Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 884/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
|
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 884/
Ședința publică din 25 septembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Laura Bogdan
JUDECĂTOR 2: Ion Dincă
JUDECĂTOR 3: Anca Nacu
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpatul și partea civilă " "SA împotriva deciziei penale nr. 130/A/31.03.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă inculpatul recurent, pentru partea civilă-recurentă se prezintă avocat.
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Procedura legal îndeplinită.
Cauza a fost luată la a doua strigare.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, reprezentanta părții civile recurente solicită a se avea în vedere la pronunțarea soluției că SC "" este una din succesoarele SC " " SA.
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocatul părții civile recurente solicită admiterea recursului cu privire la latura penală și latura civilă, arătând că modul de executare a pedepsei nu conduce la atingerea scopului pedepsei. În ceea ce privește latura civilă, solicită să se constate că s-a cerut suma reactualizată conform procesului verbal depus la executorul judecătoresc și atât prima instanță, cât și instanța de apel au greșit cuantumul prejudiciului.
Cu privire la recursul formulat de inculpat, solicită respingerea acestuia. Cu cheltuieli de judecată.
Procurorul solicită admiterea recursurilor, casarea cu trimitere spre rejudecare, întrucât hotărârea primei instanțe a fost pronunțată de un judecător incompatibil care a făcut o cerere de abținere, ce însă, în mod greșit a fost respinsă, prin urmare hotărârea este lovită de nulitate absolută.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1351/26.06.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, în temeiul art. 215 al. 4 Cod penal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani.
In temeiul art.71 Cod penal i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a-c Cod penal pe perioada detenției.
În temeiul art. 81, art. 82 și art.71 al.4 Cod penal a fost suspendată condiționat executarea pedepsei principale precum și a pedepsei accesorii pe un termen de încercare de 5 ani.
În temeiul art.359 Cod procedură penală i s-a atras atenția inculpatului prevederilor art. 83 Cod penal.
În temeiul art.65 raportat la art.64 al.1 lit."c" Cod penal i s-a interzis inculpatului dreptul de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale pe timp de 5 ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
S-a dispus comunicarea, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, unei copii de pe dispozitiv către Oficiul Național al Registrului Comerțului, cu sediul în T,-, jud. T pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni în registrul comerțului privind pedeapsa complementară.
În temeiul art.14 și art.346 Cod procedură penală raportate la art.998 cod civil a fost obligat inculpatul să plătească părții civile Agroindustrială suma de 74.337,09 lei (RON), cu titlu de daune materiale și s-a respins acțiunea civilă îndreptată împotriva părții responsabile.
În temeiul art.191 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească statului 2000 lei (RON) cu titlu de cheltuieli judiciare.
În temeiul art.193 Cod procedură penală a fost respinsă cererea părții civile privind cheltuielile judiciare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele:
La data de 23.12.2004 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. 17565, plângerea formulată de partea vătămată Agroindustrială împotriva Ordonanței Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara nr. 1910/P/2004 și a Ordonanței prim procurorului acestui parchet nr. 1831/II/2004.
În motivarea plângerii s-a arătat că în mod greșit s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al. 4 Cod penal cu motivarea că lipsește intenția de a înșela. Astfel, partea vătămată susținea că din probe rezultă că învinuitul a știut în momentul când a emis fila cec că nu are disponibilul necesar efectuării plății.
Prin sentința penală nr. 1076/01.04.2005 a Judecătoriei Timișoara, plângerea părții vătămate a fost respinsă.
Prin decizia penală nr. 647/R/12.09.2005 a fost admis recursul părții vătămate împotriva sentinței Judecătoriei Timișoara, a fost casată sentința și a fost trimisă cauza în vederea rejudecării de către aceiași instanță potrivit dispozițiilor art. 278 ind. 1 al. 3 Cod procedură penală. În considerentele acestei decizii se arată că materialul probator existent la dosarul de urmărire penală nr. 1910/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara conține indicii și probe privind săvârșirea de către numitul a faptei reclamate de partea vătămată.
