Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 6/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI D FAMILIE
DOSAR NR-
SENTINTA NR.6
Ședința publică din data de 12 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Georgescu
Grefier: - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulate potrivit art.278/1 pr.penală de petentul, fiul lui și, născut la 10.05.1049 în Localitatea, D, domiciliat în ia, 51067 -,.28 B, cu domiciliul ales la, în, str.-, nr.119, județul D, împotrivarezoluției nr.253/P/2008 din.21.10.2008a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de, avocat în cadrul Baroului D, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.215 alin.1 și 3 cod penal, întrucât în urma efectuării actelor premergătoare a rezultat că faptele reclamate nu există, astfel că acțiunea penală nu mai poate fi pusă în mișcare și arezoluției nr.1785/II/2/2008din 13.11.2008a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, prin care s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată împotriva soluției adoptate în dosarul nr.253/P/2008.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul personal, lipsind intimatul.
Curtea, a dispus a se face apelul și în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul personal, lipsind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Constatând că dosarele - și - au aceleași părți și același obiect, respectiv plângere împotriva rezoluției nr.253/PP/2008 din 21.10.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, curtea pune în discuția părților necesitatea conexării dosarului nr-, la dosarul nr-.
Petentul, solicită conexarea dosarului nr- la dosarul nr-.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de conexare a dosarului nr- la dosarul nr-.
Curtea dispune conexarea dosarul - la dosarul nr-.
Petentul depune la dosar concluzii scrise, notă de cheltuieli, copie carte de identitate, copie bilet de călătorie, copie chitanța 317/C din 08.01.2009, adresele 14415/04 din 2.08.2004, 7 sept.2004, 13 febr.2006 emise de Curtea Europeană a Drepturilor Omului Strasbourg și trei file în limba ă, netraduse. Declară că nu are alte cereri de formulat.
Reprezentantul Ministerului Public declară că nu are alte cereri de formulat.
Constatând că nu mai sunt alte chestiuni prealabile, Curtea a acordat cuvântul părților în susținerea plângerii.
Petentul solicită admiterea plângerii formulate împotriva rezoluției nr.253/P/2008 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, și a rezoluției nr.1785/II/2/2008 din 13.11.2008 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, trimiterea cauzei la parchet pentru începerea urmăririi penale, urmând a fi avute în vedere și concluziile scrise depuse la dosar.
Precizează că are formulată cerere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg iar problema este cunoscută la Cancelaria ă și Ministerul d e Externe.
Reprezentantul Ministerului Public susține că prin Rezoluția nr. 253/P/2008 din.21.10.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de, avocat în cadrul Baroului D, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.215 alin.1 și 3 cod penal, întrucât în urma efectuării actelor premergătoare a rezultat că faptele reclamate nu există, astfel că acțiunea penală nu mai poate fi pusă în mișcare.
Împotriva acestei soluții petentul a formulat plângere, conform art.278/1 pr.penală, iar prin Rezoluția nr.1785/II/2/13.11.2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, examinând actele dosarului a concluzionat că soluția pronunțată de procuror este legală și temeinică și a respins plângerea ca neîntemeiată.
În raport cu probele administrate, este evident că nu există infracțiunea de înșelăciune. Raporturile dintre petent și avocat sunt de altă natură și așa cum s-au derulat faptele ele nu constituie latura obiectivă a infracțiunii de înșelăciune.
Față de probele administrate în cauză, apreciază că soluțiile dispuse sunt legale și temeinicie, solicitând respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare.
CURTEA,
Asupra cauzei penale de față:
Prin rezoluția nr.253/P/2008 din 21.10.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de, AVOCAT ÎN CADRUL Baroului D, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.215 alin.1 și 3 cod penal, întrucât în urma efectuării actelor premergătoare a rezultat că faptele reclamate nu există, astfel că acțiunea penală nu mai poate fi pusă în mișcare.
În această rezoluție se reține că în anul 2006 persoana vătămată aflându-se în ia a mandatat printr-un înscris, cu apostilă, pe făptuitorul să îl reprezinte într-o cauză civilă pe rolul Judecătoriei Târgoviște, având ca obiect "restituire cauțiune" (sentința civilă nr.3349/25.09.2006 dosar nr.2044/2006).
