziile acestor expertize medico-legale se arată că leziunile au fost produse prin lovire activă cu un obiect contondent cu lama ascuțită, fiind exclusă producerea leziunii prin zgârierea acesteia în partea a mașinii, sau a tăierii, în urma ricoșării ui din asfalt ca urmare a lovirii asfaltului de partea vătămate, sau în alte condiții susținute de inculpat.
De altfel, nici inculpatul și nici martorii propuși de inculpat nu au reușit să dea explicație logică cu privire la condițiile procedurii leziunii cu consecințe extrem de grave a părții vătămate, în condițiile în care, se recunoaște că aceasta nu a fost implicată într-un alt conflict.
Apelantul-inculpat a formulat plângere penală împotriva intimatei-părți vătămate și a tatălui acesteia pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, cu privire la pretinsa sustragere a acelui material lemnos, dar s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva acestora, soluție care a fost menținută și prin sentința penală nr.40 din data de 21.02.2005 a Tribunalului Alba -fl.159 dosar prima instanță.
De asemenea, prin Rezoluția din data de 21.03.2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba J. dată în dosarul nr.3678/P/2004, s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale împotriva numiților și, pentru săvârșirea infracțiunii continuate de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a și g Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, reținându-se să pretinsa sustrage de material lemnos din perioada iulie-august.2003 nu a avut loc.
De altfel, chiar în condițiile în care suspiciunile apelantului-inculpat privind pretinsa sustrage a materialului lemnos din pădurea sa ar fi avut loc, nu justifica comportamentul total inadecvat, violent al acestuia, aceasta cu atât mai mult cu cât se convenise ca cu material lemnos să fie dus la sediul "", deoarece nimănui nu-i este permis să-și facă singur dreptate, așa cum a înțeles apelantul-inculpat să procedeze.
Faptul că tatăl părții vătămate, sau aceasta a prezentat sau nu un înscris cu privire la acel material lemnos nu are relevanță, deoarece, chiar și în condițiile în care nu s-ar fi prezentat un astfel de înscris, apelantul-inculpat nu trebuia să se comporte în modul în care a făcut-o, prin blocarea de două ori a drumului public și în cele din urmă prin lovirea violentă a părții vătămate cu.
Apelantul-inculpat a formulat plângeri penale și împotriva părții vătămate pentru săvârșirea infracțiunii de încercare de a determina mărturia mincinoasă, prevăzută de art.261 Cod penal-fl.386 vol.I dosar prima instanță, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art.260 alin.1 Cod penal-fl.387 vol.I dosar prima instanță, precum și a procurorului, care a efectuat cercetările penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, sustragerea de înscrisuri, etc. dar în toate aceste cauze s-au dat soluții de netrimitere în judecată.
În mod corect instanța de fond a înlăturat depozițiile martorilor audiați la cererea deoarece acestea vin în totală contradicție atât cu probele testimoniale administrate, dar cu deosebire cu cele științifice, care au fost arătate și analizate mai sus.
Faptul că martorul nu a fost prezent la incidentul dintre părți, în momentul lovirii părții vătămate cu, rezultă cu certitudine și din depozițiile martorului Iar, care în toate declarațiile date, atât în cursul urmăririi penale, cât și la prima instanță, a arătat că, fiind împreună cu inculpatul și martorul, în momentul în care au auzit că trece grupul părții vătămate, inculpatul a luat securea și a plecat, rămânând la masă, după care, după un timp a plecat și el, iar atunci când se îndrepta spre ieșire, înainte de a ajunge la poartă, inculpatul se întorcea și au revenit cu toții la masă, iar la întrebarea martorului cea a avut cu ei, inculpatul a spus că i-ar fi luat lemne din pădurea sa fără acte-fl.95-96 dosar urmărire penală și fl.241 vol.I dosar prima instanță.
