Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 27/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
SENTINȚA PENALĂ NR. 27/PI
Ședința publică din 11 februarie 2008
PREȘEDINTE: Gheorghe Bugarsky G -
Grefier: - -
Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA - este reprezentat de procuror.
Pe rol, se află soluționarea plângerii formulate de petenta împotriva rezoluțiilor date în dosarele nr. 446/P/2007 și nr. 943/II/2/2007 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul, personal și asistat de avocat -, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind intimații, și, pentru care se prezintă același avocat, petenta pentru care se prezintă avocat, cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul petentei solicită admiterea plângerii și trimiterea cauzei la parchet pentru începerea urmăririi penale față de făptuitori pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenții.
Apărătorul intimaților solicită respingerea plângerii, întrucât petenta a încheiat în cunoștință de cauză promisiunea de vânzare cumpărare autentificată la 14.06.2006 de notarul public și contractul de vânzare-cumpărare redactat de avocatul și autentificat de notarul public, cu atât mai mult cu cât petenta a fost asistată pe tot parcursul desfășurării acestor proceduri, de fiul acesteia. Mai mult, petenta, în calitate de promitentă vânzătoare, avea obligația să cunoască natura juridică a terenului, neputând invoca faptul că a fost în eroare cu privire la amplasarea terenului, respectiv extravilan în loc de intravilan.
Procurorul pune concluzii de respingere a plângerii, arătând că rezoluțiile atacate sunt legale și temeinice, din derularea faptelor rezultând că petenta a fost prezentă și asistată de fiul ei la semnarea celor două contracte.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Sub nr. dosar - a fost înregistrată la această instanță plângerea formulată de petenta împotriva rezoluției Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, din 7.11.2007, dată în dosar nr. 943/II/2/2007 prin care s-a respins plângerea petentei cu privire la soluția de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitorii, notarii public și, respectiv avocatul pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenții în condițiile art. 215 al.1,2,3 și 5 Cp, pronunțată în dosar nr. 446/P/2007.
Petenta, prin plângerea formulată, în principal a solicitat admiterea plângerii, desființarea rezoluțiilor atacate, începerea urmăririi penale față de făptuitori pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenții, în condițiile art. 215 al.1,3 și 5 Cp, iar în subsidiar, admiterea plângerii, desființarea rezoluților atacate, reținerea cauzei spre judecare.
În esență, s-a arătat că petenta, în calitate de proprietară a unui teren în suprafață de 68.300 mp.înscris în titlul de proprietate -/20.07.2001, eliberat de Comisia județeană pe numele lui, autoarea părții vătămate, a vândut această suprafață de teren, ca teren intravilan, deși petenta a avut reprezentarea că terenul se află în extravilan, necunoscând de schimbarea naturii juridice a terenului respectiv, de operațiunile de vânzare ocupându-se firma SC SRL reprezentată de, fiind încheiat și un contract de intermediere în acest sens.
S-a mai arătat că în cuprinsul acestui contract de intermediere, s-a menționat că este vorba de un imobil arabil în extravilan, în suprafață de 6,83 ha, situat în, comisionul fiind de 10% din prețul de vânzare al terenului, existând o clauză care prevedea expres obligația comisionarului să nu acționeze contra intereselor clientului și de informare reciprocă cu privire la toate aspectele raporturilor dintre ele.
S-a mai arătat că partea vătămată cunoștea din cuprinsul titlului de proprietate că terenul se află în extravilan în zona serelor din cartierul, însă conform extrasului CF al proprietății, terenul apărea ca fiind în intravilan, însă, prețul a fost stabilit pentru vânzarea unui teren aflat în extravilan, respectiv de 3,5 euro /mp.
Principalul reproș al petentei este că numitul ar fi ascuns petentei natura juridică a terenului, respectiv că acesta ar fi situat în intravilanul localității și nu în extravilan, așa cum a cunoscut partea vătămată.
S-a mai arătat că, pentru a paraliza intenția părții vătămate de a vinde terenul altor persoane, s-a încheiat o promisiune de vânzare cumpărare, în care s-a inserat o clauză penală, conform căreia, în cazul în care contractul autentic de vânzare-cumpărare nu se va încheia din culpa promitentei, aceasta va restitui de 20 de ori cuantumul sumei primite, respectiv 200.000 euro.
