Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 114/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 114

Ședința publică de la 05 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Tatiana Juverdeanu

Grefier: - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Cutea de APEL IAȘI - a fost reprezentat prin procuror

Pe rol fiind soluționarea cauzei penale directe având ca obiect "revizuire", formulată de către petenta revizuientă cu privire la sentința penală nr. 13 din 31.01.2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI în dosarul nr-.

Conform disp.art.297 din Codul d e procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților și a celorlalte persoane chemate în proces, constatându-se că se prezintă personal petenta revizuentă și intimata, asistată de avocat ales.

intimații, pentru care răspunde avocat, și intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare și prezența părților la termenul de azi, că este al doilea termen de judecată, că la termenul anterior cauza s-a amânat pentru lipsă de procedură cu intimații, și, și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:

Petenta revizuentă învederează instanței că dorește înainte de a-și susține cererea de revizuire a sentinței penale nr.13 din 31.01.2008, să depună la dosar o serie de înscrisuri care constau în: adeverință nr.369 din 21.06.1991 emisă de Primăria comunei, județul I pe numele; adeverință nr.368 din 21.06.1991 emisă de Primăria comunei, județul I pe numele -; adresă nr- din 17.01.2007 emisă de Ministerul Justiției - Corpul de Inspecție al Ministrului către, și; încheierea nr.24615 don 12.11.2004 a Judecătoriei Iași - Biroul de carte funciară: sentință civilă nr.2226 din 17.03.2005 a Judecătoriei Iași, pronunțată în dosarul civil nr.22596/2004; certificat medico - legal emis de IML I sub nr.3221 din 02.12.2005 pe numele; fișă de consultații medicale - adulți - din 20.10.2002 pe numele - eliberată de dr.; cerere adresată de numita către Casa de Asigurări de Sănătate I înregistrată sub nr.10.676 / 14.06.2005; declarația numitei - autentificată sub nr.534 din 10.10.2004 de către notarul public; contract de vânzare cumpărare încheiat între - și, autentificat sub nr.535 din 10.10.2004 de către notarul public; încheiere de autentificare nr.536 din 10.10.2004 de către notarul public; contract de vânzare cumpărare încheiat între, și și, nedatat, neautentificat; adeverință medicală pe numele -, nr.contract 32/2004 eliberată de dr. și xerocopie pe același nume; încheiere de autentificare nr.536 din 10.10.2004 de către notarul public; raport de expertiză medico - legală psihiatrică pe numele - eliberată de Institutul de Medicină Legală I sub nr.1144/ din 07.09.2005; încheiere de completare la acatul autentificat sub nr.536/10.10.2004 de către notarul public, însoțită de un extras din cartea funciară sub nr.189, plan de amplasament și delimitarea corpului de proprietate și schița corpului de proprietate pe numele; adeverință medicală pe numele - - nr.contract 614 din 27.10.2004 eliberată de dr.; adeverință medicală pe numele - eliberată de dr. la data de 07.01.2005; fișă de consultații medicale adulți pe numele - eliberată de dr. la data de 15.09.2004 însoțită de registru consultații și decizia nr.4 din 25 ianuarie 2006 Colegiului Județean al Medicilor

Toate înscrisurile mai sus enumerate au fost depuse la dosar, de către revizuenta în xerocopie.

Din oficiu, curtea invocă inadmisibilitatea cererii de revizuire ce formează obiectul cauzei penale de față, întrucât, raportat la decizia nr. XVIII din 19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu pot fi supuse revizuirii hotărârile judecătorești pronunțate în plângerile împotriva rezoluției procurorului, întrucât acestea nu vizează fondul pricinii.

Nemaifiind de formulat cereri prealabile, curtea acordă cuvântul pe excepție.

Petenta revizuenta având cuvântul, solicită instanței admiterea cererii de revizuirii așa cum a fost formulată în scris și susținută oral, urmând a fi pronunțată soluție legală și temeinică. Cei care au încălcat legea să răspundă penal.

Susține că cei împotriva cărora a formulat plângere penală au comis fapte penale și trebuie să răspundă penal. A fost vorba de o bătrână în vârstă de 90 de ani, care a fost ținută în casă timp de 2 ani de zile fără căldură, fără lumină, timp în care în curtea locuinței sale nu a avut voie să intre fiică, nepot cumătru. În curtea bătrânei având voie să intre doar preotul, medicul și poliția.

Solicită să se face dovada de către notar și avocat că au fost chemați la domiciliul bătrânei pentru a încheia acel contract. Notarul și avocata s-au prezentat la domiciliul bătrânei cu un act în alb și i-au spus să semneze fără să le explice ce anume semnează și nu le-a dat nici o sumă de bani. Mai arată că nici până în momentul de față nu are originalul contractului de vânzare - cumpărare și dacă nu ar fi fost bătută și scoasă afară din casă, nu ar fi aflat de acel contract de vânzare - cumpărare încheiat. Mai susține că a solicitat Casei de Asigurări de Sănătate la data de 14 iunie 2006 să-i comunice când a fost transferată mama sa - la dr. și, nu a primit nici până în ziua de azi un răspuns. Nu s-a ținut cont că acest medic a fost cercetat pentru fals că, urmare adeverinței medicală emisă pe numele mamei sale - de către dr.,atestând nereal că este sănătoasă din punct de vedere clinic, notarul public a încheiat acel act de vânzare - cumpărare care este fals, deoarece nu reprezintă voința reală a vânzătorului. Mai susține că notarul public a încheiat o completare a actului de înstrăinare nr.536 din 10.10.2004, adăugând încheierii din actul nr.536/2004, o altă identitate bunurilor fără ca ea să fie prezentă și mai mult decât atât fără a avea acordul său, ajungându-se astfel a fi înstrăinată întreaga avere. Se întreabă petenta de ce nu a fost dusă la medicina legală pentru a se stabili dacă la data semnării acelui contract avea sau nu discernământ.

