Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 822/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 822
Ședința publică de la 15 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Cenușă
JUDECĂTOR 2: Otilia Susanu
JUDECĂTOR 3: Daniela Dumitrescu
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror
Pe rol judecarea recursului penal, avand ca obiect "plangere impotriva rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de netrimitere in judecata (art.278 ind.1 Cod procedura penala)", declarat depetenta, prin mandatar impotriva deciziei penale nr.689 din 06.10.2009 pronuntata de Tribunalul Iași, in dosarul penal nr-.
La apelul nominal facut in sedinta publica, lipsesc toate partile.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care;
Instanta pune in discutie inadmisibilitatea recursului formulat de petenta si acorda cuvantul reprezentantului Ministerului Public.
Reprezentantul Ministerului Public avand cuvantul, pune concluzii de respingere ca inadmisibil a recursului declarat, petenta a formulat recurs impotriva aceleiași căi de atac.
Declarand inchise dezbaterile, instanta lasa cauza in pronuntare.
Dupa deliberari,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față.
Prin sentința penală nr. 1879/22.05.2009, Judecătoria Iașia dispus următoarele:
În baza art. 2781al.8 lit. a Cod procedură penală, raportat la al. 2 al aceluiași articol, a respins ca tardivă plângerea formulată de petenții, fiica lui și, născută la data de 08.09.1990 în mun. R, județul S, domiciliată în mun. R, Calea nr.30, județul S, CNP -, și, fiul lui și, născut la data de 15.10.1957 în comuna S M, județul S, domiciliat în mun. R, Calea nr.30, județul S, CNP -, împotriva rezoluției nr. 976/P/2008 din data de 01.10.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, menținută prin rezoluția prim-procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași nr.5095/II/2/2008 din 25.02.2009, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numita, domiciliată în I, cel, nr. 15, -.3,. D,. 6,. 25, Județ
A menținut rezoluția nr.5976/P/2008 din data de 01.10.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală a obligat petenții să plătească statului câte 100 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond, verificând actele și lucrările dosarului de urmărire4 penală nr. 5976/P/2008 al parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, a reținut, în esență, următoarele aspecte:
La data de 30.05.2008, părțile vătămate și au formulat plângere penală prealabilă împotriva numitei (fostă ) pentru săvârșirea de către aceasta din urmă a infracțiunii de "calomnie" prev. de art. 206 din Codul penal, constând în aceea că la data de 24.04.2007, aceasta a publicat în săptămânalul "" un articol denigrator la adresa lor și a familiei acestora. Părțile vătămate au solicitat și tragerea la răspundere penală a redactorului șef al săptămânalului "".
Prin rezoluția nr.5976/ din data de 01.10.2008 s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză privind pe făptuitoarea (fostă ) pentru săvârșirea infracțiunii de "calomnie" prev. de art. 206 din Codul penal, motivat de faptul că, potrivit dispozițiilor art. 206 alin. 2 din Codul penal, acțiunea penală în cazul infracțiunii de "calomnie", se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Potrivit disp. art. 284 alin. 1 din Codul d e procedură penală, în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede că este necesară o plângere prealabilă, aceasta trebuie să fie introdusă în termen de 2 luni din ziua în care persoana vătămată a știut cine este făptuitorul.
Analizând conținutul actelor premergătoare efectuate în cauză, s-a reținut că părțile vătămate au aflat de conținutul articolului, dacă în ziua de 24.04.2007, cel târziu la data de 11.05.2007, când au accesat pagina de Internet a săptămânalului "", când au avut și replici cu privire la articolul în discuție, "Mâncătorul de femei", postat și pe internet.
Având în vedere cele anterior expuse, s-a apreciat că termenul de două luni de introducere a plângerii penale prealabile pentru săvârșirea infracțiunii de "calomnie", prev. de art. 206 din Codul penal (termen care curge, potrivit dispozițiilor procedurale, de la data la care persoana vătămată a cunoscut cine este făptuitorul) a fost depășit, astfel încât plângerea penală prealabilă formulată la data de 30.05.2008 apare ca fiind tardivă.
Împotriva acestei rezoluții, la data de 07.11.2008, după cum se reține în rezoluția prim-procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, petenții au formulat plângere la prim-procuror, plângere ce a fost înregistrată sub numărul 5095/II/2/2008, fiind soluționată prin rezoluția din 25.02.2009 a prim-procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, prin respingerea ei, rezoluția procurorului fiind apreciată ca temeinică și legală.
