Omorul deosebit de grav (art. 176 cod penal). Decizia 26/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr. -
2618/2008
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I-A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 26
Ședința publică din data de 11 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cîrstoiu Veronica
JUDECĂTOR 2: Moroșanu Raluca JUDECĂTOR 3: Panioglu Daniela
GREFIER: G -
*****************
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelantul-inculpat împotriva sentinței penale nr. 831/F din data de 05.11.2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul-inculpat, personal, în stare de libertate, asistat de apărător ales, cu delegație la dosar, lipsă fiind intimatul-parte-civilă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul ales al apelantului-inculpat învederează că inculpatul dorește să dea un supliment de declarație.
Reprezentanta Ministerului Public nu se opune admiterii cererii.
Curtea admite proba astfel cum a fost solicitată, în vederea luării unui supliment de declarație și procedează la audierea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.
Apărătorul ales solicită testarea inculpatului cu tehnica poligraf pentru stabilirea clară a poziției procesuale.
Reprezentanta Ministerului Public nu se opune testării poligraf, dacă inculpatul își acordă consimțământul.
Curtea, deliberând, respinge cererea privind testarea cu tehnica poligraf, având în vedere momentul procesual în care se află cauza.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelului:
Apărător ales al apelantului-inculpat, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru următoarele motive:
Consideră hotărârea tribunalului d e fond ca fiind nelegală, întrucât s-a efectuat o cercetare judecătorească în baza unui probatoriu insuficient.
Instanța de fond a apreciat că nu este utilă cauzei expertiza extrajudiciară și că nu se impune administrarea acestei probe, nemotivând respingerea probei. În acest sens este încălcat dreptul al apărare al inculpatului, sentința fiind nelegală din acest punct de vedere, întrucât niciuna dintre susținerile apărării nu au fost analizate de către instanța de fond.
Sentința apelată este netemeinică prin reținerea veridicității declarației părții vătămate, ceea ce contrazice declarația inculpatului conform căreia partea-vătămată nu s-a aflat niciodată pe autoturismului având în vedere leziunile minore pe care partea-vătămată le-a suferit, ce reies și din raportul de expertiză medico-legală, suferite ca urmare a căderii în genunchi, pe carosabil, lângă ușa din față a autoturismului în momentul în care inculpatul a demarat autoturismul. Astfel că realitatea științifică înlătură ca absolut imposibilă realitatea susținerilor părții-vătămate, în măsura în care partea-vătămată nu a suferit leziuni specifice unei căderi pe o suprafață carosabilă, de la o înălțime de aprox 80 cm și o viteză de 50 km/.
La dosar nu există probe relevante din care să reiasă clar vinovăția inculpatului. Din declarațiile martorilor date în fața instanței de fond, reiese că aceste declarații au fost date la dictare de către organul de poliție care era tocmai partea-vătămată.
Pentru considerentele arătate solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru a pronunța o hotărâre legală și temeinică.
În subsidiar solicită admiterea în parte a apelului, în sensul reținerii dispozițiilor primei instanțe sub aspectul reținerii săvârșirii de conducere fără permis, să se aibă în vedere circumstanțele personale ale inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, și solicită în temeiul art. 81-86 Cod penal prin aplicarea unei pedepse cu suspendare condiționată sau suspendare sub supraveghere.
Referitor la infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav, solicită în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap la art. 10 lit. a Codul d e procedură penală, întrucât această faptă nu a existat niciodată.
Reprezentanta Ministerului Public formulează concluzii de respingere a apelului ca nefondat, având în vedere că instanța de fond a avut în vedere probele solicitata în apărare, atât în ceea ce privește expertiza cât și reconstituirea, instanța respingând aceste probe ca fiind neutile.
De asemenea hotărârea este motivată în ceea ce privește experimentul judiciar pe care l-a efectuat inculpatul și l-a depus la dosar și nu consideră că inculpatului i s-a încălcat drepturile la apărare.
În ceea ce privește achitarea, solicitată de către apărare, consideră că aceasta nu se impune, având în vedere probele administrate în cauză, respectiv declarația părții-vătămate care se coroborează cu declarațiile martorilor, rezultând că modul în care a avut loc accidentul este cel din rechizitoriu, inculpatul l-a luat pe autoturismului pe polițist, acesta căzând pe carosabil.
Pentru aceste considerente, reprezentanta Ministerului Public apreciază că hotărârea este legală și temeinică, corespunzător motivată, însuși inculpatul recunoscându-și parțial fapta, achitarea neputând fi reținută, întrucât a fost dovedită vinovăția inculpatului.
Apărătorul ales solicită în replică, să se aibă în vedere planșele foto existente la dosar din care rezultă clar că nu au existat nici un fel de amprente pe mașinii, nici altundeva, atâta timp cât mașina apare murdară și acoperită de, inculpatul nefăcând nici un demers pentru aoc urăța în vederea deteriorării eventualelor urme.
pelantului-inculpat, personal, în ultimul cuvânt lasă la aprecierea instanței.
CURTEA
Prin Sentința penală nr. 831/F/5.11.2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița, Secția Penală, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, din infracțiunile de ultraj, prev. de art. 239 alin. 4.pen. și tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. f și i pen. în infracțiunea de ultraj, prev. de art. 239 alin. 2.pen.
În baza art. 334.pr.pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul din infracțiunile de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 78 alin. 1 din nr. 195/2002, ultraj, prev. de art. 239 alin. 4.pen. și tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. f și i pen. în infracțiunile de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 86 alin. 1 din nr. 195/2002, republicată și tentativă la infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav, prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i și art. 176 lit. f pen.
În baza art. 86 alin. 1 dinOUGnr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a și alin. 2.pen. art. 76 lit. d pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.
În baza art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i și art. 176 lit. f pen. cu aplicarea art. 74 alin.l lit. a și alin. 2.pen. art. 76 alin. 2.pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b pen. pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav, prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i și art. 176 lit. f pen.
În baza art.33 lit. a - art. 34 lit. b pen. art. 35 alin. 1.pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 5 an închisoare și pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71.pen. i-au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b pen.
n baza art. 88.pen. s-a scăzut din pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare reținerea și arestarea preventivă de la 27.01.2006 la 21.01.2008.
A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă.
În baza art. 14 și art.346 alin.l pr.pen. cu referire la art. 998 și art.999 civ. a fost obligat inculpatul să plătească părții civile despăgubiri civile în cuantum de 2.500 lei reprezentând daune morale.
În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul.
În baza art. 193 alin. 1 și 2.pr.pen. a fost obligat inculpatul să plătească părtii civile 400 lei cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocat.
În baza art.l91 alin.l pr.pen. a fost obligat inculpatul să plătească
1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița nr. 240/.02.2006, înregistrat pe rolul acestei instanțe sub număr unic -, a fost trimis în judecată în stare de arest inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 78 alin. 1 din nr.OUG 195/2002, ultraj, prev. de art. 239 alin. 4.pen. și tentativă la infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. f și i pen.
Prin același rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților, și, pentru comiterea infractiunilor de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 alin. 1.pen.
În actul de sesizare s-a reținut pe scurt următoarea situație de fapt:
În noaptea de 23/24.04.2005 inculpatul nu s-a supus legitimării solicitată de agentul de poliție, pe care l-a lovit cu partea din față a unui autoturism, proiectându-l pe motorului, executând apoi o deplasare în zigzag pe șosea, pe o distanță de aproximativ 50, de pe care în final polițistul a căzut după care inculpatul a continuat să conducă autovehiculul pe distanța -U, fără a poseda permis de conducere.
În ceea ce-i privește pe inculpații, și s-a reținut că au dat declarații neadevărate în cauză privind pe inculpatul, în sensul că acesta li s-a adresat cu rugămintea de a-l transporta în municipiul U, fapt pe care inculpatul susține că l-ar fi dus la îndeplinire.
Prin sentința penală nr. 148 din 14.03.2007 Tribunalul Ialomițaa schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul din infracțiunile de ultraj, prev. de art. 239 alin. 4.pen. și tentativă la infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174175 lit. f și i pen. într-o singură infracțiune de tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i și art. 176 lit. f pen.
În baza art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i și art. 176 lit. f pen. cu aplicarea art. 74- 76 alin. 2.pen. inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. lit. a și b pen. pentru tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav.
În baza art. 78 alin. 1 din nr.OUG 195/2002, cu aplicarea art. 74 76 lit. d pen. același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.
