Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 43/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.43/R/2009
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2009
Instanța constituit din:
PREȘEDINTE: Chitidean Valentin JUDECĂTOR 2: Săndel Macavei Monica Șortan
JUDECĂTORI: - -
: - -
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR:
S-a luat spre examinare recursul declarat de petenții, și împotriva sentinței penale nr. 590/14 octombrie 2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Maramureș, cauza având ca obiect plângerea împotriva rezoluției procurorului.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul ales al făptuitorului, av., cu delegație avocațială la dosar și apărătorul ales al făptuitorului, av., din cadrul Baroului M, cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind petenții, și și făptuitorii și.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, apărătorul ales al făptuitorului învederează instanței că apărătorul petenților, av. nu se va prezenta, instanța constatând că acesta are delegație avocațială doar pentru redactarea recursului.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond, apreciind că din actele premergătoare nu rezultă niciun element care să caracterizeze prezența grupului infracțional organizat.
Apărătorul făptuitorului solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de Tribunalul Maramureș. Astfel, în mod corect în faza de urmărire penală s-a ajuns la concluzia că indiciile săvârșirii infracțiunii nu există și nu se confirmă,cel puțin parțial, că s-ar fi inițiat un astfel de grup infracțional.
Apărătorul făptuitorului, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de Tribunalul Maramureș. Cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată în recurs, respectiv 110 lei reprezentând cheltuieli de deplasare iar suma de 1.000 lei onorariu avocațial. Solicită a se avea în vedere, sub aspect procedural, tardivitatea plângerii împotriva ordonanței procurorului. Astfel, ordonanța din data de 8 aprilie 2008 fost comunicată petenților cu recomandată, conform actului de la fila 22 din dosar iar în ceea ce privește plângerea la ordonanța din 20.05.2008 a fost înregistrată la data de 6 mai 2008, deci este tardivă. Sub aspectul fondului, este indiscutabil că prevederile art.2 din Legea 39/2003 nu sunt întrunite în cauză, toate argumentele plângerii fiind lipsite de temei și nu au un caracter fondat. Solicită a se avea în vedere că la dosar s-au depus copii din dosarul de faliment, acte care nu au legătură cu prezenta cauză. Depune la dosar chitanță în sumă de 110,39 lei pentru dovedirea cheltuielilor de deplasare.
CURTEA
Prin sentința penală nr.590 din 14 octombrie 2008 a Tribunalului Maramureș, în temeiul art.2781alin.8 lit. a pr.penală, s-a respins plângerea formulată de petenții u, și, toți cu domiciliul procesual ales în B M,-, județul M, împotriva ordonanței din 8 aprilie 2008 dată în dosarul nr.46-D/P/2008 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, care a fost menținută.
În temeiul art.192 al 2.pr.penală, petenții au fost obligați să plătească statului câte 40 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin plângerea adresată instanței, petenții u, și au solicitat desființarea ordonanței din 8 aprilie 2008 dată în dosarul nr.46-D/P/2008 al -Biroul Teritorial Maramureș, precum și a ordonanței din 20 mai 2008, dată în dosarul nr.27/II/2/2008 al Biroului Teritorial Cluj, și trimiterea cauzei procurorului pentru începerea urmăririi penale în vederea trimiterii în judecată a făptuitorilor pentru faptele menționate în plângere și denunț.
În motivarea plângerii s-a arătat că soluția procurorului, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții și sub aspectul infracțiunilor prev. de art.7 al.1 din Legea nr.39/2003 și art.323 al.1 și 2 Cod penal și s-a declinat competența de soluționare pentru restul infracțiunilor în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, este nelegală și netemeinică întrucât, pe de o parte competența aparținea structurii, iar, pe de altă parte, nu s-a făcut urmărire penală cu privire la toate faptele.
Procedând la judecarea plângerii, în baza actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul a constatat următoarele:
Prin ordonanța din 8 aprilie 2008, dată în dosarul nr.46-D/P/2008 al -Biroul Teritorial Maramureșs -a dispus, în temeiul art.10 lit.a Cod procedură penală, neînceperea urmăririi penale față de numiții și sub aspectul infracțiunilor prev. de art.7 al.1 din Legea nr.39/2003 și art.323 al.1 și 2 Cod penal. De asemenea, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privindu-i pe susnumiți în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș sub aspectul infracțiunilor prev. de art.23 din Legea nr.656/2002, art.215 Cod penal și art.1396din Legea nr.8/1996.