De altfel, așa cum rezultă din Rezoluția din data de 23.09.2008, dată în dosarul nr.1268/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba I, s-a dispus confirmarea începerii urmăririi penale împotriva învinuitului, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art.260 alin.1 Cod penal-fl.101 dosar instanța de apel.
Apelantul-inculpat a susținut că în momentul în care a plecat din spațiul de locuit al martorului spre locul în care se afla partea vătămată, nu avea asupra vreun topor sau secure.
Această susținere a sa și a martorilor propuși de acesta, inclusiv a martorei, soția martorului, este infirmată pe lângă depozițiile părții vătămate, a martorilor, și de declarația martorului Iar, care a arătat că inculpatul a luat securea și a plecat spre partea vătămată.
În ceea ce privește testul poligraf acest este lipsit de relevanță în cauză, deoarece nu este recunoscut de dispozițiile procedurale ca un mijloc de probă.
În conformitate cu prevederile art.64 Cod procedură penală, mijloacele de probă prin care se constată elementele de fapt ce pot servi ca probă sunt: declarațiile învinuitului sau ale inculpatului, declarațiile părții vătămate, ale părții civile și ale părții responsabile civilmente, declarațiile martorilor, înscrisurile, înregistrările audio sau video, fotografiile, mijloacele materiale de probă, constatările tehnico-științifice, constatările medico-legale și expertizele.
Faptul că intimata-parte vătămată a suferit leziunile menționate mai sus, rezultă fără drept de tăgadă în primul rând din numeroasele acte medico-legale, pe care nu le mai enumerăm, precum și din depozițiile martorilor: -fl.210 vol.I dosar prima instanță, -fl.211 vol.I dosar prima instanță, -fl.212 vol.I dosar prima instanță, acesta arătând că s-a întâlnit cu partea vătămată și i-a spus că inculpatul l-a "nenorocit pe viață" și, -fl.208-209 vol.I dosar prima instanță.
Martorul a arătat că el a fost cel care a transportat-o pe partea vătămată la spital, aceasta fiind bandajat la braț și prezenta urme de sânge și că partea vătămată i-a relatat că a fost tăiat de inculpat-fl.211 vol.I dosar prima instanță.
Din probele administrate și analizate atât de instanța de fond, cât și de instanța de apel, Curtea constată că vinovăția inculpatului este pe deplin dovedită, prezumția de nevinovăție fiind răsturnată.
Referitor la încadrarea juridică a faptei săvârșite de apelantul-inculpat, în mod corect instanța de fond a apreciat că acesta constituie tentativă la infracțiunea omor, prevăzută de art.20 Cod penal, raportat la art.174 alin.1 Cod penal, iar nu infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art.182 Cod penal, dar a greșit reținând forma simplă a infracțiunii de omor, în locul tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art.20 Cod penal, raportat la art.174 alin.1, art.175 alin.1 lit.i Cod penal.
Așa cum este cunoscut, prin latura sa obiectivă omorul se deosebește printre altele și de infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art.182 alin.2 Cod penal.
Dacă în cazul omorului făptuitorul acționează cu intenție - directă sau indirectă - de a ucide, în cazul infracțiunii de vătămare corporală gravă, făptuitorul nu acționează cu intenția de a omorî, ci aceea de vătămare.
Așa fiind, pentru încadrarea juridică corectă a unei fapte ca infracțiune de omor sau vătămare corporală gravă, de cea mai M însemnătate este determinarea poziției psihice cu care a acționat inculpatul.
Astfel, dacă inculpatul a acționat cu intenția directă sau indirectă de a ucide, fapta constituie infracțiunea de omor.
Poziția psihică a inculpatului trebuie stabilită în fiecare caz în raport cu împrejurările concrete și îndeosebi, în raport cu instrumentul vulnerant folosit de inculpat, instrument sau nu de a produce moartea, regiunea corpului lovită (o zonă vitală sau nu), numărul și intensitatea loviturilor, raporturile dintre inculpat și victimă anterioare săvârșirii infracțiunii și de atitudinea inculpatului după săvârșirea infracțiunii (a încercat să-i dea prim ajutor victimei sau a lăsat-o în starea în care a adus-o ca urmare a violențelor exercitate).