În temeiul art. 33 lit. a și art. 34 lit. b pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de de 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. lit. a și b pen.
În temeiul art. 71.pen. s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev, de art. 64 lit. a și b pen.
În temeiul art. 350.pr.pen. a fost menținută starea de arest iar în baza art. 88.pen. s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 27.01.2006 la zi.
n ceea ce-i privește pe inculpații, și, în temeiul art. 260 alin. 1.pen. cu aplicarea art. 74-76 lit. d pen s-a dispus condamnarea acestora pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă la pedeapsa de 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării.
Prin decizia penală nr. 298 din 12.09.2007, Curtea de APEL BUCUREȘTIa admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița și a desființat în parte sentința pronunțată de tribunal, dispunând condamnarea inculpatului la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b pen. pentru tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav și 1 an închisoare pentru infractiunea prev. de art. 78 alin. 1 din nr.OUG 195/2002. În baza art. 33, art. 34.p~ s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de7 ani și 6 luni închisoare și 2 ani - interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b pen.
Au fost menținute celelalte dispoziții ca și starea de arest a inculpatului iar în baza art. 88.pen. a fost computată prevenția de la 27.01.2006 la zi.
A fost respins ca tardiv apelul declarat de inculpatul și ca nefondat apelul declarat de inculpatul.
Prin decizia penală nr. 5462 din 15.11.2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de inculpatul și a casat hotărârile pronunțate de Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Ialomița dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, Tribunalul Ialomița.
A fost mentinută măsura arestării preventive a recurentului inculpat.
În considerentele acestei decizii s-a apreciat că a fost încălcat dreptul la apărare al inculpatului întrucât instanța de fond, ca și instanța care a soluționat apelul declarat de acesta, au evidențiat contradicțiile existente între declarațiile martorilor și au reținut că susținerile părții vătămate se coroborează cu leziunile constate prin certificatul medico-legal dar nu au stabilit în concret dacă declarațiile martorilor, în integralitate sau parțial se coroborează cu declarațiile părții vătămate.
În raport de aceste constatări dar și de noua poziție a recurentului inculpat, cu privire la modul în care au avut loc împrejurările faptice, precum și de solicitarea de probe formulată de apărătorul recurentului, pe care le-a apreciat ca fiind necesare a fi discutate, Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că se impune rejudecarea cauzei de către instanța de fond, dar numai cu privire la recurentul inculpat, celelalte dispoziții referitoare la condamnarea inculpaților, și dobândind caracter definitiv prin neapelare sau nerecurare.
Cât privește ultimul act procedural rămas valabil, instanța de recurs a stabilit că instanța de fond urmează să efectueze o nouă cercetare judecătorească, numai cu privire la inculpatul, în sensul reascultării acestuia, a părții civile, a martorilor din acte, G, OG, în vederea lămuririi complete a împrejurărilor faptice, a întinderii contribuțiilor părților, a consecințelor produse.
S-a dispus totodată să procedeze la efectuarea de confruntări, potrivit art. 87 - 88 din pr.pen. în situația în care există aspecte contradictorii și să examineze cererea apărătorului ales referitoare la valorificarea raportului de experiment extrajudiciar în cauză, prin punerea în discuție a concludenței, pertinenței și utilității probei prin administrarea ei în contextul cauzei.
După trimiterea cauzei spre rejudecare dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului I sub nr. unic -, nr. format vechi 6/03.01.2008.
Prin încheierea nr. 78 din 21.01.2008 Curtea de APEL BUCUREȘTIa admis recursul formulat de inculpatul iar în baza art. 139 alin. 1.pr.pen. rap. la art. 145/lC.pr.pen. a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara pe toată durata judecării cauzei, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Cu ocazia reluării cercetării judecătorești, în conformitate cu indicatiile cuprinse în decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a procedat la reaudierea inculpatului (filele nr.25-26), a părții civile filele nr. 210-211) și a martorilor (filele nr.39-40), (filele nr. 4142), (filele nr. 72-73), (filele nr. 74-75), (filele nr. 76-77), (filele nr. 78-79), (filele nr.143-144), G (filele nr. 145 146), (fila nr. 147), (filele nr. 148-149 și 209), (fila nr. 219), OG(filele nr. 220-221).
La termenul de judecată din 02.07.2008, în raport de prevederile art. 329 alin. 2.pr.pen. instanța a luat act că se renunță la reaudierea martorului și a dispus ca această probă să nu mai fie administrată întrucât declarațiile martorului au vizat aspecte asupra cărora inculpatul și-a reconsiderat poziția: susține că inculpatul a plecat de la discotecă cu autoturismul condus de în conditiile în care acesta a fost condamnat definitiv pentru mărturie mincinoasă, reținându-se că acest fapt nu corespunde realității iar în declarația pe care a dat-o în fața instanței de recurs inculpatul a recunoscut implicit că nu a plecat de la discotecă în condițiile susținute de acest martor.
Din oficiu, instanța, constatând unele contradicții între declarațiile martorilor și a procedat la efectuarea unei confruntări iar la termenul de judecată din 05.11.2008 a procedat la audierea martorului în privința căruia, conform dosarului de urmărire penală, existau indicii că ar fi perceput în mod direct evenimentele din noaptea de 23/24.04.2005.
Cu ocazia primului ciclu procesual partea vătămată s-a constituit partea civilă cu suma de 30.000 lei reprezentând daune morale. Ulterior partea civilă și-a redus pretențiile la suma de 10.000 lei, solicitată cu același titlu.
La termenul de judecată din 24.10.2008 instanța a respins probele cu expertiză și reconstituire solicitate de inculpat prin avocat ales apreciind că administrarea acestora este inutilă întrucât situația de fapt rezultă cu certitudine din coroborarea mijloacelor de probă care au fost deja administrate în cauză.
S-a pus în discuția părților solicitarea formulată de inculpat, prin avocat ales, de schimbare a încadrării juridice din infracțiunile de ultraj, prev. de art. 239 alin. 4.pen. și tentativă la infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. f și i pen. pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, în infracțiunea de ultraj, prev. de art. 239 alin. 2.pen.
Din oficiu instanța a pus în discuție, în temeiul art. 334.pr.pen. schimbarea încadrării juridice din infracțiunile de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 78 alin. 1 din nr.OUG 195/2002, ultraj, prev. de art. 239 alin. 4.pen. și tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. f și i pen. în infracțiunile de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 86 alin. 1 din nr.OUG 195/2002, republicată și tentativă la infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav, prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i și art. 176 lit. f pen.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, în faza de urmărire penală și în faza de judecată, în baza art. 63 alin. 2.pr.pen. instanța reține următoarea situație de fapt:.
In seara zilei de 23.04.2005 inculpatul și martorii, și s-au deplasat cu autoturismul marca cu nr. de înmatriculare B - 76 -, proprietatea lui, tatăl inculpatului, din localitatea U, unde inculpatul locuia fără forme legale, la o discotecă din localitatea. Întrucât nu avea permis de conducere inculpatul a ocupat locul din dreapta față, autoturismul fiind condus de martorul.
După ce a ajuns la discotecă inculpatul a luat cheile autoturismului de la martorul și s-a despărțit de persoanele împreună cu care venise, alăturându-se unui alt grup de persoane, care domiciliau în aceeași localitate ca și el (localitatea ).
La un moment dat, în curtea discotecii, s-a iscat un conflict între inculpat și grupul persoanelor din comuna pe de o parte și mai multe persoane din comuna, între care și martorii și OG G pe de altă parte, conflict generat de faptul că martorul G se așezase pe portbagajul unui autoturism aparținând unei persoane din.
Aceste discuții purtate pe un ton ridicat, au fost auzite de partea vătămată, agent în cadrul Postului de Poliție care efectua conform planificării, serviciul de patrulare pe raza comunei împreună cu martorul, angajat ca paznic obștesc la Primăria.
Întrucât exista posibilitatea izbucnirii unui scandal partea vătămată a intrat în curtea discotecii, fără să mai fie însotită de martorul, care a rămas la stradă.
Constatând că incidentul se terminase dar conducătorul unui autoturism marca de culoare efectua manevre riscante în încercarea de a întoarce autovehiculul și de a pleca din curtea discotecii, partea vătămată a luat decizia de a-l identifica și legitima pe șofer pentru a constata dacă posedă permis de circulație și dacă este sau nu sub influența băuturilor alcoolice.
n momentul în care s-a apropiat de autovehicul, partea vătămată s-a sprijinit cu mâna de plafon, în dreptul portierei stânga față și s-a adresat șoferului - inculpatul - solicitându-i să-i prezinte documentele la control.
