Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Decizia 932/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 932/
Ședința publică din 02 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Florin Popescu
JUDECĂTOR 2: Anca Nacu
JUDECĂTOR 3: Codrina Iosana
Grefier:
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara - este reprezentat de procuror.
Pe rol, se află soluționarea recursului declarat de inculpatul G împotriva încheierii penale nr. 131/CC din 30.09.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest preventiv și asistat de avocat din oficiu, cu delegație la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța procedează la ascultarea inculpatului, a cărui declarație este consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Nefiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocatul din oficiu solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate, respingerea propunerii de arestare preventivă formulată de parchet și cercetarea în stare de libertate, având în vedere declarația inculpatului care nu a recunoscut fapta reținută în sarcina sa.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, întrucât măsura luată de Tribunalul Arad este legală și temeinică, fiind întrunite condițiile prev. de art. 143 și 148 lit.f Cpp, în sensul că sunt indicii temeinice că inculpatul a săvârșit fapta reținută în sarcina sa, pedeapsa prevăzută de lege pentru această faptă este închisoarea mai mare de 4 ani, lăsarea inculpatului în libertate prezentând pericol pentru ordinea publică.
Inculpatul recurent G având ultimul cuvânt, susține declarația dată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 131/Cc din 30.09.2009, Tribunalul Timiș în baza art.1491alin.9 raportat C.P.P. la art.143 și C.P.P. cu aplicarea art.148 alin.1 lit.f a C.P.P. admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și a dispus arestarea preventivă a inculpatului G pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 30.09.2009 până la data de 28.10.2009.
În baza art.1491alin.12 raportat C.P.P. la art.146 alin.111a C.P.P. respins cererea inculpatului, formulată prin apărătorul său, privind luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Prin ordonanța nr.1864/P/2009 din data de 30.09.2009 Parchetul de pe lângă Tribunalul Timișa dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul G pentru săvârșirea infracțiunii de loviri și vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183.Cod Penal, constând în aceea că în noaptea de 01/02.07.2009, la domiciliul său din L, str. - nr.78,.25, a aplicat mai multe lovituri numitei, cu pumnii, picioarele și un obiect contondent, victima decedând în urma agresiunii.
În cadrul procesului penal, măsura arestării preventive poate fi dispusă atunci când există probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și acesta se găsește într-una din situațiile expres și limitativ prevăzute de art.148 alin.1
C.P.P.În primul rând instanța a reținut că, așa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele și Murray contra Marea Britanie, luarea unei măsurii arestării preventive față de o persoană nu presupune ca autoritățile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzații încă din momentul arestării. Rolul detenției preventive este tocmai acela de a permite clarificarea sau, dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor care planează asupra unei persoane.
Pe de altă parte, art.5 alin.1 lit.a din Convenția Europeană a Drepturilor Omului permite privarea de libertate a unei persoane atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârșit o infracțiune. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în cauza Jecius contra Lituania că pentru a considera că există motive verosimile de a se aprecia că persoana față de care s-a luat o măsură preventivă a comis o faptă prevăzută de legea penală, este necesar ca faptele sau împrejurările pe care se întemeiază aceste motive să fie nu numai autentice și reale, ci trebuie să fie și în măsură să convingă un observator independent că persoana respectivă este posibil să fi săvârșit acea infracțiune.
Or, având în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale instanța a considerat că în prezenta cauză există indicii cu privire la posibilitatea ca inculpatul G să fie implicat în comiterea unei fapte prevăzute de legea penală și sancționată cu închisoare mai mare de 4 ani, indicii care să convingă un observator independent că persoana în cauză este posibil să fi comis acea faptă.
Este adevărat faptul că în prezenta cauză, în momentul de față, nu există probe directe care confirme învinuirea. Însă, potrivit dispozițiilor art.681organele C.P.P. judiciare pot reține existența unor indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau de urmărire penală a săvârșit fapta.
