Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 174/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 174

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 04.12.2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Adrian Bogdan

GREFIER- - -

**********

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU - reprezentat legal prin PROCUROR-

Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind plângerea formulată de petentul, împotriva rezoluției date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. 30/P/2008.

Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul în stare de arest, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei după care:

Petentul depune la dosar un memoriu și solicită citarea intimatei cu mandat de aducere.

Reprezentantul parchetului se opune la cererea formulată de petent, prezența intimatului în instanță nefiind obligatorie.

Instanța respinge cererea petentului privind citarea intimatei cu mandat de aducere, având în vedere că prezența intimatei nu este obligatorie la judecarea cauzei.

Petentul și reprezentantul parchetului având cuvântul pe rând, precizează că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Petentul având cuvântul precizează că va face recurs la prezenta hotărâre, refuzând să pună concluzii pe fond.

Reprezentantul parchetului având cuvântul solicită respingerea plângerii formulată de petent ca nefondată, menținerea rezoluției atacate ca fiind legală și temeinică, având la bază probatoriul administrat.

Solicită obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.

CURTEA

DELIBERÂND

Sub numărul - s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Bacău plângerea formulata de petentul împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din data din data de 25.06.2008 dispusă de procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în dosarul 30/P/2008.

În conținutul plângerii adresată instanței, petentul invocă aspecte de netemeinicie a soluției de netrimitere în judecată atacate, apreciind că intimata magistrat procuror a nesocotit dispozițiile legale cu ocazia efectuării unor acte de urmărire penală, dispunând în mod abuziv punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva acestuia, propunerea de arestare preventivă adresată judecătorului și trimiterea sa în judecată.

Examinând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:

Prin rezoluția din data de 25.06.2008 dispusă de procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în dosarul 30/P/2008, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror sub aspectul săvârșirii infracțiunii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanei prev. de art.246 Cp întrucât fapta reclamată nu se confirmă.

Pentru a pronunța această soluție procurorul a reținut:

La data de 12.02.2008 s- primit de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- secția de urmărire penală și criminalistică, plângerea formulată de petent împotriva doamnei procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău.

În cauză s-a reclamat că petentul având dosar penal la organele de urmărire penală a fost trimis în judecată în mod abuziv și că deși a cerut în cursul cercetărilor schimbarea procurorului, nu s-a realizat acest fapt.

În cauză situația astfel decât s-a plâns petentul prin sesizarea sa.

Astfel, la data de 24.11.2007 organele de cercetare penală, instrumentând dosarul nr. 2322/2007 propus punerea în mișcare a acțiunii penale și arestarea preventivă inculpatului -, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, faptă prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. 1,2,3, cod penal.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău - procuror a pus în mișcare acțiunea penală și față de învinuitul și totodată întocmit referatul nr. 5952/P/2007 cu propunerea de arestare preventivă, înaintându-l cu dosarul cauzei instanței de judecată.

După efectuarea verificării actelor și lucrărilor cauzei, Tribunalul Bacău, având în vedere faptele grave comise de -, a dispus arestarea preventivă a acestuia - dosar nr-- prin încheierea din 24.11.2007 până la 23.11.2007.

După efectuarea de cercetări în cauză, la propunerea organelor de cercetare penală prin rechizitoriul din 14.12.2007, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest inculpatului - dosar nr. 5952/P/2007.

Inculpatului i-a fost prezentat materialul de urmărire penală, acesta recunoscându-și faptele comise. De reținut că inculpatul se afla în stare de recidivă, având tot astfel afaceri judiciare și la organele de urmărire penală ale jud.

Toate declarațiile date în cauză de la începutul audierii când i s-a adus la cunoștință și învinuirea, sunt în dosarul cauzei aflat pe rolul instanțelor de judecată.

Trimiterea în judecată a fost legală și temeinică, faptele comise de inculpat impunând arestarea preventivă și trimiterea în judecată.

Din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultat săvârșirea vreunor fapte penale, cele sesizate de neconfirmându-se.

Soluția atacată a fost menținută prin Rezoluția Procurorului General al Parchetului de pe Curtea de Apel Bacău nr.757/II/2/2007 din 3.10.2008 care a respins plângerea formulată de petentul

Verificând, soluția procurorului de netrimitere in judecata, atacata cu plângere de petentul, instanța constată că actul de dispoziție al procurorului este legal si temeinic.

În mod corect procurorul, în urma efectuării actelor premergătoare în prezenta cauză, a stabilit că infracțiunea imputată intimatului procuror, nu există.

Actele premergătoare efectuată în cauză nu confirmă susținerile petentului referitoare la modalitatea abuzivă de exercitare a atribuțiilor de serviciu de către intimatul procuror, cu prilejul efectuării supravegherii urmăririi penale în dosarul 5952/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău.

Examinând lucrările dosarului de față, instanța constată că intimatul procuror a soluționat dosarul 5952/P/2007 cu respectarea dispozițiile procedurale în materie.

Astfel, constatând că există probe temeinice în învinuirea petentului pentru faptele ce au făcut obiectul urmăririi penale, în mod legal intimata magistrat a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva acestuia, a propus judecătorului luarea măsurii arestării preventive și dispus trimiterea inculpatului în judecată întocmind rechizitoriul nr.5952/P/2007 din data de 14.12.2007.

Pentru cele ce preced, constatând că soluția de netrimitere în judecată dispusă de procuror, este legală și temeinică, instanța va respinge ca nefondată plângerea formulată în cauză.

Va menține rezoluția atacată.

Văzând si dispozițiile art. 192 al.2

C.P.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 278/1 al.8 lit. a Cpp, respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva Rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din data de 25.06.2008 dispusă de procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în dosarul 30/P/2008, menținută prin Rezoluția Procurorului General al Parchetului de pe Curtea de Apel Bacău nr.757/II/2/2007 din 3.10.2008.

Menține rezoluția atacată.

În baza art. 192 al.2 Cpp obligă petentul să plătească statului suma de 120 cheltuielile judiciare.

Cu recurs in 10 zile de la pronunțare pentru petent și de la comunicare pentru intimată.

Pronunțată în ședință publică azi 4.12.2008 în prezența petentului aflat în stare de deținere.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

Red. AB/9.12.2008

Tehnored.PE/9.12.2008/2 ex

Președinte:Adrian Bogdan
Judecători:Adrian Bogdan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 174/2008. Curtea de Apel Bacau