În rejudecare, plângerea a fost înregistrată la Judecătoria Timișoara sub nr. 15558/03.11.2005 (nr. unic -) și prin încheierea de ședință din 27.01.2006 (fila 22 dosar) a fost desființată în mod explicit Ordonanța nr. 1910/P/2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara și s-a constatat pusă în mișcare acțiunea penală. Nu a fost însă stabilită încadrarea juridică și starea de fapt dedusă judecății motiv pentru care, printr-o nouă încheiere, respectiv cea din 06.11.2006 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului - pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 al. 4 Cod penal reținându-se în sarcina sa că, la data de 02.09.2003, în calitate de reprezentant al SC "" SRL s-a prezentat la sediul " " SA în vederea întocmirii facturii fiscale nr. -/2003 pentru cumpărat în valoare de 828.370.900 lei (ROL).
Având în vedere că se achitase deja 65.223.900 lei (ROL) din prețul de mai sus, inculpatul și reprezentantul părții vătămate, au căzut de acord ca diferența să fie plătită prin intermediul unei file cec.
Deși știa că nu deține disponibilul necesar, inculpatul a emis fila cec seria -. 311 - asupra Banca Românească SA în favoarea și la ordinul părții vătămate (fila 5 dos.p) inducând astfel în eroare pe reprezentantul părții vătămate care dacă ar fi știut că fila cec nu are acoperire, nu ar fi fost de acord cu vânzarea grâului, producându-se astfel un prejudiciu părții vătămate egal cu suma arătată în cuprinsul cecului.
Din probele administrate în cauză, respectiv declarația inculpatului, declarația reprezentantului părții vătămate, declarația martorului, filă cec, facturi, chitanțe, cazier judiciar și raport de expertiză contabilă instanța de fond a reținut în fapt situația menționată mai sus, pentru următoarele considerente:
A apreciat că este necontestat că inculpatul, în calitate de administrator al părții responsabile civilmente a emis fila cec seria -. 311 - asupra Banca Românească SA în favoarea și la ordinul părții vătămate SA pentru suma de 763.147.000 lei ROL (fila 5 dos. ).
De asemenea s-a considerat că este necontestat că partea responsabilă nu avea disponibilul necesar pentru plata efectivă, acest aspect rezultând și din înscrisurile bancare existente la dosarul de urmărire penală (filele 5-6).
Deși nu contestă aceste aspecte care reprezintă latura obiectivă a infracțiunii de înșelăciune prevăzute de art. 215 al. 4 Cod penal, inculpatul s-a apărat arătând că nu a avut nici un moment intenția de a înșela pe parte vătămată pe care, de altfel, a înștiințat-o că fila cec nu reprezintă decât o garanție care nu are acoperire momentană în contul bancar dar că va avea în viitor, când va reuși să recupereze sumele pe care i le datorează terțe persoane. În acest context, inculpatul a susținut că dificultățile economice ale părții responsabile civilmente nu-i pot fi imputate lui ca infracțiune.
Cea de-a doua apărare rezultă din împrejurarea că, în opinia inculpatului, dacă un cec nu este prezenta pentru plată în termen de 8 sau 15 zile atunci el nu mai beneficiază de atributele conferite de lege, or partea vătămată a depășit cu mult aceste termene astfel încât fapta sa nu încalcă nicio prevedere legală. Așadar, deși nu a formulat explicit această apărare, inculpatul pretinde că nici latura obiectivă a infracțiunii de înșelăciune nu ar fi îndeplinită.
Instanța de fond a înlăturat ambele apărări reținând că, dincolo de orice îndoială rezonabilă, este cert că inculpatul a intenționat să înșele pe parte vătămată.
Astfel, pentru a verifica intenția reală a inculpatului, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile pentru a se stabili dacă în perioada emiterii cecului inculpatul, în calitate de administrator al, avea motive să considere că în raport cu creanțele și datoriile societății va avea suma necesară acoperirii cecului. Concluziile raportului de expertiză (filele 233-237 dosar) sunt clare sub acest aspect. Chiar dacă ar fi recuperat toate creanțele de la terții datornici, partea responsabilă civilmente nu ar fi avut banii necesari pentru acoperirea disponibilului necesar plății cecului datorită debitelor pe care le avea față de creditorii săi (rate scadente pentru împrumuturi bancare). Chiar dacă ar fi dorit, inculpatul nu avea cum să onoreze cecul decât dacă ar fi obținut un câștig nesperat sau nu i-ar fi plătit pe alți creditori ai
Așadar, prima instanță a apreciat că inculpatul a indus în eroare pe reprezentantul părții vătămate prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase respectiv solvabilitatea părții responsabile civilmente și existența provizionului necesar onorării cecului producând astfel un prejudiciu părții vătămate, nerecuperat nici în prezent.
