Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 918/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

Decizia penală nr. 918

Ședința publică din data de 16 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Florentin Teișanu

JUDECĂTOR 2: Paul Mihai Frățilescu

JUDECĂTOR 3: Mihai

Grefier -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror C din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de petenta SOCIETATEA AGRICOLĂ SA - com., Cod poștal -, Județ P, împotriva sentinței penale nr.257 din 8.10.2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care în baza art. 2781alin. 8 lit. a Cod procedură penală a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentă, împotriva rezoluției nr. 176/P/2009 din 21.04.2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova și a fost menținută soluția dată prin rezoluția atacată, iar în baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală a fost obligată petenta la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 120 lei.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentantul petentei Societatea Agricolă SA, domnul, lipsă fiind intimatul - făptuitor.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință în sensul că la dosar a fost atașat dosarul de urmărire penală nr.176/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

Curtea, față de împrejurarea că pe dovada de comunicare a sentinței atacate este menționată data de 14.10.2009, iar recursul declarat împotriva acesteia a fost înregistrat la data de 2.11.2009, fără ca la dosarul de fond să se regăsească vreun plic, pentru a se presupune că acesta a fost înaintat prin poștă, în temeiul disp. art. 186 Cod procedură penală pune în discuția părților excepția tardivității prezentului recurs.

Reprezentantul petentei, având cuvântul învederează că datorită unor evenimente de forță majoră l-au împiedicat să depună recursul în termenul legal, respectiv într-o perioadă de timp nu i-a fost permis accesul în incinta tribunalului și de asemenea i-a fost furată geanta cu acte, însă solicită repunerea în termen față de această situație.

Pe fondul cauzei solicită în temeiul disp. art. 2781lit. c Cod procedură penală admiterea plângerii ca o consecință a admiterii recursului.

De asemenea solicită cheltuieli de judecată în cuantum de 15.500.000 lei.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul solicită respingerea recursului ca tardiv formulat.

Curtea analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA:

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința penală nr.257/08 octombrie 2009 Tribunalul Prahova în baza art. 2781alin. 8 lit. a a C.P.P. respins ca nefondată plângerea formulată de petenta SOCIETATEA AGRICOLĂ în contradictoriu cu intimatul, împotriva Rezoluției nr. 176/P/2009 din 21.04.2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, pe care a menținut-

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin Rezoluția nr.176/P/2009 din 21.04.2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, s-a dispus în baza art. 228 alin. 4 rap. la art. 10 lit. a C.P.P. neînceperea urmăririi penale față de intimat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 264.penal.

Împotriva soluției, petenta a formulat plângere la prim procurorul parchetului, plângere respinsă prin Rezoluția nr. 425/II/2/2009 din 09.06.2009.

În fapt, instanța de fond a reținut că numiții - în calitate de vicepreședinte al Societății Agricole și C -, în calitate de membru al acesteia, au formulat la data de 24.01.2008 o sesizare către Postul de Poliție, prin care învederau faptul că în aceeași dată, în jurul orei 10, au surprins la grajdul societății, mai multe persoane, angajații Mobila, care dezafectau grajdul.

Reclamația a fost înregistrată la postul de poliție respectiv sub nr. -/2008 ( 10 ) și a fost repartizată spre soluționare intimatului.

Reclamația nu a fost înregistrată în rândul cauzelor cu caracter penal, fiind soluționată ca o petiție, intimatul întocmind la data de 11.02.2008 un referat cu propunere de clasare, prin care a învederat că aspectele sesizate de către cei doi petiționari nu sunt de competența organelor de poliție, referatul fiind aprobat (fila 12 ).

Petenților li s-a comunicat soluția, specificându-se faptul că în data de 14.01.2008 grajdul din fosta zootehnie a fost preluat de către M, câștigătoarea licitației, iar la data de 24.01.2008 angajații respectivei societăți efectuau lucrări de igienizare a spațiului.

De asemenea, în răspunsul organelor de poliței, petenții au fost îndrumați să se adreseze instanței de judecată pentru verificarea aspectelor privind dreptul de proprietate asupra grajdului în cauză (12 verso, ).

Din actele premergătoare efectuate în cauză a reieșit că intimatul și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, în sensul că a analizat aspectele cu care a fost sesizat, efectuând cercetări în acest sens și, considerând în mod corect că lucrarea nu trebuie înregistrată în rândul celor cu caracter penal, neexistând indiciile comiterii vreunei fapte penale, a răspuns petiționarilor în consecință.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs Societatea Agricolă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare a acestei căi de atac petenta a precizat că în mod nejustificat intimatul nu a efectuat cercetări penale, deși au fost depuse mai multe fotografii din care rezultau cu certitudine atât identitatea persoanelor dar și faptul că acestea au sustras mai multe bunuri din patrimoniul societății.

Referitor la excepția tardivității pusă în discuție de instanța de recurs, petentul a precizat că în ziua pronunțării sentinței nu i s-ar fi permis de către jandarmi să pătrundă în sediul instituției Tribunalului Prahova.

Analizând această cale de atac prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor invocate cât și sub toate aspectele conform art.385/6 alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul a fost formulat tardiv, astfel cum se va arăta în continuare:

Din cuprinsul practicalei sentinței penale recurate, rezultă că la apelul nominal făcut în ședință publică părțile au lipsit.

Dat fiind această situație de fapt, sentința a fost comunicată Societății Agricole dar și intimatului pentru a se lua la cunoștință de dispozițiile acestei hotărâri judecătorești. Din partea Societății Agricole, sentința a fost primită de către funcționarul însărcinat cu primirea corespondenței, respectiv domnul C - care a semnat, a pus ștampila societății cu dovada de comunicare și s-a legitimat cu cartea de identitate - seria -, nr.-. Data poștei de pe dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare a sentinței recurate este de 14 octombrie 2009.

Cererea de recurs depusă la Tribunalul Prahovaa fost înregistrată la data de 02 noiembrie 2009, adică după 18 zile de la data comunicării.

Conform art.385/3 alin.1 Cod procedură penală, termenul de recurs este de 10 zile.

Afirmația reprezentantului petentei în fața curții de apel nu poate fi privită ca un motiv pentru repunerea în termenul de recurs sau pentru a se constata că această cale de atac a fost efectuată peste termen, nefiind astfel incidente disp.art.385/3 alin.2 Cod procedură penală.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că Societatea Agricolă a declarat recursul după termenul legal de 10 zile, motiv pentru care în temeiul art.385/15 pct.1 lit.a Cod procedură penală, va respinge această cale de atac ca tardiv formulată.

Văzând și disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca tardiv recursul declarat de petenta SOCIETATEA AGRICOLĂ SA cu sediul în comuna, sat, Cod poștal -, Județ P, împotriva sentinței penale nr.257/8.10.2009, pronunțată de Tribunalul Prahova

Obligă recurenta la 150 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 16 decembrie 2009.

Președinte Judecători

- - - - - - -

Grefier

Red.

Tehnored.

2 ex./28.12.2009

dos.f- Tribunalul Prahova

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3113/2006

Președinte:Florentin Teișanu
Judecători:Florentin Teișanu, Paul Mihai Frățilescu, Mihai

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 918/2009. Curtea de Apel Ploiesti