Părțile fiind amici, făptuitorul a acceptat sarcina primită de la mandant, a depus diligențe și în urma ciclurilor procesuale care au durat circa 2 ani a recuperat cauțiunea solicitată.
Părțile au convenit verbal, ca la obținerea sumei mandatarul să fie recompensat.
De bună credință a remis persoanei vătămate suma convenită, iar diferența o motivează ca reprezentând cheltuielile pricinuite cu ocazia derulării proceselor, cheltuielile de executare și bineînțeles contravaloarea serviciului efectuat.
S-a apreciat că în cauză sunt aplicabile Codului civil referitoare la contractul de mandat, reglementat de disp. art.1532 și urm. Cod civil.
A rezultat din actele dosarului că obiectul mandatului a fost unui determinat, posibil și licit, iar mandatul a fost unul special și anume pentru recuperarea cauțiunii, neatrăgând în nici un fel calitatea de avocat a lui, nefiind vorba de un contract de asistență juridică.
s-a mai reținut că intimatul a executat personal însărcinarea primită, având la bază încrederea mandantului mandatar, astfel că eventuala neîndeplinire a obligației izvorâte din contractul de mandat este supusă regulilor care guvernează această materie.
Împotriva acestei rezoluții petentul s-a adresat cu plângere potrivit disp. art.278 pr.penală procurorului ierarhic superior, iar prin rezoluția nr.1785/II/2/2008 din 13.11.2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, plângerea petentului a fost respinsă, cu motivarea că anterior prin rezoluția 532/P/2007 din 6.02.2008 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieștia dispus neînceperea urmăririi penale față de același intimat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.246 cod și art.213 cod penal.
Cum soluția s-a comunicat petentului la adresa de corespondență din România, pe care acesta și-a indicat-o, împrejurare de altfel recunoscută și cu prilejul ascultării sale de către procuror, iar această din urmă rezoluție nu a fost atacată pe căile legale, dobândind astfel autoritate de lucru judecat, s-a constatat că lipsește o condiție prevăzută de lege pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, astfel că în temeiul art.10 lit.j pr.penală, intimatul făptuitor nu mai poate fi urmărit a doua oară pentru aceeași faptă.
Împotriva rezoluției procurorului cât și a rezoluției procurorului general, petentul s-a adresat cu plângere în condițiile prevăzute de art.278/1 pr.penală, instanței de judecată, respectiv Curții de Apel Ploiești, prezentul dosar fiind înregistrat pe rolul instanței la data de 3 decembrie 2008.
S-a mai constatat că ulterior la data de 10 decembrie 2008, pe rolul Curții de Apel Ploieștia mai fost înregistrată plângerea aceluiași petent, îndreptată împotriva rezoluției procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, astfel încât la termenul de judecată din 5 ianuarie 2009 fixat în vederea soluționării acestei plângeri, s-a pus în discuție necesitatea conexării celor două cauze, fiind acordat un nou termen la 12 ianuarie 2009.
La acest termen de judecată, examinându-se cele două plângeri și observându-se că acestea sunt formulate de către același petent, împotriva acelorași soluții de neurmărire penală, dispuse cu privire la același intimat, s-a constatat existența condițiilor prevăzute de lege pentru reunirea cauzelor, astfel încât s-a dispus conexarea acestora, conform art.36 alin.1 pr.penală.
În plângerea formulată petentul a susținut în esență că urmărirea penală efectuată în cauză nu este completă deoarece mandatul încredințat intimatului nu a avut ca obiectiv și ridicarea vreunei sume de bani de la vreo autoritate de stat, astfel că nu era posibil ca acesta să ridice bani fără existența vreunui mandat special emanând de la petent.
