Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 18/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ

Ședința publică de la 12 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mihaela Chirilă

JUDECĂTOR 2: Iulia Elena Ciobanu I - -

Grefier - - -

DECIZIA PENALĂ Nr. 18

Ministerul Public reprezentat de procuror -

La ordine fiind judecarea apelului declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 696 din data de 30 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul nr-, având ca obiect infracțiunea de "omor calificat ".

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul apelant, în stare de arest preventiv, asistat de av. și av., lipsă partea civilă părțile civile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Av. depune la dosar împuternicire avocațială pentru inculpatul și motivele de apel formulate în scris și solicită efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, care să stabilească daca inculpatul suferă, sau nu, de tulburări psihice în general și daca este posibil ca o eventuală afecțiune psihică să se conjuge cu un consum de alcool pentru a genera o lipsa de discernământ și care a fost capacitatea de discernământ din momentul săvârșirii faptei.Arata ca expertiza solicitata este utila, chiar daca inculpatul nu poate depune acte medicale, deoarece sunt îndoieli asupra stării psihice a inculpatului la momentul săvârșirii faptei, vizavi de relațiile bune dintre inculpat și victimă și lipsa oricărui element cu potențial caracter generator de acte violente.

Av. depune la dosar împuternicire avocațială pentru inculpat și solicită acordarea unui termen pentru a formula motivele de apel.

Instanța pune în discuția contradictorie a părților cererile formulate de apărătorii inculpatului apelant privind efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice și privind acordarea unui termen pentru motivarea apelului.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune la acordarea termenului solicitat în vederea motivării apelului și pune concluzii de respingere a probei cu expertiza medico-legală solicitată de inculpat, prin apărător, ca nefiind pertinentă, având în vedere că nu au fost depuse acte medicale în susținerea cererii și că pe parcursul cercetării judecătorești inculpatul și-a propus și administrat probe în circumstanțiere pentru a demonstra împrejurarea ca se afla în stare de ebrietate la momentul comiterii faptei și a recunoscut fapta.

Instanța, față de cererea formulate de av. apărător ales al inculpatului, apreciază că nu se impune efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, nefiind depuse acte medicale în susținerea acesteia și având în vedere ca din declarațiile martorilor audiați nu rezultă că inculpatul ar fi avut probleme medicale, iar o astfel de expertiză nu este obligatorie în cauză.

În ceea ce privește cererea formulată de av. privind acordarea unui termen pentru a motiva apelul instanța respinge cererea, având în vedere că în cauză au fost acordate trei termene de judecată, însă lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitate apărătorului ales al inculpatului să studieze dosarul și să formuleze oral motivele de apel.

La a doua strigare a cauzei se prezintă inculpatul apelant, în stare de arest preventiv, asistat de av. și av., lipsă partea civilă părțile civile.

Interpelate, părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constata cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelului.

Av. arată că apelul formulat vizează greșita individualizare a sancțiunii aplicate inculpatului. Astfel deși la dosar au fost depuse o multitudine de acte în circumstanțiere, care conturează o conduită foarte buna a inculpatului înainte de săvârșirea faptei, instanța de fond nu a reținut nici o circumstanță atenuantă. La individualizarea pedepsei nu a fost avuta în vedere persoana făptuitorului ci doar pericolul social al faptei. Pe de alta parte, instanța a apreciat ca starea de beție sub care inculpatul a comis fapta a fost una incompletă, însa lipsa oricărei motivații, lipsa oricărui conflict anterior dintre inculpat și victimă - cu care inculpatul era foarte apropiat, fiind frați, indică existența unei stări de beție voluntară completă.În condițiile reținerii acestei stări de beție voluntară completă, se impune ca aceasta să fie apreciată, în sensul disp. art. 49 al.2 penal, ca o circumstanță atenuantă. Față de probele în administrate care conturează existența de circumstanțe atenuante solicită aplicarea disp. art. 74 și 76 Cod penal și coborârea pedepsei sub minimul de 15 ani prevăzut de lege.

