Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 128/2009. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr-

SENTINȚA PENALĂ NR.128/

Ședința publică de la 23 octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adriana Ispas

Grefier - - -

Cu participarea Ministerului Public prin procuror -

S-a luat în examinare plângerea penală formulată de petentul - domiciliat în C,-, -6,.A,.1,.6, împotriva rezoluției nr.44/P/2009 din data de 4 martie 2009 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA.

Dezbaterile, au avut loc în ședința publică din data de 8 octombrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 15 octombrie 2009, 21 octombrie 2009 și 23 octombrie 2009, când a pronunțat următoarea sentință.

- CURTEA -

Asupra acțiunii penale de fața:

La data de 190.01.09, petentul a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii pentru a se declanșa cercetarea administrativă a intimatelor, și, respectiv sesizarea organelor de urmărire penală pentru începerea urmăririi penale față de acestea pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 246 Cod penal, art.289 cod penal, art.291 cod penal, art.264 cod penal.

La data de 30.01.09, petiția a fost înaintată Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA în competența căruia intră efectuarea cercetărilor penale sub aspectul infracțiunilor reclamate față de cele trei intimate judecător.

În fapt, petentul a arătat că, intimatele și, judecătoare, încă de când își desfășurau activitatea la Judecătoria Constanța,apoi la Tribunalul Constanțai -au soluționat dosarele civile nr- (prin decizia civilă nr.1181/20.11.2008), nr- (prin decizia civilă nr.623/12.06.2008), nr- (prin decizia civilă nr.824/20.09.2007) și cu această ocazie l-au deposedat de proprietatea imobilelor situate în C,-, vătămându-i interesele sale.

Prin rezoluția nr.44/P din 04.03.09, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constantaa dispus, în temeiul art.228 alin.(6) raportat la art.10 lit.a) Cod procedură penală, neînceperea urmăririi penale fața de intimatele, și sub aspectul infracțiunilor prevăzută de art.246 Cod, art.289 cod penal, art.291 cod penal, art.264 cod penal și art.323 Cod penal penal motivând că activitatea celor trei intimate s-a efectuat în cadrul exercitării legale a atribuțiilor de serviciu, fără încălcarea vreunui drept al petentului.

Prin rezoluția nr.95/II/2/2009 din 10.04.09, s-a respins plângerea formulată de petent conform art.278 cod procedura penală împotriva rezoluției nr.44/P din 04.03.09 ca neîntemeiată.

La data de 15 aprilie 2009, în baza art.2781cod procedura penală petentul s-a adresat Curții împotriva rezoluției nr.44/P din 04.03.09 și a soluției procurorului general de respingere a plângerii sale, motivând că hotărârile civile invocate sunt nelegale și să se efectueze demersuri pentru începerea urmăririi penale împotriva intimatelor judecător și.

Cu ocazia examinării actelor dosarului, se constată:

1. Petentul a ridicat excepția de neconstituționalitate a hotărârilor judecătorești civile pronunțate de intimatele și.

Potrivit art.29 alin.(1) din lg. nr.47/1992 rep. "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privindneconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia".

Ori, invocând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor unor hotărâri judecătorești, cererea formulată de petent de sesizare a Curții Constituționale excede prevederilor legii nr.47/1992 republicată și pentru acest motiv va fi respinsă.

2. Reprezentantul Parchetului a invocat excepția necompetenței Curții de APEL CONSTANȚA, după calitatea persoanei, ca urmare a promovării intimatei la curte.

Excepția de necompetență materială a Curții este nefondată și va fi respinsă deoarece petentul a precizat că-și retrage plângerea față de doamna judecător.

3. Pe fond, petentul a solicitat efectuarea de cercetări față de intimatele și sub aspectul infracțiunilor prevăzută de art.246 Cod, art.289 cod penal, art.291 cod penal, art.264 cod penal și art.323 Cod penal penal.

Petentul nu a descris fiecare faptă în parte, dar susține existența lor prin aceea că în calitate de judecător, intimatele și au pronunțat hotărâri împotriva sa.

Pe parcursul cercetărilor penale, s-au administrat următoarele probe: înscrisuri (copii ale hotărârilor judecătorești civile - decizia civilă nr.140/1.03.2005 - filele 25-41, decizia civilă nr.1181/20.11.2008 - filele 42-44, decizia civilă nr.623/12.06.2008 - filele 46-53) și declarațiile intimatelor (filele 16-17, 18-20), probe pe baza cărora s-a stabilit inexistența temeiurilor pentru tragere la răspundere penală a intimatelor.

