Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 12/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 12/2010
Ședința publică de la 18 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Leontin Coraș
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA este reprezentat de
Procuror
Pe rol se află soluționarea plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției din 12.11.2009 dispuse de procuror în dosar nr.729/P/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă în cauză petentul și avocat pentru intimații, și, lipsind intimații.
Procedura este legal îndeplinită, lipsa de procedură cu intimații fiind acoperită prin prezența în instanță a apărătorului ales.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Petentul depune la dosar un set de înscrisuri în probațiune constând în facturi cu care a achitat locomotivele despre care se susține că fac parte din patrimoniul național și listă cu bunurile culturale aflate în Patrimoniul Cultural Național, cu care vrea să demonstreze că locomotivele în speță nu fac parte din Patrimoniul Național și au fost achiziționate legal.
Avocatul intimaților depune la dosar adeverință eliberată de Ministerul Administrației și Internelor care atestă că intimata este încadrată la.--Direcția Investigații Criminale.
Instanța constată că nu mai sunt alte cereri de formulat, împrejurare față de care acordă cuvântul în dezbateri.
Petentul susține că nu a reușit să-și angajeze un avocat care să-i apere interesele întrucât a fost refuzat, și este nevoit să se apere singur.
Solicită admiterea plângerii, învederând că a fost foarte nedreptățit de Poliția Română, care nesocotește drepturile omului. Învederează instanței că nu se judecă cu sau cu ceilalți intimați ci cu toată Poliția Română, și nu înțelege cum niște bunuri vândute și cumpărate cu acte în regulă pot apărea pe listă ca obiecte furate.
În continuare susține motivele invocate în înscrisul intitulat " privind dosarul penal nr-" pe care îl depune la dosar, arătând, în esență, că este pasionat de locomotive, a cumpărat din România locomotive vechi pe care le-a recondiționat și pe care vrea să le folosească pentru a atrage turiști străini. Învederează că pe site-ul poliției au fost afișate, fără acceptul lui, fotografii cu locomotive preluate din calculatorul lui personal, care apar ca fiind furate, lucru neadevărat, el solicitând și drept de autor pentru aceste fotografii. Mai susține că, în urma anchetei poliției, în mod nelegal i s-au pus bunurile sub sechestru, inclusiv locuința, reputația i-a fost distrusă și societatea comercială al cărui patron este se află în pericol de a da faliment.
Avocatul intimaților solicită respingerea plângerii împotriva rezoluției procurorului, formulată de petent. Susține că organele de poliție au efectuat percheziția perfect legal, în urma unui mandat emis de judecător, nu au fost distruse bunuri, fiind făcut și proces-verbal de inventariere. Mai arată că la dosar s-a făcut dovada cu adresa emisă de Muzeul C N, că locomotivele în discuție sunt piese de patrimoniu. Solicită cheltuieli de judecată onorariul de avocat, conform chitanței pe care o depune la dosar.
Reprezentanta parchetului solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea rezoluției atacate. Arată că, în urma cercetărilor efectuate, nu s-a dovedit că în cursul urmăririi penale organele de poliție ar fi acționat cu rea credință și ar fi făcut abuzuri, toate procedurile au fost efectuate în conformitate cu prevederile legale, plângerile petentului au fost soluționate de organele competente, în ordine ierarhică, iar în speță nu sunt întrunite elementele necesare comiterii infracțiunii de abuz în serviciu.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra cauzei penale de față,
Constată că petentul a formulat, în temeiul art.2781pr.pen. plângere împotriva rezoluției procurorului din 12.11.2009 dată în dosarul nr.729/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută și pedepsită de art.246 pen. de către, și.
Plângerea a fost înregistrată la această instanță sub nr- iar petentul a solicitat instanței admiterea plângerii, prin sentință, desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.
Examinând actele și materialul probator din dosar, instanța reține următoarele:
Prin rezoluția din 12.11.2009 dată de procuror în dosarul nr.729/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIAs -a dispus neînceperea urmăririi penale, în temeiul art.228 alin.4 și art.10 lit. "d" pr.pen. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. și ped.de art.246 pen. de către, și.
De asemenea s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara pentru a verifica și dispune măsurile legale privind tergiversarea soluționării cauzei, oportunitatea ridicării sechestrului asigurător și a restituirii unor bunuri.
Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut următoarele:
Numitul a formulat plângere penală împotriva susnumiților, lucrători de poliție care au participat la efectuarea unor percheziții domiciliare la 3 imobile care îi aparțin, pe raza localităților și B, din județul
Persoana vătămată a susținut că i-au fost ridicate mai multe documente și înscrisuri pe care le avea și care nu prezentau interes în cauza în care este cercetat în calitate de învinuit, iar apoi au fost publicate pe site-ul Poliției Române, cauzându-i prejudicii morale.
