Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 19/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 19
Ședința publică de la 24 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurel Dublea
JUDECĂTOR 2: Mihaela Chirilă
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror
Pe rol judecarea apelului penal, avand ca obiect "omorul (art.174 Cod penal)", declarat deinculpataimpotriva sentintei penale nr.649 din 04.11.2008 pronuntata de Tribunalul I in dosarul penal nr-.
La apelul nominal facut in sedinta publica, se prezinta inculpata apelanta asistata de avocat, aparator ales din cadrul Baroului de Avocati I, cu delegatie la dosar, lipsa fiind partea civila intimata.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, care invedereaza ca, inculpata apelanta a depus, prin registratura, motivele de apel (9 file), care sunt atasate la dosarul cauzei.
Av. sustine ca are o cerere de formulat si anume, inculpata solicita reaudierea a 3 martori, respectiv, si pentru a face cateva precizari legate de o serie de aspecte care au fost neclare, care au fost expuse in motivele de apel, respectiv faptul ca, de exemplu, martora are cunostinta de faptul ca martorul era, in acea zi, in stare de ebrietate, iar acesta a declarat ca nu era in stare de ebrietate, era perfect lucid.
Reprezentanta Ministerului Public avand cuvantul fata de cererea formulata de inculpata apelanta prin aparatorul sau, sustine ca, in conditiile in care martorii au fost audiati, nu sunt aspecte noi legate de situatia de fapt, nu vede utilitatea reaudierii martorilor.
Instanta respinge cererea privind reaudierea celor 3 martori, constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul in sustinerea apelului formulat.
Av. avand cuvantul pentru inculpata apelanta, solicita admiterea apelului asa cum a fost formulat, el vizeaza doua aspecte si anume, latura penala in principal, inculpata sustine ca nu a savarsit fapta retinuta in sarcina sa.
Apreciaza ca probele care au fost administrate in aceasta cauza nu sunt concludente, declaratiile martorilor sunt confuze, pe alocuri contradictorii, singura proba care o incrimineaza pe inculpata este acel test poligraf la care inculpata nu a raspuns corect la 3 intrebari, in plus, nici raportul de expertiza medico-legal, nici un martor nu o indica pe inculpata ca fiind cea care a comis aceasta fapta.
In latura penala, solicita a se dispune achitarea inculpatei, in baza art.10 lit.c Cod procedura penala, raportat la art.11 alin.2 lit.a Cod procedura penala.
Un al doilea motiv de apel, vizeaza cheltuielile de judecata, respectiv faptul ca inculpata a fost obligata sa achite suma de 11.000 lei.
Apreciaza ca aceasta suma este exagerat de mare, nedovedita, multe din probele care au fost administrate in cauza au fost achitate de inculpata, respectiv acel raport de expertiza medico-legal care a fost efectuat la B și onorariul de avocat.
Ca atare, solicita reducerea acestor cheltuieli de judecata, a se avea in vedere faptul ca inculpata provine din mediul rural, are o pensie modică, asa cum a aratat in motivele de apel - nu va putea sa plateasca aceasta suma.
Pentru toate aceste motive, solicita admiterea apelului asa cum a fost formulat.
Reprezentanta Ministerului Public avand cuvantul, sustine ca, partile din acest dosar convietuiau din anul 1981, victima contribuind si la cresterea si educatia celor 4 copii ai inculpatei, provenind dintr-o alta relatie.
La data de 28 mai 2007, pe fondul consumului de alcool, a unui conflict spontan, inculpata i-a aplicat mai multe lovituri victimei, discută de lovituri active cu corpuri contondente, are in vedere evident un rezultat stiintific - concluziile raportului de necropsie si plansele foto, dupa care a sugrumat victima.
sa se refere si la aceasta ultima concluzie evidentă din actele la care a facut referire, intrucat inculpata nici nu recunoaste savarsirea acestei infractiuni, ea sustinand că ar fi gasit victima cazută.
Cu toate acestea, unul din martori s-a referit la imprejurarea ca, cu putin timp inainte de consumarea infractiunii, ar fi auzit cearta care a avut loc intre parti. Un alt element important relatat de martorul, acesta a si fost motivul pentru care s-a opus la reaudierea acestora, declara si o alta imprejurare pe care intelege sa o supuna atentiei instantei, in urma cu vreo cateva saptamani fata de momentul consumarii faptei de omor, victima mai primise corectii din partea inculpatei, prezenta vânătăi, iar victima la acel moment, stiu martorii, îi spusese ca a fost "calcat in picioare" de catre inculpata.
