Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 107/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 107/ DOSAR NR-
Ședința publică din 8 februarie 2008
Completul de judecată format din:
PREȘEDINTE: Laura Popa JUDECĂTOR 2: Alexandru Vasiliu
- - - JUDECĂTOR 3: Alexandru Șerban
- - - Judecător
- - - Grefier
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public
- procuror în cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 306/A din data de 23 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedură îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 30 ianuarie 2008 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta decizie.
În vederea deliberării s-a amânat pronunțarea pentru 5 februarie 2008, iar apoi pentru 8 februarie 2008.
CURTEA
1. Prin sentința penală nr. 585 din 26 martie 2007 Judecătoria Brașov a achitat pe inculpatul, în legătură cu săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art.215 alin.1 și 3 Cod penal, cu motivarea că fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni.
S-a apreciat că susținerile părții vătămate nu se coroborează cu probele administrate la dosar și că procesul verbal de recunoaștere din grup nu este suficient pentru a se reține că inculpatul a săvârșit infracțiunea de înșelăciune.
Mijloacele de probă nu sunt concludente sub aspectul vinovăției inculpatului.
2. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov și partea civilă.
Prin decizia penală nr. 306/2007 Tribunalul Brașova admis apelurile și a condamnat pe inculpat, în baza art. 215 alin.1 și 3 Cod penal, la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
S-a reținut că, deși inculpatul nu recunoaște săvârșirea faptei există un proces verbal de recunoaștere a acestuia din grup, recunoaștere făcută de partea vătămată și declarația martorului G, care îl indică drept autor al faptei reclamate.
În baza acestor probe s-a apreciat că se poate reține vinovăția inculpatului. S-au înlăturat declarațiile martorilor propuși de inculpat și cu care se tindea a se dovedi că acesta se afla în altă parte la data săvârșirii faptei, cu motivarea că martorii au fost propuși numai după 9 ani de la data săvârșirii infracțiunii.
3. Inculpatul a declarat recurs împotriva acestei decizii și a solicitat instanței achitarea sa, cu motivarea că nu el este autorul faptei și că probele administrate nu sunt concludente sub acest aspect.
În subsidiar, s-a solicitat să se dispună reindividualizarea pedepsei și aplicarea art. 81 Cod penal.
4. Recursul este fondat, însă pentru alte considerente, așa cum se va arăta în continuare.
Din examinarea actelor cauzei rezultă că în data de 2 decembrie 1996, partea civilă a reclamat la poliție faptul că a fost înșelat de către o persoană necunoscută, la care a apelat pentru a face un schimb valutar în condiții nelegale, fiind păgubit cu suma de 3000 mărci germane.
La acea dată, organul de urmărire penală a întocmit un proces verbal din care rezultă că partea vătămată ar fi consultat un album cu fotografii și că a indicat poza cu nr. 20 ca fiind poza prezumtivului autor al faptei, despre care i s-a comunicat că se numește. La dosar nu există copia acelei pagini de album fotografic, pentru a se putea cenzura condițiile în care s-a făcut această recunoaștere.
Fără a exista vreo motivare din partea organului judiciar, următoarele acte de procedură au fost efectuate numai la data de 12 iunie 1999, după aproape trei ani, când s-a procedat la o recunoaștere a inculpatului dintr-un grup de persoane, recunoaștere care a fost făcută de către partea vătămată. Nici aici nu există planșe foto la dosar și trebuie observată împrejurarea că recunoașterea din grup s-a făcut după ce partea vătămată cunoscuse anterior, la poliție, identitatea și semnalmentele inculpatului.
Deși inculpatul era prezent, acesta nu a fost ascultat de organul de urmărire penală cu privire la acuzația adusă.
După încă trei ani, s-a întocmit un proces verbal în sensul că inculpatul nu s-ar afla la domiciliu, iar în anul 2003 fost dat în urmărire generală fără să rezulte motivul acestei măsuri.
La 11 iunie 2003, parchetul a sesizat instanța prin rechizitoriu cu judecarea prezentei cauze.
Audierea inculpatului s-a făcut numai de către instanța de judecată și numai la data de 20 mai 2005, la aproape 9 ani de la data săvârșirii faptei. Aceasta este explicația pentru care inculpatul a avut numai la acel moment posibilitatea de a propune probe în apărare și de a răspunde acuzației aduse, așa încât observația instanței de apel, în sensul că în mod nejustificat inculpatul a propus probe numai după 9 ani nu este fondată.
Pe de altă parte, este de observat că la dosar există depozițiile martorilor G și, care se coroborează cu declarațiile date de partea vătămată și de soția acestuia și din care rezultă că inculpatul ar fi fost prezent la efectuarea schimbului valutar și că el ar fi fost persoana care a luat banii de la partea vătămată și, sub pretextul că vin organele de poliție, a reușit să rămână în posesia banilor părții vătămate, fără a mai efectua schimbul.
Motivul pentru care recursul inculpatului este fondat are în vedere prevederile art.6 paragraful 1 din CEDO, privitoare la garantarea unui proces corect și echitabil, sintagmă în componența căreia intră, printre altele, și cerința soluționării cauzei într-un termen rezonabil.
Pentru respectarea dispozițiilor art. 11 și art. 20 din Constituție, curtea are îndatorirea de a proceda la aplicarea nemijlocită a art. 6 par.1 din Convenția europeană a drepturilor omului, atâta timp cât reglementarea internă nu prevede o procedură care să dea eficiență respectării principiului garantării unui proces corect și echitabil sub toate aspectele.
