Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 134/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
SENTINȚA PENALĂ NR.134/2008
Ședința publică din 26 noiembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Vasile Goja judecător
GREFIER: - -
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ REPREZENTAT PRIN:, procuror șef secție judiciară
S-a luat spre examinare plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției procurorului din 05.08.2008, dată în dosar nr.6/P/2008, menținută prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj nr.781/II/2/2008 din 09.09.2008.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă intimatul, asistat de apărător ales, av., din Baroul Maramureș, cu delegație la dosar, lipsă fiind petentul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru judecarea plângerii.
Apărătorul intimatului solicită respingerea plângerii formulate de petent ca nefondată și menținerea ca legale și temeinice a rezoluțiilor pronunțate anterior. Petentul a fost trimis în judecată pentru participație improprie la 2 infracțiuni silvice, comise în 2005, recunoscut fapta comisă, a declarat apel și recurs, ambele fiind respinse, astfel că soluția de condamnare la o pedeapsă cu suspendare a rămas definitivă. aduse procurorului care a instrumentat cauza sunt nefondate, acesta și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, astfel că nu se poate pune problema unui abuz în serviciu. În consecință, solicită respingerea plângerii și obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare, reprezentând onorariul avocațial, potrivit chitanței pe care o depune la dosar.
Intimatul achiesează concluziilor formulate de apărătorul său ales.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea plângerii formulate de petent ca nefondată și menținerea ca legale și temeinice a rezoluțiilor pronunțate anterior. Nu se poate reține în sarcina intimatului săvârșirea vreunei fapte penale, deoarece acesta și-a îndeplinit în mod legal atribuțiile de serviciu. Solicită obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
CURTEA
Prin plângerea înregistrată sub dosar nr- al Curții de Apel Cluj petentul Gas olicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să admită plângerea formulată de acesta cu trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale și trimiterea în judecată a făptuitorului pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu prev.de art.246 pen. și fals intelectual prev.de art.289 pen.
În motivarea plângerii petentul a arătat că s-a înțeles cu numitul G să-i taie de pe terenul proprietatea sa o căruță de lemne de foc, însă acesta din urmă a tăiat un nr.de 15 arbori din care o parte au fost transportați la domiciliul făptuitorului pentru a nu-i întocmi dosar penal, iar în final petentul a fost trimis în judecată și condamnat pentru o faptă pe care nu a săvârșit-
Din probele administrate în cauză rezultă următoarele:
Petentul Gaf ormulat plângere penală împotriva numitului, care a fost procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev.de art.246 pen. și fals intelectual prev.de art.289 pen.
În motivarea plângerii petentul a arătat că a fost indus în eroare de către procurorul care l-a pus să semneze în alb o coală de hârtie cu ocazia audierii sale, după care, acesta din urmă a completat declarații pe care petentul nu le-a făcut, iar în final petentul a fost condamnat pentru comiterea unei infracțiuni silvice, săvârșită de altă persoană.
Prin rezoluția din 5.08.2008 dată în dosar nr.6/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de (fost procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației ), cu privire la comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev.de art.246 pen. și fals intelectual prev.de art.289 pen.
S-a reținut în considerentele acestei rezoluții că petentul a fost trimis în judecată și condamnat definitiv pentru săvârșirea infracțiunilor de participație improprie sub forma instigării la infracțiunile silvice prev.de art.31 al.2 pen. rap.la art.97 al.3 din silvic și art.31 al.2 pen. rap.la art.98 al.3 și 4 din Codul Silvic, reținându-.se în sarcina sa că în curul lunii octombrie 2005 a luat legătura cu învinuitul G pe care l-a rugat să-i taie și să-i transporte de pe o suprafață de teren împădurită, proprietatea sa, arbori de esență fag, teren pentru care i-a arătat că posedă proces verbal de punere în posesie și titlu de proprietate.
Petentul a formulat plângere împotriva acestei rezoluții, care a fost respinsă prin rezoluția din 9.09.2008, dată în dosar nr.781/II/2/2008 de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
Plângerea formulată de petent urmează să fie respinsă pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
În cursul lunii octombrie 2005, petentul Gal uat legătura cu numitul G pe care l-a rugat să-i taie și să-i transporte la domiciliul său, arbori de esență fag, care urmau să fie tăiați de pe terenul proprietatea petentului pentru care poseda proces verbal de punere în posesie și titlu de proprietate.