S-a reținut că din actele premergătoare nu rezultă niciun fel de element care să caracterizeze prezența grupului infracțional organizat în sensul art.2 alin.1 lit.a din Legea nr.39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate.
Pornind de la activitatea de privatizare a, petenții au considerat că aceasta a avut loc nelegal și că defunctul u (ai cărui moștenitori sunt petenții) ar fi deținut și el acțiuni la societatea respectivă. De asemenea, au susținut că numiții, și autori necunoscuți, cetățeni și români, le-au eludat interesele și beneficiile, concepând un mecanism de falimentare a societății comerciale, grevând patrimoniul acesteia prin atestarea fictivă a unor raporturi obligaționale inexistente, crearea insolvabilității și achiziționarea prin interpuși a patrimoniului la sume derizorii.
La adoptarea soluției, procurorul a avut în vedere că a fost și este administratorul B M, societate care în anul 2000 intrat în proces de privatizare, 30% din pachetul de acțiuni rămânând în proprietatea -. În următorii ani, firma a lansat mai multe oferte de cumpărare de acțiuni, ultima în martie 2004, ce au rămas fără efect.
Privitor la contribuția unor cetățeni sau români a căror identitate nu se cunoaște, administratori ai unor firme, nu s-au dovedit în cauză implicații de această natură. operațiuni desfășurate între BM( care anterior dobândise acțiuni de la Era Project, administrată de un cetățean ) și au fost legale, aprobate în Adunarea Generală a Acționarilor și purtând totodată girul administratorului judiciar și confirmarea judecătorului sindic.
Privitor la numitul s-a reținut că singura tangență pe care a avut-o cu societatea a fost în anul 2000, când cu ocazia privatizării, s-a prezentat în calitate de administrator al unei societăți ca potențial cumpărător al acțiunilor, însă nu a avut succes.
În ceea ce privește pretențiile petenților în sensul deținerii de acțiuni la, între petenți și s-au desfășurat de-a lungul timpului mai multe litigii de natură comercială, iar expertizele de specialitate efectuate nu au demonstrat afirmațiile petenților.
Pentru toate aceste considerente, s-a concluzionat că între persoanele împotriva cărora s-a formulat plângere penală nu s-a stabilit nicio înțelegere și nicio legătură menite să le determine să acționeze în mod coordonat în scopul comiterii deliberate a unor infracțiuni grave, și astfel nu există fapta de constituire sau inițiere ori sprijinire a unui grup infracțional organizat.
Plângerea formulată de petenți împotriva ordonanței procurorului a fost respinsă prin ordonanța din 20 mai 2008 dată în dosarul nr.27/II/2/2008 al -Serviciul Teritorial Cluj.
Analizând plângerea petenților, instanța a reținut că în etapa actelor premergătoare s-au făcut verificări cu privire la presupusele fapte penale pentru a se concluziona dacă este cazul sau nu a se începe urmărirea penală. De asemenea, s-a efectuat o analiză amănunțită a acțiunilor ce vizau, prin raportare la faptele cu a căror cercetare a fost investit organul de urmărire penală.
Astfel, din înscrisurile aflate la dosar și declarațiile făptuitorilor nu au rezultat indicii care să confirme că aceștia s-au asociat cu persoane necunoscute în scopul săvârșirii de infracțiuni în dauna petenților și nici o posibilă alăturare pentru efectuarea de acte menite să pregătească constituirea grupului, ori să sprijine activitatea acestuia. se află în procedură de faliment din noiembrie 2005, iar întreaga activitate desfășurată de firmă nu s-a făcut exclusiv de, ci sub controlul administratorului judiciar și a judecătorului sindic.
Cu privire la celelalte infracțiuni menționate în plângerea inițială, respectiv spălare de bani prev. de art.23 din Legea nr.656/2002, înșelăciune prev. de art.215 Cod penal și infracțiuni la regimul proprietății intelectuale și industriale prev. de art.1396din Legea nr.8/1996, -Biroul Teritorial Maramureș și-a declinat competența în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, (unde s-a format dosarul nr.98/P/2008) întrucât aceste infracțiuni sunt de competența Direcției doar dacă au fost săvârșite de persoane care aparțin unor grupuri infracționale organizate sau unor asociații sau grupări constituite în scopul săvârșirii de infracțiuni, potrivit art.12 alin.1 din Legea nr.508/2004, ceea ce în cauză nu s-a putut reține. Conflictul negativ de competență ivit în cauză a fost soluționat prin ordonanța nr.1855/c/1898/II/4/2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în sensul stabilirii competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș.