Instanța de fond a reținut că fapta inculpatului a fost săvârșită pe fondul încercării de a redresa economic societatea comercială pe care o administra dar, spre diferență de inculpat și de procuror, dar în acord cu partea vătămată și cu referatul organului de poliție (fila 1 dosar ), instanța de fond nu tras de aici concluzia că a lipsit intenția de a înșela ci, cel mult, că această intenție a fost indirectă. Astfel, în principal, intenția inculpatului a fost foarte probabil aceea de a "salva" firma de la faliment dar, în această încercare, a emis fila cec știind că nu are acoperire și prevăzând că nici nu va avea în viitorul apropiat și că va produce astfel un prejudiciu părții vătămate. Deși nu a urmărit acest din urmă rezultat, a acceptat posibilitatea producerii lui astfel încât este certă intenția lui indirectă. Instanța a ținut cont de această împrejurare rezultată în urma unei interpretări favorabile inculpatului (căci,in dubio pro reo) atunci când a aplicat sancțiunea.
În ce privește cea de-a doua apărare, instanța de fond a reținut că potrivit art. 30 din Legea 59/1934, cecul emis și plătibil în România trebuie, sub sancțiunea pierderii dreptului de regres, împotriva giranților și garanților, să fie prezentat la plată în termen de 8 zile, dacă este plătibil în chiar localitatea unde a fost emis, iar în celelalte cazuri în termen de 15 zile.
Așadar, cecul neprezentat la plată în termen nu-și pierde "atributele prevăzute de lege", așa cu susține inculpatul, ci atrage pentru beneficiarul său pierderea dreptului de regres împotriva giranților și garanților, împrejurare care nu are nici o legătură cu prezenta cauză, apărarea fiind lipsită de obiect.
În drept, prima instanță a apreciat că fapta inculpatului - constând în emiterea unui cec știind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, în scopul de a induce în eroare pe reprezentantul părții vătămate SC SA prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase (existența proviziei necesare onorării cecului), faptă prin care s-a provocat un prejudiciu părții vătămate întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzute de art. 215 al. 4 Cod penal și pedepsită cu închisoare de la 3 la 15 ani.
Văzând prevederile art. 72 Cod penal și ținând cont de pericolul social concret al faptei, de limitele speciale de pedeapsă, de persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, de intenția indirectă cu care a acționat, instanța de fond i-a aplicat acestuia pedeapsa închisorii de 3 ani.
În temeiul art.71 Cod penal i-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a-c Cod penal pe perioada detenției.
Văzând că inculpatul nu mai suferit condamnări, ținând cont că fapta a fost săvârșită cu intenția directă de a redresa economic partea responsabilă civilmente și numai indirect cu intenția de a înșela și apreciind că scopul pedepsei, respectiv reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, poate fi atins fără executarea efectivă a acesteia, instanța, în temeiul art. 81, art. 82 și art.71 al.4 Cod penal a suspendat condiționat executarea pedepsei principale precum și a pedepsei accesorii pe un termen de încercare de 5 ani.
În temeiul art.359 Cod procedură penală i-a atras atenția inculpatului prevederilor art. 83 Cod penal referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.
Văzând că infracțiunea a fost săvârșită în calitate de administrator și de reprezentant le al, în temeiul art.65 raportat la art.64 al.1 lit."c" Cod penal i- interzis inculpatului dreptul de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale pe timp de 5 ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond a reținut că fapta inculpatului a cauzat un prejudiciu părții civile egal cu suma arătată în cec, din care însă inculpatul a plătit o mică parte, rămânând de achitat 74.337,09 lei.
Potrivit art. 998 Cod civil, orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat să-l repare.
În consecință, în temeiul art.14 și art.346 Cod procedură penală raportate la art. 998 Cod civil l-a obligat inculpatul să plătească părții civile Agroindustrială 74.337,09 lei (RON) cu titlu de daune materiale.