Deși inculpatul a lăsat să se înțeleagă, prin gesturi și cuvinte, că-și va declina identitatea a demarat aproape instantaneu.
Partea vătămată a încercat să urmărească autoturismul, deplasându-se câțiva metri însă a renunțat când a constatat că inculpatul mărește viteza.
Ulterior, observând că autovehiculul staționa în afara curții discotecii, partea vătămată a încercat din nou să ajungă la șofer și să-I legitimeze iar pentru putea face acest lucru a ocolit mașina prin partea dreaptă (în partea, partea șoferului erau parcate alte autovehicule care blocau trecerea).
În timp ce se afla în fața autoturismului inculpatul, care nu oprise motorul, a plecat de pe loc situație în care partea vătămată, pentru a nu fi lovită, s-a aruncat pe, prinzându-se cu mâna de ștergător.
După aproximativ 30-40 de metri, realizând că inculpatul, care efectua manevre de deplasare în zig-zag, nu va opri autoturismul, existând riscul ca acesta să mărească viteza, partea vătămată s-a desprins de ștergător și a căzut pe asfalt suferind în aceste împrejurări leziuni la ambii genunchi și necesitând pentru vindecarea acestora un număr de 5-6 zile de îngrijiri medicale.
Situația de fapt astfel reținută se probează cu următoarele mijloace de probă administrate în faza urmării penale și în aceea a cercetării judecătorești: proces - verbal de cercetare la fața locului, schița și planșele foto întocmite cu această ocazie, adresa Serviciului Public Comunitar nr. 78/1 06395 din 28.04.2005 din care rezultă că inculpatul nu figurează în evidențe cu permis de conducere, raport de expertiză medico - legală, declarațiile inculpatului și ale părții vătămate, în măsura în care se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, declarațiile martorilor.
Pe parcursul întregului proces conduita procesuală a inculpatului a fost contradictorie, acesta încercând în permanență să inducă în eroare organele judiciare și să împiedice aflarea adevărului.
Astfel, inițial inculpatul, deși a recunoscut deplasarea la discoteca din localitatea și condițiile în care a fost efectuată iar declarațiile sale se coroborează cu depozițiile persoanelor care l-au însoțit acolo (martorii, și ), a negat că în seara respectivă a condus autoturismul marca, cu număr de înmatriculare B-76. și că a avut un incident în care a fost implicată partea vătămată, susținând că s-a întors la domiciliu cu o altă mașină iar pe drum, la o intersecție, la aproximativ 200 de metri de locuinta din Uav ăzut stationat autoturismul tatălui însă nu a s-a urcat la volan deoarece nu avea permis de conducere. În felul acesta inculpatul a încercat să acrediteze ideea că o altă persoană condusese autovehiculul. O astfel de versiune a fost confirmată de martorii, și care au fost determinați și și-au asumat riscul de a comite o infracțiune numai pentru a împiedica stabilirea răspunderii penale a inculpatului pentru cele întâmplate în noaptea respectivă.
De remarcat faptul că, și, chiar și după ce au fost trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă și-au menținut poziția procesuală iar inculpatul și-a schimbat declarația, recunoscând că a condus autoturismul tatălui său la plecarea de la discoteca din localitatea, abia după ce hotărârea de condamnare a celor mentionati mai sus a rămas definitivă.
Nici de această dată inculpatul nu a adoptat însă o atitudine sinceră, prezentând eronat situatia de fapt.
În declarația pe care a dat-o cu ocazia soluționării recursului, cât și în declarația dată cu ocazia rejudecării cauzei după casare, inculpatul a susținut că, după ce a ieșit cu mașina din curtea discotecii a oprit la o distanță de aproximativ 5 metri, pentru a-și aștepta prietenii, lăsând motorul pornit. La un moment dat, agentul de poliție care încercase să-I legitimeze anterior a apărut lângă geamul mașinii și a pus o mână pe ștergătorul din partea iar cealaltă pe portieră condiții în care s-a speriat, i-a sărit piciorul de pe ambreiaj iar mașina, care era în viteza întâi "a zvâcnit în față aproximativ 2- 3 metri". Când s-a uitat în oglinda retrovizoare, l-a văzut pe polițist ridicându-se de jos și scuturându-se pe pantaloni.
Reținerea unei situații de fapt de genul celei prezentate de inculpat nu numai că ar exclude tentativa la infracțiunea de omor dar ar pune semne de întrebare chiar și în privința existența infracțiunii de ultraj, pentru care s-a solicitat schimbarea încadrării juridice - infracțiunea de ultraj se comite, sub aspectul laturii subiective, doar cu intenție (directă sau indirectă) în vreme ce situația de fapt susținută de inculpat acreditează incidența culpei, ca formă de vinovătie.
In conformitate cu dispozițiile art. 69 alin. 1.pr.pen. declarațiile învinuitului sau ale inculpatului, făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Or, în speță, declarațiile inculpatului sunt singulare și nu sunt susținute de nici un alt mijloc de probă.
În vederea dovedirii în mod indirect a unei astfel de situații de fapt, inculpatul a încercat să probeze, în raport de leziunile minore suferite de partea vătămată, că acestea nu ar fi putut fi cauzate în urma proiectării de pe un autovehicul care s-a deplasat cu viteza și în condițiile reținute în rechizitoriu.
In acest sens inculpatul, prin avocat ales, a depus cu ocazia soluționării recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție un raport de experiment tehnic judiciar în care se concluzionează că proiectarea unui manechin având aproximativ datele victimei (1,75 înălțime, 70 kg), de pe un autoturism marca Oltcit (nu s-a putut obține un autoturism de genul celui implicat în incident), în condițiile unui mers șerpuit, cu o viteză de maxim 20 krn/h, a avut drept urmare multiple fracturi la nivelul membrelor inferioare, fractură de maleolă, luxații, fracturi la nivelul coloanei, respectiv bazinului, fractură cranio cerebrală cominutivă cu fractură de coloană cervicală.
efectuat nu ține însă seama de mai multe împrejurări care pot explica de ce partea vătămată nu a suferit leziunile grave detaliate în raport: partea vătămată este agent de poliție, a fost pregătit atât fizic cât și psihic pentru a face față unor astfel de situații și, ceea ce este foarte important, nu a fost "proiectat"de pe autovehicul ci s-a desprins și a căzut pe pământ atunci când a realizat că inculpatul nu va opri iar în situația în care va mări viteza nu și-ar mai putea salva viața - în acest sens sunt declarațiile pe care le-a dat partea vătămată în ședință publică și care se coroborează cu mențiunile cuprinse în procesul verbal întocmit imediat după incident (filele 1-3 dosar urmărire penală)
În aceste condiții o eventuală expertiză ar trebui să aibă în vedere mult prea multe variabile și nu s-ar putea ajunge la formularea unor concluzii certe, aceleași probleme punându-se și cazul unei reconstituiri (realizată sub forma unui experiment judiciar).
Spre deosebire de declarațiile inculpatului, declarațiile date de partea vătămată pe parcursul procesului penal nu prezintă elemente evidente de contradictorialitate și se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
Instanța reține că declarația dată de partea vătămată cu ocazia rejudecării cauzei este cea care reflectă cel mai obiectiv împrejurările în care s-a săvârșit fapta.
Astfel, cu ocazia rejudecării partea vătămată a declarat: "Intenționând să discut cu șoferul am ocolit autoturismul prin partea dreaptă iar atunci când am ajuns în fața acestuia a plecat de pe loc situație în care din inerție m-am aruncat pe prinzându-mă cu mâna de ștergător. Nu puteam să evit lovirea mea făcând un pas în stânga sau în dreapta întrucât în opinia mea oricum aș fi fost impactat de autoturism, cu atât mai mult cu cât eu nu cunoșteam intențiile șoferului. Mașina în cauză a mers cu mine pe aproximativ 20-30 de metri, cu o viteză pe care o apreciez la circa 30- 40 km/ iar în acest timp șoferul a făcut unele manevre pentru a mă determina să cobor de pe, mergând în zig-zag. Constatând că șoferul nu are de gând să oprească și gândindu-mă că acesta poate să mărească viteza, în cele din urmă m-am desprins de ștergător și m-am dat jos".
