Plângere împotriva ordonanței procurorului privind măsurile preventive (art. 140 ind.2 c.p.p.). Decizia 552/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ nr. 552
Ședința publică din data de 25 septembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ecaterina Ene
JUDECĂTORI: Ecaterina Ene, Silviu Anti Dumitru Pocovnicu
- -
GREFIER: - -
***********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Serviciul Teritorial Bacău - legal reprezentat de - - procuror
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii din data de 23 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat - în stare de arest - asistat de apărător ales av..
Procedura de citare a fost legal îndeplinită
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța pune în discuție inadmisibilitatea recursului declarat, față de faptul că încheierea recurată, prin care s-a pronunțat Tribunalul Bacău este definitivă.
Av. - având cuvântul pentru recurentul inculpat - consideră că recursul este inadmisibil având în vedere că dreptul la apărare include și dreptul la recurs.
Pe fondul cauzei, Precizează că urmărirea penală a început în anul 2004, inculpatul a fost audiat, se fac în continuare cercetări și abia în anul 2009 se constată că inculpatul prezintă pericol concret pentru ordinea publică și se aplică măsura obligării de a nu părăsi țara. Se susține că ar exista pericolul de a se sustrage și ar putea influența cercetarea, însă nu s-a dovedit în niciun fel. Inculpatul nu recunoaște decât un singur lucru și anume că a luat niște bani și a împrumutat la alte societăți, la care nu era el administrator. Inculpatul nu are niciun prejudiciu la societățile pe care le administrează.
În plus, situația familială îl obligă să meargă la părinți, care au domiciliul în Republica M și nu își mai poate desfășura contractele comerciale pe care le are în desfășurare.
În concluzie, solicită, în principal, revocarea măsurii obligării de a nu părăsi țara, iar în subsidiar întreruperea acestei măsuri pentru a putea merge să-și vadă tatăl bolnav.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului ca inadmisibil întrucât din dispozițiile art.1402 -1403rezultă C.P.P. că încheierea prin care se respinge cererea de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea nu este supusă niciunei căi de atac.
Recurentul inculpat - având cuvântul - solicită a se avea în vedere că a depus acte care dovedesc că tatăl său este bolnav.
CUR TE
- deliberând -
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 23.septembrie.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, în temeiul art.140/2 Cod procedură penală, s-a respins ca nefondată cererea de revocare formulată împotriva ordonanței procurorului privind prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi țara nr.63/D/2009 din 21.09.2009 dispusă de - Serviciul Teritorial Bacău, cerere formulată de inculpatul.
De asemenea, prin aceeași încheiere s-a respins cererea de încuviințare de instanță de a părăsi țara pe o perioada limitată ca nefondată.
S-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărător ales.
În temeiul art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au fost lăsate în sarcina statului.
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul a reținut următoarele:
Sub nr- a fost înregistrata plângerea inculpatului, împotriva ordonanței procurorului nr.63D/P/2009 (143D/P/2005) din 21.09.2009 emisă de T - Serviciul Teritorial Bacău, prin care s-a dispus prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi țara, solicitând, în principal, revocarea acestei masuri, iar, in subsidiar, încuviințarea de a părăsi țara pe o perioadă limitată, întrucât pe de o parte nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării acesteia, în cauză neexistând date care să justifice luarea acestei masuri, ea fiind una abuzivă și, de asemenea, a solicitata a se lua în considerare faptul că starea de sănătate a tatălui sau este una precară, urmează a fi operat și din luna iunie nu și-a mai văzut familia.
Tribunalul analizând actele si lucrările dosarului apreciază că plângerea petentului sub ambele capete de cerere este nefondata pentru considerentele ce vor fi expuse:
Potrivit art.145/1 Cod procedură penală, măsura obligării de a nu părăsi țara constă în îndatorirea impusă inculpatului de procuror sau judecător, în cursul urmăririi penale sau de instanța de judecată, în cursul judecății de a nu părăsi țara fără încuviințarea organului care a dispus aceasta măsură.
Potrivit art.140/2 alin.7 Cod procedură penală, instanța dispune revocarea măsurii când consideră ca aceasta este ilegală sau nu este justificată.
Analizând plângerea inculpatului prin coroborarea atât a datelor și indiciilor existente în cauză, cât și a motivelor invocate de acesta, tribunalul apreciază că aceasta măsură este justificată și chiar excesiv de blândă față de întreaga situație reținută în sarcina acestuia.