Ori, în raport de obiectul vulnerant folosit, topor cu care a lovit intimata-parte vătămată, regiune corpului vizată, respectiv zona capului, regiune vitală a organismului, orța loviturii rezultând și din felul în care a fost aplicată, pe o traiectorie descendentă, de sus în jos, cu un elan să imprime o tărie deosebită unei astfel de lovituri de topor, amenințările proferate de apelantul-inculpat care au precedat aplicarea loviturii cu, relațiile dintre părți și atitudinea apelantului-inculpat, care după săvârșirea infracțiunii nu a acordat victimei ajutor, rezultă că fapta săvârșită de inculpat constituie infracțiunea de tentativă de omor calificat, prevăzută de art.20, raportat la art.174, 175 lit.i Cod penal, iar nu infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art.182 Cod penal.
Așa cum rezultă din probele administrate, infracțiunea a fost comisă de apelantul-inculpat pe un drum circulabil, în timp ce erau de față mai multe persoane. Potrivit art.152 Cod penal,"Fapta se consideră săvârșită "în public" atunci când a fost comisă:
a) într-un loc care prin natura sau destinația lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nici o persoană;
b) în orice alt loc accesibil publicului, dacă sunt de față două sau mai multe persoane;
c) în loc neaccesibil publicului, cu intenția însă ca fapta să fie auzită sau văzută și dacă acest rezultat s-a produs față de două sau mai multe persoane;
d) într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepția reuniunilor care pot fi considerate că au caracter de familie, datorită naturii relațiilor dintre persoanele participante;
e) prin orice mijloace cu privire la care făptuitorul și-a dat seama că fapta ar putea ajunge la cunoștința publicului."
În conformitate cu acest text, fapta se consideră săvârșită în public atunci când a fost comisă într-un loc public, care prin natura sau destinația sa, este totdeauna accesibil publicului (străzi, piețe, parcuri publice, porturi, etc.), chiar dacă nu este prezentă nici o persoană, fiind suficientă deci o publicitate virtuală, decurgând din accesibilitatea permanentă a publicului în astfel de locuri.
Fapta se consideră săvârșită în public și atunci când a fost săvârșită în orice alt loc, dacă sunt de față două sau mai multe persoane.
Față de aceste aspecte, infracțiunea fiind comisă de apelantul-inculpat pe un drum circulabil, în timp ce erau de față mai multe persoane, încadrarea juridică corectă a infracțiunii comise de acesta este tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art.20 Cod penal, raportat la art.174 alin.1, art.175 alin.1 lit.i Cod penal, astfel, că, în temeiul art.334 Cod procedură penală, se impune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor, prevăzută de art.20 Cod penal, raportat la art.174 alin.1 Cod penal.
Prima instanță a aplicat apelantei-inculpate pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit. a și b Cod penal, pe o durată de 2 (doi) ani și a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b și c Cod penal, ca pedeapsă accesorie, pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal.
Restrângerea exercițiului unor drepturi poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică, iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-
consecințelor juridice cu situația care le-a creat este o noțiune generală regăsită atât în Constituția României (art.53 alin.2 -restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-), cât și în Convenția Europeană a Drepturilor Omului(ingerința statelor prin restrângerea exercițiului anumitor drepturi trebuie să fie proporțională cu scopul legitim urmărit), dar și în dreptul penal român.
Printre principiile fundamentale ale dreptului penal este și principiul individualizării sancțiunilor de drept penal.
Conformându-se principiului constituțional mai sus prezentat în ceea ce privește pedepsele principale, legiuitorul asigură echilibrul între dreptul care face obiectul limitării prin sancțiunea penală aplicată inculpatului - libertatea persoanei și valoarea socială a cărei protecție a determinat limitarea - în cazul nostru dreptul de proprietate.
