Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 63/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie

DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR.63/

Ședința publică din data de 01 iulie 2008

Completul constituit din:

Președinte: dr.G - - vicepreședinte instanță

Judecător: dr.- -

Grefier: - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTIa fost reprezentat prin:

Procuror:

S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul penal declarat de inculpata, domiciliată în comuna, sat i Noi,.13,.A,.2,.54, județul A, împotriva sentinței penale nr.140 din data de 18 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - secția penală în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: avocat, care substituie pe avocat, desemnat din oficiu prin împuternicirea avocațială nr.1783/30.04.2008, pentru apelanta inculpată și - reprezentantul legal al minorei, lipsind apelanta inculpată și intimatele părți civile Spitalul Județean A și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului din cadrul Consiliului Județean

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentantul parchetului apreciază că inculpata trebuie citată cu mandat de aducere pentru a fi audiată de instanță.

Avocat este de acord cu citarea inculpatei cu mandat de aducere.

Curtea, având în vedere că la termenul anterior, în aplicarea dispozițiilor art.378 alin.11din Codul d e procedură penală, i-a pus în vedere inculpatei să se prezinte astăzi, însă aceasta nu a făcut-o, apreciază că sunt acoperite dispozițiile citate și, nemaifiind cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.

Avocat, pentru apelanta inculpată, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței pronunțate de instanța de fond, reținerea în favoarea inculpatei a circumstanțelor atenuante și coborârea pedepsei spre minimul special prevăzut de lege, cu executarea în condițiile art.861Cod penal.

Apreciază că în mod greșit prima instanță nu a reținut starea de tulburare psihică de imediat după momentul nașterii. Inculpata se afla într-o situație disperată, a născut singură, acasă, fără să fie asistată de un cadru medical, în condițiile în care mai avea doi copii minori în întreținere, nefiind căsătorită.

Solicită a se avea în vedere și faptul că inculpata nu are antecedente penale și a colaborat cu organele judiciare, fiind prezentă la toate temenele de judecată până astăzi.

Reprezentantul legal al minorei - -, având cuvântul, lasă la aprecierea instanței cu privire la pretențiile civile.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a apelului declarat de inculpată, ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond, ca fiind legală și temeinică, apreciind că încadrarea juridică a faptei este corectă, la fel cum corectă este și pedeapsa aplicată. Activitatea infracțională a inculpatei a generat starea de pericol prin faptul că nou născutul a fost aruncat de la o înălțime de 6,6

CURTEA

Constată că, prin sentința penală nr.140 din 18 martie 2008, Tribunalul Argeșa condamnat pe inculpata, fiica lui și a, născută la 01.07.1986 in P, jud. A, domiciliată în comuna, sat i Noi,. 13,. A,. 2,. 54, jud. A, CNP -, la 7 ani si 9 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit.a,b,d și e Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor prev.de art. 20 rap.la art. 174, 175 lit.c si d Cod penal, părți civile fiind Spitalul Județean A, cu sediul în Pitești,-, jud. A și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului din Cadrul Consiliului Județean A, cu sediul în Pitești,-, jud.

În baza art. 57 Cod penal inculpata va executa pedeapsa principala în condiții de penitenciar.

In baza art. 71 Cod penal lipsește pe inculpată pe durata executării pedepsei principale de exercitarea drepturilor prev.de art. 64 lit.a,b,d si e Cod penal.

In baza art. 357 al.2 lit.b Cod procedură penală menținut măsura preventivă a obligării inculpatei de a nu părăsi raza teritoriala a comunei -

A obligat pe inculpată la 4.300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariu de avocat din oficiu.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că în perioada lunii aprilie 2006 inculpata a cunoscut un și, urmare a relațiilor întreținute cu acesta, a rămas însărcinată. Ea a ascuns acest fapt, inclusiv față de mama sa, împreună cu care locuia și despre care afirmă că o amenințase anterior că dacă va mai face un copil o va da afară din casă împreună cu ceilalți doi copii minori pe care îi avea. La data de 29 decembrie 2006 între orele 20,00-21,00 aflându-se în locuința mamei sale, inculpata a născut singură, neasistată. Astfel, simțind că se apropie momentul respectiv, a luat un lighean aflat pe șifonierul din cameră, s-a deplasat apoi în hol, unde a născut din poziția "în picioare", stând deasupra ligheanului. După ce a născut, inculpata a luat ligheanul în care se afla copilul și l-a aruncat pe o fereastră aflată la înălțimea de 6,60. de nivelul solului, pe o grămadă de gunoi aflată în spatele blocului.