Declarațiile date anterior în cauză nu diferă în mod esential de această ultimă declarație în ceea ce privește acțiunile săvârșite de inculpat (demararea, deplasarea părții vătămate pe autoturismului, pe o distanță de câțiva zeci de metri, în zig - zag.
Diferențele ce apar între declarații sunt date de intensitatea cu care partea vătămată a relatat incidentul de-a lungul procesului penal (de la o stare de tulburare, inerentă după comiterea faptei, la o anumită detașare în faza rejudecării cauzei) dar și de modalitatea de consemnare a afirmațiilor sale.
Astfel, în raportul întocmit în urma incidentului (fila nr. 81 din dosarul urmărire penală), partea vătămată a arătat următoarele: "Mașina era îndreptată cu fața în direcția U și cu motorul pornit. Am mers din nou la mașină, am ocolit-o prin partea dreaptă și, în momentul când am ajuns în fața mașinii, mergând spre partea, la șofer, pentru a identifica mașina și conducătorul acesteia, șoferul a pornit mașina de pe loc și m-a luat pe motor. Deoarece nu avea intenția să oprească, am prins cu o mână un ștergător. Mașina a mărit viteza și a început să meargă pe ID în ziz-zag și după circa 30- 40 metri nu m-am mai putut ține și am fost trântit pe partea, în direcția U,aproape de barul non-stop".
Declarația dată în fața procurorului, filele nr. 78-80, dosar urmărire penală, este mai plină de dramatism dar nu prezintă diferențe cât privește aspectele principale: " în intenția de a ajunge la portiera șoferului, și neavând loc să trec printre cele două autoturisme care erau îndreptate cu fața spre U, am ocolit prin partea dreaptă autoturismul de culoare urmând să trec prin fața acestuia și apoi pe partea să ajung la portiera șoferului. Precizez că acest autoturism avea motorul pornit și farurile aprinse. În momentul în care mă aflam în fața mașinii șoferul a demara brusc și m-a lovit, proiectându-mă practic cu tot corpul pe motorului, apoi s-a înscris pe asfalt, pe partea dreaptă, pe direcția de mers spre Autoturismul căpăta viteză din ce în ce iar șoferul îi imprima un mers în zigzag, pentru a determina căderea mea de pe motorului. să prind cu o mână unul dintre ștergătoarele de parbriz de care m-am ținut cât am putut. După aproximativ 40-50 de metri nu am reușit să mai mă țin de acel ștergător de parbriz astfel că am căzut de pe autoturismului, în partea, în carosabil, pe partea șoferului deci."
Cu ocazia primului ciclu procesual, în ședință publică, partea vătămată a declarat următoarele: "am alergat pentru a ajunge la ușa șoferului, am ocolit prin spatele mașinii dreapta întrucât erau mai multe mașini oprite și nu permitea. În momentul când am ajuns în fața mașinii inculpatul a demarat brusc astfel că eu nu am avut altă posibilitate decât să mă arunc pe. Inculpatul a mers cu mine pe 30-40 în zigzag și nu am avut altă posibilitate decât să mă arunc de pe."
Confirmând ipoteza susținută de partea vătămată, în faza urmăririi penale, martorii oculari, și au declarat că au văzut cum șoferul unuia dintre autoturismele ce staționau la stradă, într-un loc de parcare aflat în imediata apropiere a curții discotecii, a accelerat brusc și în felul acesta polițistul, care se afla în fața autoturismului a ajuns pe, după care șoferul a început să ruleze pe asfalt, conducând în zigzag. După aproximativ 40 - 50 de metri polițistul a căzut pe carosabil.
Ulterior, cu ocazia judecății ce a avut loc în primul ciclu procesual, martorii, și ( nu a fost audiat la acel moment) au revenit asupra declarațiilor pe care le-au dat la urmărire penală.
a declarat că l-a văzut pe polițist în timp ce se afla în partea dreaptă a autoturismului moment în care el era cu fața spre "întrucât se auzea în acea zonă" și s-a întors abia atunci când a auzit strigându-se aoleo l-a luat pe ". În aceste condiții l-a observat pe polițist cum se ridica de jos și se scutura pe pantaloni. A precizat martorul că nu l-a văzut pe polițist pe mașinii și nici nu a văzut că mașina mergea în zigzag.
Martorul a declarat că în seara respectivă a fost la discotecă împreună cu însă personal nu a văzut nimic și nu știe ce a scris polițistul în declarație întrucât el nu știe carte iar polițistul i-a cerut să o semneze fără să i-o citească.
În același sens a declarat că a fost la discotecă dar nu a sesizat nici un incident și a semnat declarația fără ca aceasta să-i fie citită întrucât așa i-a cerut polițistul.
Cu ocazia readministrării probelor după trimiterea cauzei spre rejudecare, martorul și-a menținut poziția pe care a avut-o în cursul judecății anterioare, cu ușoare modificări în sensul că de data aceasta a făcut următoarea precizare: "Când m-am uitat din nou în direcția în care se aflau mașinile și polițistul l-am văzut pe acesta la o distanță de circa 30-40 de metri de unde staționau mașinile,lângă bar, în picioare". A negat în schimb ca ar fi auzit strigându-se "aoleo l-a luat pe " și nu a putut să explice motivul pentru care a făcut o astfel de afirmație anterior, în fața unui judecător, în ședință publică.
Martorul a revenit parțial asupra declarației pe care a dat-o cu ocazia primei judecăți afirmând că a auzit persoanele care treceau pe lângă el și spunând că "o mașină lovise un om". El personal nu a văzut însă nimic și a semnat declarația pentru că așa i s-a spus.
Spre deosebire de, a dat o declarație asemănătoare celei de la urmărire penală susținând, în esență, că în seara incidentului a văzut o persoană pe unui autoturism ce mergea în zigzag.
efectuată între cei doi martori nu a avut rezultate în sensul că ambii martori și-au menținut pozițiile exprimate anterior, cu ocazia audierii.
deși reieșea din dosarul de urmărire penală că a fost de asemenea martor ocular a negat categoric acest lucru cu ocazia audierii în ședintă publică.
În cazul declarațiilor martorilor nu există vreo dispoziție expresă privind valoarea lor probatorie ceea ce înseamnă că, spre deosebire de declarațiile părților ele se încadrează în regula generală a liberei aprecieri a probelor. Altfel spus aprecierea declarațiilor martorilor se face potrivit convingerii pe care relatările martorilor le formează organelor judiciare în sensul că sunt corecte și pot contribui la aflarea adevărului.
Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 63 alin. 2.pr.pen. probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală și de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Din examinarea acestor prevederi legale rezultă că nu există nici un temei legal pentru a crea o ordine de preferință între declarațiile succesive date de martori, instanța de judecată putând să considere că doar unele dintre ele sunt expresia adevărului respectiv cele care se coroborează cu alte dovezi administrate, având obligatia de a le înlătura motivat pe celelalte.
În cauză martorii nu au justificat temeinic și convingător motivele pentru care au revenit asupra declaratiilor pe care le-au dat în faza de urmărire penală. În raport de această situație constatând că și în condițiile în care au negat că ar fi văzut incidentul, declarațiile lor conțin indicii în sensul că lucrurile s-au petrecut în modalitatea pe care au arătat-o în cursul urmăririi penale (afirmația martorului privind distanța la care se afla partea vătămată, după incidentul în care a fost implicat inculpatul și care confirmă implicit faptul că partea vătămată a fost purtată pe autoturismului condus de inculpat) tribunalul apreciază că depozitiile date în faza urmăririi penale corespund adevărului.
În raport de aceste considerente instanța a apreciat că în cauză a fost înlăturată prezumția de nevinovăție, regulă de bază a procesului penal, consacrată cu titlul de principiu fundamental prin dispozițiile art. 52.pr.pen.
Față de situația de fapt reținută tribunalul a constatat că solicitarea formulată de inculpat, prin avocat ales, de schimbare a încadrării juridice din infracțiunile de ultraj, prev. de art. 239 alin. 4.pen. și tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. f și i pen. în infracțiunea de ultraj, prev. de art. 239 alin. 2.pen. este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.
În drept, fapta inculpatului care, în seara zilei de 23.04.2005 a condus pe drumurile publice autoturismul marca cu număr de înmatriculare B-76-, deși nu poseda permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.