Verificându-se dosarul nr.98/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, s-a constatat că celelalte fapte reclamate de petenți se află în curs de cercetare, astfel că, cu privire la aceste fapte, petenții vor avea deschisă calea plângerii reglementată de art.2781Cod procedură penală, abia după adoptarea în cauză a unei soluții de către procuror.
Împotriva sentinței în termen legal s-a exercitat calea de atac a recursului de către u, și.
Practic, susținerile făcute în redactarea plângerii și denunțului, cele făcute în plângerea împotriva soluției date de către procurori și plângerea redactată în fața tribunalului, au fost susținute ca motive scrise de recurs. Este dovedit cu înscrisurile anexate plângerii și denunțului, că în scopul de a eluda interesele noastre, și alții au conceput un mecanism de falimentare a societății, de blocare a controlului și responsabilității, grevând patrimoniul, după știința noastră, 800.000 euro, prin atestare fictiva a unor raporturi obligaționale inexistente, crearea insolvabilității și achiziționarea prin interpuși a patrimoniului (terenuri, construcții etc.) la sume derizorii. În acest sens, prin intermediul unor cetățeni, dar și a unor administratori ai unor societăți din BM( SC "" SA) au creat un mecanism prin care societatea a fost creditată, fictiv, după care, prin procedura de insolvabilitate și aparența că acționează în interesul asociaților, au transferat-o în patrimoniul propriu, dar și a societății menționate. Banii au fost alocați de interpuși sau interesați și fictivitatea actelor a fost asigurată pentru crearea aparentei insolvabilității în cele din urmă valorificată prin închiderea procedurii și înscrierea dreptului de proprietate în favoarea celor menționați. Paguba cauzată subsemnaților constă în patrimoniu, a care avem și am fi avut dreptul, în cuantum de peste 3 milioane euro actualizat, dar și în sume de bani cuvenite statului R cu titluri diferite.
Instanța de recurs reține următoarele:
Prin ordonanța din 8 aprilie 2008, dată în dosarul nr.46-D/P/2008 al -Biroul Teritorial Maramureșs -a dispus, în temeiul art.10 lit.a Cod procedură penală, neînceperea urmăririi penale față de numiții și sub aspectul infracțiunilor prev. de art.7 al.1 din Legea nr.39/2003 și art.323 al.1 și 2 Cod penal. De asemenea, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privindu-i pe susnumiți în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș sub aspectul infracțiunilor prev. de art.23 din Legea nr.656/2002, art.215 Cod penal și art.1396din Legea nr.8/1996.
S-a reținut că din actele premergătoare nu rezultă niciun fel de element care să caracterizeze prezența grupului infracțional organizat în sensul art.2 alin.1 lit.a din Legea nr.39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate.
Pornind de la activitatea de privatizare a, petenții au considerat că aceasta a avut loc nelegal și că defunctul u (ai cărui moștenitori sunt petenții) ar fi deținut și el acțiuni la societatea respectivă. De asemenea, au susținut că numiții, și autori necunoscuți, cetățeni și români, le-au eludat interesele și beneficiile, concepând un mecanism de falimentare a societății comerciale, grevând patrimoniul acesteia prin atestarea fictivă a unor raporturi obligaționale inexistente, crearea insolvabilității și achiziționarea prin interpuși a patrimoniului la sume derizorii.
La adoptarea soluției, procurorul a avut în vedere că a fost și este administratorul B M, societate care în anul 2000 intrat în proces de privatizare, 30% din pachetul de acțiuni rămânând în proprietatea -. În următorii ani, firma a lansat mai multe oferte de cumpărare de acțiuni, ultima în martie 2004, ce au rămas fără efect.
