Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 87/2009. Curtea de Apel Timisoara

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 87 PI

Ședința publică de la 23 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Victor Ionescu

GREFIER: - -

Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

Pe rol se află judecarea plângerii formulate de către petentul împotriva rezoluției din 18.08.2008 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, în dosar nr. 803/II/2/2008 și a rezoluției nr.6/P/2008, din 14.07.2008, a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată depusă la dosar, prin registratură, minuta încheierii nr.441/06.03.2009, prin care s-a respins cererea de strămutare formulată de către petent, în dosarul nr- a ÎCCJ și văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Procurorul pune concluzii de respingere a plângerii ca neîntemeiată, soluțiile date de parchet fiind temeinice și legale, urmând a fi menținute.

CURTEA,

Deliberând asupra plângerii penale de față constată următoarele:

Pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA, s-a înregistrat sub nr- plângerea formulată de petentul, împotriva rezoluției din 18.08.2008 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA și a rezoluției nr.6/P/2008, din 14.07.2008, a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

În motivarea plângerii se arată că rezoluțiile pronunțate sunt nelegale și netemeinice, fiind date cu încălcarea dispozițiilor procedurale și a drepturilor omului. În motivare se mai face referire la faptul că magistratul a încălcat grav dreptul la apărare al petentului, refuzându-i administrarea unor probe solicitate și audiind martori în lipsa sa. De asemenea, se face referire la faptul că în mod greșit magistratul a apreciat că petentul reprezintă un pericol social, de vreme ce Curtea de Apel Brașova dispus punerea în libertate.

La dosarul cauzei s-a atașat dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA nr.6/P/2008 și nr.803/II/2/2008 al aceluiași parchet.

Prin rezoluția din 14.07.2008 dată în dosarul nr. 6/P/2008, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorul, pentru infracțiunile prev.de art.246 Cod Penal, art.247 Cod Penal,.248 Cod Penal, art.250 Cod Penal, art.266 Cod Penal, art.289 și Cod Penal art.291

Cod Penal

S-a reclamat faptul că judecătorul, în dosarul penal nr- al Tribunalului Timiș, a schimbat repartizarea aleatorie a dosarului, întrucât dosarul fusese repartizat inițial altui complet de judecată și faptul că i-au fost respinse majoritatea întrebărilor puse denunțătorului, consemnarea a fost parțială, iar audierea unei părți a martorilor s-a făcut în lipsa sa.

În privința arestării preventive, judecătorul ar fi refuzat să verifice legalitatea și temeinicia arestării preventive și pentru a-l intimida a făcut sesizare la conducerea Penitenciarului Timișoara, fiind sancționat, sancțiunea fiind anulată ulterior de Judecătoria Timișoara. De asemenea, se mai impută judecătorului că la solicitarea petentului nu a sesizat Curtea Constituțională și i-a încălcat dreptul la apărare.

Ca urmare a sesizării formulate de petent, acesta prin audierea la procuror, și-a precizat plângerea, cu referire numai la magistratul.

În cauză s-a făcut acte premergătoare, verificându-se încheierile de ședință reclamate de petent, s-a verificat modul de repartizare a dosarului, s-a purtat corespondență cu instanțele de judecată la care a fost dosarul ce-l privește pe petent și magistratul în cauză a depus o notă cu privire la faptele imputate.

În privința modului de repartizare a dosarului, la dosarul de urmărire penală ( fila 303), este depusă hotărârea nr.9/03.11.2006, a Colegiului de conducere al Tribunalului Timiș, care reglementează modul de repartiție a dosarelor și felul în care acest dosar a ajuns să fie repartizat judecătorului. Din acest ordin, rezultă că judecătorul, nu a avut nici o implicare în repartizarea dosarului - acest lucru făcându-se conform hotărârii Colegiului de conducere al instanței - motiv pentru care, sub acest aspect nu poate să se rețină nici o faptă penală în sarcina judecătorului.

Cu privire la verificarea măsurii arestării preventive, pentru termenul din 06.12.2006, se constată că acest lucru nu era necesar deoarece menținerea acestei măsuri a fost discutată la termenul din 24.11.2006 ( fila 202 dosar UP), când această măsură a fost menținută pentru 60 de zile, cauza primind termen de judecată în interiorul acestui termen ( 10.01.2007).