Potrivit art. 35 al. 1 și 3 din Decretul 31/1954 persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale, faptele ilicite săvârșite de organe obligând însăși persoana juridică dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor. Văzând că inculpatul a săvârșit fapta cu prilejul exercitării funcției de administrator, instanța de fond a reținut că faptele acestuia impun o obligație însăși persoanei juridice în cauză.
Totuși, prin sentința civilă nr. 8942/14.10.2004 a Judecătoriei Timișoara, a fost obligată să plătească părții civile Agroindustrială suma de 743.370.900 lei ROL în temeiul aceluiași cec emis de inculpat.
În consecință, văzând că partea responsabilă civilmente a fost deja obligată să repare prejudiciul produs de inculpat în calitate de administrator instanța a respins acțiunea civilă îndreptată împotriva părții responsabile
Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel, în termenul prevăzut de lege, inculpatul și partea civilă SC SA, apeluri înregistrate pe rolul Tribunalului Timiș la data de 20.07.2007 sub același număr unic de dosar.
În motivarea apelului inculpatul nu a arătat temeiurile care au justificat introducerea acestuia, arătând doar că sentința apelată este nelegală și netemeinică, motivele de apel fiind dezvoltate doar oral de către apărătorul din oficiu, în condițiile prevăzute de art.374
C.P.P.Partea civilă apelantă, prin apărător ales, a criticat sentința apelată atât pentru netemeinicie, cât și pentru nelegalitate, cu referire și la latura civilă a cauzei, dar și la latura penală a procesului. Astfel, aceasta a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței primei instanțe, rejudecarea cauzei atât pe latură penală, în sensul reindividualizării regimului de executare a pedepsei aplicate inculpatului, respectiv executarea pedepsei de 3 ani închisoare în regim de detenție, cât și pe latură civilă, în sensul obligării inculpatului la plata sumei de 90.273,42 lei, reprezentând cuantumul prejudiciului real și actualizat cauzat de inculpat prin fapta dedusă judecății.
Prin decizia penală nr. 130/A din 31.03.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod pr pen au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de apelant inculpat și apelanta parte civilă SG SA împotriva sentinței penale 1351/ 26 06 2007 Judecătoriei Timișoara pronunțată în dosar -.
Pentru a pronunța această decizie penală, instanța de apel, examinând sentința apelată, atât prin prisma motivelor invocate de către apărătorul din oficiu al inculpatului și de către partea civilă apelantă, prin motivarea depusă în scris, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, a apreciat că apelurile sunt nefondate, sentința Judecătoriei Timișoara fiind temeinică și legală.
S-a reținut că prima instanță a administrat un amplu probatoriu în vederea aflării adevărului, iar probele enunțate de prima instanță dovedesc împrejurarea că inculpatului e emis o fila CEC în favoarea parții civile în valoarea foarte mare cunoscând că societatea pe care o administra nu are disponibilul necesar in vederea onorarii obligației de plată.
Instanța de apel a constatat că intenția de a induce in eroare partea civilă rezulta din împrejurarea că la momentul emiterii filei CEC, inculpatul avea reprezentarea ca societatea nu deține în cont suma necesara acoperirii acesteia, iar afirmația sa ca a adus la cunoștința părții civile ca urmează să fie alimentat contul urmare a recuperării unor creanțe de la terț confirma poziția subiectivă a inculpatului.
Pe de alta parte, s-a reținut că constatările expertului, care arata ca totalul creanțelor de recuperat nu erau de natura sa acopere prejudiciul parții civile constituie încă un element de natura a proba acțiunea de inducere în eroare.
În consecință, tribunalul a confirmat punctul de vedere al primei instanțe cu privire la existența infracțiunii și la vinovăția inculpatului cu privire la infracțiunea ce a făcut obiectul judecății.
În ce privește stabilirea pedepsei s-a reținut că prima instanță aplicat o pedeapsa în limitele legale, cu respectarea criteriilor de individualizarea prevăzute de art 72 cod penal.
S-a apreciat că, în mod corect, față de lipsa antecedentelor penale, de modalitate de săvârșire a faptei, de circumstanțele reale si personale ale inculpatului s-a reținut că scopul educativ al pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate.