Av. solicită admiterea apelului și reindividualizarea pedepsei aplicate, prin reducerea cuantumului acesteia, raportat la circumstanțele reale și cele personale ale inculpatului. Instanța de fond a apreciat în mod greșit starea de beție în care se afla inculpatul ca fiind una incompletă, deși acesta s-a aflat într o stare de beție voluntară completă. Solicită a se avea în vedere actele în circumstanțiere depuse care arată caracterul și persoana inculpatului. Solicită înlocuirea, măsurii de arest preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi țara, având în vedere că pe parcursul cercetării judecătorești, inculpatul s-a aflat de două ori în situația de a expira măsura de arest preventiv, de altfel la data de 5.07.2007 Tribunalul Iașia constatat că măsura de arest preventiv dispusă față de inculpat a expirat, dar a dispus rearestarea în temeiul disp. art. 148 lit. b și f. Cod procedură penală, în condițiile în care rearestarea unei persoane poate fi dispusă în aceeași cauza, doar pentru alte temeiuri. În cauză nu este reliefat pericolul social al inculpatului, la acest moment el nu prezintă pericol real pentru ordinea publică, se poate reține doar pericolul social al infracțiunii reținute în sarcina acestuia.

Reprezentantul Ministerului Public arată că simpla solicitare a inculpatului privind redozarea pedepsei fără a face vreo discuție cu privire la modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii de omor calificat pentru a fost trimis în judecată nu este suficientă. Vinovăția inculpatului a fost dovedită cu probele administrate in dosar, stabilindu-se cu certitudine ca la data de 12.12.2006, fiind în stare de ebrietate, inculpatul a aplicat fratelui sau o lovitura cu un cuțit în piept în urma căreia acesta din urma a decedat. Față de actele și lucrările dosarului sentința apelată este legală și temeinică, motiv pentru care solicită respingerea apelului ca nefondat. Solicită de asemenea și respingerea cererii de înlocuire a măsurii de arest preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi țara,subzistând și la acest moment temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri.

Inculpatul apelant, având cuvântul, arată că regretă fapta și că nu și amintește condițiile în care a comis o, nu a avut niciodată intenția de a comite o asemenea fapta și solicită admiterea apelului și redozarea pedepsei.

INSTANȚA

Asupra apelului penal de față.

Tribunalul Iași prin sentința penală nr. 696/30 oct. 2007 hotărât condamnarea inculpatului la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174 al.1 -175 al. 1 lit. "c" Cod penal.

S-au interzis inculpatului în baza art. 65 al. 2, 66 Cod penal, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. "a,b" Cod penal pe o durată de 5 ani.

S-au aplicat disp. art. 71 și 64 lit. "a,b" Cod penal.

S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus reținerea și arestarea preventivă de la 13.12.2006 la zi.

În baza art. 118 lit. "b" Cod penal s-a confiscat de la inculpat un cuțit - corpul delict folosit la săvârșirea infracțiunii.

Inculpatul a fost obligat să achite părții civile suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale iar părții civile Serviciul de Ambulanță I suma de 379,5 lei. Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Victima locuia în municipiul P, iar în dimineața zilei de 12.12.2006, s- deplasat în localitatea, județul I, la fratele său, inculpatul, unde au tăiat un vițel ce fusese crescut de acesta din urmă.

În timpul zilei, atât inculpatul, cât și victima au consumat băuturi alcoolice.

De menționat faptul că cei doi frați se înțelegeau foarte bine, iar victima, în nenumărate rânduri, l- ajutat pe fratele său, atât la treburile gospodărești, cât și material. De fapt, la domiciliul inculpatului victima ținea o parte din produsele cerealiere și băutură, rezultate în urma cultivării unor terenuri în localitatea.

, în jurul orei 18,00, victima, luat 2-3 kg de carne și 2 litri de vin și a mers la fratele lui, cărui locuință se află în imediata apropiere.