Urmare administrarii probatoriului, s-a stabilit vinovatia certa a inculpatei, asa se explica hotararea pronuntata de instanta de fond, respectiv sentinta penala nr.649, fiind condamnata la o pedeapsa de 8 ani, cu aplicarea disp. art.74, 76 Cod penal, de aceea, hotararea fiind temeinica si legala, solicita a fi mentinuta si a se respinge apelul ca fiind nefondat.
Avand ultimul cuvant inculpata apelanta sustine ca este nevinovata, victima a cazut, nu i-a facut nimic, cand a vazut ca este cazuta i-a dat apă.
Declarand inchise dezbaterile, instanta lasa cauza in pronuntare.
Ulterior deliberarii,
CURTEA DE APEL
Asupra apelului penal de față:
Tribunalul Iași, prin sentința penală nr.649/4.11.2008 a hotărât condamnarea inculpatei la pedeapsa de 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit. "a, b" Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art.174 al.1 Cod penal, cu aplicarea art.74 lit. "a", 76 lit. "a" Cod penal.
S-au aplicat inculpatei prevederile art.64 lit. "a, b" Cod penal și art.71 Cod penal.
A fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă.
În baza art.191 Cod procedură penală inculpata a fost obligată la plata sumei de 11.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din care 100 lei reprezintă onorariu apărător desemnat din oficiu.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Inculpata locuiește în comuna, județul I și din anul 1981 întreținea o relație de concubinaj cu victima care, pe tot parcursul conviețuirii în comun, a locuit la domiciliul inculpatei, a gospodărit împreună cu acesta și a ajutat-o la întreținerea și educarea celor 4 copii ai acesteia, proveniți din căsătoria anterioară.
În ultimii ani, pe fondul consumului acut de băuturi alcoolice de către ambele părți, între cei doi concubini aveau loc frecvent altercații verbale care uneori degenerau în acte de violență fizică reciproce, din declarațiile martorilor audiați rezultând că prezenta deseori urme vizibile de violență pe față și pe gât, martorul declarând faptul că în urmă cu o săptămână sau două i-a arătat că avea numeroase vânătăi pe corp și că din relatările victimei a aflat că inculpata l-ar fi agresat "călcându-l în picioare" și strângându-l de gât.
În acest context, în dimineața zilei de 28.05.2007, în jurul orei 6.30, victima și inculpata au plecat împreună de la domiciliu, cu intenția de merge la martora care este administratorul unei societăți agricole, pentru a discuta cu aceasta în legătură cu o suprafață de teren. Deoarece ora la care au plecat de acasă era nepotrivită pentru vizita intenționată, fiind prea dimineață, cei doi s-au oprit la un magazin din vecinătatea locuinței martorei - - unde au stat aproximativ 2 ore, timp în care au consumat împreună băuturi alcoolice, această împrejurare fiind confirmată de martorii și.
Ulterior, după ce inculpata a cumpărat diverse produse alimentare precum și o sticlă de J de litru de rom, cei doi au părăsit magazinul, inculpata îndreptându-se spre domiciliu iar spre Primărie.
Din declarația martorei rezultă că trecut pe la domiciliul ei în jurul orei 8-8,30, a strigat-o la poartă și au discutat în legătură cu lucrările efectuate pe o suprafață de teren aparținând acestuia aproximativ 10-15 minute, după care s- dus din nou în bar unde a mai consumat o sticlă de bere și 100 ml. de rom (astfel cum rezultă din declarația martorului ) și apoi - în jurul orei 11- a plecat spre domiciliu.
Ajuns la domiciliu în stare de ebrietate, între victimă și inculpată s-a declanșat un nou incident, altercația verbală dintre cei doi fiind auzită de martorul care, aproximativ la acea oră - 11.00 - deplasându-se pe drumul sătesc către locuința numitului, a trecut pe lângă locuința inculpatei și a auzit în curtea acesteia, i-a auzit vocea fără a înțelege însă ce spunea.
După ce a intrat în locuință și în condițiile în care ambele părți erau în stare avansată de ebrietate, victima a fost agresată de inculpată care i-a aplicat mai multe lovituri cu corpuri contondente în zona toracelui și l-a sugrumat, comprimându- gâtul cu un obiect de îmbrăcăminte.
În timp ce victima se afla încă în locul comiterii faptei - holul locuinței - inculpata a ieșit în curtea casei și i-a solicitat ajutorul martorului, care în acel timp trecea prin fața porții deplasându-se spre locuința numitului, spunându-i martorului că lui îi este rău și nu poate să-l trezească.