Întrucât între data comiterii faptei și data condamnării textul din legea specială care incriminează această infracțiune a fost renumerotat fără să sufere nicio o schimbare tribunalul a apreciat că în cauză se impune, în raport de prevederile art. 10.pen. care consacră principiul activității legii penale, stabilind că "legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite în timpul cât ea se afla în vigoare", schimbarea încadrării juridice și condamnarea inculpatului în temeiul articolului care incriminează în prezent această infracțiune și anume baza art. 86 alin. 1 din nr.OUG 195/2002, republicată.
În ceea ce privește infracțiunile de ultraj, prev. de art. 239 alin. 4.pen. și tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. f și i pen. tribunalul a constatat că prin dispozițiile art. 176 lit. f pen. legiuitorul a înțeles să sancționeze distinct, considerând că este mai grav omorul săvârșit între altele asupra unui polițist în timpul sau în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu ale acestuia, situație incidentă în speță. Infracțiunea de omor deosebit de grav, în modalitate prevăzută de art. 176 lit. f pen. absoarbe în conținutul său constitutiv (absorbție naturală) infracțiunea de ultraj.
In raport de aceste considerente tribunalul a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis inculpatul în judecată din ultraj, prev. de art. 239 alin. 4.pen. și tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. f și i pen. în tentativă la infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav, prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i și art. 176 lit. f pen.
În drept, fapta inculpatului care, în seara zilei de 23.04.2005 a plecat cu mașina de pe loc în condițiile în care l-a văzut pe agentul de poliție, care încercase anterior să-I legitimeze, în dreptul acesteia iar atunci când a constatat că polițistul s-a aruncat pe, în loc să oprească și-a continuat deplasare mergând în zigzag, cu intenția de a determina căderea acestuia lucru, care în final s-a și întâmplat, polițistul desprinzându-se și alunecând pe carosabil, ocazie cu care a suferit uni care au necesitat pentru vindecare un număr de 5-6 zile de îngrijiri medico-legale întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav, prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i și art. 176 lit. f pen.
Cât privește latura subiectivă a infracțiunii tribunalul a constatat că inculpatul a acționat cu intenție indirectă - prin acțiunile pe care le-a desfășurat, de a pleca cu autoturismul de pe loc deși partea vătămată se afla în fața acestuia și de a-l conduce ulterior pe stradă, efectuând manevre care să determine căderea părtii vătămate, a urmărit să se sustragă legitimării și să evite sanctionarea sa pentru conducerea unui autovehicul fără a poseda permis. În același timp inculpatul a prevăzut că urmare conduitei sale deosebit de periculoase, partea vătămată ar putea deceda și a acceptat un astfel de rezultat pe care l-a considerat "prețul" ce trebuia plătit pentru realizarea rezultatului principal, urmărit.
La individualizarea fiecăreia dintre pedepsele pe care le va aplica inculpatului instanța a avut în vedere dispozițiile art. 72 alin. 1.pen. și anume: dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială și în nr.OUG 195/2002, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului, împrejurările care atenuează și agravează răspunderea penală.
Astfel, instanța a avut în vedere faptul că infracțiunea de omor calificat a rămas în faza tentativei, fără a omite gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptei săvârșită asupra unui politist.
În ceea ce-l privește pe inculpat acesta este tânăr (la data comiterii faptei avea 18 ani), după ce s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara s-a prezentat la toate termenele de judecată iar din examinarea fișei de cazier judiciar rezultă că nu are antecedente penale. Aceste împrejurări au fost considerate de tribunal circumstanțe atenuante, încadrându-se în dispozițiile art. 74 alin. 1 lit. a și alin. 2.pen. iar consecința o va reprezenta aplicarea unor pedepse coborâte sub minimul special.
În raport de celelalte circumstanțe, care imprimă faptei un ridicat grad de pericol social, având în vedere inclusiv conduita inculpatului care a continuat să adopte o atitudine nesinceră, prezentând o imagine deformată a faptelor, tribunalul a apreciat că pedeapsa de 6 luni închisoare pentru infracțiune de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere și 5 ani închisoare pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav sunt de natură să asigure realizarea scopului pedepsei, astfel cum este reglementat prin dispozițiile art. 52.pen.
În ceea ce privește tentativa la infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav tribunalul a apreciat, în raport de gravitatea faptei și de persoana inculpatului care s-a dovedit a fi un om imatur, care ignoră și nesocotește valori fundamentale ale societății (dreptul la viață, respectul cuvenit autorității) se impune aplicarea pedepsei complementare constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
Întrucât cele două infracțiuni au fost comise de inculpat în condițiile concursului real de infracțiuni (prin acțiuni diferite înainte de a fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele) instanța, în raport de prevederile art. 33 lit. a - art. 34 lit. b pen. art. 35 alin. 1.pen. a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 an închisoare și pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
Pentru aceleași considerente, care au justificat aplicarea pedepsei complementare, instanța a apreciat că pe timpul executării pedepsei se impune aplicarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b pen. pedeapsă ce nu poate fi considerată în acest caz neproporțională sau nejustificată într-o societate democratică
Referitor la latura civilă a cauzei instanța a reținut că partea vătămată a solicitat ca inculpatul să fie obligat la plata sumei de 10.000 lei, reprezentând daune morale.
Potrivit art. 998.civ. orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat să-I repare.
În cauză, în mod cert fapta inculpatului a produs părții civile un prejudiciu nepatrimonial, constând în suferințele psihice, inerente oricăror suferințe fizice, la care se adaugă teama, nesiguranța pe care o resimte partea civilă care a conștientizat că muncă pe care o desfășoară în calitate de polițist poate fi deosebit de periculoasă iar în exercitarea unor activități în folosul comunității și în vederea ocrotirii semenilor săi, își poate pierde viața.
Constatând că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale instanța a admis în parte acțiunea civilă și l-a obligat pe inculpat să plătească părții civile 2.500 lei, cu titlul de daune morale, sumă apreciată ca suficientă pentru a acoperi prejudiciul cauzat, fără să reprezintă o îmbogățire fără justă cauză.
În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 instanța a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul, urmând ca la momentul rămânerii definitive a hotărârii compartimentul executări penale să procedeze în conformitate cu prevederile art. 5 alin 5 din același act normativ și să-I informeze pe inculpat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în a profilului genetic.
Împotriva sentinței penale a declarat apel inculpatul, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
În subsidiar se solicită admiterea în parte a apelului, în sensul reținerii dispozițiilor primei instanțe sub aspectul reținerii săvârșirii de conducere fără permis, să se aibă în vedere circumstanțele personale ale inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, și solicită în temeiul art. 81-86 Cod penal prin aplicarea unei pedepse cu suspendare condiționată sau suspendare sub supraveghere.
Referitor la infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav, solicită în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap la art. 10 lit. a Codul d e procedură penală achitarea inculpatului, întrucât această faptă nu a existat niciodată.
Examinând apelul declarat de inculpat prin prisma motivelor de apel invocate și din oficiu sub toate aspectele, Curtea constată că apelul declarat de acesta nu este fondat.
Inculpatul critică hotărârea tribunalului d e fond ca fiind nelegală, întrucât s-a efectuat o cercetare judecătorească în baza unui probatoriu insuficient.
Curtea constată că la o simplă analiză a deciziei penale nr. 5462 din 15.11.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și a probatoriului administrat cu ocazia rejudecării, se poate observa că instanța de fond, Tribunalul Ialomița, a respectat întru totul indicațiile instanței de recurs.
Instanța de fond a administrat toate probele necesare justei soluționări a cauzei, conformându-se considerentelor deciziei de casare și a procedat la o analiză atentă și detaliată, motivată, a tuturor probelor administrate în cauză.
Instanța de fond a efectuat o nouă cercetare judecătorească, așa cum s-a stabilit prin decizia de casare; a reascultat inculpatul, partea civilă, martorii audiați în cursul urmăririi penale, a procedat la confruntarea martorilor și, între declarațiile cărora a apreciat că există contradicții.
Se susține în motivarea apelului că instanța de fond a apreciat că nu este utilă cauzei expertiza extrajudiciară și că nu se impune administrarea acestei probe, nemotivând respingerea probei, astfel că a fost încălcat dreptul la apărare al inculpatului, sentința fiind nelegală din acest punct de vedere, întrucât niciuna dintre susținerile apărării nu au fost analizate de către instanța de fond.
Curtea constată că nici această susținere a inculpatului nu este întemeiată, întrucât prima instanță a procedat la o analiză temeinică a concludenței și utilității unei asemenea probe și a arătat în considerentele hotărârii de ce nu poate reține concluziile experimentului judiciar.