In ce privește soluționarea laturii civile, tribunalul a constatat că în mod corect prima instanță a reținut că din totalul prejudiciului a fost achitată suma de 60.000.000 lei vechi respectiv 25.000.000 lei vechi. Acest aspect rezultă din sentința civilă având ca obiect somație de plată, fila 123 dosar și a depoziției martorului C-tin si expertiza judiciară de la fila 234 dosar. În acest context s-a apreciat de către instanța de apel că în mod corect s-a constata ca mai exista de achitat un rest de plata in cuantum de 74 337,09 lei.
De asemenea, s-a apreciat că în mod corect s-a reținut ca sentința civilă de mai sus, pronunțata în contradictoriu cu partea responsabila civilmente, constituie un titlu executoriu prin care aceasta a fost obligata la plata acestei sume, iar față de natura penală a faptei săvârșite de inculpat, în temeiul art 998 si urmatoarele cod civil s-a dispus obligarea acestuia la plata întregului prejudiciu.
Tribunalul a apreciat ca neîntemeiată critica parții civile cu privire la întinderea prejudiciului. S-a reținut că aceasta a fost prejudiciată cu suma reprezentând contravaloarea CEC-ului mai puțin suma de bani achitată. Partea vătămată a achiesat la aceste pretenții în cursul judecății așa cum s-a afirmat în cuprinsul apelului, iar pe de alta parte acest prejudiciu a fost stabilit prin sentința civila 8942/ 14.10. 2004 in sarcina societății administrate de inculpat fata de care exista un raport de solidaritate.
Împotriva deciziei penale nr. 130/A/31.03.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș au declarat recurs, în termen legal, inculpatul și partea civilă SC SA.
Prin cererea de recurs, inculpatul a solicitat ca în baza art. 38515alin. 2.C.P.P. să se dispună casarea hotărârilor instanței de apel și a celei de fond și, rejudecând cauza, în principal să se dispună achitarea sa în temeiul art. 11 alin. 2 lit. a coroborat C.P.P. cu dispozițiile art. 10 lit. a,1, d C.P.P. iar în subsidiar să se dispună rejudecarea cauzei de către instanța de fond în vederea pronunțării unei hotărâri de achitare.
Partea civilă recurentă SC SA a solicitat modificarea deciziei atacate în sensul condamnării inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. 4.C.P.P. la o pedeapsă privativă de libertate, în regim de detenție, precum și obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile actualizate în cuantum de 90273,42 lei, solicitate cu titlu de prejudiciu cauzat părții civile. În motivarea recursului, partea civilă a susținut că pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea executării nu a fost stabilită în concordanță cu criteriile prevăzute de lege și pentru atingerea scopului acesteia; că rămâne fără urmări grave în ceea ce privește comportamentul inculpatului, care nu a făcut nimic de natură a diminua prejudiciul adus părții civile, mai mult ar fi afirmat că nu va mai achita niciodată daunele solicitate. Totodată, s-a susținut că decizia Tribunalului Timiș este netemeinică și nelegală întrucât instanța nu ar fi arătat motivele pe care se sprijină soluția respingerii cererii de obligare a inculpatului la restituirea sumei actualizate de 90.273,42 lei, apreciind că prejudiciul este doar de 74.337,09 lei.
Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate de părți și din oficiu, conform art. 3859alin. 3.C.P.P. instanța constată că sunt fondate întrucât în cauză sunt incidente prevederile art. 3859alin. 1 pct. 3.C.P.P. pentru următoarele considerente:
Din verificarea actelor procesuale efectuate în dosarul nr- al Judecătoriei Timișoara rezultă că judecătorul care a pronunțat sentința penală nr. 1351/26.06.2007, la data de 06.11.2006 (filele 145 - 147 dosar judecătorie) a pronunțat o încheiere de ședință prin care în temeiul art. 2781alin. 8 lit. c a C.P.P. dispus admiterea plângerii petentei SC SA împotriva ordonanței de scoatere de sub urmărire penală nr. 1910/P/2004 din 25.08.2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, a constatat că această ordonanță a fost desființată prin încheierea din 27.01.2006 pronunțată în același dosar și, în consecință, a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al. 4.p, iar în temeiul art. 136, 143, 1451raportat la art. 145.C.P.P. a obligat inculpatul să nu părăsească teritoriul țării pe parcursul judecății și să se prezinte la instanță ori de câte ori va fi chemat.
