Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 653/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 653/2008

Ședința publică din 27 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mircea Bădilă

JUDECĂTOR 2: Maria Elena Covaciu

JUDECĂTOR 3: Leontin Coraș

Grefier - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat de

Procuror -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de petiționara împotriva deciziei penale nr. 323/A/18.09.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar penal nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petenta, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care petenta depune la dosar certificatul de încadrare în grad de handicap și programul individual de reabilitare și integrare socială emis de Consiliul Județean

Instanța constată că nu sunt cereri de formulat, împrejurare față de care acordă cuvântul în dezbateri.

Petenta solicită admiterea recursului, cu obligarea intimatei la plata daunelor morale în sumă de 2.500 lei și a cheltuielilor de judecată.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului ca inadmisibil, având în vedere că acesta a fost declarat împotriva unei hotărâri pronunțate de instanța de recurs.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față:

Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.168/2008 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în dosar penal nr-, s-a dispus respingerea plângerii formulată de petiționara împotriva rezoluției de confirmare a propunerii de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitoarea, dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia în dosar penal nr.3542/P/2007 și s-a menținut această rezoluție și rezoluția prim-procurorului din 6.02.2008, prin care s-a respins plângerea împotriva ei.

În baza art.192 alin.2 Cpp a fost obligată petiționara să achite suma de 10 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:

Prin rezoluția procurorului pronunțată în dosarul nr.2419/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia din data de 17.12.2007 s-a dispus, în temeiul art.228 al.6 rap. la art.10 lit. j Cpp, confirmarea propunerii de neîncepere a urmăririi penale față de numita pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.l80al.2 Cod penal.

Prin rezoluția prim-procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, din data de 06.02.2008, dată în dosar nr.55/II/2/2008, s-a respins plângerea petentei împotriva ordonanței procurorului din dosarul nr.3542/P/2007, ca nefondată.

Împotriva ordonanței de mai sus, petenta a formulat plângerea ce formează obiectul prezentului dosar, solicitând admiterea plângerii, desființarea ordonanței atacate și trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale față de pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art.180 al.2 Cod penal.

În motivarea plângerii sale, petenta arată că este nemulțumită de soluția adoptată în cauză, întrucât este o persoană în vârstă de 80 de ani, a fost agresată fizic de făptuitoarea, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 6-7 zile de îngrijiri medicale iar autoarea a rămas nepedepsită.

În dosarul mai sus-menționat, Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iuliaa administrat următoarele mijloace de probă: plângerea și declarațiile părții vătămate (7, 11-18); sentința penală nr. 1297/2004 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în dosar nr.2981/2004 (9-10); sentința civilă nr.3707/2006 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în dosar nr.3522/2006 (20-21); adresa nr. 135/18.02.2005 a IPJ A (22); titlu executoriu și somație emise de Agenția Națională de Administrație Fiscală AI( 25,26).

În fața instanței de judecată s-au depus următoarele înscrisuri: rezoluția nr.55/II/2/2008 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia (5); copia borderoului pentru expedierea corespondenței prin care i s-a comunicat rezoluția nr.55/II/2/2008 petentei (13). Au fost atașate dosarele nr.3542/P/2007 și 55/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.

Instanța a apreciat că starea de fapt reținută prin rezoluția nr.3542/P/2002 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia cu privire la făptuitoarea se confirmă întocmai.

Petenta s-a plâns împotriva făptuitoarei, pe motiv că aceasta ar fi agresat-o în data de 18.03.2004, provocându-i leziuni vindecabile în 6-7 zile de îngrijiri medicale.

Acest incident a făcut obiectul dosarului penal nr.2981/2004 al Judecătoriei Alba Iulia, în care s-a pronunțat sentința penală nr. 1297/2004, definitivă, astfel că în cauză există autoritate de lucru judecat.

Împotriva sentinței a declarat recurs petenta, cerând casarea ei și condamnarea făptuitoarei și obligarea ei la plata sumei de 25 milioane lei vechi, cheltuieli de judecată.

Procurorul a invocat la ultimul termen de judecată din 14.04.2008 excepția tardivității, dat fiind că pentru petenta calea de atac s-a dat de la pronunțare, pronunțarea a avut loc la data de 14.04.2008, iar recursul a fost declarat la 15.05.2008, cu depășirea termenului legal de recurs de 10 zile.

Excepția a fost apreciată ca nefondată, întrucât în partea introductivă a sentinței atacate s-a menționat că la ultimul termen din 14.04.2008 au lipsit părțile.

În consecință, termenul de recurs curge de la comunicare pentru petentă, conform art.385/3 Cpp rap. la art.363 alin.3 Cpp, întrucât a lipsit de la dezbateri și de la pronunțare.

Prin decizia penală nr. 323/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr- a fost respins ca nefondat recursul petentei, iar în temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de recurs a reținut următoarele:

Pentru incidentul reclamat de petentă, din data de 18.03.2004, aceasta a mai formulat o plângere penală prealabilă, înregistrată la Judecătoria Alba Iulia, sub dosar nr.2981/2004.

În acest dosar s-a pronunțat sentința penală nr. 1297/2004, prin care făptuitoarea intimată (în acel dosar inculpată) a fost achitată în temeiul art.10 lit.c Cpp. Sentința este definitivă și s-a apreciat că se impune autoritatea de lucru judecat cu privire la acuzația adusă intimatei de a fi lovit-o pe petentă la data de 18.03.2004.

Soluția de neîncepere a urmăririi penale în baza art.10 lit.j Cpp, adoptată prin rezoluția procurorului din 17.12.2007.

Sentința atacată, prin care s-a respins plângerea petentei, a fost apreciată ca legală și temeinică.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de recurs a declarat recurs petenta.

Recursul este inadmisibil deoarece a fost exercitat asupra unei hotărâri nesusceptibile de recurs.

Recursul inadmisibil este considerat ca inexistent și nu produce efecte de nici un fel.

Având în vedere considerentele de mai sus, în temeiul art. 38515alin. 1 pct. 1 lit. "a" Cod procedură penală, va respinge recursul petentei ca inadmisibil.

Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor fi suportate de petenta recurentă.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiționara împotriva deciziei penale nr. 323/A/18.09.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar penal nr-.

În baza art. 192 al.2 Cod procedură penală obligă petiționara să plătească statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 27.11.2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored.

2 ex./05.12.2008

Jud. recurs,

Președinte:Mircea Bădilă
Judecători:Mircea Bădilă, Maria Elena Covaciu, Leontin Coraș

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 653/2008. Curtea de Apel Alba Iulia