Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 17/2008. Curtea de Apel Brasov

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

SENTINȚA Nr. 17/

Ședința publică de la 08 februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicoleta Hădărean

GREFIER - - -

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public

- - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV

Pe rol fiind soluționarea plângerii formulate de petentul, în temeiul art.2781Cod procedură penală, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă la data de 07.12.2007 în dosarul nr.539/P/2007 privind pe intimatul.

Dezbaterile în cauză au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio - video.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa petentului și a intimatului.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Întrebat fiind, reprezentantul Ministerului Public arată că nu are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul în dezbaterea plângerii, potrivit art.340 Cod procedură penală.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază că sub aspect procedural această plângere este tardivă, având în vedere că rezoluția procurorului general cu indicativ 2/2 a fost trimisă și primită cu confirmare de către petent la data de 18.12.2007 iar plângerea a fost formulată la data de 21 ianuarie 2008.

Pe fondul cauzei solicită respingerea ca nefondată a plângerii formulate, apreciind că în mod corect s-a dispus în cauză neînceperea urmăririi penale. Chiar dacă în soluționarea plângerii formulate au existat anumite întârzieri, acestea nu se circumscriu dispozițiilor art.246, 248 și 249 Cod Penal pentru care s-a formulat plângerea. De asemenea, învederează că în cauză nu se putea redistribui dosarul de urmărire penală dat fiind dispozițiile legale incidente în materie și mai mult decât atât întârzierea se poate justifica cu acele concedii existente din partea intimatului. Față de aceste considerente, solicită respingerea plângerii formulate de petentul, ca nefondată.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față:

Constată că prin plângerea formulată de petentul și înregistrată la această instanță sub nr- s-a solicitat desființarea rezoluției din 7.12.2007 dată de procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV în dosarul 539/P/2007, (confirmată prin rezoluția din 31.12.2007 dată de Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV în dosarul penal nr. 955/II/2/2007), prin care s- dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov relativ la săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246-248/1 și art. 249din Codul penal.

De asemenea s-a solicitat în temeiul art. 998-999 cod civil despăgubiri materiale în cuantum de 6.000 Ron și cheltuieli de judecată în valoare de 80 Ron.

În motivarea plângerii adresate instanței petentul a arătat că a formulat o plângere penală, pe care înaintat-o Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a magistratului - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și îngrădirea unor drepturi prev. de art. 246-248/1 Cod penal și neglijență în serviciu prev. de art. 249 Cod penal.

În această plângere, înregistrată sub nr. 539/P/2007 la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, a arătat că d-nul procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov a tergiversat soluționarea dosarului 2482/P/2007 în care petentul avea calitatea de parte vătămată și cu rea credință nu a adoptat o soluție în dosar, ținându-l în sertar din luna iunie 2007 fără a-l trimite la Judecătoria Brașov spre soluționare conform legii.

Plângerea depusă împotriva domnului magistrat s- finalizat prin rezoluția din 7.12.2007 dată de procuror în dosarul nr. 539/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitor relativ la săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 - 248/1 și art. 249din Codul penal.

Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petentul, plângere care a format obiectul dosarului 955/II/2/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, și care prin rezoluția din 31.12.2007 dată de Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV a fost respinsă ca neîntemeiată, confirmându-se în acest fel rezoluția de neîncepere a urmăririi penale împotriva domnului procuror.

S-a susținut în esență de către petent, în motivarea plângerii adresate instanței că rezoluția procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de d-nul magistrat este greșită întrucât la dosar există dovezi la dosar din care rezultă clar comiterea de către aceasta a infracțiunilor pentru care a formulat plângerea iar procurorul nu a ținut seama de acestea; prin rezoluțiile atacate care protejează atitudinea procurorului reclamat petentului i s-au încălcat drepturile legale și constituționale raportate la legea 304/2004 privind liberul acces la justiție și dreptul de petiționare, dat fiind faptul că procurorul reclamat tergiversat instrumentarea cauzei, referitor la plângerea penală prealabilă în care are calitatea de parte vătămată (și care are ca obiect săvârșirea infracțiunii prev. de art.213 Cod penal);

La dosarul cauzei s-au atașat dosarele 539/P/2007 și 955/II/2/2007 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV

Analizând, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, legalitatea și temeinicia rezoluției din 7.12.2007 dată de procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV în dosarul 539/P/2007 și confirmată prin rezoluția din 31.12.2007 dată de Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV în dosarul penal nr. 955/II/2/2007, instanța constată că plângerea formulată de către petentul împotriva rezoluției menționate este nefondată pentru următoarele considerente:

Petentul a formulat la data de 12.11.2007 o plângere penală împotriva domnului procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov solicitând tragerea acestuia la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 - 248/1 și 249 Cod penal pentru faptul că din luna iunie și până la data formulării plângerii a tergiversat soluționarea dosarului nr. 2482/P/2007 privind pe făptuitorii și cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere prev. de art. 213 Cod penal pe care îl avea în lucru și în care petentul avea calitatea de parte vătămată; a arătat de asemenea că procurorul cu rea credință nu a adoptat o soluție în dosar, ținându-l în sertar din luna iunie 2007 fără a-l trimite la Judecătoria Brașov spre soluționare conform legii.