În momentul în care a intrat în hol martorul l-a văzut pe căzut pe podea cu picioarele spre ușa de intrare și observând că acesta nu mai respira i-a spus inculpatei să cheme salvarea pentru a-i acorda primul ajutor, martorul remarcând totodată că inculpata era în stare avansată de ebrietate, se exprima cu dificultate și a reacționat confuz în momentul în care i-a spus că este posibil ca să fi murit.
După ce martorul a părăsit locuința inculpata a scos corpul victimei pe cerdac, așezându-l paralel cu zidul casei cu picioarele spre intrare, în partea a scărilor de acces în locuință - poziție în care a fost văzut ulterior în jurul orei 14 și de martorele, și.
Martora împreună cu soțul său au anunțat organele de poliție care s-au deplasat la fața locului însoțite de medicul de familie din localitate și au constatat decesul numitului precum și faptul că moartea acestuia a fost violentă.
Din concluziile raportului de necropsie întocmit de I, înregistrat sub nr.2752/830/ 20.06.2007, rezultă că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute, consecință a asfixiei mecanice prin comprimarea căilor aeriene superioare și formațiunilor vasculo-nervoase ale gâtului și contuziei pulmonare.
Se reține de asemenea că aspectul și topografia leziunilor pledează pentru producerea lor prin comprimarea gâtului cu obiect (fular, obiect de îmbrăcăminte) și lovirea toracelui cu sau de obiecte contondente, concluziile raportului de necropsie privind natura violentă a morții, cauzele acesteia și mecanismul de producere a leziunilor fiind avizate - la solicitarea instanței - atât de Comisia de Avizare și Control din cadrul I - aviz înregistrat sub nr.12871/06.05.2008 cât și de Comisia Superioară de Medicină Legală din cadrul " Minovici" - prin acest din urmă aviz precizându-se că este exclusă posibilitatea unui alt mecanism tanatogenerator decât cel reținut prin raportul de necropsie.
Audiată, atât în cursul urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești, inculpata a negat în mod constant că ar fi exercitat acte de violență asupra victimei, susținând că în timp ce se afla în curtea locuinței, ocupându-se de diferite treburi gospodărești, a auzit un zgomot dinspre intrarea în locuință și deplasându-se spre acel loc l-a găsit pe căzut cu fața în sus în cerdacul casei, în partea a ușii de acces în locuință.
Susține de asemenea că a încercat să-l ridice dar nu a reușit și văzând că acesta este leșinat și nu reacționează în niciun mod l-a udat cu apă crezând că astfel își va reveni.
în contextul probator, susținerile subiective ale inculpatei referitoare la împrejurările morții numitului sunt contrazise atât de concluziile raportului de necropsie care stabilesc cu certitudine caracterul violent al morții victimei și mecanismul de producere al leziunilor tanatogeneratoare - prin comprimarea gâtului cu un obiect -, concluzii ce exclud posibilitatea producerii leziunilor anterior ajungerii victimei la domiciliu, cât și de declarațiile martorilor și - prin care sunt relevate elemente de fapt esențiale privind împrejurările comiterii agresiunii, respectiv faptul că aceasta a avut loc în interiorul locuinței și în contextul unui conflict declanșat spontan între părți, în momentul sosirii victimei la domiciliu.
De altfel, trebuie subliniat că poziția procesuală a inculpatei s-a limitat la negarea constantă a comiterii actelor de violență și a evidenței probelor, fără a oferi însă un suport probator susținerilor sale sau o explicație verosimilă prezenței leziunilor pe corpul victimei, lipsa de sinceritate a declarațiilor inculpatei fiind relevată și de rezultatul examinării acesteia în cadrul laboratorului de detecție a comportamentului simulat, concluziile raportului tehnico-științific întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul I stabilind că la întrebările relevante referitoare la modalitatea și autorul comiterii agresiunii, au fost evidențiate reacții specifice ale comportamentului simulat.
Situația de fapt reținută de instanță este dovedită de următoarele mijloace de probă: procesul verbal de cercetare la fața locului întocmit la data de 28.05.2007 și planșele fotografice aferente privind aspectele fixate și urmele ridicate cu această ocazie, raportul de autopsie medico-legală întocmit de I, înregistrat sub nr. nr.2752/830/ 20.06.2007, avizat de Comisia de Avizare și Control din cadrul I - aviz înregistrat sub nr.12871/06.05.2008 cât și de Comisia Superioară de Medicină Legală din cadrul " Minovici", declarațiile martorilor, procesele verbale de confruntare a inculpatei cu martorii, și - mijloace de probă din coroborarea cărora rezultă fără putință de tăgadă vinovăția inculpatei în comiterea infracțiunii imputate, modalitatea de producere, natura și localizarea leziunilor evidențiind faptul că inculpata a acționat cu intenție directă, prevăzând rezultatul faptei sale și urmărind producerea acestuia - respectiv suprimarea vieții numitului.
