Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 88/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr-
SENTINȚA PENALĂ NR. 88/PI/2009
Ședința publică din 7 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Condrovici Adela judecător
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art.304 alin.1 din Codul d e procedură penală.
S-a luat în examinare - în primă instanță - plângerea penală formulată de petentul G, domiciliat în B, str.- -, bloc 3,.D,.20, județul B, având ca obiect plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, potrivit dispozițiilor art.278/1 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în cauză au lipsit părțile.
MINISTERUL PUBLICa fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care:
Nefiind alte cereri sau chestiuni prealabile, curtea acordă cuvântul asupra plângerii.
Procurorul pune concluzii de respingere a plângerii ca neîntemeiată, menținerea rezoluțiilor atacate ca legale și temeinice.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că, prin plângerea înregistrată la instanță la data de 7 mai 2009, petentul, a contestat rezoluția din 18 martie 2009 din dosar nr.42/P/2009, solicitând începerea urmăririi penale față de judecătorul de la Judecătoria Marghita.
În motivarea plângerii a arătat că i-a făcut dovada că cererea - este nulă având următoarele motive: a fost introdusă fraudulos într-o sâmbătă împotriva unei persoane care nu mai avea capacitatea de exercițiu a drepturilor civile. Mai mult, această cerere nu are rezoluția președintelui de instanță sau a judecătorului de serviciu conform art.93 din Regulamentul instanțelor.
Mai arată că a invocat art.137 din Codul d e procedură civilă coroborat cu art.108 alin.1 Cod procedură civilă, invocând excepția de nulitate publică pe care domnul judecător s-a făcut că nu o observă, mai mult, a fost amendat cu 2.000 lei, abuzând de poziția pe care o are, încălcând prevederile art.43 alin.3 din Constituție. Ulterior a formulat cerere de recuzare.
Din actele și lucrările de la dosar, se rețin următoarele:
Petentul formulează plângere penală împotriva judecătorului de la Judecătoria Marghita, motiv pentru care procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău trimite plângerea petentului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, unde se formează dosarul cu numărul de mai sus.
Petentul folosește împotriva magistratului sus menționat cuvinte cu caracter insultător "infractor plătit pe post de judecător", "tâlhar în robă", "dușman de țară dovedit", "retardat mintal" și "cere în mod public arestarea judecătorului, trimiterea în judecată, excluderea din magistratură".
Aceste invective sunt determinate de consemnările făcute în încheierea din 22 ianuarie 2009 din dosarul nr- a Judecătoriei Marghita.
În încheiere se consemnează depunerea la dosar prin registratura instanței din partea pârâtului a unui înscris prin care se invocă "motiv de ordine publică; că același pârât a formulat o cerere de recuzare a judecătorului, cererea fiind respinsă prin încheierea din 20 ianuarie 2009; că pârâtul a invocat excepția lipsei calității de reprezentant legal a apărătorilor și; că a solicitat lăsarea dosarului la ultima strigare pentru termenul din 20 ianuarie 2009; că pârâtul a invocat "excepții de nulitate și neregularitate", transmițând prin fax un înscris la 21.01.2009; că instanța i-a remis pârâtului în baza unei cereri copia încheierii anterioare termenului din 22 ianuarie 2009; că la cererea de recuzare formulată de pârâtul judecătorul magistrat i-a comunicat că o astfel de cerere se formulează în scris, că trebuie precizate motivele de recuzare și trebuie timbrată.
Prin încheierea din 22 ianuarie 2009, se dispune amânarea cauzei pentru termenul din 5 martie 2009, față de lipsa de procedură cu pârâtele și.
De menționat că petentul nu indică vătămarea ce i-a fost cauzată pentru o eventuală infracțiune, săvârșită de magistratul judecător, nu descrie fapta care formează obiectul plângerii și nici mijloacele de probă pe care înțelege să le propună pentru dovedirea susținerilor sale.
Plângerea petentului nu conține elementele pretinse de art.222 Cod procedură penală pentru a fi caracterizate ca atare.
Magistrații judecători și procurori nu pot exprima opinii cu privire la procesele aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul, datorită acestuia impediment nici reprezentanții parchetului nu au exprimat nici o opinie cu referire la modul în care se desfășoară cercetarea judecătorească la Judecătoria Marghita în dosar ne.- în care pârât este; nu se vor exprima opinii ( consultații scrise ) în problema litigioasă dedusă judecății de reclamanții și pârâții din dosar nr.- deoarece se interzice magistraților astfel de acțiuni și orice alte activități care, potrivit legii, sunt de resortul avocatului.
În mod corect s-a dispus de către procurorul din cadrul Parchetului Curții de Apel Oradea neînceperea urmăririi penale față de magistratul judecător de la Judecătoria Marghita întrucât nu sunt indicii că ar fi săvârșit vreo infracțiune de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Astfel, în mod just s-a constatat că faptele reclamate de către petent la adresa judecătorului nu există și s-a dispus neînceperea urmăririi penale în baza dispozițiilor art.228 alin.6 și art.10 lit.a Cod procedură penală.
Afirmațiile petentului din plângere sunt simple susțineri care nu au temei legal, urmând a fi înlăturate ca atare.
Față de acestea plângerea petentului urmează a fi respinsă ca neîntemeiată cu păstrarea în totul a rezoluțiilor atacate.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, va obliga petentul la 20 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art.278/1 alin.8 lit.a Cod procedură penală,
RESPINGE plângerea formulată de petentul, domiciliat în B, str.- -, bloc 3, scara D,.20, județul B, împotriva rezoluției din 18 martie 2009 dată în dosar 42/P/2009 precum și a rezoluției din 28 aprilie 2009 dată în dosar nr.179/II.2/2009 dată de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea cu privire la intimatul, rezoluții pe care le menține.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, va obliga petentul la 20 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în 10 zile de la pronunțare și comunicare cu părțile lipsă.
Pronunțată în ședința publică azi, 7 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
hotărâre - jud.- -
În concept - 14.10.2009
- - -
2 ex./14.10.2009
Președinte:Condrovici AdelaJudecători:Condrovici Adela