Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 30/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 2781Cod procedură penală -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA NR. 30
Ședința publică din 21 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Ghertner Artur
JUDECĂTOR 2: Samoilă Viorica
JUDECĂTOR 3: Andronic Tatiana
Grefier
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA
Pe rol, pronunțarea asupra recursurilor declarate de, și, împotriva deciziei penale nr. 336 din 03 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava.
Dezbaterile asupra recursurilor au avut loc în ședința publică din 14 ianuarie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru 15 ianuarie 2009 și apoi pentru astăzi, 21 ianuarie 2009.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 336/03.12.2008 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-, s-a constatat că nu se impune suspendarea judecării cauzei și sesizarea instanței de contencios administrativ cu excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 380/07.10.2005 al Prefectului județului
În baza art. 278/1 al. 8 lit. b Cod procedură penală s-a admis plângerea împotriva actelor procurorului formulată de către petenta Asociația.
S-a desființat rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 469/P/2007 din 23.06.2008 și rezoluția prim - procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 761/II/2/2008 din 14.08.2008.
S-a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava în vederea începerii urmăririi penale față de făptuitorii, și G, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 Cod penal rap. la art. 17/1 lit. d, h și art. 13/2 din Legea nr. 78/2000, art. 248 Cod penal rap. la art. 17/1 lit. d, h și art. 13/2 din Legea nr. 78/2000, art. 248/1 Cod penal rap. la art. 17/1 lit. d, h și art. 13/2 din Legea nr. 78/2000, art. 249 Cod penal rap. la art. 17/1 lit. d, h și art. 13/2 din Legea nr. 78/2000, art. 85 din Legea nr. 18/1991 nemodificată și art. 106 din Legea nr. 18/1991 modificată.
Pentru a hotărî astfel, a reținut prima instanță că prin plângerea împotriva actelor procurorului, petenta Asociația a solicitat, în contradictoriu cu intimații, și G, desființarea rezoluției Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 469/P/2007 din 23.06.2008 și dispunerea uneia dintre soluțiile prevăzute de art. 278/1 al. 8 lit. b sau lit. c Cod procedură penală, motivat de faptul că probele existente în dosarul de urmărire penală dovedesc vinovăția intimaților.
Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 469/P/2007 din 23.06.2008 s-a confirmat, în temeiul art. 228 al. 6 rap. la art. 10 lit. a Cod procedură penală, propunerea organelor de cercetare penală de neîncepere a urmăririi penale față de intimații, și G, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 Cod penal, de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 Cod penal, de abuz în serviciu în formă calificată, prev. de art. 248/1 Cod penal și de neglijență în serviciu, prev. de art. 249 al. 1, 2 Cod penal, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.
Pentru a se dispune aceste soluții, s-a reținut, în esență, că din amplul material de urmărire penală administrat în cauză nu rezultă că membrii Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S și-ar fi îndeplinit în mod necorespunzător atribuțiunile de serviciu, nu s-ar fi implicat în soluționarea problemelor proprietății, că ar fi urmărit sau că au produs lezarea intereselor legitime ale vreunor persoane, astfel că infracțiunile reclamate nu există. S-a apreciat că demersul Asociației trebuie urmat conform procedurilor legale în fața instanțelor de judecată, demersul penal neevidențiind existența vreunor fapte care să poată atrage răspunderea penală a membrilor Comisiei județene
Împotriva rezoluției sus-menționate, petenta Asociația a formulat plângere, care a fost respinsă prin rezoluția nr. 761/II/2/2008 din 14.08.2008 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, cu motivarea că soluția dată este corectă.
Instanța de fond a apreciat că rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 469/P/2007 din 23.06.2008 și rezoluția prim - procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 761/II/2/2008 din 14.08.2008 sunt nelegale, întrucât organele de urmărire penală nu au dispus cu privire la toate infracțiunile reclamate prin plângerea penală formulată de către petenta Asociația.
Astfel, prin plângerea penală formulată de către petenta Asociația, aceasta a solicitat efectuarea de cercetări față de membrii Comisiei Județene de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S, care funcționează la sediul Instituției Prefectului jud. S, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 Cod penal, de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 Cod penal, de abuz în serviciu în formă calificată, prev. de art. 248/1 Cod penal și de neglijență în serviciu, prev. de art. 249 Cod penal, cu precizarea că aceste infracțiuni sunt în legătură directă cu infracțiunile de corupție sau cu cele asimilate acestora, potrivit art. 17/1 lit. d și lit. h și art. 13/2 (secțiunea a 3- a) ale Legii nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, s-a precizat că aceste infracțiuni sunt prevăzute la art. 85 din Legea nr. 18/1991 nemodificată și la art. 106 din Legea nr. 18/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Cu toate acestea, prin rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 469/P/2007 din 23.06.2008 nu s-a dispus nici o soluție față de intimați cu privire la săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 17/1 lit. d și lit. h și art. 13/2 (secțiunea a 3- a) ale Legii nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, prev. de art. 85 din Legea nr. 18/1991 nemodificată și la art. 106 din Legea nr. 18/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Deși prin adresa nr. 297/VIII/1 din 11.10.2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava, s-a comunicat petentei Asociația că din verificările efectuate la acest parchet nu au rezultat elemente privind săvârșirea unor fapte de natură penală, din cele prev. de Legea nr. 78/2000, modificată și completată, valoarea prejudiciului creat Asociației de către Comisia Județeană de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S, după cum este calculată și precizată în plângere este sub 1.000.000 euro, iar plângerea și întregul material de verificare a fost înaintată Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, competent a efectua cercetări privind aspectele sesizate, în cauză se impunea a se dispune prin rezoluție/ordonanță motivată soluții față de fiecare intimat cu privire la fiecare dintre infracțiunile prev. de art. 17/1 lit. d și lit. h și art. 13/2 (secțiunea a 3- a) ale Legii nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, reclamate de către petentă.