Inculpatul este cercetat în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută și pedepsită de art. 7 alin. 1, 3, cu referire la art. 2, lit. a, lit. b - punct 5, 14, 20, și lit. c - punct 1, din Legea nr. 39/2003, evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 13 Cod penal, evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal și art.13 Cod penal, instigare la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prin mijloace frauduloase cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art.25 Cod penal, raportat la art. 215 alin.1, 2 și 5 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, instigare la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 25 Cod penal, raportat la art. 9 alin. 1 lit. f din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art.13 Cod penal, folosirea activelor societății în interes personal, comisă în formă continuată, prevăzută de art.272 pct. 2 din Legea nr.31/1990 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, fals privind identitatea, prevăzută de art.293 alin.1, teza a II-a Cod penal, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 291 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penală, spălare de bani, prevăzută de art.23 alin.1 lit. b din Legea nr. 656/2002 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, iar datele și indiciile existente în cauză demonstrează pe deplin presupunerea rezonabilă că acesta ar fi prezumtivul autor al infracțiunilor reținute în sarcina sa, astfel încât că se impune cel puțin luarea măsurii împotriva căreia acesta a formulat plângere în momentul de față.
Măsura obligării de a nu părăsi țara luata față de inculpat este una care se impune tocmai pentru a se asigura un minimum de condiții pentru buna desfășurare a procesului penal, aspect care a fost constatat și de instanța de recurs, aceasta măsura fiind una necesara, raportat la natura și gravitatea faptelor pentru care este acuzat, rezonanța socială deosebită a acestora, care ar crea o stare de temere, insecuritate și lipsă de respect față de valorile sociale ocrotite de lege, dacă față de inculpat nu s-ar dispune nici un fel de măsură preventivă.
Susținerile inculpatului că luarea acestei masuri este una abuzivă și că ne aflăm în prezența unor simple speculații ale organelor de anchetă este una pur subiectivă, la acest moment procesual nu poate fi pusă în discuție vinovăția sau nevinovăția inculpatului, ci doar se analizează datele și indiciile existente în cauză, date și indicii care pledează și susțin măsura luata în cauză.
Nici starea de sănătate precară a tatălui și nici data comiterii faptelor nu se încadrează în dispozițiile legale care să ducă la aprecierea că măsura este ilegală, sau nejustificată, sau care să determine instanța să aprecieze că ar putea încuviința părăsirea țarii pe o perioada limitată, intre interesul bunei funcționări a justiției, a aflării adevărului și interesul personal al inculpatului, tribunalul le va avea în vedere pe primele două, care susțin și pledează în favoarea măsurii dispusa de procuror, și anume aceea de a nu părăsi țara.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul.
Curtea va analiza admisibilitatea recursului declarat de recurentul-inculpat.
Introducerea recursului are efectul de a investi instanța cu verificarea hotărârii atacate cu recurs.
Producerea unui astfel de efect depinde însă de valabilitatea recursului declarat, de introducerea lui în condițiile legii.
Așa cum este cunoscut, recursul este inadmisibil atunci când a fost declarat în cazuri și condiții neprevăzute de lege.
Dacă au fost încălcate dispozițiile legale de care depinde valabilitatea recursului, instanța de recurs trebuie să se pronunțe cu privire la valabilitatea recursului, respingându-l ca introdus cu încălcarea legii.
Curtea de Apel Bacău prin încheierea nr.53 din data de 26.iunie.2009, a admis recursul declarat de recurenții-inculpați:, AȘ și împotriva încheierii din data de 24.06.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, prin care s-a luat împotriva celor trei inculpați măsura arestului preventiv, a fost casată încheierea, iar în baza art.149/1 alin.12, coroborat cu art.145/1 Cod procedură penală, s-a dispus luarea împotriva inculpaților a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, pentru o durată de 30 de zile.
Măsura arestului preventiv a fost prelungită de Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Bacău și prin ordonanța din data de 24.08.2009, respectiv, din 21.09.2009.
Așa cum rezultă și din conținutul introductiv al cererii formulate de recurentul-inculpat acesta a formulat plângere împotriva ordonanței procurorului din data de 21.09.2009, prin care s-a prelungit durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, acest lucru rezultând din formularea expresă din cerere"Plângere împotriva ordonanței procurorului"și din temeiul în drept invocat în cerere, respectiv art.140/2 Cod procedură penală.