În drept, fapta inculpatei care în ziua de 28.05.2007 pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unui conflict spontan i-a aplicat, în zona toracică, mai multe lovituri cu corpuri contondente numitului, după care l-a sugrumat, comprimându-i căile aeriene superioare cu un obiect, provocându-i astfel decesul prin insuficiență cardio-respiratorie acută, consecință a asfixiei mecanice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor prevăzută și pedepsită de dispozițiile art.174 alin.1 Cod penal.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatei și a modului de executare instanța va ține seama, conform dispozițiilor art.72 Cod penal, atât de gradul de pericol social concret major al faptei, de modalitatea și împrejurările în care aceasta a fost săvârșită - asupra unei persoane apropiate, de care se presupune că ar fi fost legată afectiv, pe fondul unui conflict spontan generat de starea de ebrietate în care se aflau ambele părți, de urmarea produsă - suprimarea vieții numitului -, cât și de circumstanțele personale ale inculpatei care este o persoană în vârstă de peste 65 de ani, nu are antecedente penale, este cunoscută ca având un comportament bun anterior comiterii faptei dar care a adoptat o poziție procesuală nesinceră, încercând să zădărnicească aflarea adevărului prin disimularea adevărului referitor la împrejurările ce au condus la moartea victimei sub aparența unui deces datorat unor afecțiuni fiziologice.
Față de aceste considerente, având în vedere vârsta inculpatei și reținând împrejurările legate de conduita bună avută anterior comiterii faptei drept circumstanță atenuantă prevăzută de art.74 lit. a Cod penal, instanța va aplica inculpatei o pedeapsă cu închisoarea al cărei cuantum va fi stabilit - în raport de gravitatea faptei comise și periculozitatea socială a inculpatei - sub limita minimului special prevăzut de textul incriminator, dându-se astfel eficiență disp.art.76 lit. a Cod penal.
În baza dispozițiilor art.71 Cod penal va interzice inculpatei exercitarea drepturilor civile prevăzute de art.64 lit. a și b Cod penal, pe durata și în condițiile prevăzute de art.71 alin.2 Cod penal, apreciindu-se că gravitatea faptei de omor comisă atrage nedemnitatea inculpatei în exercitarea drepturilor electorale și a dreptului acesteia de fi aleasă în autoritățile publice sau în funcții elective; cum inculpata nu s-a folosit la comiterea infracțiunii de vreo funcție, profesie sau altă activitate pe care o desfășura, se apreciază că în cauză nu se impune interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art.64 lit. c Cod penal, incluse de legiuitor în conținutul pedepsei accesorii.
În conformitate cu dispozițiile art. 65 alin. 2 Cod penal va aplica inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal pentru o perioada de 4 ani, pedeapsă ce va fi executată în condițiile art. 66 Cod penal.
Procedând la soluționarea laturii civile, se constată că în cauză s-a constituit parte civilă fiul victimei, respectiv numitul care solicitat obligarea inculpatei la plata sumei de 2000 lei cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de înmormântare a victimei, fără a proba însă în niciun mod întinderea prejudiciului cauzat. Partea civilă s-a prezentat la un singur termen de judecată când și-a precizat și pretențiile civile, dar ulterior a manifestat dezinteres pentru soluționarea acțiunii civile promovate și nu a propus administrarea de probe pentru dovedirea despăgubirilor civile solicitate.
Pe cale de consecință, în condițiile în care partea civilă nu a dovedit în niciun mod existența și întinderea prejudiciului cauzat prin fapta inculpatei, se vor constata neîntemeiate pretențiile civile solicitate și în baza dispozițiilor art. 14 și art. 346 Cod procedură penală raportat la art. 998 Cod civil, va fi respinsă acțiunea civilă promovată de partea civilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termenul prevăzut de art.363 Cod procedură penală inculpata criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului inculpata arată că hotărârea instanței de fond este nedreaptă raportat la probele administrate, întrucât este nevinovată și a fost condamnată pe nedrept.
Arată inculpata că probele administrate nu sunt concludente, declarațiile martorilor sunt confuze și contradictorii și doar testul poligraf o incriminează, nu și raportul de expertiză medico-legală. De aceea solicită achitarea sa, în baza art.11 pct.2 lit. "a" raportat la art.10 lit. "c" Cod procedură penală.
