Omorul deosebit de grav (art. 176 cod penal). Decizia 9/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ Nr. 9/A/2009

Ședința ne publică de la 27 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dana Ghițoaica

JUDECĂTOR 2: Sanda Trif președinte secție

Grefier - - Creța

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat de - - procuror

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SIBIU și inculpatul - împotriva sentinței penale nr. 20/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-, având ca obiect omorul deosebit de grav (art. 176.Cod Penal).

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpatul asistat de apărător din oficiu și av., ales pentru părțile civile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care,

Instanța din oficiu pune în discuția părților publicitatea ședinței de judecată, în baza dispozițiilor art. 290 cod pr. penală, raportat la obiectul cauzei și calitatea victimei.

Reprezentanta parchetului solicită ca în baza dispozițiilor art. 290 cod pr. penală să se declare ședința nepublică.

Apărătoarea din oficiu a inculpatului apelant de asemenea apreciază că se impune ca ședința să se desfășoare nepublic.

Deliberând, instanța baza dispozițiilor art. 290 cod pr. penală având în vedere obiectul cauzei care ar putea aduce atingere moralei, demnității sau vieții intime a victimelor și calitatea acestora, care sunt minore, declară ședința nepublică și dispune evacuarea persoanelor din sala de judecată cu excepția celor care au legătură cu prezenta cauză.

Inculpatul arată că este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu.

Fiind întrebat de către instanță a refuzat să dea o declarație în fața instanței arătând doar că a formulat apel pentru pedeapsă.

Reprezentanta din oficiu a inculpatului a arătat că nu solicită alte probe.

Inculpatul de asemenea a arătat că nu solicită probe în administrare.

Nefiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, chestiuni prealabile instanța constată închisă faza de cercetare judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta parchetului susține apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu apreciind ca nelegală și netemeinică sentința atacată. Reluând starea de fapt a accentuat cruzimea și ferocitatea de care a dat dovadă inculpatul.

Raportat la modul de săvârșire suplimentează motivele de recurs și solicită pedeapsa maximă cu închisoarea prevăzută de lege. Nu solicită detențiunea pe viață având în vedere lipsa de experiență a acestuia.

În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor materiale care au făcut obiectul încheierii de înlăturare a omisiunii vădite consideră că aceasta excede dispozițiile legale privind eroarea.

Solicită obligarea inculpatului la plata integrală a cheltuielilor judiciare.

De asemenea arată că instanța nu s-a pronunțat cu privire la cheltuielile judiciare solicitate de partea civilă.

Reprezentanta din oficiu a inculpatului, av. solicită admiterea recursului declarat de inculpat, casarea sentinței atacate și în rejudecare solicită să se țină cont de faptul că nu a avut antecedente penale, a fost minor și să se aplice circumstanțele atenuante.

În ce privește apelul parchetului îl apreciază ca nefondat.

Reprezentantul părților civile solicită respingerea apelului inculpatului față de cruzimea cu care a fost săvârșită fapta și față de vârsta inculpatului care avea 18 ani.

În ceea ce privește apelul parchetului achiesează la concluziile reprezentantei parchetului.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

Inculpatul, având ultimul cuvânt lasă la aprecierea instanței.

CURTEA DE APEL

Asupra apelului penal de față:

Constată că prin sentința penală nr. 20/4.02.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția Penală, în baza art. 174 al. 1 rap. la art. 175 al. 1 lit. d și h și art. 176 al. 1 lit. a Cod Penal, a fost condamnat inculpatul la:

- 22 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat și deosebit de grav și interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a, b și e ca Cod Penal pedeapsă complementară pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii;

În baza art. 197 al. 1 și 3.Cod Penal inculpatul a fost condamnat la:

- 22 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol și interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a, b și e ca Cod Penal pedeapsă complementară pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b și Cod Penal art. 35 al. 3.Cod Penal s-a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 22 ani închisoare, sporită la 23 ani închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa complementară cea mai grea de 5 ani interzicerea drepturilor civil prev. de art. 64 lit. a, b și 3.Cod Penal, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71.Cod Penal au fost interzise inculpatului exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a, b și e Cod Penal, ca pedeapsă accesorie pe durata pedepsei închisorii aplicate.