În cauză nu poate fi efectuată, așa cum solicită apărătorul inculpatului, o "expertiză" și nici o "reconstituire" în adevăratul sens al cuvântului, ci numai un experiment judiciar cu utilizarea unui manechin, iar prima instanță a explicat care sunt motivele pentru care a respins această probă, motivație pe care și instanța de apel și-o însușește.
Astfel, instanța de fond a reținut în mod corect faptul că un eventual experiment judiciar ar trebui să aibă în vedere mult prea multe variabile și nu s-ar putea ajunge la formularea unor concluzii certe, aceleași probleme punându-se și cazul unei reconstituiri.
Prin decizia penală nr. 5462 din 15.11.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, nu s-a dispus efectuarea unei expertize de către prima instanță, expertiză care, așa cum am arătat, nici nu poate fi efectuată, ci s-a arătat că se impune ca, la motivarea soluției, instanța de fond să analizeze concluziile experimentului judiciar și să arate care sunt motivele pentru care apreciază că rezultatul experimentului nu poate fi avut în vedere la soluționarea cauzei.
Instanța de fond a procedat întocmai, analizând raportul depus la dosar, ca și pe un înscris, arătând că " efectuat nu ține însă seama de mai multe împrejurări care pot explica de ce partea vătămată nu a suferit leziunile grave detaliate în raport: partea vătămată este agent de poliție, a fost pregătit atât fizic cât și psihic pentru a face față unor astfel de situații și, ceea ce este foarte important, nu a fost "proiectat" de pe autovehicul ci s-a desprins și a căzut pe pământ atunci când a realizat că inculpatul nu va opri iar în situația în care va mări viteza nu și-ar mai putea salva viața - în acest sens sunt declarațiile pe care le-a dat partea vătămată în ședință publică și care se coroborează cu mențiunile cuprinse în procesul verbal întocmit imediat după incident (filele 1-3 dosar urmărire penală)".
Curtea constată, ca și instanța de fond, că rezultatele experimentului judiciar nu pot fi luate în considerare, necoroborându-se cu datele speței și având un grad ridicat de subiectivitate și de incertitudine.
Gravitatea leziunilor pe care le poate suferi o persoană în condiții date depinde de foarte mulți factori, unii aparent inexplicabili din punct de vedere științific, și care nu pot fi suficient cuantificați, cum sunt - zona corpului unde are loc impactul, densitatea osoasă a persoanei, grosimea țesutului adipos sau a mușchilor, viteza de rulare a autoturismului, direcția de deplasare, condiția fizică și intenția persoanei de a sări, ceea ce presupune o anticipare a căderii etc.
A susține, așa cum rezultă din experimentul judiciar, că orice persoană care cade de pe unui autoturism la o viteză de 20 km/oră suferă inevitabil un traumatism cerebral cu fractură de coloană cervicală este cel puțin absurd, fie și numai pentru simplul fapt că o persoană are voință proprie, spre deosebire de un manechin, și poate acționa într-un fel sau altul.
În asemenea condiții, concluziile experimentului judiciar nu pot fi absolutizate și în consecință nu sunt concludente și nu pot fi luate în considerare.
Curtea constată că viteza exactă de deplasare a autoturismului nu a putut fi stabilită, dar în condițiile reținerii împrejurării că inculpatul a pornit autoturismul în timp ce partea vătămată se afla în fața acestuia, luând-o pe, cu riscul de aol ovi în locuri vitale fie prin impactul cu autoturismul fie prin cădere, viteza de deplasare a autoturismului nu mai prezintă relevanță, intenția, directă sau cel puțin indirectă a acestuia de a ucide pe partea vătămată, fiind dovedită.
Curtea observă că și în situația în care partea vătămată nu s-ar fi aflat pe ci ar fi fost târâtă în genunchi, fiind prinsă cu mâinile de mașină, intenția, cel puțin indirectă de a ucide victima subzistă, în condițiile în care inculpatul a pornit mașina cu scopul evident de a scăpa, fizic, de partea vătămată.
Situația de fapt a fost însă corect reținută de prima instanță, în sensul că partea vătămată s-a aflat în fața autoturismului și apoi pe, după pornirea acestuia.
Susține apelantul că sentința este netemeinică prin reținerea veridicității declarației părții vătămate, ceea ce contrazice declarația inculpatului conform căreia partea-vătămată nu s-a aflat niciodată pe autoturismului, având în vedere leziunile minore pe care partea-vătămată le-a suferit, ce reies și din raportul de expertiză medico-legală, suferite ca urmare a căderii în genunchi, pe carosabil, lângă ușa din față a autoturismului în momentul în care inculpatul a demarat autoturismul.
Curtea constată că declarațiile inculpatului însuși susțin situația de fapt reținută de instanță.
Astfel, după ce inițial inculpatul a afirmat că nu a condus autoturismul, pentru ca apoi, ca urmare a administrării probatoriului contrar, să recunoască conducerea mașinii, inculpatul în rejudecare, în declarația dată la data de 30 ianuarie 2008 - fila 25 dosar instanță - arată că " În timp ce stăteam în mașină având motorul pornit, fiind în viteza întâi și cu piciorul pe ambreiaj, l-am văzut pe fereastră pe polițistul partea vătămată care a pus o mână pe ștergătorul din partea iar cealaltă mână pe portieră".
Or, această declarație se coroborează perfect cu declarațiile absolut constante ale părții vătămate, care a arătat că s-a agățat de ștergătorul de parbriz din stânga: " în intenția de a ajunge la portiera șoferului, și neavând loc să trec printre cele două autoturisme care erau îndreptate cu fața spre U, am ocolit prin partea dreaptă autoturismul de culoare urmând să trec prin fața acestuia și apoi pe partea să ajung la portiera șoferului. Precizez că acest autoturism avea motorul pornit și farurile aprinse. În momentul în care mă aflam în fața mașinii șoferul a demara brusc și m-a lovit, proiectându-mă practic cu tot corpul pe motorului, apoi s-a înscris pe asfalt, pe partea dreaptă, pe direcția de mers spre Autoturismul căpăta viteză din ce în ce iar șoferul îi imprima un mers în zigzag, pentru a determina căderea mea de pe motorului. să prind cu o mână unul dintre ștergătoarele de parbriz de care m-am ținut cât am putut. După aproximativ 40-50 de metri nu am reușit să mai mă țin de acel ștergător de parbriz astfel că am căzut de pe autoturismului, în partea, în carosabil, pe partea șoferului deci."
În ciuda propriilor declarații, date în fața instanței de fond, la termenul din 30 ianuarie 2008, inculpatul în apărare a continuat să susțină că partea vătămată nu s-ar fi prins niciun moment de ștergătorul de parbriz, deoarece pe acesta și pe autoturismului nu s-ar fi găsit amprente, aspect care denotă o dată în plus reaua-credință a inculpatului.
Se susține că la dosar nu există probe relevante din care să reiasă clar vinovăția inculpatului, iar din declarațiile martorilor date în fața instanței de fond, reiese că aceste declarații au fost date la dictare de către organul de poliție care era tocmai partea-vătămată.
Aceste afirmații ale apărării nu se confirmă, la o simplă verificare a dosarului de urmărire penală putându-se constata că singurul document redactat de partea vătămată este raportul prin care acesta aducea la cunoștință cele întâmplate, cercetările fiind efectuate de procuror sau de alte persoane din cadrul poliție judiciare.
Martorul a declarat, cu ocazia audierii în rejudecare, că aflându-se pe treptele de la intrarea în discotecă, împreună cu martorii și, a văzut cum "polițistul din localitate a fost luat pe unui autoturism, mai precis eu l-am văzut pe polițist pe dar nu am observat momentul în care autoturismul a plecat de pe loc".
Martorul confirmă prezența martorilor și în fața barului de la discotecă și deși revine parțial asupra declarațiilor pe care le-a dat în cursul urmăririi penale, nu poate justifica în nici un mod această atitudine procesuală (fila 149 dosar instanță).
Curtea constată că în mod corect instanța de fond a reținut, la stabilirea situației de fapt, declarațiile constante ale părții vătămate, declarațiile martorilor, date în cursul urmăririi penale, declarațiile martorului date în cursul urmăririi penale și nemijlocit în fața instanței de rejudecare, care se coroborează cu raportul de expertiză medico-legală privind leziunile suferite de partea vătămată. Curtea constată totodată că declarațiile părții vătămate se coroborează inclusiv cu declarația inculpatului dată la termenul din 30 ianuarie 2008.