Individualizarea trebuie să conducă la stabilirea unei sancțiuni care să reflectein abstractogravitatea atingerii valorii sociale ocrotite.
Criteriile de individualizarea au în vedere stabilirea și aplicarea pedepselor,indiferent dacă este vorba despre pedepse principale, complementare sau accesorii.
Anterior modificării, Codul penal prevedea că interzicerea exercițiului tuturor drepturilor prevăzute de art.64 Cod penal, intervenea de drept, fără nici o distincție între diversele categorii de drepturi atunci când pedeapsa principală este privativă de libertate.
Ca urmare a modificării intervenite prin Legea nr.278/2006, desigur și având în vedere și Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cazul și împotriva României și a necesității armonizării legislației românești cu cea europeană, interzicerea drepturilor prevăzute în art.64 lit.d și e Cod penal, se aplică ținându-se seama de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, de împrejurările cauzei, de persoana infractorului și de interesele copilului ori ale persoanei aflate sub tutelă sau curatelă.
a contrario,potrivit actualelor dispoziții de drept penal, interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute în art.64 lit.a-c Cod penal, operează de drept, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.
Faptul că legiuitorul a prevăzut, că interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute în art.64 lit.a-c Cod penal, opera de drept, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei se justifica prin aceea că este posibil ca în săvârșirea anumitor infracțiuni inculpații să se fi folosit de anumite funcții sau profesie, condiții în care s-ar justifica interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.c Cod penal.
La comiterea infracțiunii inculpatul nu s-a folosit de vreo funcție, profesie sau o activitate anume, a cărei interzicere să se justifice, prin prisma dispozițiilor art.64 lit.c și art.71 Cod penal. Această modalitate de aplicare a pedepsei accesorie contravine principiului individualizării sancțiunilor penale, neputând fi pusă în executare o sancțiune neindividualizată. Astfel, din acest punct de vedere, soluția apare lipsită de logică juridică, interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art.64 lit.c Cod penal, presupunând, în mod evident, existența unui atare drept care să poată fi identificat și individualizat.
În ceea ce privește interzicerea dreptului de a alege trebuie dezvoltate câteva aspecte.
Așa cum este cunoscut, pentru a se asigura respectarea drepturilor omului, statele au obligația de a nu face nimic de natură a aduce atingere drepturilor recunoscute, dar și obligației de a face, de a lua toate măsurile care se impun pe plan intern, legale, administrative sau judiciare, spre a se asigura respectarea acelorași drepturi.
Modificarea legislativă corespunde cerinței prevăzute de art.20 din Constituția României care reclamă o atenție sporită în observarea corelației dintre actele internaționale și dreptul românesc, cu obligația pentru legiuitor de a verifica dacă proiectele de legi se corelează cu tratatele internaționale ratificate de România, ceea ce legiuitorul a făcut în privința dreptului la viața privată și viața de familie, garantat de art.8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Se impunea să se aibă în vedere și corelarea dispozițiilor legii penale cu art.3 din Protocolul 1 și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului ( vezi cauza Hirst împotriva Marii Britanii, ca urmare a interzicerii de legislația britanicăopes legisa dreptului de a alege persoanei condamnate la pedeapsa închisorii).
În Marea Britanie norma impunea, ca de altfel și în dreptul penal românesc, interdicția dreptului de a alege condamnaților la sancțiunea penală privativă de libertate, indiferent de durata sancțiunii, gravitatea faptei sau circumstanțele cauzei. Interdicția dreptului de a alege, automată, generală și fără nici o restricție pentru cei condamnați la pedeapsa închisorii a fost considerată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în afara marjei de apreciere a statelor și, în consecință, incompatibil cu art.3 din Protocolul 1.
