Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 89/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
SENTINȚA PENALĂ NR.89/D/2008
Ședința publică de la 15 septembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Monica Rodina
GREFIER: - --
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR: -
Pe rol fiind cauza penală având ca obiect plângere formulată de petenta împotriva rezoluției nr.235/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa petentei și a intimaților Hojda,.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut refertaul cauzei, după care, se constată că la dosar s-au depus note de ședință de către petentă.
Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea cauzei.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea ca inadmisibilă a plângerii formulate de petenta întrucât aceasta nu are calitatea procesuală de petentă. În subsidiar solicită respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate, soluțiile pronunțate în cauză fiind legale.
CURTEA
Prin plângerea înregistrată la data de 19.08.2008, petenta, a criticat rezoluția nr.235/P/ 2008 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj și a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună începerea urmăririi penale față de făptuitorii Hojda și, judecători la Judecătoria Vișeu d S u
În motivarea plângerii sale, petenta a învederat instanței faptul că din actele de la dosar rezultă vinovăția celor doi făptuitori în comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art.246 Cod Penal, înșelăciune prev. dde art.215 alin.2 Cod Penal, fals intelectual prev. de art.289 Cod Penal, uz de fals prev. de art.291 și Cod Penal abuz de încredere prev. de art.213 Cod Penal, în sensul că judecătorul Hojda prin sentința civilă nr.716/2002 a Judecătoriei Vișeu d e, a dispus în mod nelegal întăbularea unei suprafețe de teren iar judecătorul prin sentința civ. Nr.862/2003 a aceleași judecătorii a dispus de asemenea în mod nelegal întăbularea unei suprafețe de teren.
Este de remarcat faptul că, petenta în susținerea plângerii sale a depus la dosar un memoriu în care face uz de expresii dure și jignitoare, atât la adresa celor doi făptuitori cât și a procurorilor care au instrumentat prezenta cauză.
Din actele și lucrările dosarului, curtea reține următoarele:
Prin rezoluția nr. 235/P/20008 a parchetului de pe lângă Curtea de Apel Clujs -a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei doi magistrați deoarece aceștia nu au încălcat legea atunci când au dat hotărârile judecătorești reclamate ca fiind nelegale de către.
Această rezoluție a fost menținută prin respingerea plângerii petentei, prin rezoluția nr.643/II/2/2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
În rezoluție se mai menționează că numita a fost parte în proces, nu i-a fost afecta vreun drept de proprietate sau vreun interes legitim.
În ședința publică din 15.09.2008, reprezentanta Parchetului a solicitat respingerea ca inadmisibilă a plângerii, întrucât aceasta nu are calitate procesuală, nefiind parte în procesele civile.
Văzând actele premergătoare efectuate în cauză, precum și plângerile petentei, instanța apreciază că în cauză nu se impune admiterea excepției invocate de Parchet, față de faptul că una dintre nemulțumirile petentei este tocmai faptul că nu a fost citată, în calitate de succesoare a defunctului, parte în dosarul civil nr. 948/2002 a Judecătoriei Vișeu d e, așadar, plângerea formulată va fi analizată pe fond.
Se constată astfel că pe rolul Judecătoriei Vișeu d e au existat dosarele civile nr. 948/2002 și 1061/2003, în care s-au pronunțat sentințele civile nr.716/2002 și respectiv 862/2003.
Prin sentința civilă nr.716/2002 s-a constatat dreptul de proprietate a numitului, în contradictoriu cu pârâtul, asupra unei suprafețe de teren, drept dobândit prin moștenire și partaj, constatându-se de asemenea că prin sentința civilă nr. 2014/1988 a Judecătoriei Vișeu d e s-a stabilit masa succesorală rămasă după defunctul, calitatea de moștenitori a succesorilor și s-a dispus partajarea terenului.
Ulterior, prin sentința civilă nr.862/2003 a aceleași judecătorii, s-a admis acțiunea în prestație tabulară, constatându-se că numitul a înstrăinat terenul dobândit prin succesiune și partaj cumpărătorilor și.
Față de cele de mai, instanța constată că soluția pronunțată de procuror este legală și temeinică, întrucât cei doi judecători au pronunțat hotărâri bazate pe probele avute la dosar și anume acte de stare civilă, expertizei topografice și contractului de vânzare-cumpărare, cu respectarea normelor procedurale în vigoare, nemulțumirile petentei putând fi invocate pe calea unei acțiuni civile separate.
Așa fiind, în baza art.278 ind.1 alin.8 lit.a va C.P.P. respinge plângerea formulată și va menține această rezoluție.
Va obliga petenta la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.278 ind.1 alin.8 lit.a respinge C.P.P. plângerea formulată de petenta, domiciliată în localitatea Vișeu de nr.1/A, împotriva rezoluției nr.235/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, menținând această rezoluție.
Obligă petenta la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 15.09.2008.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - --
Red./
3 ex./18.09.2008
Președinte:Monica RodinaJudecători:Monica Rodina