Or, în prezenta cauză, fără putință de tăgadă, se poate constata subzistența unor astfel de date.
Instanța a constatat inculpatul a adoptat o poziție duplicitară, declarațiile sale fiind contradictorii. Astfel, în momentul în care a fost audiat pentru prima dată, în ziua de 02.07.2009, el a ascuns organelor judiciare o împrejurare esențială, și anume că partea vătămată s-a aflat în apartamentul său în jurul orei 24. În acel moment inculpatul a precizat că după ce a consumat băuturi alcoolice într-un bar, împreună cu partea vătămată și martorul, a plecat spre casă, fiind însoțit doar de fiica sa în vârstă de 4 ani. După ce a ajuns acasă, s-a culcat, iar în jurul orei 4 auzit bătăi în ușă și a constatat că la intrare se afla partea vătămată, care prezenta urme de violență pe tot corpul. Inculpatul a mai indicat faptul că i-a permis victimei să se întindă în pat, iar după plecarea sa la serviciu, în dimineața zilei de 02.07.2009, nu știe ce s-a mai întâmplat, găsind-o pe partea vătămată moartă. Inculpatul nu a oferit nicio explicație în legătură cu motivele care l-au determinat să nu cheme salvarea în acea dimineață, deși a observat starea foarte gravă în care se găsea victima.
Aceste prime declarații ale inculpatului au fost contrazise de alte probe administrate în cauză, dovezi care confirmă faptul că partea vătămată a plecat cu inculpatul de la bar, în acea seară, deplasându-se la locuința acestuia. În acest sens pot fi observate declarațiile martorilor, - și. Primul dintre cei trei martori, este persoana care a servit părțile la bar și care a menționat faptul că inculpatul a plecat din bar împreună cu partea vătămată și martorul, infirmând astfel afirmațiile inculpatului care a menționat că în momentul în care a părăsit localul, partea vătămată a rămas acolo împreună cu martorul. Mai mult decât atât, martorul a mai precizat că a auzit partea vătămată când a spus că merge la inculpat acasă, refuzând să-l însoțească pe.
La rândul lor, martorii și, polițiști, care efectuau serviciul de patrulare, și care îl cunoșteau pe inculpat, acesta fiind o persoană care adesea a provocat scandal în oraș, au observat grupul format din cele trei persoane (inculpatul, partea vătămată și martorul ), toți fiind într-o stare vădită de ebrietate. La un moment dat, martorul s-a despărțit de ceilalți doi, traversând strada, ceea ce confirmă faptul că partea vătămată a rămas împreună cu inculpatul în acea seară.
În același sens pot fi observate și declarațiile martorului, care a recunoscut că a plecat împreună cu ceilalți doi din bar, dar după aceea s-au despărțit, partea vătămată rămânând cu inculpatul.
Constatând existența acestor declarații, inculpatul și-a schimbat declarațiile și a recunoscut faptul că partea vătămată l-a însoțit până la locuința sa. El a adăugat însă faptul că după ce au ajuns acasă, partea vătămată i-a cerut o sumă de bani pentru a mai cumpăra băutură, inculpatul oferindu-i suma de 20 lei. Partea vătămată a părăsit locuința pentru a se deplasa să cumpere băutură și nu s-a mai întors decât în jurul orei 4, când prezenta urme vădite de violență.
În legătură cu declarațiile anterioare, inculpatul a menționat că nu a recunoscut că partea vătămată s-a aflat în locuința sa pentru ca această împrejurare să nu ajungă la cunoștința soției sale care se află în Italia.
Inculpatul nu a recunoscut nici un moment că ar fi lovit partea vătămată deși există indicii în acest sens.