Prin rezoluția din 7.12.2007 dată în dosarul penal nr. 539/P/2007 s-a dispus în baza art. 228 alin 1 Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. a Cod procedură penală neînceperea urmăririi penale față de domnul procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov relativ la săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 264-248/1 și art. 249 Cod penal

În motivarea rezoluției dispuse, procurorul a reținut în esență că fapta reclamată de petent nu are corespondent în realitate întrucât din verificările efectuate rezultă că dosarul nr. 2482/P/2007 privind pe și, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 213 Cod penal a fost repartizat domnului procuror la data de 11.06.2007, iar Poliția Mun. Baf ormulat propunere de neîncepere a urmăririi penale în temeiul art. 10 lit. d Cod procedură penală.

Dat fiind însă volumul mare de dosare de la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, raportat la numărul procurorilor în activitate la acest parchet, apar în mod obiectiv întârzieri în adoptarea soluțiilor.

În speță, pe lângă acest aspect, s-a constatat că în perioada 24.07 - 28.09.2007 domnul procuror căreia i s-a repartizat cauza s-a aflat în concediu de odihnă, între 1.10 - 9.11.2007 a fost în concediu de studii pentru susținerea examenului de definitivat iar în perioada 12.11. - 28.11.2007 a fost în concediu medical.

Dosarul nu a putut fi repartizat unui alt procuror întrucât art. 64 alin 4 din Legea 304/2004 prevede expres și limitativ cazurile în care o lucrare repartizată unui procuror poate fi trecută la alt procuror, iar situația în care s-a găsit domnul procuror nu se încadra în nici unul dintre aceste cazuri astfel încât o rerepartizare a dosarului ar fi fost nejustificată.

La data de 30.11.2007, după întoarcerea sa din concediu d-nul procuror a procedat la restituirea cauzei la organele de poliție, conform art. 228 alin. 5. Cod procedură penală, în vederea completării actelor premergătoare.

S-a concluzionat, pe baza verificărilor efectuate că în speță nu există infracțiunile prev. de art. 246-248/1 Cod penal și respectiv 249 Cod penal, magistratul exercitându-și corespunzător atribuțiile de serviciu, întârzierea în soluționarea dosarului 2482/P/2007 nefiindu-i imputabilă.

Împotriva acestei rezoluții petentul a formulat plângere la Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, conform art. 278 Cod procedură penală, criticând-o pentru netemeinicie; s-a solicitat desființarea rezoluției și începerea urmăririi penale împotriva domnului procuror pentru săvârșirea infracțiunilor reclamate.

Prin rezoluția din 31.12.2007 dată de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV în dosarul 955/II/2/2007 s-a respins plângerea petentului ca nefondată, arătându-se în motivarea rezoluției dispuse că procurorul care a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul a stabilit corect că faptele reclamate prev. de art. 246-248/1 Cod penal și respectiv 249 Cod penal nu există în cauză întrucât nu s-a identificat în speță nici un indiciu din care să rezulte că - în calitate de procuror ar fi acționat cu "rea credință" în îndeplinirea atribuțiilor specifice de serviciu și că ar fi cauzat prin aceasta o vătămare intereselor legale ale reclamantului.

Coroborând actele existente în dosarul 539/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV instanța constată că în mod corect a apreciat procurorul investit cu soluționarea plângerii penale formulate de petent că în speță domnul magistrat nu au săvârșit acțiuni sau inacțiuni care să se circumscrie conținutului infracțiunii reclamate de petent, sau a vreunei alte infracțiuni, sens în care s-a procedat corect dispunându-se în speță neînceperea urmăririi penale față de d-nul procuror întrucât faptele reclamate nu există.

Astfel, dată fiind pe de o parte absența îndelungată dar justificată a domnului procuror de la serviciu și împrejurarea că dosarul nu a putut fi repartizat în baza Legii 304/2004 spre soluționare altui procuror iar pe altă parte, față de împrejurarea că nu există indicii că domnul procuror ar fi acționat în mod intenționat sau din neglijență într-o astfel de manieră de natură încălca sau îngrădi drepturile recunoscute de lege petentului în mod corect a procedat procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV adoptând în dosarul 539/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOVo soluție de neîncepere a urmăririi penale.

Așadar, plângerea dedusă în prezent judecății privind rezoluția din 7.12.2007 dată în dosarul penal nr. 539/P/2007al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de domnul magistrat - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, apare ca nefondată, astfel că, în baza art. 278/1 alin 8 lit. a Cod procedură penală v-a fi respinsă, respingându-se pentru considerentele deja expuse ca nefondată și solicitarea petentului de a-i fi acordate despăgubiri și contravaloarea cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.

În baza art. 192 alin 2 Cod procedură penală va fi obligat petentul să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 278/1 alin 8 lit. a Cod procedură penală respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției procurorului din 7.12.2007 dată în dosarul penal nr. 539/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov pentru infracțiunile prev. de art. 246 Cod penal - art. 248/1 Cod penal și art. 249 Cod penal - confirmată prin Rezoluția din 31.12.2007 dată în dosarul 955/II/2/2007 de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, prin care s-a respins plângerea formulată de petent - și menține rezoluția atacată.

În baza art. 192 alin 2 Cod procedură penală obligă petentul să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 8.02.2008.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - pt. - -, aflată la seminar,

semnează grefier-șef secție

Red. -21.02.2008

Dact.- 21.02.2008 - 2 ex.

Președinte:Nicoleta Hădărean
Judecători:Nicoleta Hădărean

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 17/2008. Curtea de Apel Brasov