Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 222/2008. Curtea de Apel Timisoara

Dosar nr-

ROMÂNIA

Operator - 2711

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 222/PI

Ședința publică din 25 septembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Laura Bogdan

GREFIER: - -

Pe rol fiind soluționarea plângerii formulate de petentul în dosarul nr. 299/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petentul și intimata.

Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care se constată depuse la dosar prin registratură concluzii scrise de către petentul.

Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Procurorul solicită a se lua act de precizarea făcută de petent și să fie respinsă plângerea ca rămasă fără obiect.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Cu adresa nr. 651/II/2/2008 din 16.06.2008, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARAa înaintat instanței cererea formulată de petentul, calificată drept plângere împotriva rezoluției procurorului conform art. 2781.C.P.P.

Sesizarea a fost înregistrată la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr. 626/59 din 16.06.2008. În cuprinsul cererii, petentul arată că dorește să depună documentele ce dovedesc implicarea numitei în săvârșirea faptei penale cu ocazia vânzării nelegale a celor patru apartamente din A, str. -, nr. 75 și păgubirea sa, întrucât dosarul nr. 33/P/2007 a fost soluționat doar parțial.

Din analiza dosarului de urmărire penală nr. 299/P/2007 și dosarului nr. 101/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, instanța constată următoarele:

Prin rezoluția dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA în data de 16.01.2008 în dosarul nr.299/P/2007, s-a dispus în temeiul prevederilor art. 10 lit. f neînceperea C.P.P. urmăririi penale față de avocatul, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246.Cod Penal și art. 289.

Cod Penal

În baza art. 38.C.P.P. art. 42.C.P.P. art. 45.C.P.P. și art. 13 par. 2 lit. b din OG nr. 43/2002 privind, s-a dispus disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe avocatul, în favoarea - Serviciul Teritorial Timișoara, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 257.

Cod Penal

Prin plângerea penală formulată de s-a solicitat efectuarea de cercetări față de numita, în prezent avocat, pentru faptul că în perioada în care a fost consilier juridic la Primăria A, a săvârșit infracțiunile d abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual în înscrisuri oficiale și trafic de influență.

De asemenea, s-a mai reținut că petentul a mai sesizat faptul că a pretins sume de bani în cursul anului 2007 de la, și pentru a le facilita cumpărarea de la."" Aad ouă apartamente din imobilul situat în A,-.

În cursul actelor premergătoare urmăririi penale, s-a stabilit că o parte din faptele reclamate de petentul au constituit obiectul de cercetare al dosarului nr. 4616/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, în care s-a dispus prin rezoluția din 07.04.2006 neînceperea urmăririi penale față de G cu privire la săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 288.Cod Penal, art. 248.Cod Penal și art. 2151.

Cod Penal

În această situație, s-a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. f cu C.P.P. privire la infracțiunile prev. de art. 246.Cod Penal și art. 289.

Cod Penal

Cu referire la infracțiunea de trafic de influență, s-a stabilit că este de competența -Serviciul Teritorial Timișoara.

Împotriva soluției a formulat plângere petentul, invocând faptul că în mod eronat s-a reținut în cuprinsul acesteia că fapta de trafic de influență a fost săvârșită în anul 2007, iar nu în anul 1997. precizat, de asemenea, că infracțiunea de fals intelectual a fost comisă în anul 1997, iar nu în anul 2007, cu ocazia întabulării în cartea funciară a contractelor de vânzare a apartamentelor 10, 11 și 6 din imobilul situat în A, str. - nr. 75.

Prin rezoluția dată la data de 11.02.2008 în dosarul nr. 101/II/2/2008 de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, în temeiul art. 275 - 278.C.P.P. a fost admisă în parte plângerea petentului împotriva rezoluției nr. 299/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA și s-a dispus infirmarea parțială a soluției din dosarul nr. 460/P/2007, în sensul reținerii ca temei juridic al soluției de neîncepere a urmăririi penale și a art. 10 lit. g

C.P.P.

În motivarea soluției, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARAa reținut că, având în vedere că s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea cu privire la infracțiunea prev. de art. 257.Cod Penal, organul respectiv de urmărire penală este competent să stabilească data săvârșirii acestei infracțiuni.

Față de precizarea făcută de petentul cu referire la data săvârșirii infracțiunii de fals intelectual, s-a procedat la completarea rezoluției cu dispozițiile art. 10 lit. g C.P.P. ca temei juridic al neînceperii urmăririi penale pentru infracțiunile prev. de art. 289.Cod Penal și art. 246.Cod Penal, avându-se în vedere că a intervenit prescripția răspunderii penale în conformitate cu prevederile art. 121, 122 lit. d

Cod Penal

Fiind citat de instanța de judecată pentru a indica obiectul plângerii sale, prin cererea depusă la dosar în data de 22.09.2008, petentul a precizat că nu a formulat și nu înțelege să formuleze plângere împotriva rezoluțiilor nr. 299/P/2007 și 101/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA întrucât "sunt emise de organe de mare competență judiciară".

În conformitate cu prevederile art. 2781alin. 1 din Codul d e procedură penală, împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată persoana vătămată ori persoanele ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță. Din examinarea acestui text rezultă că persoana vătămată, în virtutea principiului disponibilității, poate uza de dreptul de sesizare a instanței, instanța neputând fi sesizată din oficiu sau de organul de urmărire penală. Având în vedere că prin cererea inițială petentul nu a solicitat desființarea vreunei soluții de netrimitere în judecată, nu a formulat critici împotriva soluțiilor date în dosarul nr. 299/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA; iar prin precizarea din data de 22.09.2008 a arătat în mod expres că nu a formulat și nu înțelege să formuleze plângere împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată, în temeiul art. 2781al. 8 lit. a instanța C.P.P. va respinge ca fără obiect plângerea formulată de petentul în dosarul nr. 299/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

În temeiul art. 192 al. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, petentul nefiind în culpă procesuală câtă vreme nu a înțeles să formuleze plângere conform art. 2781.

C.P.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 2781al. 8 lit. a respinge C.P.P. ca fără obiect plângerea formulată de petentul în dosarul nr. 299/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

În temeiul art. 192 al. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare cu petentul și intimata.

Pronunțată în ședință publică din 25.09.2008.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

Red. /07.10.2008

Tehnoed./4 ex.-09.10.2008

Președinte:Laura Bogdan
Judecători:Laura Bogdan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 222/2008. Curtea de Apel Timisoara