În baza art. 14.C.P.P. rap. la art. 346.C.P.P. coroborat cu art. 998.civ. au fost admise în parte acțiunile civile formulate iar inculpatul a fost obligat să plătească părților civile și câte 50.000 lei pentru fiecare, cu titlu de daune morale și câte 2500 lei pentru fiecare, cu titlu de despăgubiri civile; inculpatul a mai fost obligat să plătească către părțile civile, și câte 10.000 lei pentru fiecare, cu titlu de daune morale.

În baza art. 350.C.P.P. a fost menținută starea de arest a inculpatului iar în baza art. 88.Cod Penal a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestului preventiv începând cu data de 12 mai 2008 și până la data de 4.02.2009. În baza art. 118 lit. b s Cod Penal-a dispus confiscarea specială a ului folosit de inculpat pentru uciderea victimei, proprietatea sa.

În baza art. 191.C.P.P. inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 2500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 2000 lei în faza de urmărire penală iar onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu urmând a se plăti din fondurile Ministerului Justiției.

Prin încheierea penală din 2 martie 2009 s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței penale în sensul că în baza art. 196.C.P.P. rap. la art. 189, 190 al. 3, art. 191.Cod Penal inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 2.779 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 1498 lei reprezintă contravaloarea raportului de expertiză ADN nr. 7576/27.05.2008, și suma de 1281 lei reprezintă contravaloarea raportului de constatare medico-legală ( autopsie ) nr. III/13.05.2008.

În motivarea acestei hotărâri Tribunalul a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din 04.07.2008, dosar de urmărire penală nr. 311/P/2008, înregistrat la acestă instanță cu nr. 2657 din 07.07.2008, a fost trimis în judecată inculpatul - fiul lui și, născut la 11.05.1990 în, jud.S, -, cetățean român, fără studii, necăsătorit, fără copii minori, fără ocupație, cu stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale,. în com.-, jud.S, pentru săvârșire infracțiunii de omor calificat și deosebit de grav, faptă prev. și ped. de art. 174 alin. 1, combinat cu art. 175 alin. 1 lit. d și h și art. 176 alin. 1, lit. a Cod penal și infracțiunea de viol, faptă prev. de art.197 al.1 și 3 Cod Penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

În fapt, s-a reținut în actul de sesizare că la data de 11 mai 2008, în jurul orei 1530inculpatul, aflat în stare de ebrietate a luat-o pe minora care se în fața imobilului în care locuia și dus-o în locuința proprie, cu intenția de a întreține raporturi sexuale cu ea.

După ce a intrat în casă, cu ajutorul unui de zidărie a aplicat fetiței lovituri ridicate și de intensitate ridicată în zona feței și craniului, aducând-o în stare de inconștiență, după care a întreținut raport sexual anal cu acesta.

După ce a constata că victima a decedat, inculpatul a înfășurat cadavrul în lenjeria patului, i-a ascuns îmbrăcămintea și încălțămintea în sobă și după lăsarea întunericului, în jurul orelor 2130, și inculpatul a introdus coletul în care se afla corpul fetiței într-un de tablă, aruncându-l în râul.

minorei și una din păturile în care a fost înfășurat, au fost găsite, la circa 5 km aval de locul în care inculpatul le-a aruncat, iar obiectele de îmbrăcăminte și încălțăminte și jucăria pe care o avea asupra ei în momentul în care inculpatul a luat-o din stradă, au fost găsite în locuința folosită de inculpat, în care au fost săvârșite infracțiunile.

Constatarea medico-legală a stabilit că moartea minorei a fost violentă, fiind evidente de asemenea leziuni traumatice, în zona genito-anală produse printr-o acțiune mecanică în cursul unui raport sexual anal.

Probele reținute în faza de urmărire penală sunt procesele verbale de cercetarea la locul în care inculpatul a întreținut raporturi sexuale, la locul unde a fost găsit cadavrul minorei și la locuința părinților minorei, rapoartele de constatare medico-legală, de expertiză ADN, de expertiză medico-legală psihiatrică, declarațiile părții civile, declarațiile martorilor -, -, și declarația inculpatului -, în care recunoaște faptele săvârșite.

probatoriul administrat în cauză instanța reține în fond următoarele:

La data de 11 mai 2008 era ziua de naștere a inculpatului, acesta împlinind 18 ani, prilej cu care a consumat băuturi alcoolice.

Fiind în stare de ebrietate, inculpatul a văzut-o pe minora în vârstă de 5 ani și 6 luni, care se în fața casei în care locuiește și a dorit să întrețină raport sexual cu aceasta.

Intenția afirmată a inculpatului era să ia minora cu el, să o omoare și apoi să întrețină raport sexual cu ea, pentru ca acesta să nu poată spune nimănui ce s-a întâmplat.