A mai susținut petentul în motivele scrise depuse la dosar, că procurorul nu a procedat la audierea funcționarei de la autoritatea de a eliberat cauțiunea () în legătură cu împrejurările pe care le cunoaște referitor la cauză și nu a fost efectuată o confruntare între petent și intimat, legat de aspectele cauzei, respectiv împrejurările în care intimatul ar fi fost mandatat să ridice suma de bani de la AVAS
A mai învederat petentul că plângerea anterioară soluționată prin rezoluția 532/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieștia avut ca obiect săvârșirea de către intimat a infracțiunii de abuz de încredere prev. de art.213 cod penal și nicidecum a infracțiunii de înșelăciune prev. de art.215 alin.1 și 3 cod penal și în plus, că în cauza de față a înțeles să formuleze plângere împotriva intimatului nu numai pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune dar și pentru săvârșirea oricărei alte infracțiuni a cărei comitere va rezulta pe parcursul cercetărilor.
A solicitat petentul admiterea plângerii, desființarea rezoluțiilor atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea administrării probelor mai sus menționate, precum și acordarea cheltuielilor judiciare, potrivit notei de cheltuieli depuse - bilet de călătorie și contravaloarea fotocopiere înscrisuri de la dosar.
Curtea, examinând plângerea formulată, în raport de motivele invocate, de actele și lucrările dosarului de urmărire penală ce a fost atașat, dar și de dispozițiile legale în materie incident în speță și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, constată că plângerea este nefondată, după cum se va arăta în continuare:
Așa cum a rezultat din actele premergătoare, derulate în cauză în dosarul penal nr.253/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, ce face obiectul plângerii de față, în cursul anului 2006 petentul l-a mandatat pe intimat, avocat în cadrul Baroului D să-l reprezinte într-o cauză civilă, aflată pe rolul Judecătoriei Târgoviște, având ca obiect restituire cauțiune.
În respectivul proces civil, soluționat prin sentința civilă nr.3349/25.09.2006 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul civil nr.2044/2006, acțiunea formulată de petentul, prin procurator, a fost admisă fiind obligată pârâta AVAS să restituie reclamantului petent suma de 377.000 lei achitată cu titlu de cauțiune la 25 ian.1991, sumă ce va fi reactualizată la valoarea de circulație a monedei naționale la momentul restituirii.
Această sentință a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului, potrivit deciziei civile nr.4/4 ianuarie 2007 Tribunalului Dâmbovița (fila 36 - 41 dosar urmărire penală) și a fost învestită cu formula executorie pentru a se proceda la executarea silită a acesteia (a se vedea filele 2 - 8 dosar urmărire penală).
Potrivit ordinului de plată de la fila 10 dosar urmărire penală, AVAS a achitat intimatului suma de 68.460,80 lei, iar potrivit extrasului cont eliberat de Banca Transilvania, fila 9 dosar urmărire penală, în contul deschis de petent a fost virată suma de 37.691,40 lei, prin transfer din contul intimatului.
A rezultat tot din actele premergătoare desfășurate în cauză, că cele două părți s-au aflat în relații de bună amiciție, motiv pentru care, de altfel a solicitat intimatului să-l reprezinte în calitate de procurator în respectivul proces civil, iar acesta a acceptat însărcinarea primită.
Așa cum de altfel părțile recunosc, în declarațiile pe care le-au dat în cursul efectuării actelor premergătoare, nu s-a procedat la încheierea în scris a unui contract de mandat, cu stabilire a unor drepturi și obligații reciproce, însă a fost evident obiectul mandatului, l-a constituit nu numai reprezentarea în procesul civil ci și încasarea respectivei sume de bani, ținând seama de împrejurarea că procesul a durat circa 2 ani, iar recuperarea banilor în sine încă aproape un an. timp în care petentul a locuit în afara teritoriului României.
Intimatul a recunoscut recuperarea de la AVAS a unei sume de circa 60.000 lei și depunerea în contul petentului a unei sume mai mici de doar circa 37.000 lei, afirmând că atât se convenise, iar restul au fost reprezentați de cheltuieli de executare, deplasare precum și taxele și serviciile efectuate.
Împrejurarea că actualmente petentul existența vreunei înțelegeri verbale în legătură cu plata taxelor de executare și a cheltuielilor ocazionate de recuperarea sumei convenite, nu poate reprezenta însă un temei pentru punere în mișcare a acțiunii penale împotriva sa și antrenarea răspunderii sale penale.