Consideră că s-a încălcat legea cu privire la modalitatea de încheiere a actelor notariale, prevăzută de dispozițiile art.36, că actul de vânzare - cumpărare se poate încheia și înafara sediului biroului notarial, dacă există și se manifestă un interes și e dovedit acest interes, și partea interesată trebuie să depună un act.

Avocat având cuvântul, solicită instanței admiterea excepției invocată și să se constate că cererea de revizuire formulată de este inadmisibilă. Susține apărarea că au fost formulate de către petentă 11 plângeri penale care au fost soluționate de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, Curtea de APEL IAȘI și Înalta Curte de Casație și Justiție.

Intimata, având cuvântul, solicită instanței admiterea excepției.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că raportat la sentința penală a cărei revizuire se solicită, sentință prin care instanța s-a pronunțat în conformitate cu dispozițiile art.278 ind.1 alin.8 Cod procedură penală, urmează a se constata că prezenta cerere este inadmisibilă, o astfel de sentință nu poate face obiectul unei asemenea căi extraordinare de atac. În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. XVIII din 19 martie 2007.

Declarând închise dezbaterile, cauza rămâne în deliberare și în pronunțare.

Ulterior deliberării,

Curtea,

Asupra cererii de revizuire de față;

Petenta a formulat cerere de revizuire împotriva sentinței penale nr. 13/31 ianuarie 2008 a Curții de APEL IAȘI, definitivă prin decizia penală nr. 2215 din 19 iunie 2008 a

Cererea de revizuire a fost adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție care prin decizia penală nr. 1632/4 mai 2009 a trimis-o la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, în raport cu dispozițiile art. 397 alin. 1 și 399 Cod procedură penală.

În procedura efectuării actelor de cercetare, procedură obligatorie potrivit art. 399 Cod procedură penală Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘIa formulat concluzii de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire pe temeiul deciziei în interesul legii nr. XVIII/19 martie 2007 a sesizând instanța competentă, potrivit art. 401 Cod procedură penală.

Primind cauza spre competentă soluționare, Curtea reține că prin cererea de revizuire, în fondul ei, este atacată sentința penală nr. 13 din 31 ianuarie 2009 a Curții de APEL IAȘI.

Prin sentința penală supusă revizuirii în cauza de față, Curtea de Apel Iașia respins plângerea petiționatei împotriva rezoluției nr. 323/P/2007 din 11 iulie 2007 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI de neîncepere a urmăririi penale față de notarul public -, avocat și față de numiții și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal, 289, 291 Cod penal și art. 323 alin. 1 Cod penal. Soluția de respingere a plângerii a fost întemeiată pe dispozițiile art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. a Cod procedură penală.

În materia admisibilității cererii de revizuire împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțată în temeiul art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. a și b din Codul d procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia în interesul Legii nr. XVII/19 martie 2007 prin care a stabilit că o astfel de cerere de revizuire este inadmisibilă.

Potrivit deciziei și dispozițiilor legale prevăzute de art. 394 alin. 1 Cod procedură penală, rezultă că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești prin care s- soluționat fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s- rezolvat raportul juridic de drept substanțial, pronunțându-se o soluție de condamnare sau achitare ori de încetare a procesului penal.

Or, în raport cu soluțiile ce pot fi pronunțate în temeiul art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. a și b Cod procedură penală în examinarea plângerii împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, nu se poate considera că într-o astfel de etapă procesuală s-ar rezolva fondul cauzei, deoarece niciuna dintre aceste soluții nu implică stabilirea existenței faptei și vinovăției în accepțiunea prevederilor art. 345 din Codul d e procedură penală, respectiv prin condamnarea, achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal.

În cauză este incidentă și aplicabilă decizia în interesul legii nr. XVII din 19 martie 2007 a

Conform art. 414 ind. 2 alin 3 Cod procedură penală, deciziile pronunțate în interesul legii prin dezlegarea dată problemelor de drept judecate sunt obligatorii pentru instanțe.

Așa fiind, conform art. 403 alin. 3 Cod procedură penală și următoarele, va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petenta împotriva sentinței penale nr. 13/31 ianuarie 2008 a Curții de APEL IAȘI.

Văzând și art. 192 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petenta, domiciliată în orașul, județul B, str. -,. 8,.9, județul B și/sau oraș M, str. - -, -. A,. 12, județul B, împotriva sentinței penale nr. 13 din 31 ianuarie 2008 Curții de APEL IAȘI.

Obligă pe petenta să achite statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.

Cu recurs în 10 zile de la pronunțare pentru petenta și intimata - și de la comunicare pentru intimații, și.

Pronunțată în ședință publică azi 5 2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

Red.

Tehnored.

02 ex.

24.11.2009

Președinte:Tatiana Juverdeanu
Judecători:Tatiana Juverdeanu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 114/2009. Curtea de Apel Iasi