Prin urmare, se impunea ca Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, în baza rolului activ prevăzut de art. 4 Cod procedură penală, să îl cheme pe reprezentantul legal al petentei Asociația pentru a lămuri conținutul plângerii penale formulate împotriva intimaților, în sensul de a preciza, pentru fiecare dintre aceștia, în ce anume constă fiecare dintre infracțiunile reclamate, urmând să procedeze în consecință.
Astfel, după lămurirea conținutului plângerii penale a petentei Asociația, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava trebuia să verifice dacă este competent în efectuarea cercetărilor.
Între faptele reclamate de către petenta Asociația există legătură, având în vedere calitatea intimaților de membri ai Comisiei Județene de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S, fiind dat cazul de conexitate prevăzut de art. 34 lit. d Cod procedură penală, astfel încât organul competent să efectueze cercetările se va stabili conform disp. art. 45 al. 1 Cod procedură penală rap. la art. 35 al. 1 Cod procedură penală, urmând ca acesta să efectueze cercetări și să dispună cu privire la toate faptele reclamate și cu privire la toți intimații.
Cu privire la faptul că la termenul de judecată din data de 26.11.2008 reprezentantul petentei a invocat excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 380/07.10.2005 al Prefectului județului S, aflat la fila nr. 82 - dosar de urmărire penală, nu se impune suspendarea judecării cauzei și sesizarea instanței de contencios administrativ cu excepția invocată, întrucât în cauză urmează mai întâi a se lămuri conținutul plângerii penale formulată de petenta Asociația, iar ulterior să se dispună cu privire la toate faptele reclamate și cu privire la toți intimații.
Prin urmare, în situația în care se va formula o nouă plângere împotriva actelor procurorului, conform disp. art. 278/1 Cod procedură penală, va putea fi invocată din nou această excepție, dacă se va aprecia necesar.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs intimații, și
În motivarea reclamanților, aceștia au arătat că greșit s-a dispus trimiterea cauzei la procuror, în condițiile în care soluția pronunțată în plângerea atacată este legală și temeinică.
Astfel, activitatea desfășurată vizând terenurile în litigiu s-a circumscris cadrului legal în vigoare, nepunându-se în discuție exercitarea cu rea - credință a atribuțiilor ce le reveneau.
Prin memoriul depus la dosar la data de 08.01.2009, intimata Asociația a invocat excepția de necompetență, după calitatea persoanei, a prezentei instanțe cât privește soluționarea recursurilor, avându-se în vedere că recurentului i-a fost validat mandatul de senator în Parlamentul României.
Analizând excepția invocată, Curtea o găsește întemeiată.
Astfel, ca urmare a alegerilor parlamentare ce au avut loc în data de 30.11.2008, intimatul a fost ales senator în circumstanța electorală nr. 35
Este real că la data pronunțării sentinței penale atacate, acesta nu avea vreuna din calitățile prev. de art. 29 al. 1 pct. 1 Cod procedură penală.
Potrivit însă disp. art. 40 al. 2 Cod procedură penală, dobândirea calității după săvârșirea infracțiunii nu determină schimbarea competenței, cu excepția infracțiunilor săvârșite de persoanele prevăzute în art. 29 pct. 1.
Aceste dispoziții se impun a fi colaborate și cu cele prev. de art. 2781al. 1 Cod procedură penală, privind instanța competentă să soluționeze plângerile formulate împotriva rezoluțiilor/ordonanțelor procurorului.
Față de cele mai sus reținute, Curtea constată că, având în vedere regulile de competența după calitatea persoanei, competența de soluționare a recursurilor declarate în cauză revin Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală, motiv pentru care, în temeiul art. 42 al. 1 Cod procedură penală coroborat cu art. 40 al. 2 Cod procedură penală va declina competența de soluționare în favoarea acestei instanțe.
Văzând și disp. art. 192 al. 3 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
În temeiul art. 42 alin.1 Cod procedură penală coroborat cu art. 40 alin.2 Cod procedură penală declină competența de soluționare a recursurilor declarate de intimații, și G împotriva sentinței penale nr. 336 din data de 03.12.2008 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr- în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție B - Secția Penală.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.01.2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fd.
Dact.
Ex. 2
2.02.2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
Nr- din 9 februarie 2009
CĂTRE,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
- Secția penală -
Vă înaintăm alăturat dosarul acestei instanțe nr- întrucât în temeiul art. 42 alin.1 Cod procedură penală coroborat cu art. 40 alin.2 Cod procedură penală s-a declinat competența de soluționare a recursurilor declarate de intimații, și G împotriva sentinței penale nr. 336 din data de 03.12.2008 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr- în favoarea dumneavoastră.
Președinte, Grefier,
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
Nr- din 9 februarie 2009
CĂTRE,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
- Secția penală -
Vă înaintăm alăturat dosarul acestei instanțe nr- întrucât în temeiul art. 42 alin.1 Cod procedură penală coroborat cu art. 40 alin.2 Cod procedură penală s-a declinat competența de soluționare a recursurilor declarate de intimații, și G împotriva sentinței penale nr. 336 din data de 03.12.2008 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr- în favoarea dumneavoastră.
Președinte, Grefier,
Președinte:Ghertner ArturJudecători:Ghertner Artur, Samoilă Viorica, Andronic Tatiana