Petenta a arătat că, în scopul menținerii în eroare cu privire la natura juridică a terenului, notarul a fost persona care a dat un ajutor substanțial, atât cu ocazia încheierii promisiunii de vânzare cumpărare cât și a contractului de vânzare-cumpărare, adică de notarii și.
În legătură cu redactarea contractului de vânzare cumpărare, petenta a arătat că acesta a fost redactat de către avocatul, cu scopul de a crea o aparență de legalitate în fața victimei în vârstă de 95 de ani și nevăzătoare, iar pe de altă parte, ca acesta să fie folosit ca martor într-o eventuală apărare față de unele acuzații.
S-a mai arătat că, notarul care a încheiat contractul de vânzare cumpărare, nu a citit cuprinsul actului cu voce tare și dacă a auzit cuprinsul actului și reprezintă voința sa, această omisiune fiind făcută în mod intenționat și nu a explicat situația juridică a terenului care urma să fie vândut.
În cauză au fost atașate dosarele 446/P/2007 și nr. 943/Ii/2/2007 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin rezoluția din 19 septembrie 2007, din dosar nr. 446/P/2007, al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții, și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al.1,2,3 și 5 Cp.
În motivarea rezoluției, s-a arătat că în esență, petenta l-a acuzat pe numitul, pentru fapta de a o fi înșelat, având complicitatea notarilor publici și, cu ocazia perfectării actelor de vânzare-cumpărare a unei suprafețe de 6,83 ha teren amplasat în intravilanul mun.
Petenta a susținut că atât în promisiunea de vânzare-cumpărare, cât și contractul de vânzare-cumpărare autentificate nu exprimă realitatea și că intimații au profitat de faptul că este nevăzătoare.
S-a reținut că, potrivit promisiunii de vânzare cumpărare, petenta s-a obligat să-i vândă promitentului cumpărător, suprafața de 68.000 mp. Teren situat în extravilanul mun. A la prețul de 250.000 euro, din care, la momentul autentificării documentului, a fost plătită cu titlu de avans suma de 10.000 euro, urmând ca diferența de preț să fie achitată până la 15 septembrie 2006, iar potrivit clauzei penale incluse, în cazul în care contractul de vânzare-cumpărare nu ar fi fost încheiat din culpa promitentei, aceasta avea obligația să restituie beneficiarului, de 20 de ori avansul achitat de acesta.
S-a mai arătat că, conform contractului de vânzare-cumpărare, în calitate de vânzător, a primit de la, în calitate de cumpărător, suma de 683.000 euro, din care suma de 240.000 euro a fost încasată de vânzătoare, iar diferența de 443.000 euro a fost încasată de.
Procurorul a mai arătat în rezoluție că au fost audiați intimații și că actele autentificate au fost încheiate nu numai în prezența reclamantei, dar și a fiului acesteia, cu care de altfel s-au purtat negocierile, care a încasat avansul de 10.000 euro și care i-a comunicat lui numărul de cont pentru a fi virată suma de 240.000 euro.
Din declarația numitului, procurorul a reținut că actul de vânzare-cumpărare a fost redactat și semnat după ce a fost citit și explicat părților.
S-a mai reținut de către procuror că la încheierea promisiunii de vânzare-cumpărare au mai asistat a, fiica lui, precum și,care au confirmat susținerile intimaților.
În final, procurorul a reținut că petenta și fiul acesteia au perfectat actele de vânzare-cumpărare ale terenului în deplină cunoștință de cauză, astfel că infracțiunea de înșelăciune nu există, fiind incidente disp. art. 10 lit.a Cpp.
Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petenta, care a fost respinsă prin rezoluția Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, din 7.11.2007, în dosar nr. 943/II/2/2007.
În motivarea rezoluției s-a reținut că în mod corect s-a stabilit faptul că nu a fost reținută fapta de înșelăciune în convenții, având în vedere că petenta avea obligația să cunoască natura juridică a terenului în calitate de promitentă vânzătoare, neputând invoca faptul că a fost în eroare cu privire la amplasarea suprafeței de teren vândută, respectiv extravilan în loc de intravilan.