Comisia de la a stabilit, de asemenea, că exercițiul dreptului de a alege poate fi interzis doar dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) prevederea legii;
b);
c) restrângerea exercițiului dreptului de a alege să fie urmarea interdicției decurgând condamnarea pentru infracțiuni grave;
d) restrângerea exercițiului drepturilor să fie dispusă prin hotărâre judecătorească.
În consecință, atunci când se apreciază de instanță asupra interzicerii unor drepturi, inclusiv a restrângerii exercițiului dreptului de a alege, trebuie să fie luate în considerare: interzicerea acestui drept să fie prevăzută de alege, natura și gravitatea infracțiunii săvârșite și a pedepsei principale aplicate și consecințele juridice produse prin infracțiunea săvârșită să fie proporționale cu scopul urmărit prin interzicerea exercițiului unor drepturi.
Ori, având în vedere aceste aspecte și infracțiunea săvârșită de apelanta-inculpată și cu deosebire împrejurările concrete în care a fost comisă, Curtea constată că în mod nelegal prima instanță a interzis apelantului-inculpat, ca pedeapsă complementară și ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza I, respectiv dreptul de a alege, fiind contrară art.3 din Protocolul nr.1, precum interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.c Cod penal, ca pedeapsă accesorie.
Instanța de fond, în mod corect a dispus confiscarea părților componente ale ui folosit de inculpat la comiterea faptei, respectiv ui și partea metalică, însă a greșit temeiul în drept în baza căruia a dispus confiscarea, în sensul indicării art.118 li.a Cod penal, în locul art.118 lit.b Cod penal.
Potrivit art.118 Cod penal, "Sunt supuse confiscării speciale:
a) bunurile produse prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală;
b) bunurile care au fost folosite, în orice mod, la săvârșirea unei infracțiuni, dacă sunt ale infractorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor"
Ori, în cauză nu este vorba de un bun produs prin săvârșirea infracțiunii, ci de un bun care a fost folosit de apelantul-inculpat la săvârșirea infracțiunii.
Sub aspectul laturii civile, partea vătămata s-a constituit parte civilă cu următoarele sume: 20.000 RON daune materiale, 50.000 RON daune morale și despăgubiri eșalonate de 500 RON pe lună.
Unul dintre principiile de bază ale răspunderii civile este principiul reparării integrale a prejudiciului.
Acest principiu presupune înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale unui fapt ilicit și culpabil, fie ele patrimoniale sau nepatrimoniale, în scopul repunerii, pe cât posibil, în situația anterioară a victimei(restitutio in integrum).
Acest principiu de bază al răspunderii civile (măsura răspunderii civile o dă, în principiu, prejudiciul), își are așezământul legal în art.998 Cod civil, text care instituie obligația generală de reparare a prejudiciului, prevăzând că"orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara"formula"a-l repara",deși este laconică, este foarte precisă și cuprinzătoare, evocând neîndoielnic, ideea reparării prejudiciului în totalitatea sa, fără nici o restrângere ori limitare în raport de natura intrinsecă a acestuia.
Ca urmare a violențelor deosebite suferite de intimata-parte civilă, acesta a suferit leziuni, constând în secționarea nervului cubital (ulnar), leziunile necesitând pentru vindecare 95-100 zile îngrijiri medicale, numărul acestora putându-se mări având în vedere tratamentul medicamentos recomandat de medicii de specialitate. leziunilor sunt traduse prin modificări în funcționabilitatea mâinii drepte, sechele morfo-funcționale, constând în de nerv cubital drept-fl.119 vol.II dosar prima instanță.
Ca urmare a acțiunilor violente ale inculpatului, partea vătămată prezintă o reducere a capacității adaptative de 20%, care se traduce prin tulburări de manipulație și prin scăderea forței musculare a segmentului respectiv (membru superior drept). Are capacitatea de muncă păstrată și nu se încadrează în grad de invaliditate, dar se contraindică muncile care presupun activitate bimanuală în forță-fl.305 vol.II dosar prima instanță.