În conformitate cu dispozițiile art.145/1 alin.2, raportat la art.145 alin.2 Cod procedură penală: "În cursul urmăririi penale, durata măsurii prevăzute în alin.1 nu poate depăși 30 de zile, afară de cazul când ea este prelungită în condițiile legii. Măsura obligării de a nu părăsi localitatea poate fi prelungită în cursul urmăririi penale, în caz de necesitate și numai motivat. Prelungirea se dispune de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, fiecare prelungire neputând să depășească 30 de zile. Dispozițiile art. 140/2 se aplică în mod corespunzător. Durata maximă a măsurii prevăzute în alin. 1 în cursul urmăririi penale este de un an. În mod excepțional, când pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viață sau închisoarea de 10 ani ori mai mare, durata maximă a obligării de a nu părăsi localitatea este de 2 ani."
Așa cum rezultă din acest text, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, în cursul urmăririi penale, poate fi prelungită, fiecare prelungire neputând să depășească 30 de zile, fiind aplicabile dispozițiile art.140/2 Cod procedură penală.
Potrivit acestui din urmă text: "Plângerea împotriva ordonanței procurorului privind măsurile preventive prevăzute în art. 136 lit. b) și c)
Împotriva ordonanței procurorului prin care se dispune luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea ori a măsurii obligării de a nu părăsi țara, învinuitul sau inculpatul poate face plângere în termen de 3 zile de la luarea măsurii, la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță.
Plângerea se va soluționa în camera de consiliu.
Citarea învinuitului sau inculpatului este obligatorie. Neprezentarea acestuia nu împiedică judecarea plângerii.
Participarea procurorului la judecarea plângerii este obligatorie.
Dosarul va fi înaintat instanței în termen de 24 de ore, iar plângerea se soluționează în termen de 3 zile.
Instanța se pronunță în aceeași zi, prin încheiere.
Când consideră că măsura preventivă este ilegală sau nu este justificată, instanța dispune revocarea ei.
Plângerea învinuitului sau inculpatului împotriva ordonanței procurorului, prin care s-a dispus luarea măsurii preventive, nu este suspensivă de executare.
Dosarul se restituie procurorului în termen de 24 de ore de la soluționarea plângerii."
Din examinarea acestui text rezultă că mpotriva ordonanței procurorului prin care se dispune prelungirea duratei măsurii obligării de a nu părăsi localitatea ori a măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpatul poate face plângere în termen de 3 zile de la luarea măsurii, la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță, plângere care se soluționează prin încheiere în termen de 3 zile în camera de consiliu.
Legiuitorul nu a prevăzut nici o cale de atac împotriva încheierii prin care s-a respins plângere formulată de inculpat împotriva ordonanței procurorului prin care s-a dispus prelungirea duratei măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Nu se poate susține nici faptul că ar fi incidente dispozițiile art.143/3 alin.1 Cod procedură penală, deoarece, denumirea marginală a acestui text este "Calea de atac împotriva încheierii pronunțate de judecător în cursul urmăririi penale privind măsurile preventive" și următorul conținut: "Împotriva încheierii prin care judecătorul dispune, în timpul urmăririi penale, luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea, încetarea de drept sau prelungirea măsurii preventive, precum și împotriva încheierii de respingere a propunerii de arestare preventivă, învinuitul sau inculpatul și procurorul pot face recurs la instanța superioară în termen de 24 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsă. Încheierea prin care judecătorul respinge, în timpul urmăririi penale, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac."
Așa cum s-a statuat și prin Decizia nr.XII din data de 21 noiembrie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, " În aplicarea dispozițiilor art. 140/3 alin. 1 și ale art. 141 din Codul d e procedură penală, stabilesc:
1.Încheierea prin care se dispune, în cursul urmăririi penale, respingerea cererii de revocare, înlocuire sau încetare a arestării preventive nu poate fi atacată, separat, cu recurs.
2.Încheierea dată în primă instanță și în apel, prin care se dispune respingerea cererii de revocare, înlocuire sau încetare a arestării preventive nu poate fi atacată, separat, cu recurs."
În raport cu prevederile art. 140/3 alin.1 Cod procedură penală, a recunoaște calea de atac a recursului separat, împotriva încheierii pronunțate în cursul urmăririi penale, în primă instanță sau în apel, prin care se respinge cererea de revocare, înlocuire ori încetare a arestării preventive, înseamnă a recunoaște o cale de atac neprevăzută de lege, ceea ce ar fi contrar art. 23 alin. 7 și art. 129 din Constituție, potrivit cărora încheierile instanței privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.
