Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 136/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 136

Ședința publică de la 13 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ciubotariu

Grefier: - -

Ministerul Publica fost reprezentat prin procuror

La ordine fiind soluționarea cauzei penale directe, având ca obiect " plângere rezoluție procuror " formulată de petenta împotriva rezoluției procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI nr.172/P/2008 din 03.06.2008.

Conform disp.art.297 Cod procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților, constatându-se că se prezintă petenta, lipsă fiind persoana cercetată - pentru care răspunde avocat.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare,și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care;

Petenta, depune la dosar un set de acte ( 40 file) și 8 fotografii.

Susține că nu și-a angajat apărător. Avocata care asistat-o în procesul de divorț a refuzat să o mai asiste și în această fază procesuală întrucât din dosarul de divorț au dispărut foarte multe acte din care rezulta că persoana cercetată, respectiv avocat i-a adus o serie de acuzații care nu se bazează pe nici o probă.

Nemaifiind de formulat alte cereri, curtea acordă cuvântul în susținerea plângerii promovată de petentă.

Petenta, având cuvântul, solicită a fi examinate motivele invocate în plângerea scrisă depusă la dosar, și a se lua o decizie în această cauză întrucât nu mai dorește continuarea procesului.

Arată petenta că a depus la dosar o serie de acte cu care a dovedit contrariul celor afirmate de intimata. Afirmațiile făcute în sensul că nu era gospodină, că nu și-a crescut copilul, că a fost impulsivă și agresivă au fost răsturnate cu probele pe care personal le-a depus la dosar. Mai susține petenta că acel proces de divorț s-a câștigat în modul cel mai crud și mai nemilos cu putință.

Avocat, având cuvântul, pentru persoana cercetată -, pune concluzii de respingere a plângerii formulată de petentă și a se menține ca fiind legală și temeinică rezoluția procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI nr.172/P/2008 din 03 iunie 2008.

În replică, petenta, solicită apărătorului persoanei cercetată să prezinte dovezi în sprijinul celor solicitate, întrucât ea prezentat dovezi și nu vorbe.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, susține că actele depuse astăzi la dosar de către petentă nu aduc elemente de noutate întrucât prin rezoluția contestată s-a constatat incidența disp.art.10 lit.f Cod procedură penală față de făptuitoarea, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev.de art.205 alin.1 Cod penal

În raport de data săvârșirii pretinsei infracțiuni 12.10.2007 și data formulării plângerii prealabile, 19 aprilie 2008, excepția fiind prevalentă fondului, apreciază că soluția dispusă este legală și temeinică, plângerea nefondată, motiv pentru care pune concluzii de respingere ca atare.

Declarând închise dezbaterile, cauza rămâne în deliberare și în pronunțare.

Ulterior deliberării,

CURTEA DE APEL:

Asupra plângerii penale de față;

Prin rezoluția nr. 172/P/2008 din 3 iunie 2008, procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘIa dispus neînceperea urmăririi penale față de - avocat - în care s-au efectuat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 205 alin. 1 Cod penal.

Prin soluția adoptată procurorul a reținut următoarele:

Intimata este avocat și își desfășoară activitatea în biroul de Avocați P din cadrul Baroului

În anul 2007 i-a acordat asistență juridică numitului (fostul soț al persoanei vătămate ) reclamant în dosarul civil nr- al Judecătoriei Pașcani, având ca obiect divorțul soților sus-numiți.

Prin sentința civilă nr. 2278 din 19.10.2007, pronunțată în dosarul civil nr-, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de către reclamantul în contradictoriu cu pârâta, instanța de judecată dispunând desfacerea căsătoriei încheiate de părți la data de 2.06.1979 din culpa comună a părților. Din conținutul hotărârii judecătorești menționate rezultă că făptuitoarea a susținut în fața instanței de judecată acțiunea formulată în numele clientului său, solicitând desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a pârâtei, arătând că între părți a existat o lipsă de comunicare, de respect și înțelegere, care a dus la destrămarea relațiilor de familie, că pârâta era foarte geloasă și uneori devenea agresivă. La data de 14.04.2008 s-a adresat Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI cu o plângere în care o acuză pe făptuitoarea de săvârșirea infracțiunii de insultă, faptă pretins a fi săvârșită în sala de judecată la data de 12.10.2007, cu ocazia punerii concluziilor pentru fostul său soț, împrejurare în care făptuitoarea ar fi afirmat că nu era gospodină, nu și-a crescut copilul, că a fost impulsivă, agresivă și de o gelozie bolnăvicioasă.