Ca urmare a leziunilor suferite partea vătămată a fost încadră în gradul 3 de handicap, prin decizia asupra capacității de muncă nr.379 din data de 27.01.2005 a Cabinetului de Expertiză Medicală și recuperare a capacității de muncă S, județul A-fl.146 vol.I dosar prima instanță.
Pentru ameliorarea și vindecarea leziunilor suferite, partea vătămată a fost internată la mai multe unități spitalicești, după cum urmează:
- Spitalul Județean de Urgență A, în perioada 16-30.09.2003 -fl.227 vol.I dosar prima instanță;
- Spitalul Clinic de urgență " - " B, în perioada 26.04.-14.05.2004-fl.14 dosar urmărire penală, fl.66 dosar prima instanță, și 22.11-26.11.2004-fl.83 dosar prima instanță;
- Spitalul Orășănesc Cugir, județul A în perioada 20-31-10.2003fl.13 dosar urmărire penală,fl.14-23 instanța de apel;
De asemenea, intimata-parte civilă, potrivit actelor medico legale, a fost de mai multe ori la control de specialitate și urmează și în prezent tratament, leziunile nefiind vindecate.
În ceea ce privește despăgubirile civile cu titlul de daune materiale, apelatul-inculpat susține în motivele scrise de apel că nu înțelege modalitatea de calcul, că această modalitate nu a fost explicitată de instanța de fond și că suma acordată cu acest titlu este foarte
Instanța de fond l-a obligat pe apelantul-inculpat la plata către intimata-parte civilă, cu titlul de daune materiale, a sumei de 3.000 lei și a motivat că această sumă reprezintă prejudiciul suferit prin pierderea posibilității de a presta o activitate remunerată cu -UL pe care îl deține, în condițiile în care acesta presta regulat astfel de activități.
Astfel, martorul (fila 210) a arătat că în data de 24.08.2004 s-a deplasat la domiciliul părții vătămate pentru aor uga să vină la pădure să-i tragă lemne. Partea vătămată a refuzat pe motiv că a fost tăiat la mână și martorul a constatat că era bandajat la mână.
Martorul mai declară că a angajat o altă persoană care a prestat acea muncă timp de trei săptămâni, cu excepția zilelor de sâmbătă și duminică, fiind plătit cu suma de 200 lei/zi.
Aceasta sumă a reprezentat "banii pentru și -ist" cu excepția motorinei.
Rezultă că partea civilă a pierdut posibilitatea de a presta o activitate cu utilajul său forestier, care i-ar fi permis să încaseze suma de 3000 lei (200 x 15 zile lucrătoare). Aceasta este valoarea prejudiciului cert.
În dovedirea laturii civile au fost audiați și martorii -fl.180 vol.I dosar prima instanță și -208-209 vol.I dosar prima instanță.
Din cele de mai sus, rezultă că prejudiciul reprezentând daune materiale a fost corect fundamentat și motivat de instanța de fond.
De altfel, în raport de numărul foarte M de zile de îngrijiri medicale, 95-100 zile, numărul M de zile de spitalizare, care a presupus cheltuieli deosebite, suma acordată cu titlul de daune materiale este foarte mic.
Desigur că, aflându-ne doar în apelul inculpatului, văzând și prevederile art.372 Cod procedură penală, care consacră principiul neagravării situației în propria cale de atac(non reformatio in pejus),nu se pot majora aceste despăgubiri.
Fapta apelantului-inculpat îndreptățește intimata-parte civilă și la acordarea unor daune morale, care să recompenseze cel puțin în parte prejudiciul deosebit de grav care l-a suferit.
Pentru tratarea leziunilor intimata-parte civilă a fost spitalizată la mai multe unități spitalicești și cu siguranță are și va mai avea nevoie de tratament de specialitate, suferind intervenții chirurgicale și tratament.
