Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 10/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL
Secția penală și pentru cauze cu minori
SENTINȚA PENALĂ NR. 10/ DOSAR NR-
Ședința publică din 31 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Laura Popa președinte de secție
- - - grefier șef secție
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public - procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra plângerii formulate de petentul împotriva rezoluției din 11 ianuarie 2007 dată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sf.G, urmare a declinării competenței de soluționare de către Judecătoria Sf.G prin sentința penală nr. 263/26 octombrie 2007.
Dezbaterile asupra cauzei s-au efectuat în conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedură penală, respectiv prin înregistrarea pe suport audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 25 ianuarie 2008, când s-au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, în vederea deliberării a amânat pronunțarea pentru data de 29 ianuarie 2008, iar apoi pentru data de astăzi, 31 ianuarie 2008.
Constată că la data de 5 februarie 2007 petentul a formulat plângere împotriva ordonanței nr. 996/P/2006 pronunțată la data de 4 decembrie 2006 de parchetul de pe lângă Judecătoria Sf.G, prin care s-a dispus aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ petentului, respectiv amendă în cuantum de 1.000 lei RON și obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, prevăzută de art. 246 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
În ordonanță s-a reținut că la data de 20 iulie 2006 numitele, mamă și fiică, au adresat executorului judecătoresc - o cerere prin care solicitau începerea executării silite împotriva debitoarelor pentru cheltuieli de judecată în sumă de 2.000.000 lei și pentru plata sultei de 290.038.220 ROL și 7.500.000 lei ROL cheltuieli de judecată, cerere ce a făcut obiectul dosarului execuțional nr. 268/2005. Aceste creanțe rezultau din sentințele civile nr. 449 din 9.03.2004 și nr. 1152 din 22.06.2004 ale Judecătoriei Sf.G și din deciziile civile nr. 19/A din 16.02.2005 și nr. 98 din 01.03.2005 ale Tribunalului Covasna.
Prin încheierea din 27 iulie 2005 în dosarul nr. 3093/2005 Judecătoria Sf.G a încuviințat executarea silită imobiliară împotriva debitoarei pentru un imobil situat în Sf.G, str. -.- nr. 55,.30,.C,.12, jud.
La data de 16.08.2005 debitoarea a fost somată să achite sumele datorate dar pentru că aceasta a vândut imobilul amintit, s-a cerut încuviințarea executării silite asupra imobilului din com. sat nr. 57A, jud.C, înscris n CF nr.1106, top 90, 91, 92, 93, 94 și 95, compus din casă de piatră și curte cu 857 mp, grădină 137 mp, grădină 817 mp, casă de piatră și curte 1.080 mp, grădină 187 mp și grădină de 997 mp. Potrivit extrasului de CF din 3 august 2005, proprietara imobilului amintit era partea vătămată. În același înscris, la capitolul sarcini figurează partea vătămată cu drept de uzufruct viager și cu un drept de ipotecă pentru suma de 77.337.105 lei ROL, sen cu drept de ipotecă pentru suma de 23.201.132 ROL și jun. cu drept de ipotecă pentru suma de 266.837.088 ROL.
Judecătoria Sf.G a încuviințat executarea silită asupra imobilului amintit, prin încheierea din 2 noiembrie 2005 în dosarul nr. 4033/2005 împotriva debitoarei.
Executorul judecătoresc a întocmit un proces-verbal de situație imobiliară la 9 ianuarie 2006, iar la data de 9 februarie 2006 partea vătămată a fost din nou somată să achite debitele pentru că, în caz contrar, se va trece la vânzarea imobiluli din localitatea. Aceasta a refuzat să primească cele două înscrisuri amintite, dar la adata de 23 februarie 2006, partea vătămată îi trimite învinuitului o înștiințare prin care îl informează că este titulara unui drept de uzufruct asupra imobilului din loc., aspect cunoscut de către executorul judecătoresc din extrasul de CF, drept care în opinia acesteia presupune interdicția de înstrăinare fără acord. un act adițional la convenția prin care anterior înstrăinase nuda proprietate către fiica sa, partea vătămată, act adițional autentificat la data de 15.02.2006 prin care cele două părți vătămate convin ca imobilul din CF 1106, să fie înstrăinat numai c consimțământul uzufructuarei și numai la persoana acceptată de către aceasta.
Pentru că în dosarul nr. 85/2003 al Judecătoriei Sf., în care s-a pronunțat una dintre hotărârile ce constituiau titlul executoriu în prezenta cauză, s-a efectuat la data de 8 aprilie 2004 o expertiză tehnică judiciară de către expertul judiciar, prin care a fost stabilită valoarea de circulație a imobilului amintit, terenuri și construcții de 169.393.814 ROL, învinuitul i-a solicitat verbal expertului tehnic judiciar, fără a întocmi o cerere scrisă, să actualizeze valorile stabilite anterior.