Ulterior acestei înțelegeri petentul s-a deplasat împreună cu numitul G la terenul de pe care urmau să fie tăiați arborii, precizându-i acestuia pe care arbori să-i taie.
In aceste împrejurări, numitul G, în zilele de 27 și 28 august 2005, a tăiat din pădurea situată în locul numit "" (UP II UA 125P) un număr de 15 arbori de esență fag verzi și nemarcați, arătați anterior de către petent, din care o parte au fost transportați la domiciliul acestuia.
Din procesul verbal de cercetare la fața locului și procesul verbal de constatare a infracțiunii silvice, rezultă cu certitudine că pădurea de unde au fost tăuiați arborii (UP II UA 125P) este proprietatea statului aflată în administrarea Ocolului Silvic S M, că s-a cauzat un prejudiciu în valoare de 105.673.500 lei și că petentul nu posedă acte legale pentru exploatarea materialului lemnos.
Petentul arată în plângerea formulată de acesta că procurorul l-a indus în eroare profitând de faptul că este în vârstă și că nu știe carte, însă din dosarul penal nr.1149/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației rezultă că petentul a fost audiat în detaliu de către Poliția comunei cu privire la învinuirea ce i se aduce în sensul că l-a determinat pe numitul G să taie în cursul lunii octombrie 2005 un număr de 15 arbori de esență fag verzi și nemarcați din pădurea statului aflată în administrarea Ocolului Silvic S
Ulterior, la Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr- cu ocazia audierii în ședința publică din 13.06.2006, petentul a arătat că a înțeles pentru ce a fost trimis în judecată, însă a precizat că arborii au fost tăiați de pe terenul proprietatea sa pentru care deține titlu de proprietate.
Prin sentința penală nr.7 din 11.01.2007 a Judecătoriei Sighetu Marmației petentul a fost condamnat la o pedeapsă de 8 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării acesteia potrivit art.81 și 82 pen. pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni.
Această sentință a rămas definitivă prin respingerea apelului și a recursului formulate în cauză de petent prin decizia penală nr.219 din 15.08.2007 a Tribunalului Maramureș și decizia penală nr.753 din 13.12.2007 a Curții de Apel Cluj.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației din 18.05.2006 întocmit în dosarul penal nr.1194/P/2005 s-a dispus în baza art.11 pct.1 lit.b pr.pen. și art.10 lit.d pr.pen. scoaterea de sub urmărire penală a numitului G cu motivația că acesta a comis fapta fără vinovăție, fiind indus în eroare de către petent, care i-a indicat arborii pe care urma să-i taie și a afirmat că terenul este proprietatea sa.
Având în vedere că dosarul în baza căruia petentul a fost condamnat a fost instrumentat de Poliția comunei unde acesta și-a formulat apărarea, în sensul că terenul de pe care au fost tăiați arborii este proprietatea sa pentru care deține titlu de proprietate, deși din procesul verbal de cercetare la fața locului și de constatare a infracțiunii silvice rezultă cu certitudine că acesta este proprietatea statului, iar la instanța de fond unde i s-au explicat învinuirile ce i se aduc petentul a reiterat aceeași apărare, așa cum rezultă din copiile declarațiilor date de petent în faza de urmărire penală și la instanța de fond (5, 7-12, 15) apreciem că procurorul nu a comis nici o infracțiune în urma căreia petentul să fi fost condamnat pe nedrept, motive pentru care în baza art.278/1 al.8 lit.a pr.pen. plângerea formulată de petent împotriva rezoluției din 5.08.2008, dată în dosarul nr.6/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, precum și a rezoluției din 9.09.2008 dată în dosar nr.781/II/2/2008 de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, urmează să fie respinsă ca nefiind întemeiată.
În baza art.193 al.6 pr.pen. petentul urmează să plătească intimatului suma de 500 lei cheltuieli judiciare reprezentând onorariu de avocat, iar în baza art.192 2 pr.pen, petentul urmează să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HO TĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petentul .în comuna nr.407 jud.M, împotriva Rezoluției din 05 august 2008, dată în dosar nr.6/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, precum și a rezoluției din 09 septembrie 2008 dată în dosar nr.781/II/2/2008 de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
Obligă pe petent să plătească intimatului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, iar statului suma de 100 lei cu același titlu.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare cu intimatul și de la comunicare cu petentul.
Pronunțată în ședința publică din 26.11.2008.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
RED.VG/MR
04.12.08/3 EX.
Președinte:Vasile GojaJudecători:Vasile Goja