Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 478/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ Nr. 478

Ședința publică de la 06 Mai 2009

PREȘEDINTE: Constantin Iriza Membri Aurel Ilie VicePREȘEDINTE: Constantin Iriza Membri Aurel Ilie

- - - - Președinte Secție

- - JUDECĂTOR 2: Onița

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror, din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova

Pe rol, soluționarea recursului declarat de revizuientul, împotriva deciziei penale nr. 222 din 3 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a lipsit revizuientul.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatând cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.

Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingerea recursului ca inadmisibil, cu obligarea recurentului la cheltuieli judiciare către stat.

CURTEA,

Asupra recursului de față;

Prin sentința penală nr. 484/ 04.03.2009 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Sa fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de către petentul, domiciliat în municipiul DTS, str. dr., nr. 5, jud. M, împotriva sentinței penale nr. 990/ 09.07.2008 pronunțată de către Judecătoria Drobeta Turnu S în dosarul nr-, definitivă prin decizia penală nr. 305/R/ 05.09.2008 a Tribunalului Mehedinți.

A fost obligat petentul la plata a 10 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că revizuientul a solicitat revizuirea unei sentințe penale prin care s-a respins plângerea pe care a formulat-o împotriva rezoluției nr. 3571/P/2007 din data de 24.01.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu S.

S-a mai reținut că, pentru a fi admisibilă o cerere de revizuire întemeiată pe art. 394 lit.a C.P.P. este necesar ca aceasta să se îndrepte împotriva unei sentințe prin care s-a dispus achitarea, încetarea procesului penal sau condamnarea iar în cauză, nefiind vorba despre o astfel de hotărâre, s-a apreciat că cererea de revizuire este inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, a declarat recurs revizuientul, arătând că a formulat o cerere de revizuire, însă nu i-a fost comunicat nici un răspuns.

Prin decizia penală nr. 222 de la 3 aprilie 2009, Tribunalul Mehedinția respins ca nefondat recursul declarat de recurentul revizuient și l-a obligat la 40 lei cheltuieli judiciare către stat.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței prin prisma criticilor formulate, s-a reținut că recurentul revizuient a solicitat revizuirea sentinței penale nr.990/ 09.07.2008 pronunțată de Judecătoria Tr. S prin care a fost respinsă plângerea pe care a formulat-o împotriva rezoluției nr.3571/P/2007 din 24.01.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tr. S, sentință rămasă definitivă prin decizia penală nr.305/R/ 05.09.2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți.

Prin urmare, s-a constatat că, prin sentința penală nr.990/2008 nu a fost soluționat fondul cauzei în sensul că nu s-a pronunțat o soluție de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal, ci a fost soluționată o plângere întemeiată pe disp. art.2781

C.P.P.

Calea extraordinară de atac a revizuirii poate fi exercitată numai împotriva sentințelor penale definitive prin care a fost soluționat fondul cauzei, întrucât, în caz contrar, s-ar extinde posibilitatea exercitării acest căi de atac, ceea ce contravine dispozițiilor legale.

Având în vedere cele expuse, s-a apreciat că, în mod corect Judecătoria Tr. Sar espins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de recurentul revizuient, în același sens pronunțându-se și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul legii nr. XVII/ 19.03.2007.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs revizuientul, care nu s-a prezentat în vederea susținerii motivelor scrise depuse la dosar.

Recursul este inadmisibil.

Potrivit art. 407 Cod procedură penală, sentințele instanței de revizuire sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile la care se referă revizuirea.

În speță, hotărârea ce se cere a fi revizuită, având ca obiect plângere împotriva ordonanței de neîncepere a urmăririi penale, este susceptibilă a fi atacată numai pe calea recursului, în cadrul căruia se și definitivează așa încât, noua cale de atac este inadmisibilă și urmează a fi respinsă, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. a Cod procedură penală.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de revizuientul, împotriva deciziei penale nr. 222 din 3 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-,

Obligă recurentul revizuient la 10 lei cheltuieli judiciare statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 6 mai 2009.

- - - - -

Grefier,

Red.jud.OD

IB/27.05.2009

6 mai 2009,

Dr. Tr.S va urmări și încasa de la rec.reviz. suma de 10 lei cheltuieli judiciare statului.

Președinte:Constantin Iriza Membri Aurel Ilie
Judecători:Constantin Iriza Membri Aurel Ilie, Onița

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 478/2009. Curtea de Apel Craiova