Leziunile cauzate de apelantul-inculpat au fost de natură să-i provoace intimatei-parte civilă dureri fizice și psihice deosebite, intimata-parte civilă fiind nevoită să suporte mediul spitalicesc o perioadă îndelungată de timp.
Acest lucru îndreptățește intimata-parte civilă la despăgubire pentru a, cel puțin în parte, prin mijloacele reparațiunii bănești, condițiile de viață alterate ale victimei(pretium doloris).
În aceste condiții trebuie să se țină seama nu numai de durerile fizice și psihice încercate de victimă, dar și de efectele psihologice ale acestora, de teama pe care o resimte aceasta în fața perspectivei de a rămâne, la o vârstă tânără, cu un grad de handicap și cu scădere a capacității adaptative cu 20%, ceea ce implică o incapacitate de muncă de 0-20%, care se traduce prin tulburări de manipulație și prin scăderea forței musculare a membrului superior drept și contraindicarea muncilor care presupun activitatea bimanuală în forță.
Așa cum se arăta, prejudiciul reprezintă rezultatul negativ al încălcării ilicite a unui drept subiectiv și potrivit principiului(restitutio in integrum),cel vinovat de producerea faptului prejudiciabil, trebuie obligat la înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale faptului ilicit și culpabil, fie ele patrimoniale sau nepatrimoniale, în scopul repunerii, pe cât posibil, în situația anterioară a victimei.
În mod neîndoios, incapacitate parțială de muncă, implică pentru partea vătămată un efort suplimentar în privința activităților constând în munca fizică, care se cuantifică procentual la 20%. Acesta prestează în mod obișnuit munci fizice de exploatare a lemnului și, în privința efortului suplimentar pe care trebuie să-1 facă, va fi permanent prejudiciat, iar în privința activităților remunerate, prejudiciul îmbracă, în mod cert, o formă evaluabilă patrimonial.
În consecință, în mod justificat instanța de fond a apreciat că este necesar ca partea vătămată să depună un efort cu 20% mai M decât în situația în care n-ar fi avut leziunile, pentru aceeași retribuție și că se impune acordarea unor despăgubiri eșalonate lunar, constând într-o sumă ce reprezintă 20% din veniturile lunare, până la încetarea acestei incapacități adaptative.
Cuantumul prestației periodice a fost corect apreciat, acest lucru rezultând și din depozițiile martorului, care a arătat că Gal ucrat ca și conducător al -ului părții civile, fiind remunerat cu suma de 500.000 lei vechi/zi.
Prejudiciul datorat scăderii capacității de muncă s-a raportat corect la suma pe care partea vătămată o primește pentru muncă nu și pentru că își aduce și folosește utilajul propriu cu ocazia prestării acelei munci. Luând în calcul suma de 50 lei/zi, pentru activitatea de conducere și manipulare a -ului, instanța de fond a reținut corect un venit potențial de 1000 lei (50 x 20 zile lucrătoare ale unei luni), din care 20% reprezintă 200 lei lunar.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, va fi admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL ALBA, cu privire la soluționarea laturii penale a cauzei.
Curtea va proceda la desființarea sentinței penale apelată sub aceste aspecte, va reține cauza spre rejudecare și în fond;
În baza art.334 Cod procedură penală, se va dispune schimbare încadrării juridice din de tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art.20, raportat la art.174 Cod penal, în tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art.20 Cod penal, raportat la art.174 alin.1 și art.175 alin.1 lit.i Cod penal.
La individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea va avea în vedere criteriile generale de individualizarea, prevăzute de art.72 Cod penal, respectiv, dispozițiile părții generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a codului, de gradul de pericol social al faptei săvârșite și de persoana apelantului-inculpat, precum și dispozițiile art.52 Cod penal, referitor la scopul preventiv și coercitiv al pedepsei.