Curtea observă că atât inculpatul cât și o parte dintre martori au dat depoziții contradictorii, inculpatul modificându-și permanent susținerile, pe măsură ce se concretizau probele în defavoarea sa, ceea ce conduce la concluzia că nici în acest moment poziția sa procesuală nu este una de totală sinceritate, cu atât mai mult cu cât este evident că a determinat nu mai puțin de trei martori să declare mincinos în favoarea sa, aspect ce a fost stabilit cu autoritate de lucru judecat.
În aceste condiții, Curtea constată, ca și prima instanță, că vinovăția inculpatului este dovedită cu probatoriul administrat în cauză, neexistând nici un dubiu asupra acesteia.
Inculpatul a acționat cu intenție indirectă, prevăzând rezultatul faptei și acceptând producerea acestuia, posibilul deces ala victimei.
Față de situația de fapt reținută tribunalul a constatat în mod corect că solicitarea formulată de inculpat, prin avocat ales, de schimbare a încadrării juridice din infracțiunile de ultraj, prev. de art. 239 alin. 4.pen. și tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. f și i pen. în infracțiunea de ultraj, prev. de art. 239 alin. 2.pen. este neîntemeiată.
În drept, fapta inculpatului care, în seara zilei de 23.04.2005 a condus pe drumurile publice autoturismul marca cu număr de înmatriculare B-76-, deși nu poseda permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.
Fapta inculpatului care, la vederea părții vătămate, despre care cunoștea împrejurarea că este polițist, și care se afla în timpul serviciului, a pornit autoturismul în timp ce partea vătămată se afla în fața acestuia, după care a luat-o pe aceasta pe și a accelerat, constituie infracțiunea de tentativă la omor calificat și deosebit de grav, comisă în loc public și asupra unui polițist aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, prevăzută de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i și art. 176 lit. f pen.
Curtea apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului este mult prea blândă, în raport de atitudinea acestuia, de gravă nesocotire a autorității organului de poliție, prin refuzul de a fi legitimat și prin intenția de a ucide un reprezentant al autorității, pentru a-și asigura scăparea, de împrejurarea că a comis două infracțiuni în concurs, de atitudinea sa procesuală, de sustragere de la urmărirea penală, fiind surprins cu ocazia unei razii efectuate pe raza comunei, precum și a atitudinii de determinare a mărturiei mincinoase a celor trei martori condamnați în cauză, însă aceste aspecte nu pot influența soluția în fond, întrucât singurul apel declarat este cel al inculpatului, fiind incident principiul non reformatio in pejus.
Având în vedere soluția pronunțată cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i și art. 176 lit. f pen. Curtea constată că solicitarea inculpatului de pronunțare a unei pedepse cu suspendarea executării cu privire la infracțiunea prev. de art. 86 al.1 din OUG 195/2002 nu este fondată.
Pentru considerentele arătate, Curtea constată că apelul declarat de inculpat este nefondat, prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică, întemeiată pe probe legal administrate și atent și detaliat analizate, astfel că nu se justifică nici o trimitere spre rejudecare a cauzei și nici o desființare a hotărârii de către instanța de apel.
În baza art. 192 al.2 va C.P.P. obliga apelantul la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În majoritate:
În temeiul art. 379, punctul 1, litera b, Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-inculpat împotriva Sentinței penale nr. 831/F/5.XI.2008 a Tribunalului Ialomița, Secția Penală, din Dosarul nr. - (6/2008).
În temeiul art. 383, alin.2, Cod procedură penală, deduce arestarea preventivă pe durata 27.2006 - 21.2008, inclusiv.
În temeiul art. 192, alin.2, Cod procedură penală, obligă pe apelantul - inculpat la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru procuror și pentru apelantul - inculpat.
Pronunțată în ședința publică din data de 11.II.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
a
GREFIER
Red. MR
4 ex./12.03.2009
Opinie separată
Examinând apelul declarat, Curtea - în opinie minoritară - apreciază calea de atac ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:
În declarația pe care a dat-o cu ocazia soluționării recursului, cât și cea dată cu ocazia rejudecării cauzei, după casare, inculpatul a susținut că, după ce a ieșit cu mașina din curtea discotecii, a oprit la o distanță de aproximativ 5 metri, pentru a-și aștepta prietenii, lăsând motorul pornit; la un moment dat, agentul de poliție - care încercase să-l legitimeze anterior - a apărut lângă geamul mașinii și a pus o mână pe ștergătorul din partea și pe cealaltă pe portieră, situație în care el (inculpatul) s-a speriat, i-a sărit piciorul de pe ambreiaj, iar autoturismul, aflat în viteza întâi, "a zvâcnit în față, aproximativ 2 - 3 metri"; când s-a uitat în oglinda retrovizoare, l-a văzut pe polițist ridicându-se de jos și scuturându-se pe pantaloni.
În raport de leziunile minore suferite de partea vătămată, această situație de fapt - ce rezultă din declarația inculpatului - parte verosimilă, în condițiile în care atare leziuni nu ar fi putut fi nicidecum cauzate în urma proiectării de pe un autovehicul care s-a deplasat cu viteza și în condițiile reținute în rechizitoriu.
În acest sens, cu ocazia judecării recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție la dosar a fost depus un raport de experiment tehnic judiciar, în care se concluzionează că,proiectarea unui manechin având aproximativ datele victimei (1,75 m înălțime și 70 kg greutate), de pe un autoturism marca Oltcit (asemănător celui implicat în incident), în condițiile unui mers șerpuit, cu o viteză de maxim 20 km/h, a avut drept urmare multiple fracturi la nivelul membrelor inferioare, fractură de maleolă, luxații, fracturi la nivelul coloanei, respectiv bazinului, fractură cranio cerebrală cominutivă, cu fractură de coloană cervicală.
În condițiile în care instanța de fond a apreciat că "o eventuală expertiză ar trebui să aibă în vedere mult prea multe variabile și nu s-ar putea ajunge la formularea unor concluzii certe, aceleași probleme punându-se și în cazul unei reconstituiri", se impunea ca rezultatul experimentului științific să fie reținute, deoarece declarațiile părții vătămate sunt incompatibile cu concluziile relevate de acest raport; astfel, leziunile suferite de partea vătămată, potrivit actelor medico legale aflate la dosar, nu puteau fi singurul rezultat al impactului acesteia cu suprafața a asfaltului, după căderea de la o înălțime de 80 cm și la o viteză aproximativă de 40-50 km/h (așa cum a declarat partea vătămată), deci o viteză mai mult decât dublă decât cea menționată în experiment; or, la o asemenea viteză, se poate lesne prezuma că, cel puțin (cu prilejul căderii sale pe asfalt), partea vătămată s-ar fi rostogolit cu consecința provocării de leziuni și în alte zone ale corpului.
care planează cu privire la împrejurarea că partea vătămată s-a aflat pe autoturismului condus de inculpat, sunt accentuate de depozițiile martorilor audiați în cauză.
Procedând la o analiză minuțioasă a acestor declarații, se observă că singurii martori care au susținut că "polițistul a fost luat pe " sunt și (filele 106-110 din dosarul de urmărire penală), care însă au precizat că atunci când a fost luat pe, polițistul de afla în fața mașinii. Acest amănunt însă nu l-au susținut nici partea vătămată, nici inculpatul și nici un martor; deci acest amănunt relevat de martorii respectiv, este în contradicție cu însăși declarațiile părții vătămate.
Astfel, atât inculpatul, partea vătămată și o parte din martori (cei care au declarat că au observat incidentul) au declarat că polițistul s-a agățat cu o mână de portieră și cu alta de ștergătorul de parbriz, fiind deci poziționat pe partea laterală a autoturismului (cea cu șoferul) în momentul când acesta a demarat și nicidecum în fața autoturismului.
Dar - dubios - singurii martori care au revenit asupra declarațiilor date în faza de urmărire penală sunt tot și; ei au arătat în fața instanței (filele 67 și 68, dosar fond) - contrar celor afirmate la urmărirea penală - că nu au văzut nici un incident în seara respectivă, la discotecă și că au dat atunci acele declarații pentru că așa le-a cerut polițistul, martorul subliniind că nu a citit declarația fiindcă nu știe carte.