Inculpatul rămas la domiciliu împreună cu soția sa,. După aproximativ o oră de la plecarea victimei, mers la cumnatul său, să vadă de ce nu vine la domiciliul lor, pentru se culca, așa cum stabiliseră anterior.

Inculpatul rămas în casă, uitându-se la televizor,fiind dezbrăcat pentru se culca.

Victima s- deplasat la fratele său, unde împreună cu acesta, cu și, ulterior cu, au stat de vorbă și au consumat vin.

Într-o cameră alăturată se aflau, fiii lui - care se uitau la televizor.

La un moment dat, la ușa camerei, unde se afla victima, fratele său - și cumnatele și, l-au văzut pe inculpatul având în mână un cuțit și care intenționa să intre în acea cameră. După ce acesta deschis ușa, l- împins afară și încuiat ușa.

După puțin timp, inculpatul revenit la ușă și afirmat " Vă omor, pe tine, și pe ", fiind numele de alint al lui.

În acest timp, trecut pragul ușii în camera unde se afla și.

Inculpatul reușit să împingă din nou ușa, și, cu cuțitul ce îl avea în mână aplicat o singură lovitură în piept fratelui său, care stătea pe un scaun în partea, față de intrarea în cameră.

Victima fost luată în brațe de către fratele său, împinsă pe podea, însă la scurt timp aceasta decedat. Imediat după aceasta fost anunțată salvarea, iar la sosirea acesteia, s- constatat decesul victimei.

Această situație de fapt fost probată în cursul urmăririi penale cu următoarele mijloace de probă:

- rezoluție de începere urmăririi penale - fila 1.

- proces-verbal de sesizare - fila 2.

- proces-verbal de cercetare la fața locului și planșe foto - filele 4 - 26.

- proces-verbal - concluzii provizorii privind moartea victimei - fila 28.

- declarații inculpat - filele 30-31, 33-34.

- declarații martori - filele 36-46.

- relații Serviciul de Ambulanță I - filele 52-54.

- declarație parte civilă - fila 58.

- raport de autopsie medico-legală - filele 59-60.

- proces-verbal de prezentare materialului de urmărire penală.

În cursul judecății au fost audiați inculpatul și martorii, .

Inculpatul invocat în apărarea sa iresponsabilitatea și beția, arătând în cursul urmăririi penale că în seara zilei de 12.12.2006 adormit după ce au plecat frații săi și G, iar când s- trezit se afla în bucătăria fratelui său, văzut că fratele său era tăiat în piept și realizat că el l- înjunghiat.

În cursul judecății inculpatul relatat, în legătură cu starea sa de incapacitate psihică, împrejurarea că după ce în ziua de 12.12.2006 consumat cam 15 litri de vin împreună cu soția și cei doi frați ai lui, și G, mers să doarmă atunci când și- dat seama că băut cam mult.

Ulterior, s- trezit în curtea fratelui său, unde era ținut de brațe de soția sa și un nepot pe nume. Atunci inculpatul aflat de la soția sa că și- omorât fratele.

Nici una dintre cauzele de înlăturare a caracterului penal al faptei invocate de inculpat nu poate fi reținută în cauză.

Starea de beție în care se afla inculpatul în seara zilei de 12.12.2006, nu fost accidentală, chiar inculpatul declarând că anterior a consumat mai mulți litri de vin.

Așa cum rezultă din mărturiile celor care au fost de față, atunci când inculpatul și- înjunghiat fratele, starea de beție nu fost nici completă. Inculpatul purtând în mână un cuțit, s- deplasat singur în acea seară de la locuința sa la cea fratelui său, unde, după ce martora l- împins afară din casă și închis ușa, insistat să pătrundă în locuința fratelui său și chiar s- adresat soției sale, căreia i- strigat " Te omor, pe tine și pe!".

Toate aceste împrejurări imediat anterioare comiterii infracțiunii dovedesc că energia fizică inculpatului și capacitatea sa psihică sub raport intelectiv și volitiv nu erau anihilate complet, în momentul în care lovit cu cuțitul pe fratele său, astfel că fapta sa întrunește trăsăturile esențiale ale infracțiunii de "omor calificat".