De la această dată, respectiv 07.11.2008, potrivit dispozițiilor art. 2781alin. 2 Cod procedură penală începea să curgă termenul de 20 zile în care prim procurorul trebuie să soluționeze plângerea petentului, la expirarea perioadei menționate începând să curgă termenul de 20 de zile stabilit de alin 1 al art. 2781Cod procedură penală, termen în care persoana vătămată se putea adresa instanței de judecată căreia i-ar reveni, potrivit legii competenta să judece cauza în prima instanță.
În aceste condiții, în care plângerea se formulează la instanța raportat la data introducerii plângerii la prim-procuror și nu prin raportare la data la care, cu mult după expirarea termenului de 20 zile menționat s- comunicat rezoluția prim procurorului, instanța a constatat că prezenta plângere este tardivă, împrejurare ce împiedică verificarea fondului plângerii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, prin mandatarul, petenta, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Oral, dar și în scris, petenta-recurentă a susținut că în mod greșit a fost respinsă plângerea adresată instanței, ca tardiv formulată, din moment ce fapta de calomnie imputată inculpatei a apărut atât în presa scrisă cât și în ediția electronică, producând efecte asupra sa și în prezent.
A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Recursul declarat de petenta este nefondat și a fost respins pentru considerentele de mai jos.
Potrivit art. 185 Cod procedură penală, când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen.
În art. 278 ind. 1 Cod procedură penală, legiuitorul a stabilit un termen de 20 zile pentru formularea plângerii împotriva soluției procurorului de netrimitere în judecată, care curge de la data comunicării soluției de respingere a plângerii făcute conform art. 275-278 din același cod, sau, în cazul nesoluționării în termen a acestei din urmă plângeri, de la expirarea termenului de 20 zile în care procurorul ierarhic superior avea obligația de aor ezolva.
Or, așa cum corect a statuat și prima instanță, petenta, prin mandatarul său, a sesizat instanța de judecată cu depășirea termenului de 20 zile prevăzut în art. 2781Cod procedură penală.
Astfel, din actele și lucrările dosarului rezultă că plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale a fost formulată de petentă, prin mandatar, în condițiile art. 275 - 278 Cod procedură penală, la data de 07.11.2008.
Cum plângerea nu a fost soluționată de prim-procurorul parchetului decât la data de 25.02.2009, petenta putea sesiza instanța de judecată numai în intervalul 28.11.2008 - 18.11.2008,potrivit dispozițiilor legale anterior citate.
Petenta a sesizat instanța de judecată abia la data de 10.03.2009, astfel că, în mod pe deplin justificat prima instanță a constatat tardivitatea plângerii cu care a fost investită în condițiile nerespectării termenului impus de legiuitor în art. 2781Cod procedură penală.
Prin urmare, tribunalul, a constatat legalitatea și temeinicia soluției primei instanțe, în baza art. 38515alin. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, dar și neincidența vreunuia dintre cazurile de casare a sentinței prev. de art. 3859Cod procedură penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de petenta împotriva sentinței penale nr. 1879/22.05.2009 a Judecătoriei Iași.
Hotărârile au fost recurate de petenta, prin mandatar, fiind criticate pentru nelegalitate.
În motivarea noului recurs declarat, petenta a solicitat casarea hotărârilor pronunțate și tragerea la răspundere penală a ziaristei () pentru articolul defăimător publicat la adresa sa, în data de 24.04.2007 în săptămânalul "".
Curtea, verificat actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate dar sub toate aspectele potrivit disp. art. 3856alin. 3 Cod procedură penală constată că noul recurs promovat de petenta este inadmisibil, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: soluționând plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, instanța se pronunță prin sentință; potrivit disp. art.2781alin. 10 Cod procedură penală hotărârea judecătorului poate fi atacată cu recurs de procur, de persoana care a făcut plângerea, de persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea sau încetarea urmăririi penale.
Pe cale de consecință, legiuitorul a prevăzut o singură cale ordinară de atac împotriva soluțiilor pronunțate de judecător în procedura reglementată de disp. art. 2781Cod procedură penală, cea a recursului și care a fost utilizată în prezenta cauză.
Pe cale de consecință, noul recurs promovat de petenta, prin mandatar apare ca inadmisibil, urmând a fi respins în baza art. 38515pct. 1 lit. "a" Cod procedură penală.
Văzând și dispozițiile articolului 192 alin. 2 Cod procedură penală
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul formulat de petenta, prin mandatar împotriva deciziei penale nr.689 din 6 octombrie 2009 Tribunalului Iași, hotărâre pe care o menține.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
- -
Red.
Tehnored.
2 ex.
05.01.2010
Tribunalul Iași:
-
- -
-
Președinte:Maria CenușăJudecători:Maria Cenușă, Otilia Susanu, Daniela Dumitrescu