După ce luat minora, sub pretextul că dorește să îi arate ceva, a convins-o să intre în locuința lui și imediat după ce a intrat i-a aplicat cu un lovituri în zona capului.

În momentul în care victima era inconștientă inculpatul a întreținut raport sexual anal consumat.

După săvârșirea faptelor inculpatul s-a hotărât să ascundă cadavrul și în acest sens a luat un de tablă, a introdus corpul fetiței în acesta, iar când s-a întunecat, în jurul orelor 2130a luat butoiul și l-a transportat, câteva sute de metri prin localitatea, inițial pe umăr, ulterior prin răsucirea acestuia pe partea inferioară iar în final pe un cărucior pe care l-a împrumutat de la martorul.

Inculpatul a aruncat butoiul în apă și s-a întors la domiciliu.

Din raportul de constatare medico-legală efectuat de Serviciu de Medicină Legală S la data de 3 iulie 2008, rezultă că moartea minorei a fost violentă, datorându-se hemoragiei meningo-cerebrale consecutivă unui traumatism cranio-facial cu multiple fracturi eschiloase ale neuro și viscero craniului care s-au putut produce prin lovire repetate cu un corp dur.

La autopsie s-au mai constat leziuni traumatice la nivelul membrului superior drept și membrelor inferioare, care s-au putut produce prin compresiune cu mâna, posibil în cadrul unor tentative de raport sexual.

De asemenea, se menționează că prezența spermatozoizilor în conținutul anal atestă consumarea unor raporturi sexuale complete care pot data din 11 mai 2008 și dată fiind morfologia leziunilor traumatice din zona genito-anală, se apreciază că raportul sau raporturile sexuale anale au avut loc mai posibil în perioada de agonie.

Totodată din raportul de expertiză ADN nr. - din 27.05.2008 efectuat de - Institutul de Criminalistică (fila 159-170 ) rezultă că pe chilotul purtat de inculpat la data comiterii faptei erau prezente urme de sânge provenite de la victimă iar pe pantalonii victimei se află un fir de păr cu profil genetic identic cu probele biologice preluate de la inculpat.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor iar cu ocazia expertizei medico-legală psihiatrică rezultă că în data de 11.05.2008 inculpatul a săvârșit faptele imputate cu discernământ.

Starea de fapt așa cum a fost reținută de către instanță, a fost probată, așa cum am evidențiat prin rapoartele de constatare și de expertiză medico-legală efectuate, procesul verbal de cercetare a locului în care inculpatul a întreținut raporturi sexuale cu minora și a omorât-o, unde au fost ridicate obiecte de îmbrăcăminte, încălțăminte și jucăria minorei, ul folosit și mai multe urme de sânge și păr, procesul verbal de cercetate a locului în care a fost găsit cadavrul, declarațiile tatălui minorei, declarațiile martorilor -, -, care l-au văzut pe inculpat cu un de tablă, declarațiile martorilor și, audiați atât în faza de urmărire penală cât și în cea de judecată care l-au văzut pe inculpat transportând un, respectiv i-a împrumutat acestuia un cărucior în vederea transportării butoiului de tablă.

La individualizarea pedepsei s-a ținut cont de dispozițiile art. 52 și 72 Cod penal, de modalitatea atroce cu care a fost săvârșite faptele, care denotă o cruzime deosebită a inculpatului, o lipsă totală de umanitate și de sentimente firești de ocrotire a unor persoane vulnerabile cum sunt copiii, pe care în general orice ființă umană le are.

Fapta inculpatului este cu atât mai reprobabilă cu cât acesta a profitat de încrederea pe care a avut-o copilul în el, ca persoană pe care o cunoștea și care trebuia să-i confere un sentiment de siguranță și ocrotire, pe care orice adult trebuie să îl insufle unui copil.

Faptul că instanța nu a acordat maximul de pedeapsă prevăzut de lege se datorează aspectului că inculpatul se află la prima confruntare cu legea penală, este o persoană foarte tânără, a săvârșit faptele chiar în ziua în care a împlinit 18 ani, deci la granița majoratului, a recunoscut săvârșirea faptelor, pe care le regretă.

Părinții victimei și frații acesteia s-au constituit părți civile, solicitând daune morale, reprezentând cuantumul suferinței produsă de decesul copilului.