Din coroborarea ansamblului probator administrat în cauză, Tribunalul reține aceeași situație de fapt ca cea avută în vedere prin rechizitoriu.

Fapta inculpatului care, în seara zilei de 12.12.2006 lovit cu un cuțit pe fratele său, provocându- hemoragie internă care condus la moartea acestuia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "omor calificat" prev. de art. 174 al.1 - 175 al.1 lit. Cod penal.

La individualizarea judiciară a pedepsei vor fi avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv circumstanțele reale în care fost săvârșită fapta, gradul ridicat de pericol social, urmarea produsă, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, reținându-se lipsa antecedentelor penale.

Starea de beție în care s- aflat inculpatul în momentul săvârșirii faptei nu poate constitui o circumstanță atenuantă în condițiile prevăzute de art. 74 al.2 Cod penal, raportat la art. 49 al.2 teza a II- Cod penal, deoarece, pentru a se reține ca circumstanță atenuantă, beția în care se afla inculpatul trebuia să fie accidentală și incompletă sau voluntară și completă. Or, în seara de 12.12.2006 inculpatul s-a aflat în stare de beție voluntară și incompletă.

Față de ansamblul criteriilor arătate mai sus, Tribunalul apreciază că formarea unei noi atitudini inculpatului față de valorile sociale ocrotite de norma penală se poate realiza prin aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special, cu executare în regim de detenție.

În temeiul art. 65 al.2 și art. 66 Cod penal se va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, Cod penal pe o durată de 5 ani.

Se va face aplicarea dispozițiilor art. 71, 64 lit. a, b Cod penal,

În baza art. 350 Cod procedură penală se va menține măsura arestării preventive inculpatului, având în vedere că se mențin temeiurile care au determinat arestarea preventivă.

În baza art. 88 Cod penal, se va deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 13.12.2006 la zi.

În baza art. 118 lit. Cod penal se va confisca de la inculpat cuțitul folosit la săvârșirea infracțiunii.

Sub aspectul laturii civile, reținând că prin fapta sa inculpatul provocat părților civile și Serviciului de Ambulanță al Județului prejudicii materiale în cuantum de 10.000 lei și, respectiv 379,5 lei, având în vedere și achiesarea inculpatului, Tribunalul, în virtutea principiului disponibilității, va obliga pe inculpat la repararea acestor prejudicii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termenul prevăzut de art. 363 Cod procedură penală inculpatul criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea apelului inculpatul arată că individualizarea sancțiunii aplicate este greșită iar instanța de fond nu a ținut cont de actele depuse la dosar care conturează o conduită bună a inculpatului înainte de săvârșirea faptei. Pe de altă parte există probe că inculpatul a comis fapte în stare de beție voluntară completă care poate opera ca o circumstanță atenuantă în favoarea inculpatului prevăzută de art. 49 al. 2 Cod penal.

Se solicită reducerea pedepsei și coborârea ei sub minimul prevăzut de lege. Se solicită înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi țara întrucât nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la rearestarea sa la 5.07.2007, el prezentând pericol pentru ordinea publică, dacă ar fi lăsat în stare de libertate.

Apelul este nefondat.

Examinând actele și lucrările cauzei instanța constată că în mod corect și în concordanță cu materialul probator administrat în cauză instanța de fond a reținut că inculpatul a comis o infracțiune de omor calificat, prev. de art. 174 al. 1 -175 al. 1 lit. "c" împotriva victimei.

Situația de fapt reținută de instanța de fond este corectă și corespunde probelor administrate care au fost judicios interpretate.

În seara zilei de 12 decembrie 2006 inculpatul a lovit cu un cuțit pe fratele său, provocându-i o hemoragie internă care a condus la moartea acestuia.