Astfel, a fost realizat un alt raport de expertiză tehnică judiciară, înregistrat la Biroul executorului judecătoresc la 13 martie 2006, prin care a fost actualizată valoarea de circulație numai pentru construcțiile componente ale imobilului în discuție, fără să fie avut în vedere și terenurile descrise în CF, stabilindu-se o valoare de 653.527.699 ROL.
Învinuitul a întocmit publicația de vânzare afișată în 20 martie 2006 în care a precizat că executarea silită le privește pe debitoarele și, deși încheierea de încuviințare a executării silite era dată numai pentru debitoarea și este indicat prețul de pornire al licitației, respectiv 65.353 RON, valoare stabilită prin cel de-al doilea raport de expertiză.
În urma licitației organizate, imobilul a fost adjudecat de către numita magdolna, la prețul de pornire.
Partea finală a actului de adjudecare are o formulare mult prea succintă, arătându-se că este "valabil pentru adjudecatar cu privire la radierea ipotecii și celorlalte sarcini reale care se radiază din oficiu în baza art. 517 și urm. Cod procedură civilă", dar fără a arăta că imobilul continuă să fie și pe mai departe grevat de dreptul de uzufruct.
Această dispoziție a actului de adjudecare a fost interpretată greșit de către învinuita care a primit cererea de înscriere în CF a dreptului de proprietate al adjudecatarei - și care a considerat, în mod greșit, că dreptul de uzufruct al părții vătămate reprezintă una dintre sarcinile reale la care se referea partea finală a actului de adjudecare și a dispus radierea acestui drept real.
Examinând plângerea pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, instanța constată că nu este fondată, urmând aor espinge pentru următoarele considerente:
Prin sentința penală nr. 103/2007 a Judecătoriei Sf., s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul, considerând ordonanța atacată ca legală și temeinică.
Prin decizia penală nr. 76/2007, Tribunalul Covasna admis recursul petentului, a casat sentința atacată și a retrimis cauza spre rejudecare în vederea citării legale a părților, constatând că numita nu a fost citată de instanța de fond.
Prin sentința penală nr. 263/2007, Judecătoria Sf. a declinat competența de soluționare a plângerii formulate de petentul în favoarea Curții de Apel Brașov, datorită calității acestuia de executor judecătoresc.
Analizând materialul probatoriu administrat și fiind competentă a soluționa cauza în baza dispozițiilor art. 281pct. 1, lit. b Cod procedură penală (modificat prin Legea nr. 79/2007), curtea constată că plângerea formulată de petent nu este fondată.
Susținerile acestuia în sensul că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei prevăzute de art. 246 Cod penal nu sunt reale, fiind infirmate de actele aflate la dosar.
Petentul, în calitate de executor judecătoresc, prin actele pe care le-a îndeplinit în virtutea acestei funcții în dosarul execuțional nr. 268/2005 a adus atingere drepturilor legale ale persoanelor vătămate și, cauzându-le prejudicii. Urmare actelor întocmite de acesta în mod necorespunzător, dreptul de uzufruct viager al persoanei vătămate a fost radiat din cartea funciară, deși executarea silită trebuia să o vizeze doar pe persoana vătămată, cu privire la care Judecătoria Sf. încuviințase executarea silită prin încheierea din 2 noiembrie 2005 din dosarul nr. 4033/2005.
Fiind vorba despre un imobil grevat de un drept de uzufruct viager în favoarea persoanei vătămate, petentul avea obligația de a acționa conform art. 500 alin. 3, 4 Cod procedură civilă, ceea ce acesta nu a făcut.
De asemenea, prin modul defectuos în care a realizat executarea silită, petentul a adus o vătămare și drepturilor persoanei vătămate, urmare pe care, chiar dacă nu a urmărit-o, a acceptat-
Potrivit art. 500 alin. 2 Cod procedură civilă, executorul judecătoresc este cel care stabilește prețul imobilului, el fiind cel care evaluează răspunsl expertului. Faptul că, în cazul de față, expertul nu a evaluat și terenurile descrise în CF, nu îi este imputabil expertului, ci petentului care a stabilit prețul final. Neluând în considerare terenurile, petentul a subevaluat imobilul scos la licitație și l-a vândut la un preț inferior, cauzând pagube persoanei vătămate.
Având în vedere considerentele expuse, se constată că temeiurile invocate de petentul nu sunt incidente în cauză, dimpotrivă acesta a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, cu vinovăție, însă aceasta nu prezintă, în cazul de față, gradul de pericol social al unei infracțiuni.
În consecință, curtea va respinge ca nefondată plângerea în baza art. 2781pct.8 lit. a Cod procedură penală și va menține ordonanța atacată, ca legală și temeinică.
Având în vedere și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;
Pentru aceste motive
În numele legii
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției nr. 996/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfânt u- din data de 04.12.2006, pe care o menține.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă petentul să plătească statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Cu recurs în 10 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi 31 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE: Laura Popa
- -
GREFIER
- -
Red.LP/17.03.2008
Tehnoredact.DS/18.03.2008/2 ex.
8
Președinte:Laura PopaJudecători:Laura Popa, Daniela Budilean