Este adevărat că prin hotărârea judecătorească rămasă definitivă și executorie, s-a dispus restituirea către petent a sumei de 37.000 lei, iar din ordinul de plată rezultă că intimatului i s-a virat în cont o sumă mai mare din care la rândul său a achitat petentului doar această sumă, diferența însușindu-și-o cu titlu de cheltuieli ocazionate de executarea propriu zisă și de reprezentarea în proces.
Așa fiind, ținând cont de împrejurarea că actualmente petentul existența vreunei înțelegeri sub acest aspect, rezultă cu claritate că obiectul plângerii penale de față îl reprezintă pretinsa însușire de către intimat a unei sume de bani obținută în urma reprezentării intereselor petentului într-un proces civil, cu titlu de cheltuieli ocazionate de reprezentare și executarea propriu zisă.
În mod corect, în rezoluția procurorului s-a reținut că în cauză devin aplicabile dispozițiile legii civile privind existența și întinderea contractului de mandat, chiar dacă acest mandat nu a fost constatat printr-un act scris.
De altfel, pentru săvârșirea de către intimat a unei alte presupuse fapte, petentul a mai formulat o plângere penală, finalizată prin rezoluția nr.532/P/2007 din 6.02.2008 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva aceluiași intimat pentru săvârșire a infracțiunilor prev. de art.246 și art.213 cod penal.
Această plângere nu a fost atacată de către petnet potrivit disp. art.278 sau 278/1 cod pr.penală, respectiv la procurorul ierarhic superior sau la instanța de judecată.
În cauza de față, prin,motivele scrise depuse la dosar, petentul susține că intimatul s-ar face vinovat atât de săvârșirea infracțiunii prev. de art.213 penal, față de care procurorul s-a pronunțat prin rezoluția din 6.02.2008, ce nu a fost supusă controlului ierarhic sau judecătoresc, cât și de săvârșirea infracțiunii prev. de art.215 penal.
În primul rând, susținerile petentului în sensul că pe parcursul urmăririi penale nu au fost efectuate toate actele de cercetare efectuate confruntări și nici audieri ale funcționarilor ce au eliberat respectiva sumă de bani, nu pot conduce la concluzia temeiniciei plângerii formulate, atâta timp, cât din examinarea actelor premergătoare, nu se conturează pe deplin necesitatea administrării acestor mijloace de probă.
Ținând seama de faptul că procurorul a procedat la audierea atât a intimatului cât și a petentului în cursul efectuării actelor premergătoare, nu rezultă necesitatea și utilitatea trimiterii cauzei la procuror pentru a se efectua o confruntare între petent și intimat, astfel că sub acest aspect criticile petentului sunt nefondate., de altfel, apare și solicitarea de audiere a funcționarilor ce au eliberat respectiva sumă de bani, în condițiile în care intimatul nu contestă că a oprit pentru sine o parte din suma încasată ci afirmă doar că a făcut acest lucru pentru că așa a fost înțelegerea cu petentul, să-și oprească cheltuielile ocazionate cu deplasarea și executarea propriu zisă.
În al doilea rând, în ceea ce privește fondul cauzei, așa cum în mod corect s-a reținut de către procuror și a fost confirmată de către procurorul ierarhic superior, se pune problema doar a stabilirii întinderii și conținutului contractului de mandat în temeiul căruia intimatul a asigurat reprezentarea intereselor petentului în cadrul procesului civil.
. de către intimat a unei sume mai mari și reținerea de către acesta a diferenței cu titlu de cheltuieli ocazionate de reprezentare și executarea hotărârii, nu poate da naștere unui raport juridic de drept penal, în condițiile în care lipsesc condițiile de bază necesare pentru punerea în mișcare a acțiunii penale și antrenarea răspunderii penale a intimatului, soluționarea litigiului urmând să aibă loc în fața instanțelor civile, câtă vreme din examinarea tuturor înscrisurilor aflate la dosar nu rezultă violarea dispozițiilor legii penale române.
