Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 120/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 120/2008
Ședința publică de la 09 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Covaciu
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin
Procuror -
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulate de petentele SC SA B și SC SRL B împotriva rezoluției dispuse în dosarele 377/P/2008 și 781/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că petenta SC SRL Bad epus la dosar cerere prin care arată că, în calitate de acționar principal al SC SA B, înțelege să retragă plângerea ca face obiectul prezentului dosar.
Nefiind alte cereri de formulat, instanța a acordat cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta parchetului a solicitat respingerea, ca nefondată plângerii formulate de petenta SC SA B și menținerea ca legală și temeinică a rezoluției atacate, iar în ce privește pe petenta SC SRL Bas olicitat a se lua act de retragerea plângerii formulate.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra cauzei penale de față;
În deliberare, Constată că prin plângerea formulată și înregistrată la această C sub dosar penal nr- petiționarele SC SA B și SC SRL B au solicitat desființarea rezoluției emise la 15 iulie 2008 de către Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul nr. 377/P/2008 și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale împotriva intimatului G - sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 cod penal.
Plângerea formulată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, ea nefiind susținută în cursul procedurii prev. de art. 278/1 pr.penală, de argumente.
Curtea arată că prin cererea depusă la dosar la termenul din 09 octombrie 2008 (9) una dintre petiționare, respectiv SC SRL Baî nțeles să-și retragă plângerea formulată împotriva rezoluției emise în dosarul nr. 377/P/2008 solicitând a se lua act de această manifestare de voință.
Verificând rezoluția atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, conform art. 278/1 alin.7 pr.penală, Curtea reține următoarele: 1. Prin rezoluția adoptată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul nr. 377/P/2008 la 15 iulie 2008, s-a dispus în temeiul art. 228 alin.4 și art. 10 lit.d pr.penală neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 cod penal față de intimatul G -, ofițer de poliție judiciară la IPJ
Pentru a dispune astfel, Parchetul a reținut în esență următoarele aspecte de fapt și de drept:
Din conținutul materialului probator administrat în dosarul cauzei rezultă că urmărirea penală nu poate fi începută împotriva făptuitorului, pentru săvârșirea de către acesta a infracțiunii prev. de art. 246 cod penal, fiind incidente sub aspect procesual dispozițiile art. 10 lit.d pr.penală deoarece:
Nu există nici o probă care să confirme faptul că lucrătorul de poliție a acționat cu rea - credință sau în baza vreunui interes personal în efectuarea actelor de cercetare penală de o anumită manieră în dosarul nr. 2187/P/2004;
Activitatea polițistului a fost confirmată de către procuror, iar situația juridică stabilită de către acesta a fost menținută de către magistrații judecători, inclusiv de către ÎCCJ, prin hotărârea emisă în.dosarul nr-.
Raportat la cele de mai sus rezultă că în sarcina făptuitorului nu se poate reține săvârșirea de către acesta a vreunei fapte prevăzute de legea penală.
2. Prin rezoluția emisă de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul nr. 781/II/2/2008, la data de 04 august 2008 s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate de petiționare, cu argumentul că în cauză nu există nici o dovadă care să confirme susținerile acestora, intimatul îndeplinindu-și în mod corect atribuțiile de serviciu.
3. Curtea reține, la rândul său, în urma examinării actelor de la dosar, că rezoluția atacată se sprijină pe probe certe, din care rezultă, mai presus de orice îndoială, lipsa oricărei implicări exagerate, cu rea credință a intimatului în soluționarea dosarului 2187/P/2004.
4. Curtea arată că intimatul și-a exercitat atribuțiile de serviciu cu bună credință, în limitele conferite de lege, adoptând soluțiile impuse de normele de procedură fără a îndeplini, cu știință acte defectuoase care să lezeze interesele legitime ale petiționarelor.
Analiza aprofundată a actelor emise de intimat (procesul verbal în dosar nr. 2187/P/2004 și referatul întocmit în 04 octombrie 2004, în același dosar atestă fără dubiu că acuzațiile aduse de petent nu sunt susținute de probe certe care să confirme reaua credință a acestuia.
Față de cele ce preced, Curtea constatând că în cauză Parchetul a apreciat în mod corect incidența disp. art. 10 lit.d pr.penală va respinge ca nefondată plângerea petentei SC SA B în temeiul art. 278/1 alin.8 lit.a pr.penală cu consecința obligării sale la cheltuieli judiciare către stat conform art. 192 alin.2 pr.penală.
În ce privește pe SC SRL B Curtea va lua act de retragerea plângerii -formulate de către aceasta, cu aceeași consecință de mai sus în privința cheltuielilor judiciare, conform art. 192 alin.2 pr.penală.
Pentru aceste motive,
În numele legii
HOTĂRĂȘ T E:
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționara SC SA B împotriva rezoluției adoptate la 15 iulie 2008 de către Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr. 377/P/2008.
Ia act de retragerea plângerii formulate de petiționara SC SRL B împotriva aceleiași rezoluții penale.
În baza art. 192 al. 2 Cod pr. pen. obligă pe fiecare petentă să plătească statului suma de câte 50 lei cheltuieli judiciare.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare, cale valabilă doar în ce privește petiționara SC SRL B și intimatul G.
Pronunțată în ședința publică din 9.10.2008]
Președinte, Grefier,
- - - -
Red. /10.10.2008
Tehnored. VV 2 ex/17.10.2008
Președinte:Maria CovaciuJudecători:Maria Covaciu