Inculpata arată că cheltuielile judiciare la care a fost obligată sunt prea mari în condițiile în care ea a plătit raportul de expertiză medico-legală și onorariul avocatului, solicitând reducerea lor.
Apelul este fondat.
Examinând actele și lucrările cauzei instanța constată că în mod corect și în concordanță cu materialul probator administrat în cauză instanța de fond a reținut că inculpata a comis infracțiunea de omor, prevăzută de art.174 al.1 Cod penal, cu aplicarea art.74 lit. "a", 76 lit. "a" Cod penal împotriva victimei.
Situația de fapt reținută de instanța de fond este corectă și corespunde probelor administrate care au fost judicios interpretate.
În ziua de 28.05.2007, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unui conflict spontan, inculpata i-a aplicat concubinului ei mai multe lovituri cu corpuri contondente, după care l-a sugrumat, comprimându-i căile aeriene superioare cu un obiect, provocându-i astfel decesul prin insuficiență cardiorespiratorie acută, consecință a asfixiei mecanice.
Coroborând probele administrate în cauză, instanța de fond a ajuns la concluzia justă că fapta există, a fost comisă de inculpată și s-a reținut în mod corect vinovăția acesteia.
Instanța de fond a făcut o analiză detaliată a probelor administrate și a forței probante a acestora, fără a da o valoare superioară raportului tehnico-științific întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul I privind detecția comportamentului simulat al inculpatei.
Rezultă fără dubiu din ansamblul probelor administrate că inculpata a comis infracțiunea de omor în ziua de 28.05.2007 împotriva concubinului său, victima, susținerile inculpatei că ar fi găsit victima căzută cu fața în sus în cerdacul casei, în partea a ușii de acces în locuință fiind infirmată de toate probele.
Individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatei s-a făcut în mod temeinic de către instanța de fond care a ținut cont atât de criteriile generale, prevăzute de art.72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, modalitatea concretă a săvârșirii faptei, precum și de circumstanțele personale ale inculpatei care este infractoare primară, are o vârstă înaintată și a avut o atitudine corespunzătoare în cauză constând în aceea că s-a prezentat în fața instanței de judecată la termenele stabilite.
În mod temeinic și legal i-au fost aplicate inculpatei dispozițiile art.64 lit. "a, b" și art.71 Cod penal.
În ce privește cheltuielile judiciare pe care inculpata a fost obligată să le plătească statului, cuantumul acestora a fost apreciat greșit față de complexitatea cauzei și lucrările efectuate atât în cursul urmăririi penale cât și al cercetării judecătorești.
Astfel, din dosarul de urmărire penală rezultă că au fost efectuate o serie de planșe foto (35 imagini color) la fața locului o schiță (3 file), un raport de necropsie (fila 35) și două rapoarte de constatare tehnico-științifică (filele 101 și 136) și au fost audiați martori, lucrări estimate greșit în rechizitoriu la valoarea de 10.100 lei, sumă reținută automat de instanța de fond.
În cursul cercetării judecătorești s-a solicitat Comisiei I avizarea raportului de necropsie și s-au audiat martori.
Față de aceste lucrări, instanța de control judiciar, consultând lista costurilor lucrărilor de specialitate, apreciază că valoarea reală a cheltuielilor judiciare efectuate de stat în cauză în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești la instanța de fond este de 6000 lei.
Instanța de control judiciar va aprecia ca întemeiat acest motiv de apel al inculpatei.
Analizând hotărârea apelată din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.371 alin.2 Cod procedură penală, nu se constată alte motive de nelegalitate sau netemeinicie.
Pentru aceste considerente, în baza art.379 pct.2 lit. a Cod procedură penală, se va admite apelul declarat de inculpata împotriva sentinței penale 649/4.11.2008 a Tribunalului Iași, pe care o va desființa în parte în latura penală și rejudecând:
Va reduce cuantumul cheltuielilor judiciare pe care inculpata le va plăti statului la suma de 6000 lei.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina statului.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de inculpata împotriva sentinței penale nr.649/04.11.2008 a Tribunalului Iași, pe care o desființează în parte în latura penală si rejudecând:
Reduce de la 11000 lei la 6000 lei cheltuielile judiciare pe care inculpata trebuie să le plătească statului, din care 100 lei reprezintă onorariu avocat din oficiu.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
04.III.2009.-
2 ex.-
Președinte:Aurel DubleaJudecători:Aurel Dublea, Mihaela Chirilă