Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 1272/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - Art. 2781Cod pr.penală -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANTA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ NR.1272
Ședința publică de la 17 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Mirela Ciurezu Gherghe JUDECĂTOR 2: Claudia Lăutaru
- - JUDECĂTOR 3: Tamara
- - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA
Pe rol, judecarea recursului declarat de petenta, împotriva sentinței penale nr.240 din 6 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, privind pe intimatul .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat ales reprezentând pe recurenta - petentă (lipsă),
Procedura legal îndeplinită.
S-a efectuat referatul oral al cauzei, după care, nefiind ridicate excepții sau formulate noi cereri, instanța a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta - petentă a solicitat admiterea recursului promovat, casarea hotărârii, admiterea plângerii și desființarea ordonanței atacate, în sensul schimbării temeiului juridic al scoaterii de sub urmărire penală, în art.10 lit.d În C.P.P. motivarea recursului a arătat că în raport de dispozițiile legii în materie, ajutorul de înmormântare poate fi ridicat de orice persoană care a efectuat cheltuieli de înmormântare, situație dovedită de petentă cu înscrisurile depuse la dosar; s-a concluzionat că petenta a declarat adevărul, atât privitor la certificatul de deces care se afla în posesia sa, cât și privitor la împrejurarea că nu a cunoscut existența altor persoane care să fi solicitat acordarea ajutorului de deces. Totodată s-a arătat că nu a existat sesizarea Casei de Pensii privitor la acordarea ajutorului de înmormântare prin înșelăciune, situație în care infracțiunea prev.deart.215 p nu subzistă.
Avocat, pentru intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluțiilor adoptate în cauză ca legale și temeinice, cu motivarea că în realitate cheltuielile cu înmormântarea defunctului au fost suportate de intimat, în calitate de fiu al acestuia, după cum a demonstrat cu înscrisurile depuse (chitanțe pentru achiziționarea sicriului, concesionarea locului de veci, iar petenta a declarat fals că nici o altă persoană nu a efectuat aceste cheltuieli și nu a obținut ajutor de deces; totodată s-a arătat că s-a înregistrat un prejudiciu în patrimoniul casei de pensii care a acordat ajutor de înmormântare unei persoane care nu avea acest drept, împrejurări care se solicită a fi reținute în motivarea soluției întemeiate pe art.10 lit.1
C.P.P.Având cuvântul, reprezentantul Parchetului a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că dreptul de a ridica ajutorul de deces revine aparținătorilor și celor care au suportat cheltuielile ocazionate de înmormântare, plata ajutorului nefiind obligatorie, ci apreciată de casa de pensii în raport de declarația persoanei care a suportat cheltuielile de înmormântare. S-a arătat că pentru existența infracțiunii de înșelăciune nu este necesară sesizarea casei de pensii, întrucât este infracțiune pentru care urmărirea penală se poate instrumenta din oficiu, independent de plângerea părții prejudiciate.
Dezbaterile fiind încheiate;
CURTEA:
Asupra recursului penal de față;
Constată că, prin sentința penală nr. 240 din 6 octombrie 2009, pronunțată în dosarul - de Tribunalul Gorj, s-a respins plângerea formulată de petenta împotriva ordonanței de scoatere de sub urmărire penală din 29.04.2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, cu privire la săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 292 Cod penal, art. 291 Cod penal și art. 215 alin. 1 și 2 Cod penal, adoptată în dosarul nr. 155/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.
A fost obligat petenta la 20 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, rin p. plângerea formulată, petiționara a solicitat instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună desființarea ordonanței de scoatere de sub urmărire penală din 29.04.2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, anularea sancțiunii cu caracter administrativ a amenzii de 200 lei aplicată petiționarei și achitarea în temeiul art. 10 lit a C.P.P. cu privire la săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 292.Cod Penal art. 291.Cod Penal și art. 215 alin. 1 și 2.Cod Penal, motivând că, în mod greșit prin ordonanța atacată s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală cu privire la săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 292.Cod Penal art 291.Cod Penal și art. 215 alin 1 și 2.Cod Penal și s-a aplicat o sancțiune administrativă de 200 lei amendă, pentru că ar fi obținut în mod ilegal suma de 1.200 lei în scopul alocării acesteia și realizării serviciilor funerare necesare ca urmare a decesului lui. Astfel, s-a arătat că în mod greșit parchetul s-a pronunțat asupra unor stări de fapt neavând competenta materială în acest sens; în mod greșit s-a reținut că a beneficiat în mod nejustificat de suma de 1.200 lei. pentru că această sumă a fost folosită potrivit scopului acesteia, respectiv în vederea realizării înmormântării lui, demonstrat cu înscrisuri justificative depuse la dosarul cauzei.