Tot din încheierea de judecată din data de 06.12.2006, rezultă că petentul a avut o atitudine sfidătoare la adresa instanței atunci când a aflat de respingerea cererii de recuzare a completului, întorcându-se cu spatele la instanță. În aceste condiții, s-a dispus efectuarea unei adrese la comandatul penitenciarului, pentru a lua măsura disciplinară pe care o consideră necesară. Față de atitudinea petentului în sala de judecată, completul de judecată a apreciat necesară încunoștințarea conducerii penitenciarului despre acest lucru, în acest fel instanța nu a comis un act abuziv, asigurarea ordinii în sala de judecată, intrând în atribuțiile președintelui completului de judecată.

În privința admiterii unor cereri de probațiune, a respingeri unor întrebări puse de inculpat sau de alte părți, se constată că aceste lucruri, țin de atribuțiile completului de judecată, iar nepronunțarea asupra unor probe sau cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția în proces, pot face obiectul căilor de atac prevăzute de Codul d e Procedură Penală.

În aceste condiții, se apreciază nu ne aflăm în fața unui comportament abuziv al judecătorului, de natură să atragă răspunderea penală a acestuia. Așa cum a arătat și procurorul care a instrumentat plângerea petentului, hotărârile judecătorești nu pot fi criticate decât prin căile legale de atac, prevăzute de Codul d e Procedură Penală.

De altfel, prin recursurile declarate împotriva încheierilor de ședință din data de 08.11.2006 și 02.03.2007, s-au remediat situații privind sesizarea Curții Constituționale și a dreptului la apărare.

Din ansamblul probator existent la dosar, nu rezultă că judecătorul să fi săvârșit pe parcursul procesului penal, sub aspectele reclamate de petent, vreo faptă care să întrunească elementele constitutive ale vreunei infracțiuni, activitatea judecătorului desfășurându-se conform normelor procedurale neexistând elemente de comportament abuziv sub niciuna din formele prev.de art.246, 247 sau 248.

Cod Penal

De asemenea, nu s-a constatat ca judecătorul să fi folosit expresii jignitoare față de petent sau să facă amenințări sub orice formă așa încât nu se pot reține vreuna din formele reglementate de art.250 Cod Penal, purtare abuzivă.

În privința arestării preventive ( care s-a efectuat de către un alt magistrat) sau a menținerii acestei măsuri, se constată că acestea s-au făcut în condițiile și la termenele legale, în aceste condiții neexistând elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.266

Cod Penal

De asemenea, în privința infracțiunilor de fals intelectual ( art. 289.Cod Penal) și uzul de fals (art.291C.p. ), pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, nu există nici un element care să conducă la existența acestor infracțiuni săvârșite de către judecătorul reclamat.

Petentul, pe timpul procesului penal a formulat o mulțime de cereri de recuzare care au fost rezolvate de instanță în condițiile art.51 alin.3 C.P.P. sau art.52

C.P.P.

În consecință, instanța văzând lucrările și materialul din dosarul cauzei, apreciază că rezoluțiile pronunțate de parchet sunt temeinice și legale, așa încât în baza art. 2781alin.8, lit.a C.P.P. plângerea formulată de petentul urmează a fi respinsă ca nefondată, menținându-se rezoluția atacată.

În baza art.192 alin.2 C.P.P. petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art.2781alin.8, lit.a C.P.P. respinge plângerea formulată de petentul, împotriva rezoluției din 18.08.2008 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, în dosar nr. 803/II/2/2008 și a rezoluției nr.6/P/2008, din 14.07.2008, a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, ca nefondată.

În baza art.192 alin.2 C.P.P. obligă petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200 lei.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare cu petentul și intimatul.

Pronunțată în ședință publică azi 23 martie 2009.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

RED: VI/08.04.09

Dact: 2 exempl/ 08.04. 2009

Președinte:Victor Ionescu
Judecători:Victor Ionescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 87/2009. Curtea de Apel Timisoara