Astfel, pornind de la declarațiile martorului, administratorul unde locuiește inculpatul și unde se presupune că a avut loc incidentul, care a precizat că în urma discuțiilor purtate cu locatarii imobilului, a aflat că fiica inculpatului a povestit unui asistent social că inculpatul este cel care a bătut-o pe victimă, organele de urmărire penală au procedat la ascultarea minorei, în prezența unui psiholog și a unui instructor educație. Cu această ocazie, minora a relatat că tatăl ei (inculpatul) a lovit-o pe femeia care i-a însoțit acasă, peste mâini și peste picioare. De asemenea, copilul a mai povestit că în momentul în care a fost bătută, femeia se afla în pat (loc unde a și fost găsită moartă) și că știe că ea a murit datorită loviturilor primite. Este adevărat faptul că declarațiile unui minor în vârstă de 4 ani trebuie privite cu rezervă, însă legea nu împiedică ascultarea, în calitate de martor, a unui copil, iar declarațiile sale pot fi luate în considerare în condițiile în care pot fi raportate la alte probe administrate în cauză.
Inculpatul nu a oferit nicio explicație plauzibilă în legătură cu urmele de sânge găsite în locuința sa. În ceea ce privește petele de sânge descoperite pe lenjeria de pat, inculpatul a afirmat că acestea s-au produs în momentul în care victima s-a întins în pat, declarație credibilă. Însă, instanța a reținut că pe un calendar și pe partea a frigiderului au fost găsiți stropi de sânge, stropi și nu, stropi care se puteau produce numai prin împroșcare, iar în legătură cu acești stropi inculpatul nu a putut reproduce modalitatea de producere.
Un alt element care conduce la constatarea existenței unor indicii în legătură cu presupunerea rezonabilă că inculpatul este posibil să fi comis acea faptă, este oferit de concluziile raportului medico-legal nr.37/02.07.2009 al IML Potrivit acestui raport, avându-se în vedere starea avansată de ebrietate cu defecație spontană și efectul multiplelor leziuni traumatice, pe fondul patologic, medicul a concluzionat că victima nu se putea deplasa singură. Ca atare, potrivit acestei concluzii, dacă ar fi fost agresată în altă parte decât locuința inculpatului, victima nu ar fi putut ajunge singură în acest apartament datorită stării în care se afla.
Mai mult decât atât, instanța a mai avut în vedere și declarațiile martorului, care a învederat faptul că, după producerea incidentului, a purtat o discuție telefonică cu inculpatul, acesta înjurându-l și afirmând că "așa se o femeie". Același martor a mai precizat că în cursul unui scandal provocat de inculpat într-un local din L, la o lună după moartea victimei, numitul Gaa firmat că îl va omorî ca și pe.
În sfârșit, instanța a mai reținut că deși, în mod formal, inculpatul a consimțit la efectuarea testului poligraf pentru determinarea comportamentului simulat, în realitate el a refuzat acest test, invocând probleme de sănătate, probleme care însă să consume, zilnic, mari cantități de alcool, așa cum rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză.
Față de probele analizate mai sus, instanța a constatat că la dosarul cauzei subzistă suficiente indicii în legătură cu posibila implicare a inculpatului în comiterea unei fapte prevăzute de legea penală și sancționată cu închisoarea mai mare de 4 ani.
Pe de altă parte, raportându-se la împrejurările cauzei, instanța a apreciat că referitor la persoana inculpatului, lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Instanța reținut că într-o societate democratică dreptul oricărei persoane la viață reprezintă una dintre valorile fundamentale care trebuie protejate. În acest context, neluarea unor măsuri preventive față de anumite persoane, în condițiile în care există indicii cu privire la implicarea lor în încălcarea gravă a acestui drept prin care se exprimă personalitatea umană, ar justifica o sporire a neîncrederii opiniei publice în realizarea actului de justiție, consecință incompatibilă cu principiile unei societăți democratice.
Instanța a constatat că potrivit practicii Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Labita contra Italiei sau Neumeister contra Austria) detenția preventivă poate fi justificată atâta timp cât există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a cercetării în stare de libertate.