Este adevărat că în aceeași cauză, printr-o încheiere anterioară, pronunțată în data de 27.01.2006, un alt judecător a dispus desființarea ordonanței de scoatere de sub urmărire penală din 25.08.2004 dată în dosarul nr. 1910/P/2004 și ordonanța de respingere a plângerii din 08.12.2004 dată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara în dosar 1831/II/2/2004; s-a constatat că plângerea petentei constituie act legal de sesizare a instanței și s-a constatat pusă în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului, însă acest fapt nu înlătură efectele încheierii din 06.11.2006 asupra obiectivității și imparțialității judecătorului. Astfel, prin decizia nr. 15/2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, s-a statuat, cu caracter obligatoriu, că în aplicarea dispozițiilor art. 2781alin. 8 lit. c) din Codul d e procedură penală, judecătorul care, prin încheiere, admite plângerea, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și reține cauza spre judecare, apreciind că probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, devine incompatibil să soluționeze fondul acesteia. În susținerea acestei soluții Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut: că față de caracterul inedit al încheierii prevăzută de art. 2781alin. 8 lit. c C.P.P. prin pronunțarea acesteia, judecătorul preia în mod vădit activitatea specifică exercitării funcțiilor de urmărire penală, devenind astfel incompatibil să judece, în continuare, aceeași cauză; că preluând funcții procesuale specifice urmăririi penale și exercitându-le prin admiterea plângerii, desființarea rezoluției sau ordonanței de netrimitere în judecată și prin reținerea cauzei spre judecare, participarea acestui judecător, în continuare, la judecarea aceleiași cauze încalcă principiul separării funcțiilor de urmărire de cele de judecată și contravine totodată principiului dreptului oricărei persoane la un proces echitabil, instituit prin art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, la care România este parte; respectiv că același judecător se pronunță, indirect, asupra soluției ce trebuie adoptată în acea cauză, ceea ce creează pentru el și un alt motiv de incompatibilitate, prevăzut în art. 47 alin. 2 din Codul d e procedură penală.
Prin urmare, decizia în interesul legii nr. 15/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție reține între argumente și pronunțarea indirectă a judecătorului asupra soluției ce trebuie dispusă în cauză, ceea ce se reține și în speță. Astfel, judecătorul nu numai că a precizat cadrul procesul (așa cum se reține în încheierea din 07.12.2006 - fila 175 dosar judecătorie) ci motivând în încheierea din 06.11.2006 de ce se impunea punerea în mișcare a acțiunii penale, a arătat că "fapta inculpatului - constând în emiterea unui cec știind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, în scopul de a induce în eroare pe reprezentantul părții vătămate SC SA prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase (existența proviziei necesare onorării cecului), faptă prin care s-a provocat un prejudiciu părții vătămate întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 al. 4.Cod Penal" Prin aceasta, judecătorul a devenit incompatibil să mai participe la soluționarea cauzei conform art. 47 al. 2.C.P.P. și deciziei nr. 15/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Calea de atac în recurs fiind o soluție specială, reglementarea este restrictivă, legea stabilind atât cazurile în care poate avea loc casarea cu trimitere spre rejudecare, dar și instanța la care se trimite cauza. Cum în cauză judecătorul care a pronunțat sentința penală nr. 1351/26.06.2007 a Judecătoriei Timișoara era incompatibil, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 38515pct. 2 lit. c proc.pen. raportat la art. 3859alin. 1 pct. 3 din proc.pen. Prin urmare, instanța va admite recursurile declarate de inculpatul și partea civilă SC SA împotriva deciziei penale nr. 130/A/31.03.2008, va casa decizia penală recurată și sentința penală nr. 1351/26.06.2007 a Judecătoriei Timișoara, și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță pentru ca judecata să se realizeze de un judecător care nu se află într-unul dintre cazurile de incompatibilitate.
În temeiul art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 38515pct.2 lit. c pr.pen. admite recursurile declarate de inculpatul și " " SA împotriva deciziei penale nr. 130/A/31.03.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș.
Casează decizia penală recurată și sentința penală nr.1351 din 26.06.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, respectiv Judecătoria Timișoara.
În temeiul art. 192 alin. 3.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 25.09.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Prima instanță -
Instanța de apel -,
Red.- 30.09.2008
Tehnored.CU - 02.10.2008
Președinte:Laura BogdanJudecători:Laura Bogdan, Ion Dincă, Anca Nacu