Din probele administrate rezultă că apelantul-inculpat este cunoscut în societate ca o persoană recalcitrantă și violentă, acest lucru deducându-se cu prisosință și din împrejurările în care a comis infracțiunea în scopul de a-și face singur dreptate, folosindu-se de un obiect prin excelență să producă decesul (topor), atacând violent și prin surprindere partea vătămată (pe motiv că aceasta i-ar fi sustras din proprietate arbori), precum și faptul că infracțiunea a fost săvârșită pe timp de noapte, într-un loc public și în prezența nai multor martori, ceea ce denotă odată în plus potențialul agresiv și periculozitatea socială ridicată a inculpatului, după ce în prealabil a blocat în două rânduri cu camionul său, accesul pe drum a camionului care transporta lemne pentru partea vătămată și tatăl său.
La stabilirea cuantumului pedepselor principale și complementare, C va avea în vedere și faptul că apelantul-inculpat a mai cunoscut rigorile legii penale, dar și Referatul de evaluare, făcut de Serviciul de Probațiune de pe lângă TRIBUNALUL ALBA -fl.65-68 dosar Curtea de APEL BACĂU.
În raport de aceste date, Curtea apreciază că scopul pedepsei poate fi atins numai prin privare de libertate.
În baza art.88 Cod penal, se va deduce din pedeapsa principală aplicată durata executată prin reținere și arest preventiv de la data de 17.08.2004 la 16.09.2004.
Se va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b Cod penal, pe durata și în condițiile prevăzute de art.71 alin.2 Cod penal.
În temeiul art.118 lit.b Cod penal, se va dispune confiscarea ui folosit la săvârșirea infracțiunii, bun aflat la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Alba.
În conformitate cu prevederile art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va fi respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-inculpat.
Se va constata că apelantul-inculpat a fost asistat de apărător ales.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală, va fi obligat apelantul - inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru aceste motive;
În numele legii;
DECIDE:
În temeiul art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL ALBA împotriva sentinței penale nr.285 din data de 24.07.2007, pronunțată de TRIBUNALUL ALBA, cu privire la soluționarea laturii penale a cauzei.
Desființează sentinței penale apelată sub aceste aspecte, reține cauza spre rejudecare și în fond;
În baza art.334 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică din tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art.20, raportat la art.174 Cod penal, în tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art.20 Cod penal, raportat la art.174 alin.1 și art.175 alin.1 lit.i Cod penal.
În baza art.20 Cod penal, raportat la art.174 alin.1 și art.175 alin.1 lit.i Cod penal, pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, faptă din 22/23.08.2003, condamnă inculpatul, fiul lui și, născut la data de 22.mai.1955, în localitatea, județul A, CNP -, studii medii, căsătorit, nu are copii minori, stagiul militar satisfăcut, cu domiciliul în orașul Cugir, satul,-, județul A, necunoscut cu antecedente penale, la pedeapsa principală de 8 (opt) ani închisoare și aplică și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 teza a II-a și b Cod penal, pe o durată de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni.
În baza art.88 Cod penal, deduce din pedeapsa principală aplicată durata executată prin reținere și arest preventiv de la data de 17.08.2004 la 16.09.2004.
Interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b Cod penal, pe durata și în condițiile prevăzute de art.71 alin.2 Cod penal.
În temeiul art.118 lit.b Cod penal, dispune confiscarea ui folosit la săvârșirea infracțiunii, bun aflat la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Alba.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL ALBA rămân în sarcina statului.
II. În baza art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul-inculpat împotriva aceleași sentințe penale.
Constată că apelantul-inculpat a fost asistat de apărător ales.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă apelantul - inculpat să plătească statului suma de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.11.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.sent
Red.dec.
- 3 EX
13.12./15.12.2008
Președinte:Grosu Valerica NiculinaJudecători:Grosu Valerica Niculina, Pocovnicu Dumitru, Spoială