În același timp s-ar încălca art. 385/1 alin. 2 Cod procedură penală, în temeiul căruia încheierile care nu pot fi atacate, separat, cu recurs, potrivit legii, pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată.
pentru care în art.140/3 alin.1 și art.141 Cod procedură penală nu a fost reglementat recursul împotriva încheierilor prin care, în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății în primă instanță ori în apel, a fost respinsă cererea de revocare, înlocuire sau încetare a arestării preventive constau, pe de o parte, în faptul că o nouă cerere de revocare, înlocuire ori încetare a arestării preventive, pentru motive noi, poate fi formulată oricând în cursul urmăririi penale sau al judecății.
Pe de altă parte, prin dispozițiile art.146 alin. 12, art. 149/1 alin.13, art. 159 alin. 8, art. 160/a alin.2 și art. 160/ Cod procedură penală, se asigură atât controlul judiciar imediat, realizat de către o instanță ierarhic superioară, asupra legalității și temeiniciei arestării preventive în cursul urmăririi penale și al judecății, cât și verificarea periodică a legalității și temeiniciei acestei măsuri preventive în cursul judecății.
Aceleași rațiuni au fost avute în vedere de legiuitor și în momentul în care nu a prevăzut o cale de atac împotriva încheierii pronunțate de instanța de judecată prin care s-a respins plângerea inculpatului împotriva ordonanței procurorului prin care s-a dispus prelungirea duratei măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, sau, țara.
, inculpatul pe durata pentru care s-a dispus prelungirea duratei măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, sau, țara, are posibilitatea să solicite revocarea acestei măsuri preventive.
În același sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, tot în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin Decizia nr.18 din 10.03.2008.
Totodată, lipsa posibilității de a ataca, separat, cu recurs încheierea pronunțată de instanță în cursul urmăririi penale prin care s-a respins plângerea inculpatului împotriva ordonanței procurorului prin care a dispus prelungirea duratei măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, sau, țara, nu contravine nici art. 5 paragraful 4 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, potrivit căruia"orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deținere are dreptul să introducă un recurs în fața unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalității deținerii sale și să dispună eliberarea sa dacă deținerea este ilegală".
Așa cum rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, art. 5 paragraful 4 din Convenție nu garantează dreptul la o cale de atac împotriva hotărârilor privitoare la arestarea preventivă, ci garantează un de jurisdicție, reprezentat de o instanță independentă, pentru luarea, prelungirea sau menținerea arestării preventive.
Ori, dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului garantează un de jurisdicție, reprezentat de o instanță independentă, pentru luarea, prelungirea sau menținerea arestării preventive, cu atât mai puțin s-ar justifica un recurs împotriva încheierii pronunțată de instanță în cursul urmăririi penale prin care s-a respins plângerea inculpatului împotriva ordonanței procurorului prin care a dispus prelungirea duratei măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, sau, țara.
de jurisdicție, reprezentat de o instanță independentă, în cazul plângerii inculpatului împotriva ordonanței procurorului prin care a dispus în cursul urmăririi penal prelungirea duratei măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, sau, țara îl constituie plângerea la instanța de judecată, prevăzută de art.140/2 Cod procedură penală.
Faptul că încheierea prin care instanța respinge plângerea împotriva ordonanței procurorului prin care prelungit durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara rezultă și din faptul că în conformitate cu dispozițiile art.140/2 alin.9 Cod procedură penală, instanța care a soluționat plângerea are obligația să restituie dosarul procurorului în termen de 24 de orede la soluționarea plângerii.
În condițiile în care legiuitorul ar fi înțeles ca astfel de încheieri să fie suspuse recursului, ar fi prevăzut-o în mod expres și nu ar fi prevăzut ca dosarul să fie restituit procurorului în termen de 24 de ore de la soluționarea plângerii, ci așa cum este prevăzut în art.140/3 alin.9 Cod procedură penală(Calea de atac împotriva încheierii pronunțate de judecător în cursul urmăririi penale privind măsurile preventive), art.159 alin.10, cu referire la art.140/3 alin.9 Cod procedură penală(Procedura prelungirii arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale):"Dosarul cauzei se restituie organului de urmărire penală în termen de 24 de ore de la soluționarea recursului", art.141 Cod procedură penală(Calea de atac împotriva încheierii pronunțate de judecător în cursul judecății privind măsurile preventive):"Instanța de recurs va restitui dosarul primei instanțe în termen de 24 de ore de la soluționarea recursului", art.160/9 Cod procedură penală(Recursul împotriva încheierilor privind liberarea provizorie):"Dosarul se restituie în termen de 24 de ore de la soluționarea recursului.".