Procedând la soluționarea plângerii și verificarea ordonanței atacate, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, instanța de fond a constatat că, prin ordonanța nr.155/P/2008 din 29.04.2009 Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus:
1. Scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei - fiica lui G și, născut la 10 mai 1967, în B, domiciliată în M,-,.6,.6, județul G, CNP - -, pentru infr.prev. de art. 292, art. 291, și art. 215 alin.l și 2 Cod penal și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 200 lei.
2. Neînceperea urmăririi penale față de, pentru infr.prev. de art. 174 Cod penal.
Pentru a pronunța aceasta soluție, procurorul a reținut în fapt că învinuita a trăit în relații de concubinaj cu numitul din municipiul M, din anul 1992 până la data de 11 sept. 2007, când a intervenit decesul acestuia. Fiul lui - numitul - a făcut o plângere și a sesizat faptul că decesul tatălui său s-a datorat unor manopere îndreptate împotriva acestuia de către concubina sa, însă, din actele și lucrările dosarului nu a rezultat faptul că a fost ucis de concubina sa, pentru infracțiunea prev. de art. 174 Cod penal, în mod corect dispunându-se neînceperea urmăririi penale.
Împotriva lui s-a sesizat și faptul că aceasta, la data de 19 septembrie 2007 dat o declarație în fața notarului public, în care a precizat că a fost concubina lui și a cerut să i se acorde cheltuielile ocazionate de înmormântarea acestuia, deși cheltuieli au fost suportate de membrii familiei lui. În baza aceste declarații, învinuita a obținut în mod ilegal suma de 12.000.000 lei ROL, unitatea prejudiciată fiind Casa Județene de Pensii
Astfel, din declarația dată în dosarul cauzei, a rezultat cu certitudine că învinuita a declarat pe propria răspundere și sub sancțiunea legi penale că a suportat cheltuielile de înmormântare ocazionate de decesul numitului - decedat la data de 11.09.2007, cu ultimul domiciliu în M județul G (cu care a stat în concubinaj).
Ori, din probatoriul administrat, a rezultat cu certitudine că fiul numitului - - a fost beneficiarul unui ajutor de înmormântare acordat de către Baza de Aprovizionare M - locul său de muncă, contrar deci celor declarate de către petiționară, așa cum a rezultată din adeverința 13189 din 2.11.2007 aflată la dosarul cauzei - pagina 89, situație în care s-a apreciat că faptele săvârșite de învinuită întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 292, art. 291 și art. 215 alin. l și 2 Cod penal, dar avându-se în vedere că aceasta nu este cunoscută cu antecedente penale, precum și cuantumul pagubei, s-a constatat corect că faptele nu prezintă gradul de pericol social pentru a se dispune trimiterea ei în judecată și, în consecință, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs - în termen legal - petenta, invocând critici de netemeinicie și nelegalitate și arătând în esență că în cauză se impunea reținerea temeiului prevăzut de art.10 lit.d p, pentru soluția de scoatere de sub urmărire penală, întrucât declarațiile pe proprie răspundere ale petentei corespund realității, astfel: s-a arătat că defunctul s-a aflat în îngrijirea petentei, care îi era concubină și a obținut certificatul de deces, precum și că a suportat cheltuieli cu înmormântarea acestuia, după cum rezultă din înscrisurile depuse, situație în care, încasarea ajutorului de înmormântare s-a realizat în condițiile legii. Totodată, s-a arătat că petenta nu a cunoscut, la data solicitării ajutorului de înmormântare, existența altor persoane care să fi solicitat acest ajutor, situație în care nu există infracțiunile pentru care a fost cercetată penal.
Curtea, analizând recursul din speță, reține:
Împotriva petentei s-a formulat plângere penală pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.292 p, 291 p și 215 alin.1 și 2 p, reclamându-se în fapt că aceasta a dat o declarație pe proprie răspundere, autentificată sub nr.1904/19.09.2007, având conținut fals, iar în baza acesteia, Casa Județeană de Pensii G i-a achitat ajutor de înmormântare în valoare de 1.270 lei pentru defunctul.
Din înscrisurile depuse la dosar (filele 12 - 16 dos.urm.pen.155/P/2008) rezultă că prin declarația autentificată la 19.09.2007, petenta a declarat că a suportat cheltuielile de înmormântare ocazionate de decesul lui, afirmând că a stat în concubinaj cu acesta, că defunctul a beneficiat de pensie și că nici un alt membru al familiei nu a mai solicitat ajutor de înmormântare de la nici o altă instituție.