Probatoriul este complet;petentul nu a propus în susținerea acuzațiilor și, din oficiu, nu rezultă necesitatea administrării altor probe, reclamându-se aspecte care țin de convingerea intimă a judecătorului.

Cum, asupra legalității/temeiniciei hotărârilor judecătorești se poate pronunța numai instanța de control judiciar, neexistând vreun indiciu cu privire la vreun fapt concret exterior și tendențios care să le fi determinat pe intimate să adopte soluțiile pronunțate, în condițiile în care nici nu s-au aflat sub incidența vreunui caz de incompatibilitate (potrivit încheierii de respingere a abținerilor formulate de acestea din 18.11.2008 pronunțată în dosarul nr-), concluzionez că faptele nu există, nu s-a dovedit vreo intenție frauduloasă în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către niciuna dintre intimate, că acțiunile acestora nu se circumscriu conținutului infracțiunilor prev. de art.246 cod penal, art.289 cod penal, art.291 cod penal, art.264 cod penal și art.323 Cod penal, soluția de neîncepere a urmăririi penale neputând fii desființată.

Prin urmare, pentru considerentele expuse, negăsindu-se nici vreun caz de nulitate a rezoluțiilor procurorului, plângerea este nefondată;ca atare, în baza art.2781alin.8 lit.a) cod procedură penală modif. va fi respinsă.

Conform art.192 alin.2 cod procedură penală, petentul va fi obligat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Având în vedere că nu cuprind dovezi necesare prezentei cauze, dosarele atașate se vor restitui instanței și procurorului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art.29 (1) din Legea nr.47/1992, republicată, respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Ia act că petentul nu susține plângerea formulată și față de intimata.

Respinge excepția formulată de procuror de necompetență materială a Curții.

În baza art.2781alin.(8) lit.a) Cod procedură penală, modif. respinge plângerea penală formulată de petentul - domiciliat în C,-, -6,.A,.1,.6, împotriva rezoluției nr.44/P/2009 din data de 4 martie 2009 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚB. nefondată, menținând rezoluția atacată.

Dosarele cu nr. unic - penal (la care sunt atașate dosarele cu același nr. ale Curții și Tribunalului Constanța ), - civil-2 volume (la care sunt atașate dosarul cu același nr. al Tribunalului Constanța, precum și cele cu nr.R-, R- ale Judecătoriei Constanța, - și - ale Tribunalului Constanța, toate civil) se restituie Judecătoriei Constanța.

Dosarul cu nr. 1872/P/2006-3 volume se restituie Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța

Conform art.192 alin.(2) Cod procedură penală, obligă petentul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Conform art.309 alin. ultim cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 exemplare.

Cu recurs, în termen de 10 zile de la pronunțare pentru părțile prezente și de la comunicare pentru cele lipsă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.10.2009.

Președinte, Grefier,

- - - -

tehnored.hot.jud.: -

2 ex./2.11.2009

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar penal nr-

3 noiembrie 2009

CĂTRE,

JUDECĂTORIA CONSTANȚA

- SECȚIA CIVILĂ -

Vă restituim alăturat dosarul civil nr- (2 volume) al Judecătoriei Constanța, privind, la care se află atașate următoarele dosare:

- 219/2002 - copie executor judecătoresc;

- - al Tribunalului Constanța;

- R- al Judecătoriei Constanța;

- - al Judecătoriei Constanța;

- - al Tribunalului Constanța;

- - al Tribunalului Constanța.

PREȘEDINTE DE COMPLET, GREFIER,

- - - -

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar penal nr-

3 noiembrie 2009

CĂTRE,

PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA

Vă restituim alăturat dosarul nr.1872/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, privind pe,.

Dosarul are 3 volume.

PREȘEDINTE DE COMPLET, GREFIER,

- - - -

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar penal nr-

3 noiembrie 2009

CĂTRE,

JUDECĂTORIA CONSTANȚA

- SECȚIA PENALĂ -

Vă restituim alăturat dosarul penal nr.- al Judecătoriei Constanța, privind, la care se află atașate următoarele dosare:

- - al Tribunalului Constanța;

- - al Curții de Apel Constanța

PREȘEDINTE DE COMPLET, GREFIER,

- - - -

Președinte:Adriana Ispas
Judecători:Adriana Ispas

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 128/2009. Curtea de Apel Constanta