Este evidentă suferința pe care o provoacă părintelui, pierderea unui copil, cu atât mai mult în circumstanțele menționate, orice sumă solicitată, oricât de mare, putând justifica, în principiu, ca fiind echivalentul prejudiciului moral suferit.

Instanța va acorda cuantumurile reduse parțial

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termen Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și inculpatul.

Prin apelul declarat Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiua solicitat în baza art. 379 pct. 2 lit. a admiterea C.P.P. apelului, desființarea sentinței atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei decizii legale și temeinice conform motivelor invocate.

În motivele scrise Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiua criticat hotărârea Tribunalului Sibiu precum și încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 2.03.2009 arătând că sporul de numai 1 an aplicat inculpatului ca urmare a concursului ideal de infracțiuni este mult prea mic, ca și pedeapsa complementară aplicată.

S-a apreciat că față de faptele săvârșite de inculpatul, de împrejurările în care le-a săvârșit precum și de urmările acestor fapte, sporul aplicat de instanța de fond este mult prea mic, ca de altfel și durata pedepselor complementare aplicate.

În mod greșit instanța de fond a obligat inculpatul doar la plata sumei de 2500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Instanța de fond trebuia să oblige pe inculpat să plătească suma de 2779 lei plus celelalte cheltuieli efectuate la urmărirea penală, apreciindu-se că aceasta nu se putea efectua pe calea unei încheieri de îndreptare a erorii materiale.

O altă critică s-a referit la faptul că inculpatul nu a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către părțile civile conform art. 193.C.P.P. deși prin concluziile avocatului părților civile s-au solicitat a le fi acordate. Instanța de fond, deși a admis acțiunea civilă a omis să se pronunțe referitor la cheltuielile judiciare solicitate de părțile civile.

Motivele de apel ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au fost completate oral de reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia solicitându-se pentru inculpatul pedeapsa maximă cu închisoarea prevăzută de lege. Nu se solicită detențiunea pe viață având în vedere vârsta inculpatului lipsa de experiență a acestuia.

Inculpatul apelant, personal și prin apărătorul desemnat din oficiu a solicitat admiterea apelului, casarea sentinței atacate și în rejudecare reducerea pedepsei aplicate de către instanța de fond.

În motivarea apelului se solicită a se țină seama de faptul că nu a avut antecedente penale, a fost minor și că i se pot aplica circumstanțe atenuante.

Curtea de Apel examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu conform disp. art. 371 al. 2.C.P.P. constată că apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu - astfel cum a fost completat, este fondat și va fi admis iar apelul inculpatului este nefondat și va fi respins, din următoarele considerente:

În esență ambele apeluri critică pedepsele aplicate inculpatului. Parchetul a arătat că față de faptele săvârșite de inculpat, pedepsele aplicate sunt mult prea mici, la fel și sporul de pedeapsă aplicată de către instanța de fond. Inculpatul apelant, pe de altă parte solicită micșorarea acestor pedepse solicitând aplicarea de circumstanțe atenuante, arătând că nu are antecedente penale.

Examinând actele existente la dosarul cauzei Curtea de Apel apreciază că numai apelul Parchetului este fondat. Astfel, din starea de fapt din dosar rezultă că inculpatul apelant a acționat premeditat, asupra unui copil pe care îl cunoștea, iar intenția sa a fost nu doar aceea de a viola victima ci de aou cide mai întâi considerând că în acest fel fapta sa nu va fi descoperită. Inculpatul apelant și-a pus în aplicare intențiile într-o manieră deosebit de violentă, după ce în prealabil a atras victima. De asemenea, din probele administrate a rezultat că inculpatul apelant a violat pe victima minoră în timp ce se afla în agonie, ceea ce denotă o cruzime deosebită.

După săvârșirea acestor fapte și după ce victima a decedat inculpatul a "împachetat" victima, a pus-o într-un de tablă și a aruncat-o în râu. Mai mult, în timp ce transporta victima decedată inculpatul s-a întâlnit cu părinții victimei care o căutau și le-a spus acestora că nu a văzut-o pe minoră, fără nici o remușcare.

Instanța de fond a motivat pedepsele aplicate prin aceea că la data săvârșirii faptei inculpatul doar ce împlinise 18 ani, aflându-se la granița majoratului și prin aceea că regretă faptele.

Se apreciază de către Curtea de Apel că pentru o corectă individualizare a pedepsei instanța de fond trebuia să țină seama și de conținutul reportului de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit în cauză, din care rezultă personalitatea inculpatului, modul său de a percepe faptele precum și atitudinea sa față de aceste fapte.