Cu privire la activitatea desfășurată de notarii publici și, care au autentificat actele notariale, a rezultat că din verificările efectuate, aceștia au explicat părților conținutul actelor care urmau să le încheie, iar autentificarea acestora a fost făcută în prezența petentei și a fiului acesteia, cu care s-au purtat de fapt negocierile.
Examinând plângerea petentei, ale cărei motive au fost expuse mai sus, instanța constată că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele motive.
Infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 al.1,2,3 și 5 nu se poate reține în sarcina intimaților, deoarece petenta nu poate susține că nu a cunoscut natura juridică a terenului care a constituit obiectul contractului de vânzare cumpărare, în condițiile în care aceasta a fost proprietara tabulară, iar din declarațiile existente la dosarul de urmărire penală, rezultă că aceasta a fost însoțită de către fiul său, care are studii superioare și cu care s-au purtat discuțiile în legătură cu perfectarea actului de vânzare-cumpărare, iar notarul care a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, a explicat părților conținutul actului translativ de proprietate.
Este de notorietate că, pentru a încheia un contract de vânzare-cumpărare, este important a urmări în conținutul actelor suprafața terenului, natura juridică a acestuia și prețul, iar pentru aprecierea acestora nu sunt necesare studii superioare juridice, perfectarea acestor elemente din contractul de vânzare-cumpărare rămânând la aprecierea celor două părți, singurele care pot stabili dacă încheie un act de această natură în condițiile stabilite în contract.
În condițiile în care contractul de vânzare cumpărare a fost întocmit în scris, iar notarul care, din declarațiile existente la dosar (declarația av., notarului ), a rezultat că a explicat conținutul acestui contract, petenta nu a ridicat obiecțiuni, putând să refuze încheierea contractului, cu atât mai mult cu cât a fost asistată și de fiul acesteia, cu care practic s-au purtat discuțiile.
Invocarea faptului că s-a inserat în conținutul promisiunii de vânzare-cumpărare o clauză penală potrivit căreia promitenta vânzătoare trebuia să restituie beneficiarului de 20 de ori avansul de 10.000 de euro achitat de beneficiar, în cazul în care contractul de vânzare-cumpărare nu s-ar perfectat din culpa promitentei vânzătoare, nu este culpa intimaților și în speță a intimatului, petenta nefiind obligată să încheie un astfel de act și să accepte o astfel de clauză defavorabilă ei.
Nemulțumirile ulterioare contractului de vânzare-cumpărare în legătură cu prețul obținut, nu pot fi catalogate în prezent în sensul că intimații ar fi săvârșit o faptă penală, mai precis de înșelăciune în convenții, deoarece petenta, în cazul ambelor acte încheiate, atât în cazul promisiunii de vânzare-cumpărare cât și în cazul contractului de vânzare cumpărare a acceptat clauzele cuprinse în acestea, semnând înscrisurile respective.
În aceste condiții, instanța apreciază că nu există elemente din probele dosarului, care să conducă la concluzia că în speță s-ar fi săvârșit infracțiunea de înșelăciune în convenții în forma prev. de art. 215 al.1,2,3,5 Cp și de complicitate la această infracțiune, neexistând în cauză elemente că s-au folosit mijloace frauduloase pentru a determina pe vânzătoare să încheie promisiunea de vânzare-cumpărare, respectiv contractul de vânzare-cumpărare, astfel că, rezoluția dată de către organul de urmărire penală este temeinică și legală, constatându-se că fapta nu există, fiind incidente disp. art. 10 lit.a Cpp.
Pentru aceste considerente, instanța apreciază că se impune respingerea plângerii formulată de petenta, urmând a fi menținute ca temeinice și legale rezoluțiile atacate.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cpp,
PENTRU ACEST MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 2781al.8 lit.a Cpp respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta împotriva rezoluției din 07.11.2007 din dosar 943/II/2/2007 dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, respectiv rezoluția din 19.09.2007 de neîncepere a urmăririi penale dată în dosar 446/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
În baza art. 192 al.2 Cpp obligă petenta la 50 lei cheltuieli judiciare față de stat.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare
Pronunțată în ședința publică din 11 februarie 2008.
PREȘEDINTE GREFIER
G - - -
Red. Gh./21.02.2008
Tehnored. /21.02.2008
Președinte:Gheorghe BugarskyJudecători:Gheorghe Bugarsky