De altfel, nu ar fi posibil ca o încheiereprin care instanțadispune luarea în cursul urmăririi penale a măsurii preventive cea mai severă, cea a arestării preventive, sau prelungirea duratei acestei măsuri să fie supuse doar unei singure căi de atac, cea a recursului la instanța ierarhic superioară, în timp ce ordonanțeleprocuroruluiprin care ia, sau se prelungește măsurile preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, sau țara, să fie supuse atât controlului judiciar pe cale plângerii la instanța de judecată căreia i-ar reveni competența să judece cauza în prima instanță și apoi pe calea recursului la instanța ierarhic superioară.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.385/15 alin.1 pct.1 lit.a Cod procedură penală, va fi respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-inculpat.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală;
Pentru aceste motive;
În numele legii;
DECIDE:
În temeiul art.385/15 alin.1 pct.1 lit.a Cod procedură penală, respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-inculpat împotriva încheierii din data de 23.09.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău.
Constată că recurentul-inculpat a fost asistat de apărător ales.
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă recurentul-inculpat să plătească statului suma de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.09.2009, cu opinia separată a domnului judecător, care este pentru respingerea ca nefondată a recursului declarat de recurentul-inculpat.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Ecaterina Ene, Silviu Anti Dumitru Pocovnicu
GREFIER,
Red.încheierea
Red.dec.
El.
28.09.2009
OPINIA SEPARATĂ A DOMNULUI JUDECĂTOR 2: Silviu Anti Dumitru Pocovnicu
Am formulat opinie separată întrucât consider că lipsa unei interdicții legale de admisibilitate a căii de atac a recursului împotriva încheierii de respingere a cererii de revocare a ordonanței procurorului de prelungire a măsurii preventive de obligare de a nu părăsi țara, nu poate fi instituită de judecător pe cale de interpretare, așa cum se arată în opinia majoritară
Atât denumirea marginală a art.1403C.P.P. cât și conținutul său, se referă la toate măsurile preventive, indiferent ce organ judiciar le dispune și câte căi de atac se pot exercita.
O abordare comparativă privind numărul de căi de atac și importanța organelor judiciare care le dispun ține de politica legislativă procesual penală și nu poate justifica omiterea caracterului general al dispozițiilor art.1403C.P.P. tocmai în ceea ce privește calea de atac a recursului împotriva încheierilor dispuse în cursul urmăririi penale privind măsurile preventive.
Argumentele admisibilității recursului într-o astfel de situație sunt foarte bine surprinse în decizia nr. 18/10.03.2008 a pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii.
Se reține în mod expres că singura referire la natura măsurii preventive privește soluția de respingere a propunerii de arestare, pentru toate celelalte soluții se au în vedere toate măsurile preventive.
Prin urmare, respingerea plângerii împotriva ordonanței de prelungire a măsurii restrictive de libertate, prin încheiere dată de prima instanță de judecată, este o soluție atacabilă cu recurs, atâta timp cât legea nu o interzice expres, obiectul cauzei privind plângerea împotriva ordonanței de prelungire a obligării de a nu părăsi țara, iar nu o simplă cerere de revocare a măsurii preventive, pentru intervenirea unor elemente noi. Asupra acestui ultim aspect se face confuzie în opinia majoritară, construindu-se un raționament ce are la bază o premisă greșită.
Mai trebuie arătat că art.5 din, care se referă expres numai la privarea de libertate, deși impune numai un de jurisdicție, nu interzice garanții suplimentare prevăzute în legislațiile naționale, ceea ce Codul d e procedură penală român a instituit și în materia arestului preventiv.
În sfârșit, dispoziții exprese ale legii care să cuprindă fiecare soluție în parte, ce poate interveni în materia măsurilor preventive, ar fi fost inutile, atâta timp cât art.1403a C.P.P. instituit regula generală de admisibilitate a recursului, fiind reglementate doar excepțiile în ultima teză a alineatului 1, toate celelalte soluții fiind supuse regimului general de la prima teză.
În consecință, consider că un astfel de recurs este admisibil, iar încheierea primei instanțe se impunea a fi verificată în fond.
JUDECĂTOR,
Red. -
Tehnored. - - 2 ex.
29.08.2009
Președinte:Ecaterina EneJudecători:Ecaterina Ene, Silviu Anti Dumitru Pocovnicu