Din actele premergătoare au rezultat următoarele:
Persoana vătămată a fost cercetată în dosarul penal nr.205/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, cu privire la sustragerea unor bunuri susceptibile de a face parte din patrimoniul cultural național-categoria tezaur, motiv pentru care a solicitat instanței autorizarea efectuării unor percheziții la 3 imobile aparținând acestuia.
Judecătoria Devaa admis solicitarea parchetului, iar la data de 16.06.2009 au fost emise autorizații de percheziții la 3 locații ale persoanei vătămate de pe raza localităților B și, jud.
În urma perchezițiilor lucrătorii de poliție susmenționați au întocmit un număr de 3 procese verbale în prezența martorilor asistenți, în care au fost consemnate aspectele constatate și documentele ridicate cu acest prilej și nu au existat obiecțiuni, din partea părților prezente, a martorilor asistenți, cu privire la cele consemnate în procesele-verbale.
Având în vedere cele de mai sus nu s-a putut reține în sarcina lucrătorilor de poliție săvârșirea vreunei fapte prevăzute de legea penală.
În ceea ce privesc obiecțiunile persoanei vătămate cu privire la tergiversarea cauzei, încadrarea juridică, ridicarea sechestrului aplicat și restituirea unor înscrisuri, s-a sesizat conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara spre competentă soluționare.
Împotriva rezoluției procurorului a formulat plângere petentul, iar în temeiul art.278 pr.pen. plângerea a fost soluționată de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA, dispunându-se respingerea plângerii contra rezoluției procurorului, apreciindu-se că nu există dovezi din care să rezulte că polițiștii au fost de rea credință când au efectuat operațiile și actele judiciare pe care persoana vătămată le contestă, dar se impune ca memoriile formulate să fie analizate ca plângeri împotriva actelor procedurale de către organele competente.
Verificând rezoluția atacată, instanța va respinge plângerea, prin sentință, ca nefondată, menținând soluția atacată ca temeinică și legală din următoarele considerente:
Petentul a fost cercetat în dosarul penal nr.205/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara pentru sustragerea unor bunuri susceptibile de a face parte din patrimoniul cultural național-categoria tezaur.
Judecătoria Devaa admis solicitarea parchetului de autorizare a efectuării unor percheziții la trei imobile aparținând petentului, iar la data de 16.06.2009 au fost emise autorizații de percheziții la trei locații ale persoanei vătămate de pe raza localităților B și.
Lucrătorii de poliție au achiziționat în limitele legii în efectuarea perchezițiilor, care în prealabil au fost autorizate de instanța judecătorească.
Nu sunt indicii din care să rezulte presupunerea rezonabilă ca lucrătorii de poliție, cu știință, nu și-au îndeplinit sau și-au îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu cu ocazia efectuării perchezițiilor, cauzând o vătămare intereselor legale ale petentului.
În mod justificat procurorul constatând că memoriile depuse ulterior de petent, prin care a susținut că s-au ridicat documente care nu au legătură cu cauza, i s-a spart ușa de la intrare, a fost interogat într-o încăpere nepotrivită, s-a aplicat un sechestru asigurător în mod ilegal, se tergiversează cauza, nu i s-a restituit o parte din bunurile ridicate, au fost expuse public pe site-ul poliției bunuri ce-i aparțin ca fiind furate, i s-a încălcat dreptul fundamental la prezumția de nevinovăție, pot constitui plângeri împotriva măsurilor procesuale și actelor procedurale, și, pe cale de consecință, le-a trimis organelor spre competentă soluționare.
Având în vedere considerentele de mai sus, în temeiul art.2781alin.8 lit.a pr.pen. instanța va respinge plângerea, prin sentință, ca nefondată, menținând soluția din rezoluția atacată.
Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea plângerii, potrivit deciziei nr.82/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, vor fi suportate de către persoana căreia i s-a respins plângerea.
În temeiul art.193 alin.6 pr.pen. instanța va obliga petentul la plata cheltuielilor judiciare făcute de intimați.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției din 12.11.2009 dispuse de procuror în dosarul nr.729/P/2009, menținând rezoluția atacată.
Obligă pe petent să plătească statului suma de 50 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
(continuarea sentinței penale nr.12/2010)
Obligă pe petent să plătească fiecărui intimat suma de câte 285 lei, reprezentând cheltuieli judiciare făcute de intimați.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare cu petentul și de la comunicare cu intimații.
Pronunțată în ședința publică din 18 Februarie 2010.
Președinte,
- -
Grefier,
- -
Red.
Dact. 2ex/3.03.2010
Președinte:Leontin CorașJudecători:Leontin Coraș