Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 24/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - Art.278 Cod pr.penală -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ
INSTANTA DE FOND
SENTINTA PENALĂ NR.24
Ședința publică de la 25 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Valentina Trifănescu judecător
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, soluționarea plângerii formulată de petentul, împotriva ordonanței nr.352/P/2007 din 24 septembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA și a rezoluției nr.2255/II/2/2007 de la 29 octombrie 2007 a aceluiași parchet.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a lipsit petentul.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se dosarul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Reprezentantul Parchetului a arătat că plângerea petentului este nefondată, întrucât faptele săvârșite de acesta există, însă s-a apreciat că aplicarea art.181Cod penal este suficientă, solicitând respingerea plângerii.
Dezbaterile fiind închise;
CURTEA
Asupra plângerii penale de față;
Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin ordonanța nr.352/P/2007 de la 24 septembrie 2007 Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVAa dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului, executor judecătoresc în cadrul Camerei Executorilor Judecătorești C pentru infracțiunea prev.de art.249 Cod penal și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ în cuantum de 1.000 RON, cu reținerea cazului prev.de art.10 lit.1Cod pr.penală.
Prin aceeași ordonanță s-a dispus disjungerea și declinarea cauzei privind pe numitul, în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, pentru efectuarea de cercetări sub aspectul infracțiunii de neglijență în serviciu, constând în aceea că în calitate de contabil șef al SC și de custode al bunurilor pe care s-a aplicat sechestru, nu a adus la cunoștință executorului și nu a luat măsurile corespunzătoare pentru ca din prețul rezultat în urma vânzării imobilelor să fie achitate datoriile către bugetul statului.
S-a reținut în fapt că prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, Agenția Națională de Administrare Fiscală DGFP O, a solicitat tragerea la răspundere penală a reprezentanților SC O și a executorului judecătoresc pentru săvârșirea infracțiunii de sustragere de sub sechestru și respectiv, abuz în serviciu contra intereselor publice, deoarece au înstrăinat mai multe bunuri din patrimoniul societății asupra cărora exista deja instituit sechestru de către și care-i conferea acesteia din urmă un drept real de ipotecă, cauzând astfel bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de 27.500 RON.
Urmare probatoriilor administrate în cauză și a împrejurării că învinuitul nu are antecedente penale, s-a apreciat că fapta sa nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, iar aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ poate realiza scopul legii penale, dispunându-se astfel scoaterea de sub urmărire penală a acestuia pentru infracțiunea de neglijență în serviciu.
Împotriva acestei ordonanțe a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, petentul, critica vizând nelegalitatea sub aspectul temeiului juridic reținut, respectiv art.10 lit.1Cod pr.penală, în loc de art.10 lit.d Cod pr.penală.
Prin rezoluția nr.2255/II/2/2007 de la 29 octombrie 2007 s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulată de petent.
În continuare, petentul s-a adresat cu plângere conform art.2781Cod pr.penală, reiterând motivele invocate anterior, în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.249 Cod penal și solicitând scoaterea de sub urmărire penală în temeiul dispoz.art.10 lit.d Cod pr.penală.
Pentru considerentele ce urmează a fi expuse, plângerea petentului este nefondată.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se constată că în mod just Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVAa dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ față de învinuitul, întrucât fapta pentru care acesta a fost cercetat există, însă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile sociale apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Astfel, împrejurarea că valoarea bunurilor sechestrate de pentru recuperarea creanței bugetare datorată de SC O, este superioară debitului, existând posibilitatea acoperirii acesteia din vânzarea celorlalte bunuri sechestrate, rămase după punerea în executare silită, cu încălcarea dispozițiilor legale în materie de către executorul judecătoresc, a sentinței civile nr.600 de la 7 noiembrie 2006 a Judecătoriei Slatina, nu îl poate exonera pe acesta de răspundere pentru fapta de neglijență în serviciu, deoarece prin neîndeplinirea din culpă a atribuțiunilor sale de serviciu, acesta a produs vătămare intereselor legale ale statului reprezentat în cauză de DGFP O - în calitate de creditor privilegiat.
Așa fiind și pentru motivele arătate, în temeiul dispoz.art.2781alin.8 lit.a Cod pr.penală, va fi respinsă ca nefondată plângerea petentului, iar în baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, acesta va fi obligat la plata sumei de 20 lei cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARAȘTE
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva ordonanței nr.352/P/2007 din 24 septembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA și a rezoluției nr.2255/II/2/2007 de la 29 octombrie 2007 a aceluiași parchet.
Obliga petentul la plata sumei de 20 lei cheltuieli judiciare statului.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 25 ianuarie 2008.
- -
Grefier,
- -
PS/20.02.2008
Președinte:Valentina TrifănescuJudecători:Valentina Trifănescu