Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 78/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
|
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 78/PI
Ședința publică din 03 aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Laura Bogdan
Grefier: - -
Pe rol se află spre soluționare plângerea formulată de petenta " " T împotriva rezoluției nr. 7933/P/2004 din 18.03.2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nereprezentată petenta SC " " T, lipsă intimatul.
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată atașat dosarele nr- al Curții de Apel Timișoara ce conține dosarul nr. 683/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Instanța pune în discuție trimiterea plângerii la prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.
Procurorul solicită trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr- din 12.02.2008, petenta SC" " Tas olicitat desființarea rezoluției din data de 24.01.2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 683/P/2007 și a rezoluției nr. 7933/P/2004 din 18.03.2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că rezoluția nr. 7933/P/2004 din 18.03.2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc în baza art. 10 lit. d nu C.P.P. i-a fost comunicată. În ce privește susținerea că termenul de prescripție al faptelor executorului judecătoresc s-a împlinit în data de 18.12.2007, respectiv în data în care petenta a sesizat organul de cercetare, s-a susținut că în cauză nu operează prescripția întrucât infracțiunea în formă continuată produce efecte și în prezent, atât în planul laturii penale, cât și în planul laturii civile. Totodată, petenta a învederat că practic s-a făcut o cercetare despre o altă cercetare, dar formal, iar prin dispozitivul rezoluției atacate nu s-a respins plângerea sa împotriva rezoluției nr. 7933/18.05.2005 care nu i-a fost comunicată și despre care ar fi luat cunoștință chiar din conținutul rezoluției nr. 683/P/24.01.2008.
Prin sentința penală nr. 51/PI/06.03.2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr- s-a dispus în temeiul art. 38.C.P.P. disjungerea plângerii formulată de petenta SRL T împotriva rezoluției nr. 7933/P/2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, plângerea fiind înregistrată sub nr- din 07.03.2008.
Prin rezoluția nr. 7933/P/2007 din 18.03.2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoaras -a dispus confirmarea propunerii de neîncepere a urmăririi penale față de executorul judecătoresc sub aspectul săvârșirii de către acesta a infracțiunii prev. de art. 246.Cod Penal, reținându-se incidența dispozițiilor art. 10 lit. d Așa C.P.P. cum rezultă din considerentele rezoluției nr. 683/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara (în care se reține că rezoluția în speță nu a fost atacată în termen legal) și din susținerile petentei (care arată că nu i-a fost comunicată rezoluția), instanța constată că plângerea nu a fost contestată la procurorul ierarhic superior conform art. 278 alin. 3.C.P.P.
Potrivit dispozițiilor art. 278 alin. 3.C.P.P. "în cazul rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau al ordonanței ori, după caz, al rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei de pe ordonanță sau rezoluție, persoanelor interesate", fiind soluționată de prim procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel. Procedura de contestare în prealabil a rezoluției de neîncepere a urmăririi penale la procurorul ierarhic superior este obligatorie, spre această concluzie conducând dispozițiile art. 2781alin. 1.C.P.P. care prevăd că "după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere" la instanță. Această plângere adresată instanței, având natura juridică a unei căi de atac ce vizează controlul judecătoresc al soluțiilor procurorului de netrimitere în judecată, nu poate fi direct analizată pe fond, ci numai după ce s-a efectuat un prim control al rezoluției procurorului, de către conducătorul unității de parchet din care face parte procurorul ce a dat soluția în cauză.
Prin urmare, având în vedere dispozițiile art. 2781alin. 13.C.P.P. potrivit cărora plângerea greșit îndreptată se trimite organului judiciar competent, precum și art. 278 alin. 3.C.P.P. instanța va dispune trimiterea plângerii formulate de petenta SC" " SRL T împotriva rezoluției nr. 7933/P/2004 din 18.03.2005 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara la prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.
În temeiul art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
În temeiul art. 2781alin. 13.C.P.P. și 278 alin. 3.C.P.P. dispune trimiterea plângerii formulate de petenta SC" " SRL T împotriva rezoluției nr. 7933/P/2004 din 18.03.2005 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara la prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.
În temeiul art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 03.04.2008.
PREȘEDINTE, GREFIER
- - - -
Red LB/11.04.2008
Tehnored. /2 ex
Președinte:Laura BogdanJudecători:Laura Bogdan