S-au efectuat acte premergătoare sub aspectul infracțiunii de insultă, prevăzută și pedepsită de art. 205 al. 1 Cod penal, însă nu s-a confirmat existența acestei infracțiuni. Potrivit disp. art. 205 al. 1 Cod penal, constituie infracțiunea de insultă atingerea adusă onoarei ori reputației unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace ori prin expunerea la batjocură.

În conformitate cu disp. art. 205 al. 3 Cod penal, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Coroborând acest text de lege cu dispozițiile art. 284 al. 1 Cod de procedură penală, se constată că plângerea formulată de către persoana vătămată trebuia introdusă în termen de 2 luni de la data săvârșirii faptei, și anume, până la 12.12.2007. întrucât persoana vătămată nu a sesizat organele de urmărire penală în termenul prevăzut de lege, ea a fost decăzută de acest drept procesual, situație în care, potrivit disp. art. 10 lit. f Cod de procedură penală, acțiunea penală nu mai poate fi pusă în mișcare.

Față de considerentele prezentate mai sus, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, în cauză existând un impediment procedural, și anume, neîndeplinirea condiției prevăzute de lege referitoare la introducerea plângerii prealabile în termenul de 2 luni de la săvârșirea faptei.

Împotriva acestei soluții petenta a formulat plângere conform dispozițiilor art. 278 Cod procedură penală.

Prin rezoluția procurorului general adjudecat al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI nr. 805/II/15.08.2008 a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată.

Apreciind că interesele sale legitime au fost vătămate petenta s-a adresat cu plângere la instanța superioară, dispozițiile art. 278 ind. 1 alin. 1 din Codul d e procedură penală.

Arată petenta că prin afirmațiile făcute de avocata - intimată i s-au adus grave prejudicii onoarei și a fost expusă la batjocură publică, fapte ce constituie activități materiale specifice infracțiunii de insultă prevăzută de art. 205 Cod penal.

Aceste activități au continuat și la instanța de apel - Tribunalul Iași - la 17 martie 2008, situație în care apreciază că s-a adresat cu plângere la procuror în termen legal la 14 aprilie 2008.

A solicitat admiterea plângerii și trimiterea cauzei la procuror pentru redeschiderea urmăririi penale.

Verificând rezoluția atacată, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei cât și a înscrisurilor prezentate Curtea constată că plângerea de față este neîntemeiată.

Din declarația dată de persoana vătămată în fața procurorului la 5 mai 2008 ceasta se referă la fapte bănuit a fi comise de intimata - cu prilejul soluționării acțiunii de divorț în dosarul nr- aflat pe rolul Judecătoriei Pașcani.

În cauza civilă Judecătoria Pașcanis -a pronunțat prin sentința civilă nr. 2278/19 octombrie 2007 în sensul desfacerii căsătoriei din culpa ambelor părți - și.

Față de momentul formulării plângerii și al înregistrării la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI - nr. 172/P/2008 din 25 aprilie 2008 cât și față de susținerea petentei că aceasta a fost insultată la dezbaterea pe fond cauzei - 10 octombrie 2997, în mod just reținut procurorul că în cauză este incident cazul prevăzut de art. 10 lit. f din Codul d e procedură penală.

Potrivit dispozițiilor art. 205 alin. 3 Cod penal, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea persoanei vătămate, care trebuie să fie introdusă în termen de 2 (două) luni din ziua în care aceasta știut cine este făptuitorul (art. 284 alin. 1 Cod procedură penală).

Pe de altă parte, procurorul a administrat probe cu referire la aspectele penale presupus a fi comise în data de 12 octombrie 2007 iar solicitarea petentei de a se dispune o extindere și pentru alte acte materiale, nu poate fi primită întrucât acestea nu au făcut obiect al examinării în contextul dispozițiilor art. 224 Cod procedură penală.

Față de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. a Cod procedură penală, plângerea formulată de petenta se va respinge ca nefondată.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, petenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta împotriva rezoluției procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI nr.172/P/2008 din 03.06.2008, pe care o menține.

Obligă petenta la 30 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare.

Dată în ședință publică azi, 13 2008.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.

Tehnored.

02 ex.

19.11.2008

Președinte:Ciubotariu
Judecători:Ciubotariu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 136/2008. Curtea de Apel Iasi