Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 109/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr. -
SENTINȚA PENALĂ NR.109/P/2009
Ședința publică din 2 decembrie 2009
Complet de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Pătrăuș Mihaela
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit dispozițiilor art.304 Cod procedură penală.
S-a luat în examinare - în primă instanță - plângerea penală formulată de petentul - domiciliat în comuna, sat nr.210, județul B, împotriva rezoluției din 3 noiembrie 2009, dată în dosar nr.444/P/2009 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, potrivit dispozițiilor art.2781Cod de procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat petentul, lipsă fiind făptuitorul.
Ministerul Publica fost reprezentat prin domnul procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care:
Instanțapune în discuția părților competența de soluționarea a cauzei, respectiv, dacă la data de 18 noiembrie 2009, petentul trebuia să se adreseze procurorului general de pe lângă Curtea de Apel Oradea sau instanței.
Petentul învederează instanței că nu a cunoscut împrejurarea că plângerea sa trebuia înaintată, în primul rând, procurorului general, iar,mai apoi, instanței, astfel că solicită înaintarea dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea pentru rezolvarea acesteia.
Reprezentantul parchetului apreciază că plângerea formulată de petent a fost greșit îndreptată spre instanță, câtă vreme plângerea către procurorul general este obligatorie, astfel că solicită scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului spre competentă soluționare procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
CURTEA DE APEL,
D EL IBERÂND:
Asupra cauzei penale de față,
În baza actelor și lucrărilor aflate la dosar constată următoarele:
Prin rezoluția din 03 noiembrie 2009 emisă în dosar nr. 444/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradeas -a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută și pedepsită de art. 246 Cod penal, întrucât în cauză există autoritate de lucru judecat.
Procurorul a reținut, în esență, că prin plângerea adresată parchetului (1-3), petentul a solicitat antrenarea răspunderii penale a executorului judecătoresc, invocând că acesta nu și-a îndeplinit cu știință atribuțiile ce-i revin și nu a pus în executare sentința penală nr. 398/2005 a Judecătoriei Oradea prin care numitul Gaf ost obligat la plata sumei de 5464, 4 lei în favoarea petentului (dosar execuțional nr. 163/E/2006).
În urma actelor premergătoare întreprinse în cauză procurorul a constatat că aspectele reliefate de către petent au făcut obiectul dosarului nr. 105/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, cauză în care s-a pronunțat o soluție de neîncepere a urmăririi penale (filele 12-13). Rezoluția parchetului a fost atacată în instanță de către petent iar prin sentința penală nr. 90/P din 19 noiembrie 2008 Curții de Apel Oradea, definitivă prin decizia penală nr. 470 din 11 februarie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția penală, s-a respins ca nefondată plângerea petentului (filele 10-11).
În consecință, procurorul a constatat existența autorității de lucru judecat și în baza dispozițiilor art. 228 Cod de procedură penală combinat cu art. 10 litera j Cod de procedură penală a pronunțat o soluție de neîncepere a urmării penale față de făptuitorul.
Rezoluția de neîncepere a urmăririi penale a fost comunicată cu petentul la data de 04 noiembrie 2009, iar împotriva acesteia petentul a formulat plângere la 17 noiembrie 2009 către Curtea de Apel Oradea, aceasta fiind înregistrată la instanță la data de 18 noiembrie 2009 (fila 1- 2).
Potrivit dispozițiilor art. 278/1 alin. 1 Cod de procedură penală, după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror, persoana vătămată poate face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.
Din economia textului susmenționat, rezultă că petentul era îndrituit să formuleze plângere contra actelor procurorului la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și, doar apoi, la instanța competentă, respectiv Curtea de Apel Oradea (art.281punctul 1 litera b combinat cu art. 2781aliniatul 1 Cod de procedură penală ).
Articolul 278 aliniatul 1 și 3 Cod de procedură penală prevede că împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale se formulează plângere de către persoana interesată în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei rezoluției la prim - procurorul parchetului sau, după caz, la procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori, la procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În speță, rezoluția fiind dată de către un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, petentul trebuia să adreseze plângerea la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și, în situația în care este nemulțumit de rezoluția acestuia, la instanța competentă.
Pentru considerentele ce preced, instanța văzând că în cauză sunt incidente prevederile art. 2781aliniatul 13 Cod de procedură penală, va scoate de pe rol cauza și va trimite plângerea la organul judiciar competent, respectiv la procurorul general de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în vederea soluționării plângerii petentului împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată la 03 noiembrie 2009 în dosarul nr. 444/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂ.:
În baza dispozițiilor art.278/1 aliniatul 13 cu referire la art. 278 aliniatul 1 Cod procedură penală,
Trimite cauza spre competentă soluționareplângerii formulată de petentul, domiciliat în comuna, sat nr. 210, județul B, împotriva rezoluției din 3 noiembrie 2009, emisă în dosar nr.444/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, la procurorul general de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, organ judiciar competent să soluționeze plângerea petentului contra actelor procurorului.
Cu recurs în termen de 3 zile de la pronunțare și comunicare cu intimatul lipsă.
Pronunțată în ședința publică, azi 2 decembrie 2009
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
hotărâre
AS/03.12.2009
2 ex.
Președinte:Pătrăuș MihaelaJudecători:Pătrăuș Mihaela