Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 258/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - art. 2781Cod procedură penală -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIE PENALĂ Nr. 258

Ședința publică de la 13 Martie 2009

PREȘEDINTE: Liana Balaci JUDECĂTOR 2: Sorina Petria Mitran

- - - - JUDECĂTOR 3: Mircea

- - - judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.

.

Pe rol, judecarea recursului declarat de petentul împotriva sentinței penale nr. 14 din 20 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, privind pe intimatul.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul, lipsind intimatul.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, recurentul petent depune rezoluția nr. 1519/II/2/2008 din 22 octombrie 2008 primului procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, după care, constatându-se dosarul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Recurentul - petent, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale, desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la Parchet, pentru continuarea cercetărilor.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului, ca nefondat deoarece, din actele premergătoare nu rezultă săvârșirea faptei reclamate.

CURTEA:

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 14 din 20 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul - domiciliat în comuna, sat, județ G - împotriva rezoluției nr. 495/P/2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, în contradictoriu cu intimatul.

A fost obligat petentul la 30 lei, cheltuieli judiciare statului.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut că, prin rezoluția nr. 495/P/2008 din 02 septembrie 2008 Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de agentul de poliție din cadrul Postului de Poliție, pentru infracțiunea prevăzută de art. 250 Cod penal, împotriva căruia petentul a formulat plângere în sensul că i-a adresat expresii jignitoare, l-a amenințat și l-a sancționat contravențional în seara de 25 martie 2008.

Tribunalul a constatat că, din conținutul actelor premergătoare, respectiv declarațiile martorilor G, G, și, intimatul nu și-a depășit atribuțiile de serviciu ce-i reveneau în virtutea funcției de agent de poliție, iar petentul fiind sub influența băuturilor alcoolice, a evacuat muncitorii cazați la locuința sa, generând astfel un conflict cu aceștia.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs petentul, arătând că în mod greșit i s-a respins plângerea și că nu a cercetat în mod corect fapta pentru care a fost reclamat agentul de poliție.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și din oficiu, în limitele prevăzute de lege, Curtea apreciază că este nefondat.

Petentul a formulat plângere penală împotriva agentului de poliție, acuzându-l că i-a adresat cuvinte jignitoare, l-a amenințat, l-a sancționat contravențional pentru "fapte imaginare" în seara de 25 martie 2008.

În urma actelor premergătoare efectuate, respectiv declarațiile martorilor G, G, și, s-a stabilit că agentul își desfășoară activitatea la Postul de Poliție, iar în seara de 25 martie 2008 fost sesizat prin telefonul de urgență 112 cu privire la faptul că petentul nu se poate odihni din cauza scandalului produs în locuință de persoanele cazate.

Intimatul s-a deplasat la fața locului împreună cu martorii asistenți G, G, constatând că petentul era sub influența alcoolului și îi evacuase pe muncitorii cazați în locuința sa, încheind procesul-verbal din 25 martie 2008, ora 2345semnat de intimat și martorii asistenți.

Deoarece a constatat că petentul se afla sub influența băuturilor alcoolice și, în mod nejustificat a apelat serviciul național de urgență la numărul de telefon 112, intimatul a luat măsura sancționării contravenționale a petentului, întocmind procesul-verbal seria Y nr. - din 26 martie 2008.

Din declarațiile tuturor martorilor audiați, nu rezultă faptul că intimatul i-ar fi adresat petentului cuvinte jignitoare sau de amenințare.

Totodată, simplul fapt că, în calitate de agent de poliție, intimatul a întocmit procesul-verbal de contravenție seria Y nr. - din 26 martie 2008 prin care petentul a fost sancționat cu amendă contravențională de 500 lei, nu este suficient pentru a se trage concluzia că intimatul ar fi săvârșit vreo faptă de natură penală, având în vedere că acesta a luat declarații atât martorilor asistenți, G, cât și muncitorilor cazați în locuința petentului, și G, declarații pe baza cărora a fost sancționat.

În consecință, ținând cont de dispozițiile art. 38515alin. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, recursul va fi respins ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul împotriva sentinței penale nr. 14 din 20 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, privind pe intimatul.

Obligă pe recurent la 10 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 13 Martie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - -

Grefier,

Red. jud.: -

Jud. fond:

Dact. 2 ex/ 19 Martie 2009

Președinte:Liana Balaci
Judecători:Liana Balaci, Sorina Petria Mitran, Mircea

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 258/2009. Curtea de Apel Craiova