Or, în prezenta cauză, un asemenea interes este evident. Așa cum rezultă atât din declarațiile martorilor audiați în cauză, cât și din fișa de cazier judiciar a inculpatului, acesta suferind și alte condamnări pentru același gen de fapte (art.182 Cod Penal), inculpatul este un om deosebit de violent, obișnuit să provoace scandaluri, astfel că luarea unei măsuri preventive față de acesta apare ca fiind imperios necesară.
La luarea măsurii preventive împotriva inculpatului, instanța a avut în vedere și dispozițiile art.5 alin.3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Letellier contra Franței, admițând posibilitatea detenției preventive a unei persoane în vederea protejării ordinii publice, atunci când, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, o anumită infracțiune poate suscita o tulburare a acestei ordini publice.
Or, în prezenta cauză, fiind vorba de o acțiune de o gravitate deosebită, cu consecințe dintre cele mai nefaste asupra victimei, instanța a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului, prin gravitatea deosebită a activității acestuia și prin reacția opiniei publice referitoare la persoanele implicate în asemenea activități, prin care se aduce o atingere gravă dreptului oricărei persoane la viață, integritate corporală și sănătate, incidentul, de o violență deosebită, fiind urmat de lăsarea victimei fără nici un fel de ajutor, ceea ce în final a condus la decesul ei, este susceptibilă de a conduce la o tulburare a ordinii publice, motiv pentru care se impune arestarea preventivă a inculpatului, măsura preventivă fiind o condiție a asigurării bunei desfășurări a procesului penal. Neluarea măsurii preventive împotriva inculpatului nu ar face altceva decât să sporească sentimentul de nesiguranță al cetățenilor, care au dreptul de a beneficia de protecția autorităților împotriva oricărei persoane care, prin comportamentul său violent, a adus o atingere gravă dreptului absolut la viață al unei alte persoane.
Împotriva încheierii penale nr.131/CC/30.09.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- a declarat recurs inculpatul G, în termen legal, înregistrat la Curtea de Apel Timișoara la data de 1.10.2009.
Recursul nu a fost motivat în scris, ci cu ocazia susținerii orale a acestuia.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art. 3856alin. 3.pr.pen. instanța de recurs apreciază că în mod judicios s-a prelungit măsura arestării preventive a inculpatului G în deplină concordanță cu dispozițiile art. 159. precum și art. 5 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, recursurile fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual se constată că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, continuă să subziste, acestea nefiind înlăturate de actele depuse la dosar și declarațiile martorilor. Pe de altă parte, instanța de recurs reține și că potrivit dispozițiilor art. 681.C.P.P. art. 139 și 160 C.P.P. măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de inculpat ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia. Totodată, împotriva inculpatului continuă să-și găsească incidența dispozițiile art. 148 lit. f) din Codul d e procedură penală (acuzele ce planează asupra acestora vizează infracțiune ce este sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptelor în cererea adresată instanței, natura infracțiunii, circumstanțele personale ale inculpatului).
În ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate". Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului și din consecințele acesteia. În condițiile speței, la acest moment interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi pus în stare de libertate.
Astfel fiind, în baza art. 38515pct. 1 lit. b va C.P.P. respinge recursul declarat de inculpatul G împotriva încheierii penale nr. 131/CC/30.09.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Văzând dispozițiile art. 192 alin. 2.proc.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 38515pct. 1 lit. b proc. pen. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G - fiul lui G și, născut la 06.06.1971 în comuna Bicazu, jud. N, CI seria - nr. -, CNP -, împotriva încheierii penale nr. 131/C/30.09.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș.
În temeiul art. 192 al.2 Cpp obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 100 lei către Baroul Timiș onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 2 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red. /07.10.2009
Tehnored.
2 ex./08.10.09
Primă instanță: jud. - Trib. T
Președinte:Florin PopescuJudecători:Florin Popescu, Anca Nacu, Codrina Iosana