Examinând raportul de expertiză ( fila 199 ds. urm.pen. ) se constată că inculpatul prezintă absența implicării emoționale, rezonanță afectivă absentă, dispreț față de normele etico-morale, iresponsabilitate și o indiferență persistență față de prejudiciile aduse. Mai mult, inculpatul prezintă un coeficient ridicat de iritabilitate, potențial agresiv crescut, lipsa autocontrolului, tendințe sadice, cenzură morală slabă precum și tendința la reacții criminale.

Față de acestea, este evident că inculpatului trebuie să i se aplice o pedeapsă care să i dea posibilitatea reeducării dar mai ales, să-l izoleze de societate pentru o perioadă care să garanteze protejarea intereselor comunității din care face parte.

Față de acestea Curtea va majora pedepsele principale și complementare aplicate inculpatului până la limita maximului special, respectiv de la 22 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și e) Cod penal, ca pedeapsă complementară, la 25 de ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și e) Cod penal,ca pedeapsă complementară pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat și deosebit de grav prev. și ped. de art. 174 al.1, 175 al.1 lit. d) și h), art.176 al. 1 lit. a) Cod penal; de la 22 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și e) Cod penal, ca pedeapsă complementară, la 25 de ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și e) Cod penal, ca pedeapsă complementară pentru săvârșirea infracțiunii de viol prev.și ped. de art. 197 al. 1 și 3 Cod penal.

În baza disp. art. 33 lit. a) și 34 lit. b) Cod penal și art. 35 al. 3) Cod penal se va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 25 de ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și e) Cod penal, ca pedeapsă complementară, la care se adaugă un spor de pedeapsă de 5 ani închisoare, astfel că în final inculpatul, va executa pedeapsa de 30 de ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și e) Cod penal, ca pedeapsă complementară.

Curtea va admite și motivul de apel referitor la cheltuielile judiciare la care a fost obligat inculpatul, urmând ca acesta să fie obligat la plata sumei de 5379 lei cheltuieli judiciare la fond, din care suma de 2779 lei reprezintă cheltuielile efectuate cu plata expertizei ADN și a raportului de constatare medico legală ( autopsie ) și suma de 3600 lei reprezintă cheltuielile judiciare efectuate în faza de urmărire penală și la judecarea în fond a cauzei.

Cu privire la motivul de apel al Parchetului referitor la neobligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare solicitate de părțile civile Curtea observă că deși în concluziile puse de către reprezentantul acestora s-au solicitat cheltuieli, părțile civile nu au precizat cuantumul acestora și nici nu au depus vreun act doveditor al efectuării lor, astfel că în mod corect instanța de fond nu a obligat inculpatul la plata acestor cheltuieli.

În ce privește apelul inculpatului, acesta a solicitat micșorarea pedepselor aplicate, apelul privind doar individualizarea pedepsei. Inculpatul apelant a solicitat a se reține în favoarea lui circumstanțe atenuante constând în faptul că nu a avut antecedente penale anterior săvârșirii faptelor.

Față de acest motiv a inculpatului apelant și examinând actele existente la dosarul cauzei Curtea constată că apelul inculpatului nu este fondat.

Curtea apreciază că simplul fapt că anterior săvârșirii faptelor care fac obiectul dosar inculpatul apelant nu a săvârșit nici o faptă de natură penală, nu este - față de împrejurările săvârșirii faptelor, o circumstanță atenuantă de natură a conduce la micșorarea pedepselor aplicate inculpatului; comportarea unei persoane în acord cu normele sociale recunoscute și acceptate de societate, urmate de săvârșirea unor fapte de natură penală de o gravitate maximă, nu poate conduce la o micșorare a pedepselor, cu atât mai mult cu cât din actele existente la dosar rezultă că inculpatul apelant manifestă indiferență față de rezultatele produse de comportarea sa.

La fel, la data săvârșirii faptelor inculpatul apelant împlinise vârsta majoratului iar modul în care inculpatul a înțeles să-și sărbătorească împlinirea vârstei de 18 ani denotă lipsa oricăror sentimente umane și dispreț față de valorile sociale recunoscute și unanim acceptate de societate.

Față de cele expuse, în baza art. 379 pct. 2 lit. a apelul C.P.P. Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu va fi admis, iar conform art. 379 pct. 1 lit. b C.P.P. apelul inculpatului va fi respins ca nefondat.

În baza disp. art. 192 al. 2.C.P.P. inculpatul apelant va fi obligat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel.

Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpat în sumă de 100 lei și, respectiv, 200 lei se vor avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu împotriva sentinței penale nr. 20 din 4 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția penală și Încheierii penale pronunțată la 2 martie 2009 în dosar nr- pronunțată de aceeași instanță și în consecință:

Desființează sentința penală atacată numai sub aspectul individualizării pedepsei și a cheltuielilor judiciare avansate de stat, și procedând la o nouă judecată a cauzei în aceste limite,

Descontopește pedepsele aplicate inculpatului în pedepsele componente.

Majorează pedepsele aplicate inculpatului după cum urmează:

- de la 22 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și e) Cod penal, ca pedeapsă complementară, la 25 de ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și e) Cod penal,ca pedeapsă complementară pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat și deosebit de grav prev. și ped. de art. 174 al.1, 175 al.1 lit. d) și h), art.176 al. 1 lit. a) Cod penal;

- de la 22 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și e) Cod penal, ca pedeapsă complementară, la 25 de ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și e) Cod penal, ca pedeapsă complementară pentru săvârșirea infracțiunii de viol prev.și ped. de art. 197 al. 1 și 3 Cod penal.

În baza disp. art. 33 lit. a) și 34 lit. b) Cod penal și art. 35 al. 3) Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 25 de ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și e) Cod penal, ca pedeapsă complementară, la care se adaugă un spor de pedeapsă de 5 ani închisoare, astfel că în final inculpatul, va executa pedeapsa de 30 de ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și e) Cod penal, ca pedeapsă complementară.

În baza disp. art. 191 Cod pr. penală obligă pe inculpatul la plata sumei de 5.379 lei, cheltuieli judiciare către stat în fond.

Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva aceleiași sentințe penale.

Menține măsura arestării preventive a inculpatului și conf. art. 88 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 12 mai 2008 până la data de 27 aprilie 2009.

Menține în rest celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

În baza disp. art. 192 al. 2 Cod pr. pen. obligă pe numitul inculpat apelant la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat în apel.

Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpat în sumă de 100 lei și, respectiv, 200 lei se vor avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 aprilie 2009.

Președinte, Judecător

- - - -

Grefier,

- - Creța

Red.

Tehnored. /2ex./29.05.2009

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu împotriva sentinței penale nr. 20 din 4 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția penală și Încheierii penale pronunțată la 2 martie 2009 în dosar nr- pronunțată de aceeași instanță și în consecință:

Desființează sentința penală atacată numai sub aspectul individualizării pedepsei și a cheltuielilor judiciare avansate de stat, și procedând la o nouă judecată a cauzei în aceste limite,

Descontopește pedepsele aplicate inculpatului în pedepsele componente.

Majorează pedepsele aplicate inculpatului după cum urmează:

- de la 22 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și e) Cod penal, ca pedeapsă complementară, la 25 de ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și e) Cod penal,ca pedeapsă complementară pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat și deosebit de grav prev. și ped. de art. 174 al.1, 175 al.1 lit. d) și h), art.176 al. 1 lit. a) Cod penal;

- de la 22 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și e) Cod penal, ca pedeapsă complementară, la 25 de ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și e) Cod penal, ca pedeapsă complementară pentru săvârșirea infracțiunii de viol prev.și ped. de art. 197 al. 1 și 3 Cod penal.

În baza disp. art. 33 lit. a) și 34 lit. b) Cod penal și art. 35 al. 3) Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 25 de ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și e) Cod penal, ca pedeapsă complementară, la care se adaugă un spor de pedeapsă de 5 ani închisoare, astfel că în final inculpatul, va executa pedeapsa de 30 de ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și e) Cod penal, ca pedeapsă complementară.

În baza disp. art. 191 Cod pr. penală obligă pe inculpatul la plata sumei de 5.379 lei, cheltuieli judiciare către stat în fond.

Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva aceleiași sentințe penale.

Menține măsura arestării preventive a inculpatului și conf. art. 88 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 12 mai 2008 până la data de 27 aprilie 2009.

Menține în rest celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

În baza disp. art. 192 al. 2 Cod pr. pen. obligă pe numitul inculpat apelant la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat în apel.

Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpat în sumă de 100 lei și, respectiv, 200 lei se vor avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 aprilie 2009.

Președinte, Judecător,

Președinte:Dana Ghițoaica
Judecători:Dana Ghițoaica, Sanda Trif

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omorul deosebit de grav (art. 176 cod penal). Decizia 9/2009. Curtea de Apel Alba Iulia