Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 60/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 60

Ședința publică de la 15 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dan Anton

Grefier: - -

Ministerul Publica fost reprezentat prin procuror

La ordine fiind soluționarea cauzei penale directe, având ca obiect " plângere împotriva rezoluției procurorului " promovată de către petentul împotriva rezoluției dată în dosarul nr.147/P/2pp7 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași.

Conform art.297 Cod procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților și a celorlalte persoane chemate în proces, constatându-se că se prezintă petentul, lipsă fiind persoana cercetată R.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare, și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:

Petentul depune la dosar: un memoriu ( 3 file); o cerere adresată Consiliului Superior al Magistraturii; xerocopie decizie de încadrare în grad de handicap pe numele sub nr.7717/13.12.2006; xerocopie dispoziția nr.5o36 din 13.o2.2oo7 emisă de Primăria Municipiului I; xerocopie adresată de petent Spitalului Socola I; xerocopie memoriu adresat Judecătoria Iași pentru dos-; xerocopie încheiere din 1o mai 2oo7 pronunțată de către Judecătoria Iași în dosarul nr-; xerocopie rezoluție din 14.o1.2oo8 în dosarul nr.147/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași; xerocopie memoriu adresat de petent la 25.o1.2007 către prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași; xerocopie rezoluție din 25.o2.2oo8 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași în dosarul nr.1o7/II/2oo8; xerocopie memoriu adresat de petent la data de o5.o3.2oo8 procurorului șef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași; xerocopie răspuns petentului din partea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași înregistrat sub nr.255/II/2/2oo8 din data de 11.o3.2008; xerocopie răspuns la cererea petentului din partea Parchetului de pe lângă Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași sub nr.7o5/VII/1/2oo7 din 3o.o3.2oo7; xerocopie citație nr.147/P/2007 ( 3 ex); xerocopie cerere adresată de petent către Spitalul Socola; xerocopie notă internă; xerocopie emisă de Consiliul Local I - Direcția de Asistență Comunitară - Serviciul Autoritate Tutelară înregistrată sub nr.19464 din 17.1o.2oo7; xerocopie cerere adresată de petent Spitalului, județul I; xerocopie cerere adresată de petent Direcției de Sănătate I ( în total 39 file), înscrisuri care după ce au fost semnate și datate de către președintele de complet s-au atașat la dosarul cauzei.

Nemaifiind de formulat cereri, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pe fondul cauzei.

Petentul având cuvântul, arată că persoana cercetată magistrat Ras ăvârșit infracțiunile prevăzute și pedepsite de art.206, 246, 247 și 25o Cod penal, pentru care aceasta trebuie să răspundă.

Solicită instanței a dispune admiterea plângerii așa cum este formulată în scris.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii de respingere a plângerii formulată de petentul în temeiul dispozițiilor prevăzute de art.278 alin.8 lit.a Cod procedură penală.

Rezoluția dată de procuror la data de 14.o1.2oo8 în dosarul nr.147/P/2007 este temeinică și legală.

Declarând închise dezbaterile, cauza rămâne în deliberare și în pronunțare.

Ulterior deliberării,

CURTEA DE APEL:

Asupra plângerii penale de față;

Sub numărul de mai sus s-a înregistrat plângerea petentului împotriva Rezoluției procurorului din 14.01.2008, dată în dosarul nr.147/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul-judecător R, judecător la Judecătoria Iași, împotriva căreia petentul a făcut plângere pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.206, 246, 247 și 250 Cod penal.

În motivarea plângerii petentul susține că probele depuse de el la dosar nu au fost corect analizate și a solicitat instanței să se ia măsurile legale împotriva magistratului pe baza probelor de la dosar.

Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Petentul a formulat plângere penală împotriva persoanei cercetate reclamând că în calitatea sa de judecător, cu ocazia judecării cauzei cu nr- aflată pe rolul Judecătoriei Iași, a săvârșit infracțiunile amintite prin aceea că în cursul cercetării judecătorești a avut o atitudine reverențioasă față de el în sensul că l-a suspicionat că prin acțiunea introdusă ar urmări un interes patrimonial.

Examinând și cercetând aspectele semnalate, procurorul de caz a dispus neînceperea urmăririi penale față de persoana cercetată cu motivarea că, din analiza conținutului încheierilor de ședință din dosarul cu pricina rezultă că activitatea judecătorului s-a realizat în conformitate cu dispozițiile legale, și că demersurile procedurale inițiate s-au realizat în scopul unei juste soluționări a cauzei.

Simpla afirmație a judecătorului la un termen de judecată cu privire la interesul pe care l-ar avea cu privire la un imobil proprietatea pârâtei nu satisfac cerințele întrunirii elementelor constitutive ale vreunei infracțiuni.

Petentul a făcut plângere împotriva acestei soluții la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași și prin Rezoluția din 25.02.2008, emisă de Procurorul General adjunct, plângerea a fost respinsă, reținându-se și de această dată că magistratul judecător nu a săvârșit nici o infracțiune din cele reclamate de petent.

Instanța de judecată constată că plângerea petentului este nefondată, din următoarele motive:

Așa cum a motivat și reprezentantul parchetului, din actele premergătoare efectuate în cauză, a rezultat că, din conținutul încheierilor de ședință din dosarul cu nr-, emise la fiecare termen de judecată, rezultă că activitatea judecătorului s-a realizat în conformitate cu dispozițiile legale, și că demersurile procedurale inițiate s-au realizat în scopul unei juste soluționări a cauzei.

Nu s-a putut dovedi existența elementelor de intenție de a comite infracțiunile reclamate de petent, cu ocazia examinării acelui dosar la termenele stabilite.

Neputându-se stabili vinovăția persoanei cercetate, în mod corect și legal procurorul de caz a dispus neînceperea urmăririi penale, soluție care a fost menținută și de Procurorul General adjunct.

În atare situație rezoluția procurorul de caz verificată și menținută de prim procurorul ierarhic superior este legală și temeinică și nu se impune desființarea ei așa cum solicită petentul.

În baza acestor considerente, plângerea petentului va fi respinsă ca nefondată.

Văzând și dispozițiile art.192 al.2 Cod procedură penală.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

În baza art.278 al.8 lit. a Cod procedură penală, respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva Rezoluției din 14.01.2008, dată în dosarul nr.147/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași.

Menține rezoluția atacată.

Obligă petentul să plătească statului suma de 40 lei cheltuieli judiciare.

Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 15.05.2008.

PREȘEDINTE, Grefier,

Red.

Tehnored.

19.2008.-

2 ex.-

Președinte:Dan Anton
Judecători:Dan Anton

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 60/2008. Curtea de Apel Iasi