Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 345/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE Nr. 345/2008
Ședința publică de la 19 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Covaciu
JUDECĂTOR 2: Leontin Coraș
JUDECĂTOR 3: Mircea Bădilă
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIAa fost reprezentat de
Procuror -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de petentul împotriva deciziei penale nr. 79/11 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat avocat G cu delegație de apărător ales al petentului recurent, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care nefiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Avocatul petentului solicită admiterea recursului, casarea hotărârii penale atacate și rejudecând a se constata că în mod greșit a fost reținută starea de provocare și se impunea trimiterea în judecată a intimaților.
Reprezentanta parchetului solicită respingerea recursului ca fiind inadmisibil precizând că decizia atacate are caracter definitiv.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față;
Constată că prin sentința penală nr. 138/17.12.2007 a Judecătoriei Avrig în baza art. 278/1 pct. 8 lit. a Cod procedură penală s-a respins plângerea formulată de petentul împotriva Ordonanței Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din data de 18.05.2007, pronunțată în dosar nr. 363/P/2007, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a intimaților și, pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin.2 Cod penal, și neînceperea urmăririi penale față de aceștia pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin.2 lit. b și alin.3 lit. a Cod penal, și a rezoluției prim-procurorului din data de 20.07.2007 pronunțată în dosar nr.289/ll/2/2007, ca neîntemeiată.
În baza art. 192 alin.2 C.P.P. a fost obligat petentul să plătească către stat a sumei de 220 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei să fie avansată din către Baroul Sibiu.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din data de 18 mai 2007, în dosar nr. 363/p/2007, a fost dispusă scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților și pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 al. 2 Cod penal, și a fost aplicată fiecărui învinuit o amendă administrativă de 100 lei. La adoptarea acestei soluții s-a avut în vedere împrejurările concrete și consecințele săvârșirii faptelor și s-a apreciat că sancțiune cu caracter administrativ este proporțională cu gravitatea faptelor.
A fost dispusă neînceperea urmăririi penale față de acești învinuiți sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin.2 lit.b și alin.3 lit.a Cod penal, motivat de faptul că sustragerea sumei de bani nu a fost dovedită, iar telefonul mobil al părții vătămate a fost găsit la locul faptei.
Prin rezoluția din data de 20.07.2007, în dosar nr. 289/II/2/2007, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiua fost respinsă ca neîntemeiată plângerea petentului împotriva ordonanței din 18 mai 2007, care a fost menținută.
Instanța a reținut că în noaptea de 24-25 februarie 2007, este neîndoielnic că a existat un incident între partea vătămată și cei doi intimați, în urmă căruia partea vătămată a suferit leziuni vindecabile în 8-9 zile de îngrijiri medicale.
Învinuiții au recunoscut săvârșirea faptelor, invocând drept motiv starea de provocare din partea părții vătămate, stare de fapt confirmată de martorii oculari ai incidentului.
S-a arătat că la dosarul cauzei se află procesul verbal de cercetare la fața locului, întocmit în 25.02.2007, imediat după incident, și în care se menționează partea vătămată se afla chiar și la sosirea organelor d poliție în stare avansată de ebrietate.
Instanța a respins plângerea formulată de petentul împotriva ordonanței din 18.05.2007 și rezoluției din 20.07.2007 ca neîntemeiată, cu menținerea soluției adoptate de procuror.
În adoptarea acestei soluții, instanța a avut în vedere împrejurările concrete ale săvârșirii faptei, atitudinea agresivă și provocatoare a părții vătămate fiind cea care a declanșat conflictul.
Având în vedere aceste aspecte, instanța a considerat că în mod concret s-a reținut vinovăția celor doi învinuiți, și s-a aplicat o sancțiune proporțională cu fapta comisă, cu împrejurările producerii și cu urmările acesteia, și anume o sancțiune cu caracter administrativ.
Pentru aceste motive, în baza art. 278/1 pct. 8 lit. a C.P.P. s-a respins plângerea formulată de petent și a fost menținută soluția adoptată de procuror.
Petentul a fost obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs petentul
atacând-o pentru ne legalitate și netemeinicie, dar fără a arăta în scris
motivele.
Prin decizia penală nr. 79/17.03.2008 a Tribunalului Sibius -a respins ca nefondat recursul petentului motivat de aceea că în raport de starea de provocare a celor doi învinuiți de către partea vătămată, de urmările produse, de persoana făptuitorilor, aplicarea sancțiunilor cu caracter administrativ este îndestulătoare.
Împotriva acestei decizii, petentul a declarat din nou recurs.
Întrucât împotriva unei hotărâri definitive pronunțate în calea de atac a recursului nu se mai poate declara un alt recurs, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. a Cod procedură penală, Curtea va respinge acest recurs ca inadmisibil.
În baza art. 192 al. 2 Cod procedură penală recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare din recurs, în sumă de 150 lei.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de petentul împotriva deciziei penale pronunțate de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
Obligă pe petentul recurent să plătească statului suma de 150 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 19 iunie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Concediu odihnă
Semnează președintele completului
Judecător - -
Grefier,
- -
Concediu odihnă
Semnează grefier șef
-
Red.
Dact.
2 ex./28.07.2008
Jud. recurs,
Jud. fond
Președinte:Maria CovaciuJudecători:Maria Covaciu, Leontin Coraș, Mircea Bădilă