Plângere împotriva ordonanței procurorului privind măsurile preventive (art. 140 ind.2 c.p.p.). Decizia 891/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMANIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 891/

Ședința publică din 21 septembrie 2009

PREȘEDINTE: Constantin Costea

JUDECĂTOR 2: Victor Ionescu

JUDECĂTOR 3: Gheorghe Bugarsky G -

Grefier: - -

Ministerul Public - - Serviciul Teritorial Timișoara - este reprezentat de procuror.

Pe rol, se află soluționarea recursului declarat de - Serviciul Teritorial Timișoara împotriva încheierii nr. 122/CC din 10 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul intimat, personal și asistat de avocat ales, cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Procurorul apreciază că Tribunalul Timiș în mod nejustificat a dispus revocarea ordonanței procurorului de prelungire a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara față de inculpatul, care este cercetat pentru fapte deosebit de grave precum constituirea de grup infracțional organizat, trafic de migranți, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și complicitate la fals privind identitatea. Consideră că menținerea în continuare a acestei măsuri ar asigura o mai bună desfășurare a urmării penale, în sensul că ar asigura prezența acestuia la următoarele activități de urmărire penală, împiedicând sustragerea acestuia de la aceste activități. Astfel, se solicită admiterea recursului, casarea încheierii, iar în rejudecare, respingerea plângerii inculpatului.

Apărătorul inculpatului intimat, av. pune concluzii de respingere a recursului parchetului și menținerea încheierii Tribunalului Timiș ca legală și temeinică.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 122/CC din 10 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în baza art. 14022 cod pr penală raportat la art. 136 lit. c cod pr penală a fost admisă plângerea formulată de învinuitul și în temeiul art. 1402alin. 7 cod pr penal s-a dispus revocarea ordonanței procurorului prin care s-a dispus prelungirea măsurii preventive de obligare învinuitului de a nu părăsi țara pe o perioada de 30 zile pronunțată la data de 07. 09.2009 în dosar nr. 148/D/P/2009.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat următoarele:

Prin rezoluția din 11.07.2009, pronunțată în dosarul nr. 148/D/P/2009 s-a dispus începerea urmăririi penale față de învinuiții și pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat, trafic de migranți, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și complicitate la fals privind identitatea, fapte prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, rap. la art. 71 din OUG 105/2002, aprov. prin Legea nr. 243/2002 și art. 26C.pen. rap la art. 288 al. 1.pen. și art. 26.pen. rap. La art. 293 al. 1.pen.

Prin ordonanța din 06.08.2009, s-a dispus prelungirea măsurii preventive a obligării învinuitului de a nu părăsi țara pe o perioadă de 30 de zile, din data de 09.08.2009 până la data de 07.09.2009, atrăgându-se atenția învinuitului că în caz de încălcare a acestei măsuri se poate lua împotriva sa una din celelalte măsuri preventive prevăzute de lege.

Pe perioada prelungirii măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara învinuitului i s-au dispus următoarele obligații: să se prezinte ori de câte ori este chemat de organele de urmărire penală, să nu se apropie de persoanele cercetate în dosar și de martori și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.

Prin ordonanța procurorului din data de 07 09 2009 s- dispus, din nou, prelungirea acestei masuri restrictive de libertate pe o perioada de 30 de zile.

În motivarea ordonanței de mai sus s-a stabilit ca este justificată prelungirea duratei măsurii restrictive de libertate de necesitatea finalizării cercetărilor, respectiv efectuare de confruntări, prezentarea materialului de urmărire penală.

Având a se pronunța asupra legalității si temeiniciei acestei noi prelungiri, instanța a observat următoarele:

Potrivit art.145 alin. 2 cod pr penală durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea se poate lua doar pe 30 de zile si poate fi prelungită in cursul urmării penale doar in caz de necesitate si motivat.

În prezenta cauza măsura a fost luată la data de 10 07 2009 pe o durată de 30 de zile iar apoi prelungită consecutiv la data de 06 08 2009 si 07 09 2009.

Din lecturarea materialului de urmărire penală administrat până în prezent, precum și din cuprinsul ordonanței procurorului rezultă că aproape întreaga activitatea de cercetare penală este epuizată, impunându-se doar administrarea măsurii de prezentare a materialului de urmărire penală. Pe parcursul cercetării, învinuitul s-a prezentat în fata organelor de urmărire penală pentru a da declarații și a participa la confruntări iar prin conduita sa a contribuit la aflarea adevărului în cauză.