Cât privește restul declarațiilor (date în faza de urmărire penală și menținute în fața instanței), se constată că o parte din martorii audiați (, ) au arătat că nu au observat și nici n-au auzit despre vreun incident, iar ceilalți martori au arătat fie că l-au văzut pe polițist căzut la pământ când inculpatul a pornit mașina, fiindcă se ținea de portiera acesteia și de parbriz ( -fila 101, G-fila 103 ), fie că l-au văzut când s-a ridicat de jos și-și scutura pantalonii ( -fila 173 ).
Nici un martor, cu excepția celor doi mai sus menționați nu a declarat în mod expres că a văzut momentul în care partea vătămată a fost luată pe, transportată în aceste condiții pe o distanță de 50 m și apoi aruncată pe asfalt.
Martorul (filele 82-85 ) precizează că a auzit despre un scandal iscat între "niște țigani și localnici" (afirmație regăsită în majoritatea declarațiilor date de și de ceilalți martori) și a accentuat că a mai auzit în discotecă că "mașina era să dea peste un polițist", dar "nu că l-ar fi lovit"; același lucru l-a afirmat și martorul (fila 88 ).
O importanță aparte o are declarația dată de - care avea calitatea de paznic și făcea de serviciu, patrulând în zona incidentului, chiar însoțit de partea vătămată - care a subliniat că "nu l-a văzut pe polițist pe mașinii sau căzând de pe aceasta ori pe șofer conducând în zigzag"(fila 173, ).
Cu ocazia rejudecării de către tribunal, martorii, și OG-au menținut declarațiile date până la acel moment, iar unele precizări făcute în plus, deși nici acestea nu-l indică pe inculpat ca fiind autor al faptei de tentativă la omor deosebit de grav, ar putea fi înlăturate, având în vedere timpul care s-a scurs de la data incidentului, fiind mult mai credibile declarațiile date la acel moment.
De remarcat însă, că cei care au găsit de cuviință să declare altfel decât până la acel moment - 26.03.2008, sunt tot cei doi: și; mai precis acesta din urmă subliniază că l-a văzut pe polițist pe (după ce în declarația de la urmărirea penală spusese că a văzut momentul când polițistul stătea în fața autoturismului și când acesta a fost luat pe!), deși la prima judecată - în fața aceleiași instanțe - spusese, așa cum s-a arătat mai sus, că nu-și mai menține declarațiile de la urmărirea penală și că nu a văzut nici un incident în acea seară, la discotecă, semnând declarația fără să o cotească, fiindcă "nu știe carte".
Tot în fața instanței de rejudecare, al doilea martor "oscilant", dă oat reia declarație, în total dezacord cu cele date la urmărirea penală și cu ocazia primei judecăți, subliniind - de data aceasta - că era sub influența alcoolului și nu poate preciza dacă celălalt martor, prietenul său, "s-a uitat și a văzut" ceea ce a declarat.
Cu toate aceste ezitări, inadvertențe, incoerențe regăsite în declarațiile celor doi martori, instanța de fond nu s-a preocupat a elucida neconcordanțele dintre respectivele declarații ci, dimpotrivă, le-a reținut ca și probe în sprijinul vinovăției inculpatului.
În afară de carențele întâlnite în cuprinsul depozițiilor martorilor, este demn de reținut și faptul că, cu prilejul efectuării cercetării la fața locului, numai după circa 7-8 ore de la incident, nu au fost găsite amprente pe mașinii, aceasta fiind plină de, astfel că, eventualele urme ar fi putut fi ușor vizibile.
Așadar, versiunea părții vătămate, privitoare la împrejurarea că a fost luată pe, transportată circa 50 m și apoi aruncată pe asfalt, nu-și găsește un real suport în probele administrate în cauză atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanțelor de judecată.
Astfel, numărul leziunilor, zona în care s-au produs, dimensiunile acestora - conduc către concluzia logică a împrejurării că mecanismul de producere este cel descris de către inculpat, cu precizarea naturii obiectului creator (covor asfaltic - suprafață foarte ), direcția și unghiul de impact sub care a întâlnit suprafața corpului părții vătămate.
Probele administrate relevă că la momentul producerii leziunilor partea vătămată stătea pe loc, la pornirea autoturismului dezechilibrându-se, căderea în genunchi pe partea a carosabilului fiind suficientă pentru crearea leziunilor superficiale în zona genunchilor acestuia.
Această împrejurare este explicată de instanța de fond prin prisma faptului că partea vătămată este agent de poliție, a fost pregătit atât fizic cât și psihic pentru a face față unor astfel de situații și, ceea ce este foarte important, nu a fost "proiectat" de pe autovehicul, ci s-a desprins și a căzut pe pământ." (pg. 8 sent.).
Probele aflate la dosar nu atestă existența vreunui înscris din care să rezulte că partea vătămată ar fi absolvent al unor cursuri de pregătire cu acest specific sau că ar fi urmat proceduri de antrenament "fizic și "psihic", constând în "aruncări, proiectări ori căderi de pe autoturism aflat în mers".
Devine astfel evidentă lipsa de suport științific a motivării instanței de fond, conform căreia: "în aceste condiții o eventuală expertiză ar trebui să aibă în vedere mult prea multe variabile și nu s-ar putea ajunge la formularea unor concluzii certe."
În aceste condiții, în contextul analizei materialului probator aflat la dosar, se impune pertinența concluziilor, experimentului tehnic, urmând a se conchide că leziunile minore produse părții vătămate și constatate prin actele medico-legale aflate la dosar nu puteau fi singurul rezultat al unei proiectări/căderi pe o suprafață de tip asfaltic de la o înălțime de 80 cm și la o viteză aproximativă de 40-50 km/ Concluziile experimentului relevă faptul că legile fizicii impuneau ca un contact cu suprafață de tip asfaltic, la o viteză apropiată celei indicată de către partea vătămată, ar fi dus în mod inevitabil la o rostogolire a acesteia și, pe cale de consecință, la leziuni grave provocate părții vătămate în mai multe zone ale corpului - astfel cum sunt acestea exemplificate inclusiv prin proiecțiile atașate experimentului.
Astfel, numărul și dimensiunile reduse ale vătămărilor, zonele în care acestea s-au produs, converg către o singură concluzie: descrierea modului de producere a acestora făcută de către inculpat corespunde cu rezultatele experimentului tehnico științific aflat la dosar; în plus, dacă se mai adaugă natura obiectului care a provocat rănile părții vătămate, respectiv suprafața foarte a asfaltului, direcția și unghiul în care s-a produs căderea corpului părții vătămate, concluzia că aceasta nu s-a aflat nici un moment pe autoturismului implicat în incident, devine și mai plauzibilă.
În acord cu aceste considerente, trebuie relevat faptul că, la pronunțarea unei condamnări, instanța trebuie să-și întemeieze convingerea vinovăției inculpatului pe baza de probe sigure, certe și, întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului - sub aspectul înlăturării prezumției de nevinovăție - se impune a se da eficiență regulii potrivit căreia "orice îndoială este în favoarea inculpatului" (in dubio pro reo).
Regula "in dubio pro reo" constituie un complement al prezumției de nevinovăție, un principiu instituțional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art.3 Cod procedură penală, se regăsește în materia probațiunii.
Înainte de a fi analizată ca o problemă de drept, această regulă este o problemă de fapt, ce impune ca o condamnare să se fundamenteze pe dovezi decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă și, nicidecum pe probabilitate, pentru că numai așa se formează convingerea că fapta dedusă judecății este, fără echivoc, cea pe care o înfățișează realitatea reconstituită ideologic, cu ajutorul probelor.
Or, în speță, nu există nicio dovadă care să ateste faptul că inculpatul nu a acționat conform celor declarate și, în ciuda multitudinii probelor produse cauzei - în ambele etape ale procesului penal - totuși îndoiala vizând vinovăția acestuia persistă, caz în care ea, îndoiala, este echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăție și, deci, inculpatul trebuie achitat, constatându-se că fapta de tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav nu există.
Pentru aceste argumente - în opinie minoritară - apreciez că se impunea admiterea apelului declarat de inculpatul și, drept consecință, achitarea acestuia, în temeiul prevăzut de art.11, pct.2, litera a, raportat la art.10, alin.1, litera a din Codul d e procedură penală, doar în ceea ce privește săvârșirea de către acesta tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav.
JUDECĂTOR,
- -
Președinte:Cîrstoiu VeronicaJudecători:Cîrstoiu Veronica, Moroșanu Raluca, Panioglu Daniela