Practic, ținând seamă că potrivit dispozițiilor legii române, procesul - civil sau penal - se finalizează cu punerea în executare a hotărârii judecătorești, iar litigiul de față a intervenit tocmai în legătură cu punerea în executare a hotărârii judecătorești civile, rezultă cu claritate că acesta urmează a fi soluționat în fața instanțelor judecătorești civile competente, deoarece conținutul încălcărilor pretinse de către petent nu privește aplicarea legii penale române ci numai aplicarea legii civile.
Astfel, ținând cont de rezultatul cercetărilor derulate pe parcursul actelor premergătoare, care a evidențiat inexistența condițiilor cerute de lege pentru antrenarea răspunderii penale a intimatului, rezultă că pretențiile petentului pot fi valorificate prin formularea unei acțiuni civile, având la bază existența și întinderea contractului de mandat, iar cerințele esențiale prevăzute de disp. art.19 cod penal rap. la art.17 cod penal, privind trăsăturile esențiale ale infracțiunii, nu sunt întrunite în cauză.
Potrivit art.17 cod penal, infracțiunea este fapta care prezintă pericol social, este săvârșită cu vinovăție și este prevăzută de legea penală, infracțiunea fiind singurul temei al răspunderii penale.
În privința incriminării prevăzute în art.215 cod penal, care constituie obiectul prezentei plângeri, se observă că, potrivit alin.1 din acest text, constituie înșelăciune inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă.
Acest text stabilește conținutul constitutiv al infracțiunii de înșelăciune în forma sa tipică, astfel că celelalte alineate ale textului sancționează variante agravante ale acestei fapte, însă întotdeauna analiza elementelor constitutive ale infracțiunii se raportează la modalitatea normativă tipică, așa cum a fost descrisă mai sus.
Realizând o analiză a întrunirii elementelor constitutive ale acestei infracțiuni în speță, observăm că în niciun caz nu se poate vorbi în persoana intimatului de existența scopului de a obține pentru sine un folos material injust, ca un scop esențial definit de lege, câtă vreme acesta a acționat în condițiile existenței unui mandat dat din partea petentului, ale cărui limite însă, acesta din urmă în prezent le contestă.
Nici elementul material al laturii obiective, acela al inducerii în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, nu subzistă în cauză, câtă vreme acțiunile intimatului nu s-au circumscris în nici un mod acestui element material ci dimpotrivă au fost caracterizate de reprezentarea petentului în procesul civil, în toate fazele procesuale ale acestuia, cât și în faza de executare, proces derulat potrivit dispozițiilor legii penale române, în condiții de contradictorialitate și oralitate.
Prin urmare, neexistând cerințele de bază ale acestei infracțiuni, respectiv scopul elementului material al laturii obiective și nici latura subiectivă intențională ( acționarea cu intenția de prejudiciere a intereselor petentului, prin vizarea scopului urmărit, așa cum este definit de lege) este evident că în sarcina intimatului nu se poate reține existența infracțiunii de înșelăciune, așa cum în mod corect au constatat rezoluțiile de neurmărire penală dispuse în cauză.
Așa fiind, Curtea constată că soluțiile de neurmărire penală dispuse în cauză prin rezoluțiile atacate sunt legale și temeinice, sens în care acestea vor fi mențiune, iar plângerea petentului va fi respinsă ca nefondată, conform art.278/1 alin.8 lit.a pr.penală.
Văzând și disp. art.192 pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza disp. art.278/1 alin.8 lit.a pr.penală respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva Rezoluției nr.253/P/2008 din 21.10.2008 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și a Rezoluției nr.1785/II/2/2008 din 13.11.2008 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Menține soluțiile dispuse prin rezoluțiile atacate.
Obligă petentul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare, pentru intimatul lipsă de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 ianuarie 2009.
Președinte,
- - Grefier,
- -
- Cr.
-
2 ex./19.01.2009
Operator de date cu caracter personal
Număr notificare 3113/2006.
Președinte:Cristina GeorgescuJudecători:Cristina Georgescu
