Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 9/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penală și pentru cauze cu minori

Dosar nr. -

SENTINȚA PENALĂ NR.9/P/2009

Ședința publică din 28 ianuarie 2009

PREȘEDINTE: Popovici Corina JUDECĂTOR 2: Dumitrescu Adina

Procuror: - -

Grefier: - -

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art. 304 Cod procedură penală.

S-a luat în examinare cauza penală în primă instanță privind pe petenta,. în O, str.-.-, nr.2. județul B, având ca obiect plângere împotriva actelor procurorului, conform art.278/1 Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă petenta, lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care:

Petenta prezintă spre vedere instanței copia ordonanței președențiale depusă la Judecătoria Oradea la data de 11.07.1995 și învederează că altă plângere la parchet în afară de prezenta nu a mai formulat împotriva intimatului. Arată că nu are alte probe.

Procurorul nu solicită probe.

Nefiind alte cereri sau chestiuni prealabile, curtea acordă cuvântul asupra plângerii.

Petenta solicită admiterea plângerii, a se dispune restituirea mașinii sau a contravalorii acesteia și să nu mai fie obligată la plata taxelor pentru mașină. Solicită de asemenea obligarea intimatului la plata daunelor morale în sumă de 15.000 EURO.

Procurorul pune concluzii de respingere a plângerii ca neîntemeiată, menținerea rezoluției atacate ca legală și temeinică. Precizează că fapta reclamată de petentă este prescrisă iar cele susținute de către petentă nu fac obiectul prezentei cauze.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Constată că, prin plângerea înregistrată la instanță la data de 30.12.2008, petenta, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să-i admită plângerea, cu consecința restituirii mașinii ridicate de executorul judecătoresc sau a contravalorii acestuia și să nu mai fie obligată la plata taxelor pentru această mașină.

Analizându-se actele și lucrările dosarelor de urmărire penală, instanța reține următoarele:

Prin plângerea depusă la data de 27.11.2008 la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ORADEA, petenta a solicitat cercetarea și tragerea la răspundere penală a executorului judecătoresc, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art.246 Cod penal, susținând că acesta, în data de 21 iunie 1995, dispus ridicarea unui autoturism aparținând firmei administrată de petentă, respectiv un 243 cu nr. de înmatriculare 6-BH-1952, fără ca petenta să fie de față. Totodată petenta arată că modul în care a procedat executorul este abuziv, deoarece acesta putea să valorifice alte bunuri ale firmei.

Prin rezoluția din 4 decembrie 2008 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA dată în dosar nr.383/P/2008 și menținută prin rezoluția din 18 decembrie 2008 procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA dată în dosar nr.651/II.2/2008, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.246 Cod penal, întrucât s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

Verificându-se actele și lucrările dosarului de urmărire penală, se constată că plângerea petentei vizează o faptă de abuz în serviciu prev. de art.246 Cod penal ce s-ar fi petrecut în data de 21 iunie 1995. Potrivit Codului penal, infracțiunea prev. de art.246 Cod penal este sancționată cu o pedeapsă de la 6 luni la 3 ani, iar potrivit art.122 alin.1 lit.d Cod penal "termenele de prescripție a răspunderii penale pentru persoana fizică sunt 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani".

Pe de altă parte, potrivit art.124 Cod penal prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prev. de art.122 este depășit cu încă "

În aceste condiții, este de observat că, în prezenta speță, termenul de prescripție a răspunderii penale ( care potrivit art.122 alin.2 Cod penal se socotește de la data săvârșirii infracțiunii" ) este de 7 ani 6 luni și curge de la data de 21 iunie 1995, împlinindu-se îndecembrie 2002.

În aceste circumstanțe, este evident că prescripția răspunderii penale s-a împlinit, iar soluția pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ORADEA este temeinică și legală.

Ar mai fi de menționat că, faptul că petenta a formulat, în data de 11 iulie 1995 o cerere de ordonanță președențială la Judecătoria referitor la modul în care executorul judecătoresc, ar fi ridicat în iunie 1995 acea mașină, cerere care din spusele petentei, nu ar fi fost soluționată favorabil, nu are relevanță în prezenta cauză. Eventual petenta, se poate adresa instanței civile în vederea rezolvării acestei situații conflictuale.

În consecință, instanța în baza art.278/1 alin.8 lit.a Cod procedură penală, va respinge plângerea formulată de petentă împotriva ordonanței din 4 decembrie 2008, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ORADEA în dosar nr.383/P/2008, precum și împotriva rezoluției din 18 decembrie 2008 dată în dosar 651/II.2/2008 de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA cu privire la intimatul, rezoluții pe care le menține.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală va obliga petenta la 30 RON cheltuieli judiciare către stat.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art.278/1 alin.8 lit.a Cod procedură penală, respinge plângerea formulată de petenta,. în O, str.-.-, nr.2. județul B, împotriva ordonanței din 4 decembrie 2008, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ORADEA în dosar nr.383/P/2008, precum și împotriva rezoluției din 18 decembrie 2008 dată în dosar 651/II.2/2008 de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA cu privire la intimatul, rezoluții pe care le menține.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală va obliga petenta la 30 RON cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs în 10 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

hotărâre - jud.- -

În concept - 2.02.2009

- - -

2 ex./4.02.2009

Președinte:Popovici Corina
Judecători:Popovici Corina, Dumitrescu Adina

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 9/2009. Curtea de Apel Oradea