Coroborând probele administrate în cauză instanța de fond a ajuns la concluzia justă că faptele există, au fost comise de inculpat și s-a reținut în mod corect vinovăția acestuia, neputând opera în favoarea acestuia nici una dintre cauzele de înlăturare a caracterului penal al faptei invocate, respectiv iresponsabilitate prev. de art. 48 Cod penal sau beția, prev. de art. 49 Cod penal.

Individualizarea judiciară a pedepsei s-a făcut însă în mod greșit de instanța de fond, care a ținut cont doar parțial de prevederile art. 72 Cod penal și a proporționalizat pedeapsa doar în raport de gradul de pericol social al faptei săvârșite și urmarea produsă fără să dea eficiență și circumstanțelor personale ale inculpatului care este infractor primar, are o vârstă înaintată, a recunoscut și regretă săvârșirea faptei, este de acord cu achitarea prejudiciului cauzat și a comis fapta aflându-se sub influența alcoolului.

Toate aceste împrejurări pot fi reținute drept circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, prevăzute de art. 74 lit. "a,b,c" Cod penal și dând eficiență prevederilor art. 76 lit. "a" Cod penal.

Se va coborî pedeapsa principală aplicată inculpatului sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea comisă.

Instanța de control judiciar apreciază că față de toate elementele

ce caracterizează persoana inculpatului, scopul educativ al pedepsei, prev. de art. 52 Cod penal, poate fi atins prin executarea unui cuantum de pedeapsă redus la 10 ani închisoare, în regim de detenție.

În cauză nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, subzistând în totalitate temeiurile avute în vedere la arestarea preventivă a inculpatului și acestea impunând în continuare, menținerea stării de arest, conform art. 350 Cod procedură penală.

Analizând hotărârea apelată din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, nu se constată alte motive de nelegalitate sau netemeinicie.

Pentru aceste considerente, în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală se va admite ca fondat apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 696/30 oct. 2007 Tribunalului Iași, pe care o va desființa în parte în latură penală, conform dispozitivului.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Se va menține starea de arest și se va deduce arestarea preventivă de la 30 oct. 2007 la zi, urmând a fi respinsă ca nefondată cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de inculpatul, deținut în Penitenciarul Iași, împotriva sentinței penale nr. 696 din 30.10.2007 a Tribunalului Iași, pe care o desființează, în parte, în latura penală.

Rejudecând cauza:

Reduce de la 15 ani închisoare la10 ani închisoarepedeapsa aplicată inculpatului, fiul lui și, născut la 4.01.1948; deținut în Penitenciarul Iași, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174 al.1 -175 al.1 lit. "c" Cod penal cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. "a" Cod penal.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Menține starea de arest a inculpatului apelant și deduce din pedeapsa aplicata durata arestului preventiv și după data de 30.10.2007.

Respinge cererea inculpatului privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză, în cuantum de 200 lei, rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12 februarie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

Grefier

Red.

Tehnored.

2 ex.

25.02.2008

Tribunalul Iași:

- -

Asupra cauzei de față / deliberând asupra apelului / recursului declarat împotriva. constată următoarele

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ

Decizia penală nr. 18 Dosar nr-

Ședința publică de la 12 Februarie 2008

ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite apelul formulat de inculpatul, deținut în Penitenciarul Iași, împotriva sentinței penale nr. 696 din 30.10.2007 a Tribunalului Iași, pe care o desființează, în parte, în latura penală.

Rejudecând cauza:

Reduce de la 15 ani închisoare la10 ani închisoarepedeapsa aplicată inculpatului, fiul lui și, ns. la 4.01.1948; deținut în Penitenciarul Iași, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174 al.1 -175 al.1 lit. "c" Cod penal cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. "a" Cod penal.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Menține starea de arest a inculpatului apelant și deduce din pedeapsa aplicata durata arestului preventiv și după data de 30.10.2007.

Respinge cererea inculpatului privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză, în cuantum de 200 lei, rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12 februarie 2008.

Grefier,

- -

12 Februarie 2008

Președinte:Mihaela Chirilă
Judecători:Mihaela Chirilă, Iulia Elena Ciobanu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 18/2008. Curtea de Apel Iasi