În prezentul dosar, curtea este sesizată cu judecarea recursului după trecerea unui interval de aproape 12 ani de la data săvârșirii faptei, durată care, în raport de jurisprudența constantă a Curții de la Strasbourg, depășește cu mult exigențele unui termen rezonabil, cu toate consecințele care decurg de aici.
Principiul celerității procedurilor judiciare impune ca actul de justiție să fie înfăptuit într-un termen rezonabil și asigură o protecție contra unei durate excesive (a se vedea cauza Stogmuller contra Austria). Altfel, este grav afectată credibilitatea actului de justiție, precum și eficiența acestuia (a se vedea cauza contra Franța), aplicarea unei sancțiuni cu foarte mare întârziere pierzându-și scopurile și semnificațiile avute în vedere de către legiuitor.
De asemenea, persoana acuzată are dreptul ca într-un timp rezonabil să se pronunțe o decizie definitivă cu privire la acuzația adusă (a se vedea cauza Wemhof contra Germania).
Potrivit jurisprudenței Curții de la Strasbourg, aprecierea depășirii termenului are în vedere mai multe criterii, cele mai importante fiind considerate comportamentul persoanei acuzate, gradul de complexitate al cauzei și diligențele depuse de organele judiciare.
Inculpatul s-a aflat la dispoziția organelor judiciare, fiind prezent la recunoașterea din grup, și nu îi este imputabil acestuia că nu a fost audiat atunci și nu s-au administrat celelalte probe imediat, trecând un interval de circa 4 ani de la acel moment și până la sesizarea instanței.
Cauza nu prezintă un grad de complexitate deosebit, probatoriul nu are un caracter complex (a se vedea cauza Eckle contra Germania), este vorba de un singur inculpat și un număr redus de martori (a se vedea cauza Angelucci contra Italia), iar cercetările au avut în vedere săvârșirea unei singure fapte (a se vedea cauza Neumeister contra Austria).
În aceste condiții, nu se poate reține că întârzierea soluționării cauzei într-un termen de 12 ani ar fi determinată de comportarea procesuală a inculpatului sau de complexitatea cauzei.
În interpretarea art. 6 apr. 1 al Convenției europene a drepturilor omului, Curtea Europeană de la Strasbourg a stabilit că, la nivel național, există obligația prevederii unei căi de atac la care să se poată apela atunci când se consideră că a fost depășit un termen rezonabil în soluționarea unei cauze (a se vedea cauza Kudla contra Polonia) însă, în prezent, legislația noastră nu conține o astfel de procedură.
Pe de altă parte, din jurisprudența Curții de la Strasbourg rezultă că s-au apreciat ca fiind corecte și cu caracter reparator, în ceea ce privește depășirea termenului rezonabil, măsurile luate de instanțele naționale prin care, fie s-a dispus încetarea procesului penal, fie - atunci când a fost vorba de infracțiuni mai grave - au fost reținute circumstanțe care au condus la reducerea cuantumului pedepsei aplicate ( contra și Eckle contra ). S-a considerat că în această modalitate instanța națională a înlăturat consecințele negative suportate de persoana acuzată din cauza duratei excesiv de mari a procesului.
În lumina unei astfel de interpretări, curtea este datoare să procedeze în aceeași modalitate, în sensul de a pronunța o soluție care să fie în concordanță cu materialul probator existent la dosar și să protejeze drepturile părții vătămate, dar care să asigure, totodată, și o reparație inculpatului pentru faptul că s-a depășit durata unui termen rezonabil în soluționarea prezentei cauze, în condiții care nu îi sunt imputabile acestuia.
De asemenea, curtea trebuie să aibă în vedere și efectele obiective ale întârzierii pronunțării unei hotărâri definitive în sensul că, după 12 ani, pericolul social concret al unei astfel de fapte și-a pierdut orice consistență.
5. Așa fiind, în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit.d Cod procedură penală și văzând prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, curtea urmează să admită recursul declarat de inculpat și să constate că fapta, în conținutul ei concret și în raport de durata care s-a scurs de la data săvârșirii, ei nu mai prezintă pericolul social al unei infracțiuni, prevederile art. 18/1 Cod penal trebuind să fie examinate, interpretate și aplicate în raport de aceste circumstanțe concrete ale prezentei cauze.
Recursul va fi admis numai cu privire la latura penală a cauzei.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit.b și art. 10 lit.b/1 Cod procedură penală se va dispune achitarea inculpatului.
În ceea ce privește aplicarea sancțiunii administrative în concordanță cu prevederile art. 91 Cod penal, curtea va trebui să facă aplicarea art. 13 Cod penal, în sensul că va avea în vedere limitele de amendă care erau prevăzute de acest text de lege la data săvârșirii infracțiunii, respectiv 5.000 - 20.000 ROL.
Se va aplica inculpatului sancțiunea amenzii în cuantum de 20.000 ROL, adică 2 lei RON.
Se mențin dispozițiile instanței de apel cu privire la latura civilă a cauzei.
6. În temeiul art. 192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 306/A/2007, pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care o casează numai cu privire la latura penală a cauzei.
Rejudecând în aceste limite, în temeiul art. 11 pct. 2 lit.a și art. 10 lit.1Cod procedură penală, achită pe inculpatul pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal, întrucât fapta nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni.
În temeiul art. 91 Cod penal, raportat la art. 13 Cod penal, aplică inculpatului sancțiunea amenzii administrative de 20.000 ROL, adică 2 lei RON.
Constată că inculpatul a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore la 12.06.1999.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.
În temeiul art. 192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 8 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. AV/25.02.2008
Dact. BD/ 26.02.2008
Jud. fond
Jud. apel /
- 3 exemplare -
Președinte:Laura PopaJudecători:Laura Popa, Alexandru Vasiliu, Alexandru Șerban