În sprijinul acestei declarații, petenta a depus certificatul de deces al defunctului seria - nr.-/95 din 13.09.2007, precum și înscrisuri care atestă că a concesionat pe numele fiului său un loc de înhumare în Cimitirul Municipiului M, la data de 12.09.2007, cu dispoziția nr.6/2007 emisă de Primăria Municipiului M, pentru înmormântarea numitului, precum și că a solicitat ajutor de înmormântare de la unitatea SC SA M pentru luna septembrie 2007, precum și că a suportat cheltuieli pentru achiziționare de bunuri alimentare la data de 12.09.2007, destinate serviciului funerar (filele 143 și 162 - 164 dos.urm-.pen.și înscrisurile depuse cu ocazia dezbaterilor în recurs).
De asemenea, din declarația martorului din 14 iulie 2008 (fila 148 dos.urm.pen.) rezultă că acest martor, în calitate de director la. M, a remis petentei, despre care știa că este concubina defunctului, diverse materiale pentru executarea cavoului; de asemenea din depoziția martorului, din 14.07.2008 (filele 140, 141 dos.urm.pen.) rezultă că petenta a solicitat în luna septembrie 2007, ajutor pentru înmormântarea lui - concubinul său, martorul hotărând împreună cu liderul sindical să-i remită suma de 5.000.000 lei.
Față de aceste dovezi, se constată că petenta a suportat cheltuieli cu înmormântarea defunctului, în calitate de concubină a acestuia, împrejurări pe care le-a menționat în declarația pe proprie răspundere depusă la Casa Județeană de Pensii G, și în baza căreia a obținut ajutor de înmormântare, la data de 21.09.2007 (nota de plasă nr.2698 din 21.09.2007).
Totodată se reține că fiul defunctului, semnatarul plângerii din prezenta cauză - a solicitat plata ajutorului de deces pentru tatăl său, prin cererea înregistrată la nr.42124 din 7 decembrie 2007, după cum rezultă din adresa emisă de Casa Județeană de Pensii G ( fila 128 dos.urm.pen.), la care a atașat înscrisuri doveditoare pentru cheltuielile efectuate cu ocazia înmormântării defunctului (achiziționare sicriu și cruce, transport sicriu și bolțari contravaloarea mesei de înmormântare pentru 100 persoane, la data de 13.09.2007- filele 89, 123, 124 dos.urm.pen.).
În aceste condiții, se constată că la data când petenta a solicitat acordarea ajutorului de deces de la Casa Județeană de Pensii G ( 21 septembrie 2009) nici o altă persoană nu realizase un demers similar, iar pentru ajutorul de înmormântare obținut de de la.O - S M, unitatea angajatoare, conform contractului colectiv de muncă, nu există date că petenta ar fi avut cunoștință.
Față de aceste împrejurări, infracțiunilor pentru care s-a formulat plângere penală împotriva petentei și s-a pus în mișcare acțiunea penală - infracțiunile de fals în declarații prev.de art.292 p, uz de fals prev.de art.291 p, și înșelăciune prev.de art.215 alin.1 și 2 p - le lipsește unul din elementele constitutive, intenția, astfel că sunt incidente prevederile art.10 lit.d p, nefiind întrunită latura subiectivă a acestor infracțiuni.
În consecință, se reține că în speță recursul este fondat, urmând ca în conformitate cu disp.art.3856alin.3 p, rap.la art.38515pct.2 lit.d p, recursul să fie admis, să fie casată hotărârea și, rejudecând plângerea petentei, să se rețină incidența art. 2781alin.8 lit.b p, să se admită plângerea și să se desființeze în parte Ordonanța nr.155/P/2008 din 29.04.2009 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, în sensul schuimbării temeiului soluției de scoatere de sub urmărire penală din art.10 lit.1, în art.10 lit.d
C.P.P.Pentru celelalte dispoziții ale ordonanței, se constată că nu contravin soluției adoptate în prezența cauză, astfel că vor fi menținute.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 p;
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de petenta, împotriva sentinței penale nr.240 din 6 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, privind pe intimatul.
Casează sentința și, pe fond, admite plângerea formulată de petentă.
În baza art. 2781alin.8 lit. b Cod pr. penală;
Desființează în parte Ordonanța nr. 155/P/2008 din 29.04.2009 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, în sensul că schimbă temeiul scoaterii de sub urmărire penală pentru infracțiunile prev. de art. 291 Cod penal, 292 Cod penal și art. 215 alin. 1 și 2 Cod penal, din art. 10 lit.1Cod pr.penală, în art. 10 lit. d Cod pr.penală.
Menține celelalte dispoziții ale ordonanței.
Înlătură obligarea petentei la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică de la 17 decembrie 2009.
- - - - - - -
Grefier,
Red.jud.
PS/IS/05.02.2010
Președinte:Mirela Ciurezu GhergheJudecători:Mirela Ciurezu Gherghe, Claudia Lăutaru, Tamara