Față de aspectele evidențiate mai sus, instanța a constatat că o nouă prelungire a măsurii restrictive de libertate a învinuitului nu se mai justifică.

Instanța stabilește că procedura prezentării materialului de urmărire penală nu este un motiv întemeiat care să justifice o nouă prelungire a măsurii obligării învinuitului de a nu părăsi țara, cu atât mai mult cu cât învinuitul este cetățean străin, iar în atare situație măsura interdicției de a părăsi România are un caracter mult mai restrictiv decât în situația unui cetățean român, întrucât pe lângă dreptul la circulație, îi îngrădește și posibilitatea de a lua legătură cu familia.

Împotriva încheierii Tribunalului Timișa declarat recurs DIICOT-Serviciul Teritorial Timișoara criticând-o pentru netemeinicie pe motiv că măsura obligării de a nu părăsi țara este justificată având în vedere faptele deosebit de grave pentru care este cercetat.

Examinând cauza în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu, conform prev. art. 3856al.3 cpp, se constată că recursul DIICOT este fondat pentru următoarele considerente:

Din actele de la dosar se reține că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat, trafic de migranți, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și complicitate la fals privind identitatea, prev. de art.7 din Legea nr.39/2003 rap. la art.71 din OUG 105/2002 și art.26 rap. la art.288 al.1 cp și art.26 cp rap. la art.293 al.1 cp.

În fapt se reține că inculpatul, împreună cu alte persoane, s-au constituit într-un grup infracțional organizat în cadrul căruia fiecare persoană avea atribuții distincte în vederea scoaterii din țară a cetățeanului. Astfel, unele persoane au racolat persoana respectivă, altele s-au ocupat de organizarea acțiunii, iar altele de transportarea persoanei respective. Scoaterea din țară a acestei persoane urma să se facă prin folosirea unui document de identitate fals emis pe numele de.

La punctul de trecere a frontierei, polițiștii de frontieră au constatat că documentul de identitate a cetățeanului este fals iar asupra inculpatului s-a găsit suma de 900 euro primită de la cetățeanul.

Având în vedere gravitatea faptelor comise, modalitatea de comitere a acestora, Curtea apreciază că se impune menținerea în continuare față de inculpat a măsurii preventive dispuse, aceea de obligare de a nu părăsi țara, măsură care ar asigura prezența inculpatului la actele de urmărire penală ce urmează a se desfășura în continuare.

Revocarea acestei măsuri ar permite inculpatului să părăsească țara, ceea ce ar duce la îngreunarea finalizării urmăririi penale și a cercetării judecătorești în cazul în care va fi trimis în judecată.

Prin urmare, în baza art. 38515, pct. 2, lit. d Cpp va fi admis recursul DIICOT-Biroul Teritorial Timișoara, se va casa sentința recurată și rejudecând cauza, se va dispune respingerea plângerii formulate de inculpatul împotriva Ordonanței din Dosarul DIICOT - Biroul Teritorial Timișoara nr.148/D/P/2009, prin care s-a dispus prelungirea măsurii de obligare a inculpatului de a nu părăsi țara.

Văzând și prev. art. 192 al.3 Cpp,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 38515pct.2 lit.d Cpp admite recursul declarat de - Serviciul Teritorial Timișoara împotriva încheierii nr. 122/CC/2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

Casează încheierea recurată și rejudecând cauza:

Respinge plângerea formulată de inculpatul împotriva Ordonanței din dosarul - Biroul Teritorial Timișoara nr. 148/D/P/2009 prin care s-a dispus prelungirea măsurii de obligare a învinuitului de a nu părăsi țara.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 21.09.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - G -

GREFIER

- -

Red. /24.09.09

Tehnored. /07.10.09

PI. - - Trib.

Președinte:Constantin Costea
Judecători:Constantin Costea, Victor Ionescu, Gheorghe Bugarsky

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plângere împotriva ordonanței procurorului privind măsurile preventive (art. 140 ind.2 c.p.p.). Decizia 891/2009. Curtea de Apel Timisoara