Privitor la contribuția unor cetățeni sau români a căror identitate nu se cunoaște, administratori ai unor firme, nu s-au dovedit în cauză implicații de această natură. operațiuni desfășurate între BM( care anterior dobândise acțiuni de la Era Project, administrată de un cetățean ) și au fost legale, aprobate în Adunarea Generală a Acționarilor și purtând totodată girul administratorului judiciar și confirmarea judecătorului sindic.
Privitor la numitul s-a reținut că singura tangență pe care a avut-o cu societatea a fost în anul 2000, când cu ocazia privatizării, s-a prezentat în calitate de administrator al unei societăți ca potențial cumpărător al acțiunilor, însă nu a avut succes.
În ceea ce privește pretențiile petenților în sensul deținerii de acțiuni la, între petenți și s-au desfășurat de-a lungul timpului mai multe litigii de natură comercială, iar expertizele de specialitate efectuate nu au demonstrat afirmațiile petenților.
Pentru toate aceste considerente, s-a concluzionat că între persoanele împotriva cărora s-a formulat plângere penală nu s-a stabilit nicio înțelegere și nicio legătură menite să le determine să acționeze în mod coordonat în scopul comiterii deliberate a unor infracțiuni grave, și astfel nu există fapta de constituire sau inițiere ori sprijinire a unui grup infracțional organizat.
Plângerea formulată de petenți împotriva ordonanței procurorului a fost respinsă prin ordonanța din 20 mai 2008 dată în dosarul nr.27/II/2/2008 al -Serviciul Teritorial Cluj.
Analizând pe fond plângerea petenților, neconstatându-se aspecte de tardivitate, instanța a reținut că în etapa actelor premergătoare s-au făcut verificări cu privire la presupusele fapte penale pentru a se concluziona dacă este cazul sau nu a se începe urmărirea penală. De asemenea, s-a efectuat o analiză amănunțită a acțiunilor ce vizau, prin raportare la faptele cu a căror cercetare a fost investit organul de urmărire penală.
Din înscrisurile aflate la dosar și declarațiile făptuitorilor nu au rezultat indicii care să confirme că aceștia s-au asociat cu persoane necunoscute în scopul săvârșirii de infracțiuni în dauna petenților și nici o posibilă alăturare pentru efectuarea de acte menite să pregătească constituirea grupului, ori să sprijine activitatea acestuia. se află în procedură de faliment din noiembrie 2005, iar întreaga activitate desfășurată de firmă nu s-a făcut exclusiv de, ci sub controlul administratorului judiciar și a judecătorului sindic.
Cu privire la celelalte infracțiuni menționate în plângerea inițială, respectiv spălare de bani prev. de art.23 din Legea nr.656/2002, înșelăciune prev. de art.215 Cod penal și infracțiuni la regimul proprietății intelectuale și industriale prev. de art.1396din Legea nr.8/1996, -Biroul Teritorial Maramureș și-a declinat competența în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, (unde s-a format dosarul nr.98/P/2008) întrucât aceste infracțiuni sunt de competența Direcției doar dacă au fost săvârșite de persoane care aparțin unor grupuri infracționale organizate sau unor asociații sau grupări constituite în scopul săvârșirii de infracțiuni, potrivit art.12 alin.1 din Legea nr.508/2004, ceea ce în cauză nu s-a putut reține. Conflictul negativ de competență ivit în cauză a fost soluționat prin ordonanța nr.1855/c/1898/II/4/2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în sensul stabilirii competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș.
Și instanța de recurs constată că cele învederate de procurori, raportat strict la soluțiile pe fond pronunțate, sunt corespunzătoare realității. Recurenții s-au mulțumit ca în scris să reia vechile reclamații, fără susținere concretă, așa încât recursul de față urmează a fi respins ca nefundat pe considerentele art. 385/15 pct. 1 lit. b proc.pen.
Văzând și disp. art. 192 al. 2 proc.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții ,.în B M-/22,.în B M,-, județul M și .în B M,-, județul M împotriva sentinței penale nr. 590 din 14 octombrie 2008 a Tribunalului Maramureș.
Obligă pe recurenți să plătească suma de 1110 lei cheltuieli judiciare în favoarea intimatului.
Obligă pe recurenți să plătească în favoarea statului suma de câte 100 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 22 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
RED.SM/MR
02.02.09/3 EX.
Președinte:Chitidean ValentinJudecători:Chitidean Valentin, Săndel Macavei Monica Șortan