Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 57/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
SENTINȚA PENALĂ NR.57/ DOSAR NR-
Ședința publică din data de 22 Mai 2008
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Constantin Epure
GREFIER - - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public -
- procuror șef Secție judiciară
în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra plângerii formulată de petentul, în temeiul art.2781Cod procedură penală, împotriva rezoluției procurorului general din data de 4 aprilie 2008 pronunțată în dosarul nr. 259/II/2/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov și împotriva rezoluției procurorului din data de 06 martie 2008, pronunțată în dosarul nr.566/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, privind pe făptuitoarea.
Dezbaterile asupra cauzei s-au efectuat în conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedură penală, respectiv prin înregistrare pe suport audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 12 mai 2008 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 19 Mai 2008 și 22 Mai 2008, când,
CURTEA
Asupra cauzei penale de față:
La data de 23 aprilie 2008 fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției procurorului nr.566/P/2007 din data de 06.03.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, solicitând "infirmarea" acesteia si continuarea cercetărilor față de făptuitoarea, inspector de poliție, cât și față de doamna procuror, apreciind că aceasta din urmă ar fi "autoarea morală a referatului cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală". Petentul a invocat în susținerea plângerii sale aspecte care țin de interpretarea noțiunii de imobil, noțiune care a constituit și punctul de plecare în săvârșirea faptei penale pentru care a fost dispusă o soluție de netrimitere in judecată.
Analizând actele premergătoare efectuate în cauză prin prisma criticilor petentului, dar și a înscrisurilor depuse la dosar în procedura prevăzută de art.2781Cod procedură penală, Curtea reține că plângerea formulată este nefondată pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Mai întâi, este de observat că verificarea soluției de netrimitere în judecată se va face numai în ceea ce o privește pe făptuitoarea, prin raportare la dispozițiile art.2781alin.4 Cod procedură penală, care dispun ca " persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum și persoana care a făcut plângerea se citează", neputându-se face o verificare a soluției adoptate de procuror și față de doamna procuror, despre care petentul a făcut referire în cuprinsul plângerii. De asemenea, deși petentul a făcut plângere și împotriva rezoluției Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov din data de 04.04.2008, Curtea va analiza legalitatea si temeinicia rezoluției procurorului din data 06.03.2008, potrivit art.2781alin.1 Cod procedură penală.
În ceea ce privește plângerea petentului, reținem că la data de 14.12.2007, petentul a formulat o plângere penală prin care a reclamat săvârșirea infracțiunii de fals intelectual de către inspectorul principal de poliție, infracțiune săvârșită cu ocazia întocmirii unui referat cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală față de expertul tehnic judiciar.
Din cuprinsul plângerii, dar și din declarația petentului, rezultă că falsul intelectual comis de făptuitoare ar consta în două aspecte. Când aceasta a făcut referire în cuprinsul referatului la declarația expertului dată organelor de poliție, ar fi eliminat din sensul frazei scrise de expert precizarea făcută de acesta ca prin imobilul evaluat la suma de 949.277.380 lei vechi s-a referit exclusiv la un apartament și, de aici, s-a comis un fals prin omisiune întrucât făptuitoarea ar fi reprodus textul, modificându-i sensul, " imobilul " valorând mai mult. Apoi, tot în cuprinsul referatului, când a analizat actele de cercetare efectuate, făptuitoarea s-a referit din nou la imobil, deși expertul ar fi făcut numai un raport de expertiză tehnică în construcții, nu și pentru terenul aferent si spațiile de uz comun ale construcției.
Cu privire la săvârșirea de către făptuitoare a infracțiunii de fals intelectual, Curtea reține că susținerile petentului sunt nefondate. Acest lucru, pornind chiar de la definiția dată de legiuitor acestei infracțiuni, falsul intelectual constând în "falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări".
Așadar, falsul intelectual presupune o activitate de falsificare a unui înscris oficial în conținutul său, adică de alterare a adevărului cu privire la faptele sau împrejurările despre care înscrisul este destinat să facă proba.
Or, întocmind referatul cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală, inspectorul de poliție nu a făcut altceva decât să-și îndeplinească activitatea proprie în cadrul urmăririi penale, ca fază a procesului penal, și anume de a înainta procurorului actele încheiate cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală, conform art.228 alin.4 Cod procedură penală.
Că în cuprinsul acestui referat, făptuitoarea a folosit noțiunea de imobil într-un alt sens decât cel pe care i-l dă petentul - de altfel, în cuprinsul Legii nr.7/1996, dar și al altor acte normative, spre exemplu Legea nr.50/1991, prin imobil, se înțelege una sau mai multe parcele alăturate, cu sau fără construcții, aparținând aceluiași proprietar - nu înseamnă că aceasta săvârșește vreo faptă de natură penală. Mai mult, referatul întocmit de aceasta nu vine să facă proba unei situații de fapt, ci este o propunere pe care procurorul o analizează în desfășurarea activității acestuia.
Pentru aceste considerente, Curtea, n baza art.278 ind.1 alin.8 lit.a Cod procedură penală, va respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției nr.566/P/2007 din data de 06.03.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, pe care o va menține.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 278 ind.1 alin.8 lit.a Cod procedură penală, respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției nr.566/P/2007 din data de 06.03.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, pe care o menține.
În baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală, obligă petentul la plata sumei de 50 Ron, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru petent și de la comunicare cu făptuitoarea.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.05.2008.
PREȘEDINTE GREFIER
pt. - - pt. - -
aflat în concediu de odihnă aflată în concediu de odihnă
semnează vicepreședinte instanță semnează grefier șef secție penală
Red./27.06.2008
Dact./30.06.2008/2ex.
Președinte:Constantin EpureJudecători:Constantin Epure