Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 135/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI ȘI FAMILIE

SENTINȚA PENALĂ nr. 135

Ședința publică din 02 octombrie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Gabriel Crîșmaru

*

GREFIER - - -

&&&&&&&&&&&&&&&&

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU - legal reprezentat prin PROCUROR -

La ordine a venit soluționarea plângerii formulate de petentul -, împotriva rezoluției nr. 371/II/2/2008, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod pr.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază că rezoluția dată de procurorul general este legală și temeinică și solicită respingerea plângerii ca nefondată.

CURTEA

- DELIBERÂND -

Asupra acțiunii de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la nr- din 9 iunie 2008 petiționarul a formulat plângere împotriva Rezoluției din 5.2008 dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr.371/II/2/2008. În motivarea plângerii formulate petiționarul a arătat că în cauză nu s-au efectuat cercetări temeinice, nu au fost utilizate toate informațiile aflate la dosarul cauzei și s-au încălcat elementarele principii ale matematicii.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:

Prin Rezoluția din 17.03.2008 dată de procuror în dosarul nr.554/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătoarea, pentru infracțiunea de fals în declarații, prevăzută de art.292 pen. Pentru a pronunța această soluție, procurorul a reținut faptul că între petentul și există o stare conflictuală care a fost generată de acțiunea formulată de contra petentului pentru încredințarea minorului, în vârstă de 4 ani, rezultat din conviețuirea părților. Între aceleași părți, pe rolul instanțelor de judecată din jud.N și din țară (cauze strămutate), există mai multe procese civile având ca obiect solicitări de bani și bunuri, cauze aflate în diferite faze de judecată.

Împotriva acestei soluții a formulat plângere petiționarul

Prin Rezoluția din 5.2008 dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr.211/II/2/2008 s-a respins ca nefondată plângerea formulată, reținându-se că după verificarea creditelor contractate de către la sucursalele N ale Băncii Transilvania, BRD Generale și respectiv Credit Bank România, s-a stabilit că în raport de data declarației de avere întocmită de judecătorul și înaintată Consiliului Superior al magistraturii (05.04.2005) acesta nu avea un credit cu o valoare totală mai mare de 5.000 euro.

Unele credite au fost contractate de după întocmirea declarației de avere.

Deoarece suma contractată era sub limita de 5.000 euro nu era obligatorie Menționarea acesteia în declarația de avere.

Potrivit contractului de vânzare 1561/11.07.2003 încheiat la BNP, a cumpărat de la și un apartament situat în P N, prețul de vânzare fiind de 20.000 usd echivalentul a 657 milioane lei (potrivit cursului de referință al BNR).

În contract a fost stabilit modul de plată a prețului respectiv înainte de semnarea contractului suma de 5.500 usd (echivalentul a 180.675.000 lei), iar pentru restul de 14.500 usd (echivalentul a 476.325.000 lei) urma a se confirma plata prin extras de cont eliberat de BCR Sucursala, vânzătorului în termen de 15 zile de la data încheierii contractului.

Prețul stabilit prin contractul de vânzare este confirmat prin contractul de ipotecă autentificat sub nr. 1562/11.07.2003 la BNP și antecontractul de vânzare - cumpărare din 07.07.2003.

De asemenea, potrivit contractului de credit ipotecar bancar 207/11.07.2003 a împrumutat de la SC Comercială Română SA Sucursala un credit ipotecar pentru cumpărarea unui apartament cu 4 camere (situat în P N, B-dul -, - 6/B/88) în sumă de 14.500 usd.

Din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații, cum în mod corect s-a reținut prin rezoluția 554/P/2007 din 17.03.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU.

Instanța, cu ocazia soluționării plângerii formulate în temeiul prevederilor oart.2781pr.pen consideră că soluțiile date procuror sunt legale motiv pentru care plângerea formulată se va respinge ca nefondată.

Părțile au întreținut o perioadă relații de concubinaj din care a rezultat minorul, născut la data de 26.08.2003. În timp între acestea s-a creat o stare conflictuală care s-a concretizat în multiple procese civile și plângeri penale. În prezenta cauză petiționarul a formulat plângere penală împotriva intimatei pe considerentul că declarația de avere a cesteia din data de 5.04.205 nu reflectă adevărul, situație în care intimata se face vinovată de săvârșirea infracțiuni de fals în declarații, prevăzută de art.292 pen.

În cauză, organele de urmărire penală au efectuat cercetări cu privire la fapta reclamată și deoarece nu s-a constat ca fiind realizate elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații, în mod corect s-a decis neînceperea urmării penale.

Față de această situație, în baza art.2781pct.8 lit.a pr.pen. se va respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționarul -, în contradictoriu cu intimata, împotriva Rezoluției din 5 mai 2008 dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr.371/II/2/2008.

În baza art.192 al.2 pr.pen. se va obliga petiționarul să plătească cheltuielile judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art.2781pct.8 lit.a respinge C.P.P. ca nefondată plângerea formulată de petiționarul -, în contradictoriu cu intimata, împotriva rezoluției din 5 mai 2008 dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr. 371/II/2/2008.

În baza art.192 al.2 obligă C.P.P. petiționarul să plătească 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

Red. -

Tehnored. - - 2 ex.

08/09.10.2008

Președinte:Gabriel Crîșmaru
Judecători:Gabriel Crîșmaru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 135/2008. Curtea de Apel Bacau