Copilul a fost găsit de martorii - și care treceau întâmplător prin zonă, înfășurat într-o geacă și dus la un magazin din apropiere pentru a sta la căldură. În același timp, martorii menționați au anunțat telefonic ambulanța și Poliția, anunțuri efectuate la orele 21,07. Copilul, de sex feminin a supraviețuit datorită faptului că a căzut pe o grămadă de gunoi și datorită acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Inculpata a recunoscut săvârșirea infracțiunii așa cum a fost descrisă mai sus și precizat că a săvârșit-o datorită faptului că mai avea în întreținere doi minori și nu avea posibilități materiale.

Prima instanță a înlăturat apărarea inculpatei care a susținut că a comis fapta pe fondul unei stări de tulburare psihică. Pentru a ajunge la această concluzie, a avut în vedere în special raportul de expertiză medico-legal efectuat în cauză.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal inculpata, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În principal, inculpata critică sentința pentru greșita individualizare a pedepsei aplicate și solicită reținerea de circumstanțe atenuante cu consecința coborârii cuantumului pedepsei.

Deși a fost legal citată, inclusiv cu mandat de aducere cu însoțitor, inculpata nu s-a prezentat la instanță.

Examinând sentința apelată, din punct de vedere al motivelor de apel invocate și în conformitate cu disp.art.371 Cod procedură penală, curtea constată că apelul este nefondat.

Situația de fapt, vinovăția inculpatei și încadrare juridică a faptei au fost corect stabilite de către prima instanță în raport cu probele administrate în cauză.

Astfel, au fost avute în vedere mai multe probe administrate, respectiv declarațiile inculpatei care a recunoscut săvârșirea faptei, procesele verbale de cercetare la fața locului, actele medicale existente la dosarul cauzei, raportul de expertiză medico-legal întocmit de INML Minovici și planșele foto anexate.

Rezultă că în data de 29 decembrie 2006, seara, inculpata și-a aruncat copilul nou născut de la o fereastră situată la o înălțime de aproximativ 7. Copilul a supraviețuit datorită unor împrejurări favorabile, dar, din actele medicale rezultă că viața acestuia a fost pusă în pericol.

Inculpata a acționat cu intenția indirectă de a suprima viața nou născutului, aspect ce rezultă din împrejurările în care a comis infracțiunea. Relevant este faptul că a ascuns sarcina, iar martora, mama inculpatei, a declarat că nu a sesizat că fiica sa este însărcinată.

În mod corect prima instanță a înlăturat apărarea inculpatei și a apreciat că fapta săvârșită de aceasta nu poate fi încadrată în dispozițiile art.177 Cod penal, privind infracțiunea de pruncucidere, deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, prima i9nstanță a aplicat în mod corespunzător dispozițiile art.72 Cod penal și a avut în vedere gradul de pericol social concret ridicat al faptei, atitudinea sinceră a inculpatei și lipsa antecedentelor sale penale.

Nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.74 Cod penal pentru a fi reținute circumstanțe atenuante în favoarea inculpatei.

Pedeapsa aplicată, inclusiv sub aspectul cuantumului, respectă principiul proporționalității, deoarece este adecvată situației de fapt și scopului urmărit de legea penală.

În concluzie, sentința primei instanțe este legală și temeinică.

În baza disp.art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală, se va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpată.

Se va menține măsura obligării inculpatei de a nu părăsi localitatea de domiciliu, comuna, județul A, fără încuviințarea organului judiciar.

În temeiul disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală, inculpata va fi obligată la cheltuieli judiciare către stat și la onorariu de avocat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpata, domiciliată în, sat. județul A, împotriva sentinței penale nr.140 din 18 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - secția penală în dosarul nr-.

Menține măsura obligării inculpatei de a nu părăsi fără încuviințarea organului judiciar, localitatea de domiciliu, comuna, județul

Obligă pe apelantă la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariu de avocat oficiu avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 01 iulie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI -secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

dr.Gh. dr.

Grefier,

Red. dr.

Tehn.

3 ex.

Jud.fond:.

07.07.2008.

Președinte:Gheorghe Diaconu
Judecători:Gheorghe Diaconu, Marius Andreescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 63/2008. Curtea de Apel Pitesti